Există locuri ce se dovedesc atât de frumoase încât te fac să realizezi pentru ce călătorești. Asemenea locuri te fac să te simți fericit și recunoscător că ești acolo, că ești sănătos și că te poți bucura de minunile lumii.  Nu o să uit niciodată sentimentul când am ajuns în vârful Sugar Loaf și am văzut priveliștea incredibilă peste Rio de Janeiro, vederea cu laguna din Bora Bora când aterizam cu avionul în Polinezia, peisajele minunate de pe Table Mountain peste Cape Town sau zborul cu planorul peste Muntele Cook în Noua Zeelandă. Acelea sunt momente care mi-au intrat adânc în suflet și mă fac să zâmbesc oricând mi le amintesc. Am călătorit mult în jurul lumii și recunosc că nu mi se mai întâmplă atât de des ca la început să ajung în locuri care să mă uimească. În ultima călătorie pe care am făcut-o în Norvegia, am avut un asemenea moment când, după o urcare de 2 ore pe munte, am ajuns în vârf și am văzut priveliștea peste din golful Reine din Lofoten.

Era ultima zi a vacanței mele în Norvegia. Cu o zi înainte ajunsesem în Lofoten făcând un traseu cu mașina prin câteva locuri grozave. Păstrasem însă locurile cele mai frumoase pentru final.

După o noapte de odihnă într-o vilă splendidă din satul Hamnoy, mă pregăteam de drumeție. Planul zilei era să urc pe vârful Reinebringen, o drumeție destul de dificilă, apoi să continui cu mașina până la extremitatea vestică a Insulelor Lofoten, în satul A și, dacă mai e timp, să mai văd alte câteva sate pescărești înainte de zborul spre casă după amiaza.

Mai jos este priveliștea cu care m-am trezit dimineața de la fereastra camerei. Se anunța soare toată ziua, fără ploile obișnuite din Lofoten.

 

Am luat micul dejun la bucătăria vilei. Am pregătit și câteva gustări pentru drumeția grea ce urma.

 

Am pornit la drum. De la Hamnoy la începutul traseului montan sunt doar 3 kilometri.

 

Am căutat o parcare cât mai aproape de începutul traseului, și am găsit-o pe cea mai bună la limita satului Reine

 

Vederea cu satul Reine (Regina)

 

De la parcare mai aveam 1,5 kilometri de mers pe marginea șoselei naționale până la începutul traseului montan.

 

Acesta este Reinebringen, vârful pe care urma să urc

 

Panoul informativ al traseului

 

Începutul traseului

 

Una dintre cascadele întâlnite pe drum.

 

Cea mai mare parte din traseul de la Reine este acoperit de trepte de piatră. Sunt peste 1500 de scări realizate de localnici. Scările ajută să eviți zonele noroioase și să urci cât mai drept, dar în același sunt foarte înalte și solicită mult musculatura picioarelor.

 

Am plecat îmbrăcat în straturi. La urcare te încălzești repede. Am dat jos mai întâi jacheta, iar pe la jumătatea traseului eram deja la tricou. Mai aveam de mers.

 

Ultimul sfert de traseu nu mai este pavat și aici apare noriul. Plouase mult ziua anterioară. A fost inevitabil să murdăresc ghetele și pantalonii, dar am reușit să nu alunec pe noroiul moale.

 

Un lucru deosebit la drumeția spre Reine este că nu vezi niciun fel de priveliște decât când ajungi în vârf. Până acolo se vede doar parte cealaltă a muntelui.

Când ajungi sus rămâi blocat… Wow!

 

Citisem că Reinebringen are două vârfuri de unde se poate admira cel mai bine priveliștea. Sunt cele 2 din imaginile de mai jos. Adevărul este că nu contează unde poposești, vederile peste Reine sunt fantastice de oriunde.

 

Am ales și eu un loc pentru a servi cafeaua și o gustare admirând priveliștea

 

Nu m-am saturat de făcut fotografii pe vârf

 

Zoom pe satele de jos. Imaginile sunt ale satelor: Reine și Hamnoy

 

Vederile din punctul cel mai înalt

 

Nu o să uit niciodată acest loc

 

Dacă la urcare era devreme și am găsit traseul liber, mai târziu la coborâre deja apăruse multă lume pe drum

 

Nerecomandat celor cu rău de înălțime

 

Scările înalte sunt și mai solicitante pentru picioare la coborâre

 

Dacă urcarea a durat aproape două ore, coborârea nu a durat nici măcar o oră. Am ajuns totuși rupt de picioare.

 

Înapoi la mașină, am schimbat toate hainele

 

Mi-am luat la revedere de la satul Reine

 

Am continuat pe sosea până la capătul șoselei din Lofoten. Acolo se află satul numit A (de fapt e vorba litera norvegiană Å – care se pronunță „o”)

 

La A drumul se încheie cu o parcare mare separată de oraș de un tunel.

 

Am plecat de la parcare printre arbuști încărcați de fructe de pădure

 

Se văd în depărtare cele mai vestice insule din arhipelag. Este vorba de Sorland și Rost, locuri unde se poate ajunge doar cu vaporul

 

La plimbare prin centrul din A

 

Portul din A este o altă bijuterie

 

Aici am găsit locul perfect pentru un picnic

 

Înapoi în centrul din A, am mers să vizitez principala atracție locală – Muzeul Pescarilor din Lofoten

 

Muzeul prezintă viața tradițională a pescarilor din Lofoten și ocupă mai multe vechi case locale. Fiecare din ele prezintă o ocupație specifică.

 

Casa unei familii locale

 

Casa fierarului

 

Barăcile pescarilor

 

Instrumentele folosite de pescari

 

Insulele Lofoten sunt renumite pentru cod. Pescarii de aici aduc cele mai mari capturi de cod încă de pe vremea vikingilor. Pentru că aveau provizii mari de pește, localnicii au învățat să îl pună la uscat pentru a putea consuma hrana și peste an.

 

Un alt mod de întrebuințare a peștelui cod este producerea uleiului. Aici era casa unde se producea. Uleiul norvegian de cod (provenit de obicei din Lofoten) este renumit în toată lumea pentru proprietățile sale medicale.

 

Cazanele în care se pregătea uleiul de cod.

 

Stâlpii aceștia erau folosiți pentru a pune peștele la uscat.

 

Digul lung din A oferă cele mai frumoase vederi cu portul

 

Vederi cu portul A

 

Am trecut și prin zona rezidențială din sat, unde am admirat casele elegante și grădinile lor.

 

Trecusem de ora prânzului și era cazul să pornesc la drum spre aeroportul din Leknes. Aveam de condus 65 de kilometri și mai era timp de câteva opriri scurte pe drum

 

Un popas la Hamnoy, satul unde rămăsesem peste noapte. Am mai admirat priveliștea încă o dată.

 

Următorul loc unde am mers a fost Nusfjord. Stâncile negre care flanchează fiordul mi s-au părut impresionante

 

De-a lungul Nusfjord

 

La capătul fiordului se află satul cu același nume. Este un alt loc extrem de pitoresc. Tot satul este transformat în muzeu. Casele care nu se vizitează sunt pensiuni turistice

 

Vederi din Nusfjord

 

La drum pe malul cu plaje albe și apă turcoaz

 

Ultima oprire a zilei a fost la Vikten. Acolo se află un renumit atelier de sticlărie

 

Se poate privi sticlarul în acțiune la muncă și se pot cumpăra suveniruri de la magazin

 

Plaja din Vikten

 

Am ajuns la aeroport cu doar jumătate de oră înainte de ora decolării. Nu a fost însă nicio problemă pentru că aeroportul este foarte mic și am făcut check-in aproape instant. După câteva minute a început îmbarcarea în avionul companiei Wideroe.

 

Decolarea peste Leknes

 

Spre deosebire de zborul dus care a fost plin turbulențe, întoarcerea spre Bodo a fost lină și am putut admira liniștit peisajele de la geamul avionului.

 

Orașul Bodo

 

Am avut escală o oră până la zborul următor spre Oslo

 

Decolarea din Bodo, de data asta cu un 737-800 al companiei Norwegian

 

Zborul spre Oslo a durat o oră

 

Încă o escală scurtă la Oslo înainte de ultimul segment de zbor spre București

 

Apusul din avion. La revedere, Norvegia

 

Am sosit acasă târziu, după miezul nopții. Am avut plăcerea de a zbura cu cel mai nou avion din flota Blue Air, un Boeing 737 Max 8

 

Închei aici cu povestirea mea din Svalbard și Lofoten. A fost o vacanță intensă, obositoarea dar mai ales de neuitat. Câteva din locurile vizitate vor rămâne mereu speciale pentru mine – vederea de pe Reinebringen, peisajele arctice din Svalbard sau satele pescărești din Lofoten. Pentru asemenea locuri merită să faci tot efortul să călătorești.