Un weekend peste Prut

Vara asta am dat o fugă la frații noștri de peste Prut. Urma să mergem 3 zile la Chișinău și să ne plimbăm puțin și prin împrejurimi. Auzisem lucruri foarte bune despre mâncarea din Chișinău, despre cramele uriașe din apropiere, de numeroasele mănăstiri ctitorite de Ștefan cel Mare și mai ales despre bomboanele Bucuria. 🙂

Aveam impresia că drumul cu mașina ar fi mai lung, dar cu excepția statului la vama, din București până la Chișinău se fac mai puțin de 6 ore. Am mers pe DN2 pana la Mărășești și de acolo prin Bârlad către vama Albița. Lânga Tecuci, podul peste Siret este într-o eternă renovare, conform unui localnic, dar în afară de coada de la blocajul de aici drumul este foarte bun. De la Albita până la Chișinău mai sunt 90 de kilometri pe un drum reabilitat recent cu sprijinul României. Spuneam ca nu e mult în afară de statul la vama… E posibil ca noi să fi ajuns într-un moment mai aglomerat, dar am stat mult – vreo oră și ceva la vama noastră și încă vreo jumătate de ora la moldoveni. La ei, parcă se lucra mai eficient, la noi în schimb, o atmosfera de vacanță totala. Principalul motiv de așteptare era controlorul vamal care verifica portbagajele și mașina. Doamna vameș își mai făcea curaj să verifice o mașina sau două, între două pauze în care pufăia 2-3 țigări.

Chiar și așa, drumul n-a durat prea mult și pe la 5 am ajuns la Chișinău. Nu sunt foarte multe hoteluri în oraș, de aceea cele existente țin destul de mult preturile sus, deși altfel orașul este mult mai ieftin ca la noi. Rezervasem un hotel de 3 stele în centru cu vreo 35 de euro/noapte care n-a fost rău de loc. Seara am ieșit la cină pe malul lacului Morii, unul din multele parcuri din oraș. Aici mulți tineri se plimbau cu bicicleta sau făceau jogging iar unii chiar făceau baie pe plaja amenajată ca să mai scape de caniculă.

Moldova are puțin peste trei milioane de locuitori. Dintre ei, aproape un sfert locuiesc în Chișinău. Ștefan cel Mare și Sfânt este protectorul țării și patronul orașului. Bulevardul principal și parcul central poartă numele domnitorului iar statuia lui stă la loc de cinste în centru.

A doua zi dimineața am făcut o scurtă plimbare prin oraș. Am vizitat Catedrala Nașterea Domnului iar apoi ne-am plimbat în parcul Ștefan cel Mare, nu înainte să facem o poză cu statuia domnitorului. Monumentul construit la începutul secolului trecut a fost construit pe locul statuii țarului Alexandru II al Rusiei, distrus de autoritățile române în 1918. Cu câteva zile înaintea ocupației sovietice a Basarabiei a fost mutat la Vaslui pentru a fi salvat. Au urmat apoi mai multe momente în care a fost înapoiat la Chișinău, pentru a se întoarce apoi în România. Abia în 1989 a fost adus la locul sau inițial iar în prezent este simbolul orașului.

După plimbarea prin oraș urma să mergem la Mileștii Mici, un sat la 20 de kilometri, unde se află una din cele mai renumite crame.

Cramele din Mileștii Mici nu sunt atât de cunoscute la nivel mondial, dar aici se afla cea mai mare colecție de vinuri din lume. Colecția are în jur de 2 milioane de sticle, iar galeriile, care în cea mai lor parte pot fi străbătute cu mașina, au o lungime totală de 200 de kilometri! Aflate sub niște dealuri calcaroase în apropierea capitalei, galeriile oferă condiții ideale pentru depozitarea vinului, o temperatură de 12-14 grade în tot timpul anului și umezeală ridicată. Mai multe detalii aici: Cramele Milestii Mici

Cramele oferă tururi cu ghid ale galeriilor care se încheie cu o degustare de vin. Tururile se fac cu mașina proprie prin galeriile subterane. Se fac mai multe opriri în câteva locuri unde ghidul povestește mai multe despre istoric și colecția de vinuri. Crama a fost inaugurata în anii 60 și era principalul loc de depozitare a vinului al țării dar și al Uniunii Sovietice. De atunci până în prezent, podgoriile trimit aici vinul din diverse regiuni ale țării, pentru păstrare. Vinul este depozitat în butoaie uriașe mai mulți ani, iar apoi este îmbuteliat în sticle și ținut în cramă în continuare. Cele mai renumite soiuri de vin de aici sunt Codru, Cahor-Ciumai, Purpuriu de Purcari și mai ales Trandafirul Moldovei. Aici se mai fac și vinuri spumante dar și câteva feluri de cognac – numit divin (din motive de marca înregistrată, așa cum la noi se numește vinars). În continuarea turului, ajungem la partea sticlelor de colecție, iar în spatele unei uși secrete se află vinurile cele mai de valoare. Ghidul ne povestește că ușa a fost construita în perioada în care URSS se destrăma, pentru a proteja tezaurul țării să nu fie luat de ruși. Tot aici se afla mai multe colecții private, mai precis boxe ale unor proprietari străini care au cumpărat vinuri de valoare și le păstrează aici pentru maturare. Aproape toate sunt cumpărate de proprietari chinezi, în curând o să ne cumpere pe toți – spune ghida. 🙂 De aici plecăm spre un restaurant amenajat în galerii unde va urma degustarea. În sala festivă, mesele sunt pline de bucate iar lăutarii canta „Trandafir de la Moldova”. După vreo 20 de minute de degustat, plecăm cam pe patru cărări. Afară două fântâni arteziene atrag atenția. Din una curge vin rosu, iar din cealaltă vin alb. Este doar apă colorată, dar arata foarte bine. Înainte de plecare, facem o ultima oprire la magazinul cramei. Din păcate, nu se poate ieși din țară decât cu 4 litrii de vin de persoana așa ca limitam cumpărăturile. Nu cred ca am mai văzut undeva vinuri vechi de colecție la prețuri așa mici.

Ce poate fi mai potrivit după turul acesta decât o vizita la o fabrica de dulciuri. Nu la oricare, ci la renumita fabrică Bucuria. Acestea sunt probabil mult mai cunoscute pentru generațiile mai mari – se pare că ele erau înainte de revoluție cele mai bune dulciuri care se găseau. La fabrica ne aștepta magazinul de desfacere, aici sute de feluri de dulciuri, care mai de care împachetate mai frumos iți fac cu ochiul. Pentru că alegerea era prea grea, am luat cate puțin din cam toate felurile. Sunt într-adevăr delicioase! Mai nou au apărut câteva magazine și pe la noi și le recomand tuturor care nu le-au încercat. În Moldova, marile corporații, lanțuri de fast-food sau hipermarket-uri nu prea au apărut. Asta le-a permis multor firme locale să supraviețuiască, să se dezvolte și să își păstreze specificul tradițional. A fost și cazul fabricii, care sper că va continua să existe la fel.

De aici am plecat spre Căpriana, un mic sat aflat în mijlocul rezervației Codrii, aflat la 40 de km vest de Chișinău. Aici se afla mănăstirea Căpriana, una din cele mai vechi din Basarabia. Se spune că întorcându-se dintr-o bătălie de pe Nistru, ar fi poposit într-o poiană frumoasă din acel loc. Acolo oștenii sai ar fi zărit o căprioara urmărită și prinsă de lupi. Impresionat de întâmplare, voievodul a zidit acolo mănăstirea Căpriana. Mănăstirea, ca multe altele din țară a fost închisă în anii 60 de comuniști. A fost redeschisă în 1989 și renovată câțiva ani mai târziu. Acum arată foarte bine, fiind una din cele mai importante din Basarabia, înconjurată de un peisaj foarte frumos în rezervația Codrii. De aici, am plecat spre mănăstirea Condrița aflata în apropiere. Aceasta nu este foarte bine întreținuta, în schimb în parcarea mănăstirii de aici, e parcat un X5 al preotului, pe când la Căpriana, era o Lada mai veche. Poate ca asta e și explicația de ce nu arată la fel de bine bisericile… 🙂

Seara mergem înapoi la Chișinău. Am servit cina la un restaurant cu specific uzbec, Caravan. Mâncarea a fost excelentă. În general, în oraș sunt multe restaurante unde se servește mâncare foarte bună, multă și ieftină. Alte restaurante care merită vizitate sunt Popasul Dacilor, Robin Pub sau lanțul La Plăcinte.

Ziua următoare urma să mergem la Orheiul Vechi. Acesta este un sit arheologic considerat principala atracție turistică a țării. Se află în apropiere de orașul Orhei la 100 de km nord de capitala. Pe drum aveam să mai facem câteva opriri.

În drum spre Orhei, trecem pe lângă Cricova. Poate ați fost mirați să auziți că în Moldova se află cea mai mare cramă din lume. Ei bine, tot aici se afla și a doua ca mărime, aceasta este Cricova. Cramele de aici au galerii de o lungime totală de doar 120 de kilometrii. Cricova, este renumită mai mult de cât pentru vinuri, pentru șampanie. Aici este unul din puținele locuri din lume unde șampania este făcută după metoda călugărului francez Dom Perignon, vinul spumos făcut aici având un mare renume internațional. Am hotărât totuși să nu mai vizitam cramele pentru ca de-abia fusesem ziua anterioară, dar am făcut o oprire la restaurant, numit Orașul Subteran. Se spune că astronautul Iuri Gagarin, a intrat aici și a ieșit abia după două zile. 🙂 De asemenea, Vladimir Putin și-a serbat aici aniversarea de 50 de ani.

Vinul este unul din produsele principale de export ale Moldovei, iar Mileștii Mici și Cricova sunt cele mai mari dar nu și singurele. Alte crame poate chiar mai renumite în afara țării sunt Purcari, Românești sau Chateau Vartely.

De aici continuam spre Orhei, pe drumul principal Chișinău – Bălți. Undeva se face un drum de țară care duce spre situl Orheiul Vechi. Ultima partea a drumului e destul de proastă, cu multe gropi, dar locul merită vizitat. Aici, râul Răuț face un defileu în formă de „S” printre dealurile argiloase. Unul din versanți este abrupt. Aici, își găseau refugiul localnicii în timpul invaziilor din Evul Mediu, reușind să se ascundă în tunelurile săpate în versant. Întreaga vale este plină de astfel de grote, iar multe din ele adăpostesc acum mănăstiri. Mănăstirea Peștera e cea mai mare dintre ele, fiind legata prin tunel de chiliile unde dormeau preoții. Deasupra mănăstirii, pe marginea prăpastiei se află o cruce de piatră despre care se spune că dacă o înconjori de 3 ori, ți se îndeplinește o dorință. Am făcut asta, o să vă anunț mai târziu dacă funcționează 🙂

Am mai făcut apoi o oprire la mănăstirea Curchi, cea mai mare din Moldova. Fiind august, am văzut mai multe nunți mergând prin țară, dar aici erau aproape zece în același timp! Cu greu își găseau loc nuntașii unii de ceilalți să facă poze sau diversele obiceiuri. Ne-am întors apoi la Chișinău pentru că a doua zi ne îndreptam spre casă.

Am plecat la drum, dar numai după ce facem plinul cu bomboanele preferate de la Bucuria și după multe cumpărături la un supermarket local. Pentru că urma să mergem câteva zile în Delta Dunării am luat-o prin Cahul spre vama de la Giurgiulesti de lângă Galați. După încă vreo doua ore de stat la vamă ne întoarcem în țară.

Mi-a plăcut mult în Moldova, oamenii sunt foarte primitori și prietenoși, mâncarea este excelenta, iar vinurile sunt deosebite. O să mă întorc aici cu drag oricând o să mai am ocazia.

După mult stat la coada, trecem podul de la Tecuci