Un weekend peste Prut

Vara asta am dat o fugă la frații noștri de peste Prut. Urma să mergem pentru trei zile la Chișinău și să ne plimbăm puțin și prin împrejurimi. Auzisem lucruri foarte bune despre mâncarea din Chișinău, despre cramele uriașe din apropiere, despre numeroasele mănăstiri ctitorite de Ștefan cel Mare și, mai ales, despre bomboanele Bucuria. 🙂

Aveam impresia că drumul cu mașina ar fi mai lung, dar, cu excepția timpului petrecut la vamă, din București până la Chișinău se fac mai puțin de șase ore. Am mers pe DN2 până la Mărășești și, de acolo, prin Bârlad, către vama Albița. Lângă Tecuci, podul peste Siret este într-o eternă renovare, conform unui localnic, dar, în afară de coada formată în zona blocajului de aici, drumul este foarte bun. De la Albița până la Chișinău mai sunt 90 de kilometri pe un drum reabilitat recent cu sprijinul României.

Spuneam că nu e mult de mers, în afară de timpul petrecut la vamă… E posibil să fi ajuns într-un moment mai aglomerat, dar am stat mult: vreo oră și ceva la vama noastră și încă vreo jumătate de oră la cea a moldovenilor. La ei, parcă se lucra mai eficient; la noi, în schimb, era o atmosferă de vacanță totală. Principalul motiv al așteptării era controlul vamal, în timpul căruia erau verificate portbagajele și mașinile. Doamna vameșă își mai făcea curaj să verifice câte o mașină sau două, între două pauze în care pufăia două-trei țigări.

Chiar și așa, drumul n-a durat prea mult și, pe la ora cinci, am ajuns la Chișinău. Nu sunt foarte multe hoteluri în oraș, de aceea cele existente țin destul de mult prețurile sus, deși, altfel, orașul este mult mai ieftin decât la noi. Rezervasem un hotel de trei stele în centru, cu vreo 35 de euro pe noapte, care n-a fost deloc rău. Seara am ieșit la cină pe malul lacului Morii, unul dintre multele parcuri din oraș. Aici, mulți tineri se plimbau cu bicicleta sau făceau jogging, iar unii chiar făceau baie pe plaja amenajată, ca să mai scape de caniculă.

Republica Moldova are puțin peste trei milioane de locuitori. Dintre ei, aproape un sfert locuiesc în Chișinău. Ștefan cel Mare și Sfânt este protectorul țării și patronul orașului. Bulevardul principal și parcul central poartă numele domnitorului, iar statuia lui stă la loc de cinste în centru.

A doua zi dimineață am făcut o scurtă plimbare prin oraș. Am vizitat Catedrala Nașterea Domnului, iar apoi ne-am plimbat prin parcul Ștefan cel Mare, nu înainte de a face o poză cu statuia domnitorului. Monumentul a fost construit la începutul secolului trecut, pe locul statuii țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, înlăturată de autoritățile române în 1918. Cu câteva zile înaintea ocupației sovietice a Basarabiei, statuia a fost mutată la Vaslui pentru a fi salvată. Au urmat apoi mai multe momente în care a fost readusă la Chișinău, pentru ca ulterior să se întoarcă în România. Abia în 1989 a fost adusă la locul său inițial, iar în prezent este un simbol al orașului.

După plimbarea prin oraș, urma să mergem la Mileștii Mici, o localitate aflată la 20 de kilometri de capitală, unde se află una dintre cele mai renumite crame.

Cramele din Mileștii Mici nu sunt atât de cunoscute la nivel mondial, dar aici se află una dintre cele mai mari colecții de vinuri din lume. Colecția are în jur de două milioane de sticle, iar galeriile, care în cea mai mare parte pot fi străbătute cu mașina, au o lungime totală de 200 de kilometri! Aflate sub niște dealuri calcaroase, în apropierea capitalei, galeriile oferă condiții ideale pentru depozitarea vinului: o temperatură de 12–14 grade pe tot parcursul anului și umiditate ridicată. Mai multe detalii aici: Cramele Milestii Mici

Crama oferă tururi ghidate ale galeriilor, care se încheie cu o degustare de vin. Tururile se fac cu mașina proprie, prin galeriile subterane. Se fac mai multe opriri în diverse locuri, unde ghidul povestește despre istoria cramei și despre colecția de vinuri. Crama a fost inaugurată în anii ’60 și era principalul loc de depozitare a vinului din țară, dar și din Uniunea Sovietică. De atunci și până în prezent, podgoriile trimit aici vinul din diverse regiuni ale țării, pentru păstrare. Vinul este depozitat în butoaie uriașe timp de mai mulți ani, apoi este îmbuteliat și păstrat în cramă în continuare.

Printre cele mai renumite vinuri de aici se numără Codru, Cahor-Ciumai, Purpuriu de Purcari și, mai ales, Trandafirul Moldovei. Aici se mai produc și vinuri spumante, dar și câteva sortimente de coniac, numit divin în Republica Moldova, din motive ce țin de denumirea protejată, așa cum la noi se folosește termenul vinars.

În continuarea turului, ajungem la zona sticlelor de colecție, iar în spatele unei uși secrete se află vinurile cele mai valoroase. Ghidul ne povestește că ușa a fost construită în perioada în care URSS se destrăma, pentru a proteja tezaurul țării și a împiedica luarea lui de către ruși. Tot aici se află mai multe colecții private, mai precis boxe ale unor proprietari străini care au cumpărat vinuri de valoare și le păstrează aici pentru maturare. Aproape toate sunt cumpărate de proprietari chinezi. „În curând o să ne cumpere pe toți”, spune ghida. 🙂

De aici plecăm spre un restaurant amenajat în galerii, unde urmează degustarea. În sala festivă, mesele sunt pline de bucate, iar lăutarii cântă „Trandafir de la Moldova”. După vreo 20 de minute de degustare, plecăm cam pe patru cărări. Afară, două fântâni arteziene atrag atenția. Dintr-una curge vin roșu, iar din cealaltă, vin alb. Este doar apă colorată, dar arată foarte bine.

Înainte de plecare, facem o ultimă oprire la magazinul cramei. Din păcate, nu se poate ieși din țară decât cu patru litri de vin de persoană, așa că ne limităm cumpărăturile. Nu cred că am mai văzut undeva vinuri vechi de colecție la prețuri atât de mici.

Ce poate fi mai potrivit după acest tur decât o vizită la o fabrică de dulciuri? Nu la oricare, ci la renumita fabrică Bucuria. Aceste dulciuri sunt probabil mult mai cunoscute de generațiile mai în vârstă. Se pare că, înainte de Revoluție, erau printre cele mai bune dulciuri care se găseau.

La fabrică ne aștepta magazinul de desfacere. Aici, sute de feluri de dulciuri, împachetate care mai de care mai frumos, îți fac cu ochiul. Pentru că alegerea era prea grea, am luat câte puțin din aproape toate sortimentele. Sunt într-adevăr delicioase! Mai nou, au apărut câteva magazine și pe la noi și le recomand tuturor celor care nu le-au încercat.

În Republica Moldova, marile corporații, lanțurile de fast-food și hipermarketurile nu prea au apărut. Asta le-a permis multor firme locale să supraviețuiască, să se dezvolte și să își păstreze specificul tradițional. Așa s-a întâmplat și cu fabrica Bucuria, care sper că va continua să existe la fel.

De aici am plecat spre Căpriana, un mic sat aflat în mijlocul rezervației Codrii, la 40 de kilometri vest de Chișinău. Aici se află mănăstirea Căpriana, una dintre cele mai vechi din Basarabia. Se spune că, întorcându-se dintr-o bătălie de pe Nistru, Ștefan cel Mare ar fi poposit într-o poiană frumoasă din acel loc. Acolo, oștenii săi ar fi zărit o căprioară urmărită și prinsă de lupi. Impresionat de întâmplare, voievodul ar fi zidit acolo mănăstirea Căpriana.

Mănăstirea, ca multe altele din țară, a fost închisă de comuniști în anii ’60. A fost redeschisă în 1989 și renovată câțiva ani mai târziu. Acum arată foarte bine, fiind una dintre cele mai importante mănăstiri din Basarabia, înconjurată de peisajul foarte frumos al rezervației Codrii.

De aici am plecat spre mănăstirea Condrița, aflată în apropiere. Aceasta nu este foarte bine întreținută. În schimb, în parcarea mănăstirii este parcat un X5 al preotului, pe când la Căpriana era o Lada mai veche. Poate că asta e și explicația pentru care bisericile nu arată la fel de bine… 🙂

Seara ne întoarcem la Chișinău. Am servit cina la un restaurant cu specific uzbec, Caravan. Mâncarea a fost excelentă. În general, în oraș sunt multe restaurante unde se servește mâncare foarte bună, în porții generoase și la prețuri mici. Alte restaurante care merită vizitate sunt Popasul Dacilor, Robin Pub sau lanțul La Plăcinte.

În ziua următoare urma să mergem la Orheiul Vechi. Acesta este un sit arheologic considerat principala atracție turistică a țării. Se află în apropierea orașului Orhei, la 100 de kilometri nord de capitală. Pe drum aveam să mai facem câteva opriri.

În drum spre Orhei, trecem pe lângă Cricova. Poate v-ați mirat să auziți că în Republica Moldova se află una dintre cele mai mari crame din lume. Ei bine, tot aici se află și Cricova, una dintre cele mai renumite crame ale țării. Galeriile acesteia au o lungime totală de aproximativ 120 de kilometri.

Cricova este renumită nu doar pentru vinuri, ci și pentru vinurile spumante. Aici se produce vin spumant prin metoda tradițională, asociată cu numele călugărului francez Dom Pérignon, iar produsele cramei se bucură de renume internațional. Am hotărât totuși să nu mai vizităm cramele, pentru că abia fuseserăm acolo în ziua precedentă, dar am făcut o oprire la restaurantul numit Orașul Subteran. Se spune că astronautul Iuri Gagarin a intrat aici și a ieșit abia după două zile. 🙂 De asemenea, Vladimir Putin și-a sărbătorit aici aniversarea de 50 de ani.

Vinul este unul dintre principalele produse de export ale Republicii Moldova, iar Mileștii Mici și Cricova sunt cele mai mari crame, dar nu și singurele. Alte crame, poate chiar mai renumite în afara țării, sunt Purcari, Românești și Chateau Vartely.

De aici continuăm spre Orhei, pe drumul principal Chișinău–Bălți. La un moment dat, se desprinde un drum de țară care duce spre situl Orheiul Vechi. Ultima parte a drumului este destul de proastă, cu multe gropi, dar locul merită vizitat.

Aici, râul Răut face un defileu în formă de „S” printre dealurile argiloase. Unul dintre versanți este abrupt. Aici își găseau refugiul localnicii în timpul invaziilor din Evul Mediu, reușind să se ascundă în tunelurile săpate în versant. Întreaga vale este plină de astfel de grote, iar multe dintre ele adăpostesc acum mănăstiri.

Mănăstirea Peștera este cea mai mare dintre ele, fiind legată printr-un tunel de chiliile în care dormeau preoții. Deasupra mănăstirii, pe marginea prăpastiei, se află o cruce de piatră despre care se spune că, dacă o înconjori de trei ori, ți se îndeplinește o dorință. Am făcut asta. O să vă anunț mai târziu dacă funcționează. 🙂

Am mai făcut apoi o oprire la mănăstirea Curchi, cea mai mare din Republica Moldova. Fiind august, am văzut mai multe nunți în timp ce ne plimbam prin țară, dar aici erau aproape zece în același timp! Cu greu își găseau nuntașii loc unii față de ceilalți pentru a face poze sau pentru a respecta diversele obiceiuri. Ne-am întors apoi la Chișinău, pentru că a doua zi urma să ne îndreptăm spre casă.

Am plecat la drum, dar numai după ce am făcut plinul cu bomboanele preferate de la Bucuria și am făcut multe cumpărături la un supermarket local. Pentru că urma să petrecem câteva zile în Delta Dunării, am luat-o prin Cahul, spre punctul de trecere a frontierei de la Giurgiulești, lângă Galați. După încă vreo două ore de stat la vamă, ne-am întors în țară.

Mi-a plăcut mult în Republica Moldova. Oamenii sunt foarte primitori și prietenoși, mâncarea este excelentă, iar vinurile sunt deosebite. O să mă întorc aici cu drag ori de câte ori o să mai am ocazia.

După mult stat la coada, trecem podul de la Tecuci