Insula cea mai mare din statul Hawaii este cea unde sunt cei mai înalți și cei mai activi vulcani din Pacific. Se numește chiar Hawaii, dar pentru a evita confuziile cu arhipelagul, localnicii îi spun Big Island. Chiar dacă este de departe cea mai întinsă ca suprafață, populația nu trece de 200.000 de locuitori, zonele cu risc de erupție vulcanică fiind complet pustii.

După ce am stat 4 zile la Honolulu, am părăsit insula Oahu pentru a ajunge pe Big Island. Acolo am petrecut următoarele 2 zile din vacanță. Am mers în zori la aeroportul internațional din Honolulu pentru a continua călătoria pe insulele din Hawaii.

 

Hawaiian nu este singura companie aeriană ce operează curse între insule. Southwest a intrat recent pe piață asta și concurează puternic compania locală. Datorită competiției dintre cele 2, prețurile la bilete sunt foarte bune. Pentru zborul din Honolulu la Kona am plătit doar 40 de dolari. Am avut și ore pe alese, aceasta fiind una dintre cele mai aglomerate rute domestice: frecvențele pot ajung și la 15-20 de zboruri pe zi.

Aeroportul din Honolulu are un terminal special pentru curse între insule, iar acolo check-in-ul și securitatea se fac super rapid. E suficient să ajungi cu o oră înainte de zbor. Mai jos este grădina japoneză din interiorul terminalului unde pasagerii se pot relaxa înainte de zboruri.

 

Mi-am luat la revedere cu regret de la Oahu. Am îndrăgit insula asta mult de tot. Am decolat pe o vreme splendidă și am putut revedea din avion toate locurile pe unde am fost în zilele anterioare. A fost cu adevărat un „scenic flight” și am putut vedea de la fereastră tot arhipelagul Hawaii.

 

Honolulu și craterul Diamond Head de la fereastra avionului

 

Coasta de est din Oahu

 

Am survolat apoi Maui și insulele mai mici precum Molokai

 

După jumătate de oră am început coborârea spre aeroportul Kona. Tot zborul a durat 40 de minute

 

La Kona am aterizat într-un peisaj total diferit de Oahu, deasupra câmpurilor acoperite de lavă neagră

 

A fost și un zbor foarte confortabil. Pe aeronava 737 Max a Southwest au fost doar vreo 40 de pasageri adică o banchetă pentru fiecare. Vremea la sosire pe Big Island era perfectă: 27 de grade și cer senin.

 

Peisajul din insula Hawaii este dominat de doi vulcani uriași, cei mai înalți munți din tot Pacificul: Mauna Kea (4.205 metri) și Mauna Loa (4.169 metri). Acesta din urmă este un vulcan foarte activ și din cauza riscului de erupții violente, centrul și sudul insulei sunt complet nelocuite.

Majoritatea populației locuiește în principalele două orașe de pe coastă: Kona în vest și Hilo în est. Tot acolo se află cele 2 aeroporturi internaționale. Aceste zone de coastă au un sol vulcanic foarte fertil și sunt regiuni agricole importante, mai ales pentru producția de cafea, banane și alte fructe tropicale.

Cele mai interesante zone turistice sunt coasta Kona unde se află o mulțime de ferme de cafea și plaje frumoase, coasta Hamakua la nord de Hilo unde sunt o mulțime cascade și peisaje splendide, desigur vârful Mauna Kea unde se poate ajunge pe șosea cu mașina și parcul național Volcanoes din sudul insulei unde se pot vedea craterul Kilauea și erupțiile recente.

 

Chiar dacă am zburat la Kona, am rezervat o cazare la Hilo, pe partea cealaltă a insulei. Pentru transfer și mai ales pentru a putea explora insula am rezervat o mașină. Nu a fost orice mașină, ci un Jeep Wrangler 4X4 cu care puteam ajunge și pe teren accidentat și mai ales pe vârful Mauna Kea. Numai în America poți rezerva asemenea mașină cu 60 de dolari pe zi! Am prins drag de jeepul galben și l-am și botezat: Bumblebee

 

Șoselele de pe insulă sunt excelente. Spre deosebire de celelalte insule unde limitele de viteză sunt mici, pe Hawaii se poate conduce mai repede, limitele ținând cont și de distanțele mai mari dintre localități.

 

Am pornit mai întâi spre sud, făcând un scurt popas în centrul orașului Kona.

 

Mai la sud de Kona am continuat spre Pu’uhonua, un parc național la malul mării.

Parcul național este important din două puncte de vedere. Este un loc natural splendid cu plaje cu nisip fin alb și o biodiversitate unică în mare, cu țestoase, balene și chiar rechini. Încât același timp este un loc de mare importanță pentru băștinașii polinezieni, fiind un loc sacru unde oricine se putea refugia intre zidurile ce apărau marea sală de rugăciune.

Centrul de vizitatori de la Pu’uhonua.

 

Plaja splendidă de la Pu’uhonua

 

Sala sfântă și totemuri tradiționale

 

Marele zid protejează locul de refugiu. Accesul în interior este permis doar localnicilor

 

Am revenit la Bumblebee apoi și am mers mai la deal spre zona plantațiilor de cafea.

 

Cafeaua din Kona este faimoasă în America și în lumea întreagă. Este considerată una dintre cele mai calitative ale lumii și premiată la tot felul de concursuri.

Cafeaua a fost adusă în Hawaii din Brazilia, iar misionarul S. Ruggles a fost primul care a înființat o fermă de cafea în regiunea Kona. Această zonă aflată la 500-1000 de metri altitudine are niște proprietăți unice, perfecte pentru cultivarea cafelei: solul vulcanic extrem de fertil, temperatura plăcută tot anul, soarele abundent și umiditatea ideală.

 

Astăzi sunt câteva sute de ferme de cafea la sud de Kona. Cele mai multe dintre ele au magazine și pot fi vizitate în tururi cu ghid. Am oprit la una dintre cele mai renumite: Heavenly Hawaii Coffee Farm. Nu aveam rezervare dar am primit locuri într-un tur la scurt timp după sosire. Am așteptat începutul la terasa fermei într-un cadru natural superb.

 

Am avut un ghid foarte pasionat de cafea. Acesta ne-a povestit tot felul de lucruri interesante despre soiurile de cafea, particularitățile climei din Kona și cum se produce cafeaua la ferma lor.

 

Cafeaua la Kona se culege mai ales în octombrie-decembrie și începe să inflorească din februarie. Era ianuarie și am putut vedea plantele de cafea atât încărcate de fructe coapte, cât și înmugurite, chiar unele încărcate de flori.

 

Am încheiat turul cu o degustare a tipurilor de cafea produse la fermă. Ca băutor frecvent de cafea, pot confirma că cea de aici are un gust unic, foarte fin și plăcut.

 

Am trecut și pe la magazinul fermei, dar n-am luat mare lucru. Cafeaua Kona este foarte scumpă, prețul pentru o pungă de 500 de grame variază între 20 și 100 de dolari. Este un brand protejat și doar cafeaua inscripționată „100% Kona Coffee” este cea veritabilă.

 

Am părăsit apoi coasta de vest a insulei, mergând spre centru, către marele vulcan Mauna Kea.

 

Pentru că panta vulcanului este lină, drumul este destul de drept, fără serpentine.

 

Mai târziu însă, la peste 2500 de metri au apărut și serpentinele

 

Am poposit la centrul de vizitatori de pe Mauna Kea. Acesta se află la 2800 de metri altitudine.

 

Am luat mâncare la pachet de la un restaurant de pe drum și am servit-o la Visitor Center. Oricum, se recomandă celor care urcă până în vârf, o pauză de aclimatizare cu altitudinea. Aerul rarefiat din vârf poate fi periculos pentru cei mai sensibili, mai ales dacă urcarea se face prea repede.

 

Mai departe, se termină asfaltul și accesul este permis numai vehiculelor 4X4. Acesta și motivul pentru care am închiriat un Jeep Wrangler, doar așa puteam ajunge pe Mauna Kea. Nu este doar o recomandare, ci o regulă strict respectată. Rangerii parcului verifică minuțios fiecare mașină că are tracțiune integrală, ba chiar fac un mic test să se asigure că șoferii știu să conducă cu ea activată și folosind schimbătorul manual (99% din mașinile americane au cutie automată). Am văzut mulți șoferi întorși înapoi pentru că mașina nu corespundea și chiar pentru nu erau în stare să conducă pe manual.

 

Partea de drum neasfaltată nu mi s-a părut deloc atât de dificilă. Am văzut turiști americani care mergeau extrem de încet ca și cum ar fi fost un drum foarte periculos. Nu știu ce ar fi făcut dacă ar fi ajuns la un drum neasfaltat cum e la noi. Acesta era drept ca în palmă, doar că panta era foarte abruptă (peste 15% în general).

 

Ultima porțiune de drum (în zona pe unde se poate depune zăpada) are din nou asfalt. Concluzia mea a fost că nu au asfaltat tot drumul intenționat, pentru a evita masele mari de turiști. În vârful vulcanului sunt stații de cercetare și observatoare astronomice și probabil nici aceștia nu și-au dorit să fie invadați de vizitatori.

 

Observatoarele din vârful Mauna Kea

 

Ai fi crezut că există zăpadă în Hawaii?

 

Erau maxim 5 grade în vârf iar vântul bătea cu putere mare. Noroc că am avut jacheta de iarnă la mine.

 

Am poposit mai mult în punctul cel mai înalt al traseului

 

Mauna Kea, 4200 de metri – am făcut-o și pe-asta!

 

Era 5 și ceva iar soarele apunea o oră mai târziu. Mulți dintre turiști rămâneau la mașină să prindă apusul de pe vârful vulcanului. Este o priveliște fantastică dar am preferat să cobor pentru ca nu aveam chef să conduc pe întuneric și mai aveam oricum vreo ora și jumătate de mers până la cazare.

 

Am văzut totuși culorile superbe ale apusului ceva mai jos pe munte, la vreo 2000 de metri

 

După lăsarea nopții am sosit la Hilo. Deja tradițional, am oprit la Walmart, pentru provizii pentru restul vacanței.

 

Noaptea târziu abia am ajuns la cazare. Am avut o mică sperietură pentru că am încurcat adresa. Am oprit la o casă la două străzi distanță și sigur pe mine am intrat în curte. Acolo repede au apărut 3 tipi musculoși la bustul gol și tatuați din cap până în picioare și m-au salutat cu un „Wassup Esse, are you Lost?”. Până la urmă băieții n-au scos armele la mine cum ar fi părut la prima vedere ci mi-au dat indicații cum să ajung unde trebuie.

 

Am stat la un Air BnB la sud de Hilo. Am cunoscut acolo niște gazde foarte amabile și alte 2 grupuri de turiști și am stat împreună la povești toată seara.

 

Casa era aproape de malul mării, astfel că dimineața am putut savura cafeaua la răsărit într-un loc natural absolut superb.

 

În larg am văzut vreo 6 balene. Să te tot trezești din somn în asemenea loc magic.

 

Am văzut și țestoase printre stâncile de la mal

 

Planul zilei era o vizită la Volcanoes National Park, locul unde sunt cei mai activi vulcani din Pacific. Înainte de a merge acolo am mai oprit la două cascade frumoase din apropiere de Hilo.

 

Prima dintre ele a fost Rainbow Falls.

 

Vederea peste Rainbow Falls

 

A doua cascadă ce merită văzută se numește Akaka și se afla puțin mai departe, la vreo 10 mile nord de Hilo în mijlocul unei rezervații naturale cu o vegetație ca de junglă.

 

Dacă la prima oprire am parcat drept în fața cascadei, aici a fost o mică drumeție de făcut. Traseul circular se parcurge în vreo 30 de minute și este și ca o plimbare printr-o grădină botanică, vegetația parcului fiind unică.

 

Vedere cu Akaka Falls. Aceasta este cea mai înaltă cascadă din Hawaii, la o înălțime de 135 de metri

 

În continuare, am mers spre destinația principală a zilei: parcul național Volcanoes aflat în sudul insulei, la vreo 50 de mile de Hilo.

 

Parcul se întinde pe o zonă uriașă din insula Hawaii, aproape 1400 de kilometri pătrați. Trasele turistice sunt desfășurate în jurul craterului Kilauea, cel mai activ vulcan din Hawaii. Include vreo 40 de mile de șosele și zeci de trasee de drumeție, restaurante, centre de informare cu ghizi, așezate de la poalele marelui Mauna Loa până la malul oceanului. Dacă Mauna Kea n-a mai erupt de câteva mii de ani, craterele de la poalele Mauna Loa au 3-4 erupții anual.

 

Din păcate nu am prins o erupție activă la Kilauea. Zic din păcate pentru că nu este neapărat ceva periculos, se știu bine traseele pe unde erupe și curge lava. Aceste erupții sunt un adevărat spectacol al naturii și sunt urmărite de mii de turiști de la o distanță sigură la marginea craterului, în special noaptea. Așa arată ultima erupție de la Kilauea, cu vreo trei luni înainte de a ajunge eu acolo

 

Era prânzul și am poposit mai întâi la restaurantul Volcano House. Acolo am servit masa cu o vedere splendidă deasupra craterului

 

Vederi de pe marginea craterului de la Kilauea Overlook. Nu curgea lava dar încă fumega

 

Am oprit și la Steam Vents un loc unde iese cu mare presiune din pământ aburul sulfuros

 

Mai departe, am condus pe drumul care trece printre erupțiile mai vechi până spre malul oceanului

 

Lavă neagră cât vezi cu ochii

 

Fiecare dâră neagră de pe deal e o erupție a vulcanului

 

Sea Arch, unul din cele mai pitorești locuri din parcul național

 

Kilauea nu este singurul mare crater. Mai sunt zeci de asemenea cratere împrăștiate prin tot parcul

 

Una din cele mai mari atracții este Thornston Lava Tube. Acesta este un traseu de drumeție printr-o peșteră descoperită acum un secol.

 

Doar că nu e peșteră normală formată de scurgerea apei, ci un drum pe care și l-a croit lava încinsă pentru a traversa o culme a muntelui.

 

După amiază am părăsit parcul național dar nu am revenit direct la cazare și am mai continuat puțin pe coasta înspre sud.

 

Am poposit în satul Naalehu la o patiserie renumită peste tot în Hawaii. Punalulu Bakery are niște dulciuri absolut delicioase. De încercat sunt de exemplu tartele umplute cu cremă de ciocolată și nuci macadamia.

 

Ultima oprire a zilei a fost la plajă. Mergea bine o baie în ocean la finalul unei zile pline.

 

Nu am oprit la orice plajă, ci la una specială cu nisip negru, că doar eram încă la poalele vulcanului. Black Sand Beach din Naalehu e ceva unic și a fost locul perfect pentru a încheia o nouă zi superbă.

 

Bumblebee a mâncat benzină mai ceva cum am respirat eu aer și a trebuit să alimentez de două ori după plimbările astea. Din fericire, la americani benzina este destul de ieftină (4 dolari și puțin galonul adică vreo 5 lei litrul).

 

Seara am mers la odihnă pentru că se apropia lungul drum spre casă. Era finalul șederii pe Big Island dar nu și sfârșitul vacanței: mai aveam o zi de petrecut pe insula Maui.