Norvegia, Țara fiordurilor – Partea 2 – Ținutul arctic, aurora boreală și înapoi la Oslo

Tromsø este unul dintre cele mai nordice orașe importante din lume. Mai există câteva localități în Norvegia, Canada sau Rusia aflate și mai la nord, dar acestea sunt mai degrabă sate, mult mai mici decât orașul Tromsø, care are aproximativ 70.000 de locuitori. Este renumit pentru câteva lucruri unice, care atrag sute de mii de turiști anual. Printre acestea se numără aurora boreală, soarele de la miezul nopții și migrația anuală a balenelor.

Aurora boreală este un fenomen natural care poate fi observat în regiunile din apropierea polilor magnetici ai Pământului. În engleză se numește Northern Lights, dar denumirea este oarecum înșelătoare, pentru că fenomenul poate fi observat foarte bine și în emisfera sudică. Totuși, multe dintre locurile din care poate fi văzut acolo sunt greu accesibile. Fenomenul din sud se numește auroră australă. Nu sunt expert în acest domeniu, așa că vă recomand să citiți mai multe despre el, în loc să încerc eu să-l explic.

Pe scurt, fenomenul se datorează particulelor încărcate electric provenite de la Soare, care interacționează cu câmpul magnetic al Pământului și cu gazele din atmosferă, în apropierea polilor magnetici ai planetei. Aceștia nu coincid cu polii geografici. De exemplu, polul magnetic nordic al Pământului se află în zona arctică a Canadei. Urmând liniile câmpului magnetic al Pământului, particulele încărcate sunt ghidate spre regiunile polare. Când intră în atmosferă și interacționează cu diferite gaze, precum oxigenul și azotul, se produc lumini de diferite culori, în funcție de gazul implicat și de altitudine.

Culoarea fenomenului este dată de gazele cu care interacționează particulele. Dacă este vorba despre oxigen, la altitudini mai mici aurora este de obicei verde, iar la altitudini mai mari poate fi roșie. Dacă este implicat azotul, aurora poate avea nuanțe de albastru sau violet. Interacțiunea dintre particulele încărcate și câmpul magnetic produce acest „dans” boreal. Aurora nu se vede cel mai bine chiar la polul nord magnetic, ci în special într-un oval din jurul acestuia, numit și oval auroral (auroral oval).

Tromsø se află în interiorul acestui oval, iar aurora poate fi observată aici în special seara și noaptea. Din păcate pentru mine, în august, în intervalul potrivit pentru observare, sunt doar două-trei ore de întuneric. În plus, aurora nu este vizibilă cu ochiul liber pe lumină, iar cerul trebuie să fie senin.

Tromsø mai este renumit pentru zilele în care se poate vedea soarele de la miezul nopții. Timp de aproximativ două luni pe an, vara, la Tromsø este lumină aproape permanent. În săptămânile de la începutul și de la sfârșitul acestei perioade se poate observa fenomenul numit Midnight Sun. Ce este acesta? Simplist vorbind, este ca un apus urmat imediat de un răsărit: soarele coboară până aproape de linia orizontului, apoi începe să urce din nou, creând lumini și culori deosebite.

În august, când am ajuns eu, sezonul soarelui de la miezul nopții se încheiase deja de câteva săptămâni. Ba chiar, noaptea, era întuneric vreo patru ore. Cât despre balenele uriașe, acestea migrează în apropiere de Tromsø abia în noiembrie, așadar aveam doar o mică speranță să văd aurora.

Iată că am ajuns, în sfârșit, la Tromsø, un loc pe care îmi doream de mult timp să-l vizitez. De ceva vreme urmăream prognoza meteo, numai că de vreo lună ploua fără oprire. Cu o zi înainte de sosire, însă, prognoza părea să dea semne mai bune. Când am ajuns la aeroport, nu mai ploua. Am avut mare noroc: cât timp am stat acolo, nu am prins nicio picătură de ploaie.

De la micuțul aeroport iau autocarul spre centru. Drumul trece prin tuneluri pe sub oraș. Mă impresionează numeroasele intersecții; nu mai văzusem niciodată sensuri giratorii într-un tunel. Din punct de vedere geografic, Tromsø este un fel de Manhattan, adică se află pe o insulă legată prin poduri de restul teritoriului.

În oraș aveam rezervată, pentru două nopți, o cameră la un hotel din lanțul Smart, recent inaugurat, care lansase mai multe oferte cu această ocazie.

Nu era nimic deosebit: camerele erau minuscule, dar confortabile și bine utilate, iar micul dejun era foarte bun.

Seara stau la povești cu un turist norvegian. Locuiește într-un sat aflat mai la nord. Îmi povestește că a locuit mult timp în Atlanta, în Statele Unite, unde a lucrat în industria petrolieră. Până la urmă s-a întors acasă și lucrează în același domeniu. Îmi spune că, locuind în satul său, câștigă de trei ori mai mult decât în Statele Unite.

Îmi amintește de câteva ori că nu s-a bucurat când România a intrat în UE. Niște hoți originari de la noi îi tot dau bătăi de cap la fermă. Îmi spune că Norvegia nu mai este la fel de sigură ca altădată din cauza românilor.

Îi răspund și eu, nonșalant, că România este acum mult mai sigură decât era înainte. În afară de acest subiect, ne înțelegem bine și povestim despre locurile prin care am călătorit fiecare.

Se lasă întunericul pe la ora nouă și ies la plimbare cu mari speranțe. Mai mulți turiști ies din hoteluri și toți se uită la cer. Trece vreo oră și nu se întâmplă nimic. Mă așez la o cafea să mă încălzesc, pentru că era destul de frig. Dintr-odată, cineva strigă și o vedem: aurora! Văd aurora boreală și nu-mi vine să cred ce noroc am! Este cu adevărat impresionantă și durează vreo oră. Am prins-o pe cea verde, asociată în principal cu emisiile de lumină ale oxigenului din atmosferă.

Încerc să o surprind într-o fotografie, dar fără succes. Ca să vă faceți o idee, am pus mai jos un filmuleț de pe internet. Ceea ce am văzut a fost asemănător, deși nu chiar atât de spectaculos ca în film, dar oricum superb.

Un filmuleț care vă poate ajuta să vă faceți o idee găsiți aici

A doua zi merg la biroul de turism să aflu ce aș mai putea face. Doamna de acolo îmi spune că avem un noroc chior să fim aici tocmai acum: abia se încheiase o perioadă de peste o lună cu ploi continue, iar aurora nu mai fusese văzută de vreo patru luni. Îmi face și câteva recomandări: să urc cu telecabina pe munte și să profit de ziua atât de însorită pentru o plimbare cu vaporul.

Telecabina urcă pe muntele de deasupra orașului. De sus, priveliștea este fantastică și, fiind senin, se vede până departe. Facem și o mică drumeție. La întoarcere, mai trec pe la două dintre simbolurile orașului: Catedrala Arctică și Podul Tromsø, lung de aproximativ un kilometru. Apoi plec într-o plimbare cu vaporul printre fiorduri, până la orășelul Finnsnes, în sud, și înapoi.

Vaporul este un catamaran de mare viteză, foarte luxos. Din motive de siguranță, la viteze mari trebuie să rămâi așezat și nu poți ieși afară în timpul mersului.

A doua zi dimineață zburăm spre Oslo. În seara precedentă, mi-am spus că voi trage un pui de somn, apoi mă voi trezi mai târziu ca să mai încerc să văd aurora o dată. Am uitat însă să-mi pun alarma și, cu noroc, m-am trezit abia dimineața, suficient de devreme cât să mai am timp să ajung la aeroport.

Ultima oprire este la Oslo. Ce-i drept, Oslo nu m-a impresionat foarte mult. Este un oraș elegant, curat, cu multe clădiri vechi și moderne, dar sobru… foarte sobru. E posibil să fie și pentru că a fost ultima mea oprire, după ce văzusem deja Bergen și Tromsø, care mi-au plăcut foarte mult. În plus, nu am stat aici decât șase ore.

La fel ca multe alte orașe norvegiene, Oslo este înconjurat de fiorduri și nu face excepție de la peisajul specific țării. Mai întâi vizitez Opera, o clădire modernă aflată pe malul apei. Apoi merg la Muzeul Național de Artă, unde văd o expoziție interesantă dedicată lui Munch, cu celebrul tablou „The Scream” („Țipătul”). Mai trec pe la catedrală, Teatrul Național și Parlament. Palatul Regal era închis pentru renovări.

În port, diverse vapoare asigură legături rapide cu alte părți ale orașului și cu zonele din apropiere. Tot aici se află și cetatea Akershus.

În interiorul cetății prind și ceremonia de schimbare a gărzii. Cum spuneam, Oslo nu m-a impresionat prea mult, dar nici nu am ajuns în câteva locuri importante.

Seara iau trenul spre Torp. Se lucrează la calea ferată, așa că din gara centrală trebuie să mergem cu autocarul până la Drammen, iar de acolo continuăm cu trenul. Totul este foarte bine organizat, iar angajații îi îndrumă pe călători spre mijloacele de transport potrivite.

O doamnă însărcinată se îndreaptă spre autocar, dar lucrătorii feroviari o opresc și cheamă repede un taxi, mai confortabil pentru ea. Foarte frumos! Pentru alți doi tineri cu biciclete, cheamă un microbuz în care acestea pot fi transportate.

Ni se prezintă mii de scuze și ni se spune că, din cauza lucrărilor, vom întârzia între opt și zece minute. Fiecare angajat al NSB pe lângă care trec își pleacă ușor capul în semn de regret și ne oferă ajutorul. O ultimă impresie foarte frumoasă.

Ajungem la aeroport cu exact opt minute întârziere. Mai fac o ultimă oprire în duty-free, unde prețurile par extrem de mici în comparație cu cele din restul Norvegiei. Câțiva localnici și-au cumpărat bilete de avion doar ca să facă niște cumpărături: își umplu plasele cu sticle de băutură din duty-free și apoi ies din aeroport.

Acum, spre casă, unde e cald și ieftin!

Sosirea la Tromso… bun, nu mai plouă