Anul 2020 a adus pandemia Covid și o schimbare majoră în viețile noastre de zi cu zi. A fost o perioadă foarte grea pentru toată lumea, mai ales pentru cei care au suferit direct sau indirect din cauza bolii.

Pentru toți ceilalți au fost zile în care am stat închiși în casă, săptămâni de carantina și adeverințe pentru a merge oriunde și luni în care tot turismul mondial a fost complet închis. Pe la jumătatea verii, lucrurile au început încet să revină la normal, inclusiv în turism, după redeschiderea aeroporturilor și hotelurilor și permiterea călătoriilor internaționale – totul cu reguli și limitări stricte.

Era momentul și pentru noi să revenim la lucrurile care ne aduc bucurie, iar pentru mine călătoriile sunt una din principalele satisfacții. Am reînceput atunci cu o mini-vacanță în zona Brașovului iar câteva luni mai târziu a urmat și prima ieșire din țară. Destinația pe care am ales-o a fost Alghero, în Sardinia. Era prima oară când ajungeam pe cea mai mare insulă a Italiei, dar asta conta mai puțin atunci. Tot ce doream era o evadare de acasă și o vacanță liniștită fără probleme. Când spun probleme, ma refer evident la sănătate dar și la riscul de a rămâne blocat pe undeva din cauza restricțiilor care se schimbau permanent.

Stăteam 4 zile în Sardinia dar am plecat cu un bagaj plin, cu haine în plus, măști, medicamente și multe altele pentru orice eventualitate, lucruri pe care nu le-am fi luat la noi înainte.

La aeroportul Otopeni am găsit filtre de politie și un centru medical amenajat în parcare cu verificări de temperatură și alte formulare sau declarații.

 

Zborul cu Wizz Air a decurs normal. Nu mai zburasem de mult și îmi amintesc că aveam ceva emoții. Ele au trecut după 2 ore când am început coborârea și am văzut de la geam coasta cu ape turcoaz a Sardiniei.

 

Intrarea în Italia a fost destul de rapidă. În afară de controlul obișnuit al documentelor erau și niște formulare care trebuiau completate dar nu le-a cerut nimeni.

 

Cazarea aleasă a fost la un hotel frumos din Alghero chiar pe plajă. Era vârf de sezon și stațiunea era aproape pustie. La hotel cred că am plătit vreo 50 de euro pe noapte, de 3-4 ori mai puțin cât ar fi fost tarifele normale în acea perioadă.

 

Vai ce bucurie a fost să revăd marea! Pe frumoasa plajă din Alghero era ceva lume, iar majoritatea erau localnici

 

Am început plimbarea prin orașul vechi Alghero din portul turistic

 

Zidurile vechii cetăți din Alghero

 

Tot orașul vechi din Alghero este pitoresc și fiecare străduță e frumoasă. Totuși orașul nu are mari atracții turistice de vizitat.

 

Un loc care merită ar fi turnul catedralei Santa Maria. Se poate urca până în vârf iar de sus vederile peste Alghero sunt superbe.

 

Interiorul catedralei

 

Cel mai frumos loc pentru plimbări este drumul Muralla del Carme, pe deasupra fortificațiilor de la malul mării.

 

Am luat cina tot la malul mării

 

Apusul pe plaja din Alghero

 

Seara aceea am închiriat o mașină pentru restul sejurului. Astfel, puteam explora cât mai multe locuri din regiune. Alghero se află în nord-vest iar Sardinia nu are chiar cele mai rapide drumuri din Italia, astfel că m-am limitat la jumătatea de nord a insulei.

Am vrut neapărat să ajung într-una din zile pe arhipelagul La Maddalena din nord-est dar în rest n-am mai avut în minte vreo locație anume, mi-am propus doar să vedem plaje mai frumoase și cele mai pitorești localități.

Harta nordului Sardiniei

 

Prima zi am văzut mai ales coasta de nord a Sardiniei. Am pornit la drum cu un simpatic Fiat 500.

 

Primul loc unde am oprit a fost Grotte del Nettuno (Peșterile lui Neptun) puțin mai la nord de Alghero.

 

Pentru a ajunge la peșteri se coboară pe niște scări abrupte vreo 15 minute.

 

Cadrul natural este splendid

 

Aproape de nivelul mării, mai era doar puțin de coborât

 

Vederi din Grotele lui Neptun. Peșterile au o mică deschidere la mare, doar un metru de asupra apei și au fost descoperite de un pescar local în secolul 18. Sistemul de caverne are peste 4 kilometri dar numai primii 200 de metri sunt accesibili vizitatorilor

 

Din nou la lumină, am admirat mai bine culorile mării

 

Următoarea oprire a fost la plaja La Pelosa în nord-estul extrem al Sardiniei

 

Sardinia se bucură de niște plaje fantastic de frumoase, zic eu cele mai deosebite din Italia, iar La Pelosa este una din cele mai renumite.

 

Plaja La Pelosa este practic un istm care separă vârful Sardiniei de Isola Piana și insulițele din jur.

 

Apa nu se adâncește pe sute de metri, iar culorile sale sunt superbe.

 

După o baie răcoritoare, am plecat mai departe. Vederi de sus cu La Pelosa

 

Doar în trecere prin Sassari, cel mai mare oraș din nordul Sardiniei

 

Drumurile de coastă din Sardinia sunt toate decorate de leandri și bougainvillea

 

Castelsardo, probabil cea mai pitorească localitate de pe coasta de nord

 

Centrul din Castelsardo și cetatea din vârful dealului

 

Mai departe,în drumul spre est am ajuns și printr-o zonă mai muntoasă

 

Am oprit apoi la Santa Maria Gallura în port. De acolo pleacă feriboturile spre Corsica (la Bonifaccio). Am cerut informații, pentru că mă bătea gândul unei treceri până în Franța, dar regulile din pandemie se schimbaseră într-atât încât nici vameșii nu știau să zică ce documentație e nevoie mai nou pentru Corsica. Astfel, am lăsat-o baltă cu ideea asta.

 

Am mers în schimb spre Capo Testa, o peninsula din apropiere de S.Maria Gallura.

 

Capo Testa e un parc natural frumos cu mai mult trasee de drumeție. Este și punctul din Sardinia cel mai apropiat de Corsica iar din vârf se vede cel mai bine malul francez.

 

Zoom pe Corsica. N-am mai ajuns acolo, sper să reușesc să ajung cândva.

 

La Capo Testa sunt o mulțime de plaje sălbatice splendide, precum Cala Spinosa

 

Am revenit apoi în orășelul S. Maria Gallura unde am petrecut restul după amiezii

 

Chiar în centrul localității se află o plajă superbă: Rena Bianca. Acolo am petrecut finalul zilei.

 

Apa cristalină de la Reina Bianca

 

Am făcut și o mică drumeție pe dealul din apropiere, de unde se vede tot golful de sus

 

Am rămas pe plajă până la apus

 

Ziua 2! Am plecat devreme dimineața pentru că traversam Sardinia de la vest la est. Destinația zilei erau insulele din arhipelagul La Maddalena, poate cea mai renumită zonă a Sardiniei.

 

Spre insule se ajunge cu feribotul care pleacă din portul Palau. O dată ajunși în orășel am luat biletele dus-întors și ne-am pus la coadă în mașină.

 

Nu a durat mult până ne-am îmbarcat pe feribotul uriaș. Traversarea a durat cam 20 de minute.

 

Sosind în arhipelag. Se vede principala așezare, La Maddalena

 

Arhipelagul La Maddalena include vreo 7 insule locuite și câteva zeci de insulițe. Cea mai mare dintre ele poartă același nume, Maddalena, și este locul unde ajung feriboturile dinspre Sardinia. Cealaltă insulă mai mare este Caprera, iar cele două sunt unite cu un pod. Parcul național Maddalena include cea mai mare parte a insulelor și este faimos pentru…(ce altceva?)… plaje splendide.

 

Am început cu o plimbare prin cochetul orășel Maddalena

 

Drumurile principale din arhipelag sunt bune dar cele secundare sunt de obicei neasfaltate. Am mers spre un astfel de drum pentru a ajunge la una din plajele mai îndepărtate.

 

Spiaggia Testa di Polpo este una din cele mai frumoase plaje dar și cele mai puțin aglomerate, fiind mai greu accesibilă.

 

Plaja „Caracatiței” mi-a plăcut mult și am rămas vreo două ore la relaxare.

 

Mai târziu am condus spre Caprera pe podul care unește cele 2 insule

 

Caprera este o insulă mult mai verde și are mai multe zone de drumeții și de picnic. Am mers în centrul insulei la unul dintre puținele locuri unde se poate lua masa: Il Barone Rosso. Restaurantul e în mijlocul pădurii într-un loc perfect pentru a fugi puțin de caniculă.

 

După masă, siesta în hamac la umbră

 

Am făcut apoi un tur cu mașina spre punctele cele mai înalte ale Caprera.

 

Fortificațiile militare de pe Caprera

 

Insula văzută de pe Monte Tejalone (212 m)

 

Caprera are și o semnificație istorică pentru italieni. Este locul unde s-a retras și și-a trăit ultimii ani din viață eroul național Giuseppe Garibaldi. Pentru cine nu știe, Garibaldi a avut un rol esențial în unificarea regiunilor italiene și este considerat părintele națiunii.

Casa lui Garibaldi din Caprera este azi muzeu. Era închis când am ajuns acolo și nu am putut vedea decât domeniul de la exterior.

 

Am condus mai apoi prin sudul Caprera spre plajele sale cele mai frumoase

 

Spiaggia del Rettito este una din cele mai renumite din Caprera

 

După o baie în mare am revenit pe insula Maddalena

 

Pe feribot la întoarcere în Sardinia

 

Pentru că vara ziua este lungă iar în Sardinia soarele apunea aproape de ora 9, mai aveam timp suficient pentru a vizita și alte locuri în acea zi. Am mai mers mai întâi la Porto Cervo, faimoasa stațiune aflată nu departe de Palau.

 

Porto Cervo este renumită ca fiind una dintre cele mai luxoase stațiuni din Mediterană. A fost creată de la zero în anii 50 de printul Aga Khan IV, un miliardar foarte influent, descendent din familia șahilor Persiei și Imam al religiei Ismaili. Acesta, împreună cu un grup de investitori internaționali, a dorit să construiască în acest golf de pe Costa Smeralda cel mai luxos oraș-resort din lume.

 

Ideea a mers și după construcția resortului exclusivist locul a devenit faimos atrăgând vedete de la Hollywood, sportivi de renume și tot felul de milionari care au decis să cumpere proprietăți. S-a filmat chiar și un James Bond în stațiune, The Spy who loved me.

Astăzi, un metru pătrat de locuință în Porto Cervo poate costa și 300.000 de euro (!!) iar vreo 3 hoteluri din localitate fac parte din Top 10 cel mai scumpe hoteluri din lume. Hotel Cala di Volpe e cel mai faimos unde o noapte în sezon pornește de la 2.500 de euro.

 

Am făcut o plimbare prin Porto Cervo, iar pe mine sincer nu m-a dat pe spate. Vile de lux, iahturi scumpe în port, restaurante exclusiviste, magazine cu prețuri cu multe zerouri și cam atât. E frumos, dar n-am găsit niciun motiv pentru care cineva normal la cap ar da atâția bani să stea aici.

 

Magazinele de lux nu lipsesc. Erau promoții la Gucci și Balenciaga dar nu am luat nimic că nu aveam schimbat la mine (hihi)

 

Biserica din Porto Cervo

 

Ultima oprire a zilei în drum spre hotel a fost la Nuraghe la Prisgniona.

Nuraghi sunt edificii megalitice ce datează din mileniul 2 înaintea erei noastre. Pe atunci o civilizație înfloritoare (cultura nuragică) s-a dezvoltat în Sardinia iar pe insulă au fost descoperite peste 7000 de monumente de atunci. Unele dintre sunt destul de bine conservate și sunt transformate în muzee.

 

La Prisgiona e una dintre acestea. În imaginea de mai jos se vede cum arăta construcția originală acum peste 3000 de ani

 

Imagini din interiorul complexului

 

Am văzut atâtea într-o singură zi și tot am ajuns la hotel în Alghero înainte de lăsarea nopții

 

Ziua 3! Am revenit atunci pe coasta estică a Sardiniei pentru a descoperi și alte locuri frumoase. La sud de Olbia este cea mai mare densitate de plaje mari și frumoase din Sardinia, iar câteva dintre ele sunt uluitoare.

Am oprit întâi la Porto Istana

 

Porto Istana este o bijuterie de plajă cu apă lină și clară și cu o priveliște grozavă spre insulele din apropiere

 

Am găsit o mică „plaja privată” cu umbră naturală de la copaci

 

Am stat câteva ore pe plajă. Abia după amiaza am plecat cu mașina pentru un tur prin peninsula din apropiere, Capo Coda Cavallo

 

Vederi peste Marea Tireniană

 

Insula Tavolara domină peisajul pe coasta estică. Insula este parțial închisă fiind bază militară NATO.

 

Nu mi-a ajuns baia de dimineață astfel că am mai oprit la o altă plajă puțin mai la sud: La Cinta

 

Spiaggia La Cinta este una din cele mai lungi plaje ale Italiei. Aflată într-un estuar, limba de nisip fin alb se întinde pe mai mult de 5 kilometri.

 

Din nou o plajă splendidă. Nu cred că există alt loc în Europa să se bată cu Sardinia în domeniul astă.

 

Am plecat mai târziu spre Alghero, dar de data asta am luat-o SS131, singura autostradă din Sardinia care leagă Olbia de Cagliari.

 

După vreo 50 de kilometri de drum de viteză am ieșit pe drumul național care mi-a adus în cale un orășel extrem de pitoresc: Bosa

 

Nici nu aveam de gând să opresc acolo dar locul mi s-a părut atât de frumos încât am zis că e obligatoriu. Pe dealul din Bosa este Castelul Seravalle de unde se văd priveliști minunate peste oraș.

 

Vederile cu Bosa sunt la fel de frumoase din centru, de pe malul râului Temo

 

La plimbare prin centrul vechi din Bosa

 

Un popas la o terasă.

 

Pot spune că Bosa a fost orășelul meu preferat din Sardinia. Nici nu auzisem de el, dar s-a dovedit a fi o bijuterie

 

Am servit cina la Casa del Vento, un restaurant renumit aflat puțin mai la nord de Bosa.

 

Cina servită în gradină a fost excelentă

 

La fel și vederea cu apusul de la masă

 

Drumul dintre Bosa și Alghero este cea mai pitorească sosea a Sardiniei. Serpentinele se înșiră pe coastă iar peisajele sunt absolut încântătoare.

 

Apusul din apropiere de Alghero

 

Ziua ce a urmat aveam pe la prânz plecare acasă. A mai fost timp dimineața de o baie în mare pe plaja din fața hotelului.

 

N-am avut nicio problemă până am plecat acasă iar excursia asta mi-a dat încredere că putem călători din nou. Altfel, nu am rămas cu multe amintiri despre orașe sau alte locuri din Sardinia, ci doar cu imaginile plajelor fantastice pe unde am poposit. Cred că nordul Sardiniei este alegerea perfectă pentru oricine vrea să meargă în Italia la mare.

La revedere, Sardinia!