Sunt 17 ani de când am fost plecat în Italia timp de patru luni, cu o bursă de studii în facultate. Acele luni de primăvară petrecute la Torino au fost poate cele mai frumoase din studenție pentru mine. Atunci mi-am format cu adevărat dragostea pentru călătorii. Mergeam în excursii weekend de weekend, fie cu grupuri organizate, fie pe cont propriu. Toate aceste plimbări erau ocazii de a cunoaște oameni și a lega noi prietenii.

Una dintre aceste excursii din Torino a fost când am vizitat Genova și Pisa într-o zi. Am mers atunci împreună cu Cristina, pe care o cunoscusem în bursă în Italia și cu care mă înțelegeam foarte bine. Am descoperit împreună plăcerea de a călători și așa am legat o prietenie foarte frumoasă care a durat iar ea avea să îmi devină soție mai târziu.

Călătoream de obicei cu trenul și ne întorceam în aceeași zi. Cazarea la hotel era scumpă pentru bugetul nostru de studenți dar la transport aveam o mulțime de gratuități și reduceri. Știu că avem un abonament la Trenitalia iar pe bilete plăteam cam 25% din valoare. O excursie Torino – Genova – Pisa (și retur) îmi amintesc că era mai puțin de 10 euro.

Am plecat atunci dimineața devreme din Torino cu trenul, am vizitat Genova, apoi am luat un nou tren spre Pisa pentru a revenit la căminul facultății din Torino noaptea târziu.

Am ales să fac mai departe un mini-articol  foto cu amintirile noastre din studenție.

 

Sosirea dimineața la gara P.Principe din Genova

 

Erau vremuri diferite pe atunci, fără smartphones sau aplicații pe mobil, iar pentru a descoperi atracțiile unui oraș cea mai bună variantă era o hartă luată de la un ghișeu infopoint.

 

Am început cu Palazzo Reale, sediul regilor care conduceau cândva Republica Genoveză

 

Curtea palatului

 

Am continuat plimbarea prin portul Genova, pe malul mării Tireniene

 

Acvariul din Genova, încă de pe atunci era cea mai vizitată atracție din oraș

 

Galeonul din port amintește de puterea navală care era cândva Genova. În vremurile sale de glorie din secolele 14-15, pe aici au trecut unii din cei mai mari navigatori din istoria lumii.

 

Cel mai faimos dintre ei este desigur Cristofor Columb, a căruia casă poate fi vizitată în oraș

 

Catedrala San Lorenzo

 

Doi studenți fericiți și expresiva statuie a leului din fața Duomo

 

Interiorul catedralei. N-aveam camere foto foarte sofisticate pe atunci

 

Piața centrală din oraș

 

Datorită trecutului glorios, Genova este plină de palate și vile vechi, iar multe din ele au tot felul de grădini și sculpturi frumoase.

 

O ultimă vedere cu Genova înainte de a pleca mai departe la gară

 

Pe coasta Liguriei în drum spre Pisa

 

Gara centrală din Pisa

 

Desigur, la Pisa am mers direct la Campo Dei Miracoli aflat la câteva minute pe jos de gară. Acolo se află vechea catedrală, baptisteriul și – una dintre cele mai faimoase atracții ale Italiei – turnul înclinat din Pisa.

 

Am încercat să-l îndrept puțin, dar nu am reușit 🙂

 

După o lungă sesiune foto, am mers la turn pentru a urca până în vârf

 

Te ia puțin amețeala urcând pe treptele înclinate ale turnului

 

Vederi de sus peste orașul Pisa

 

Catedrala și baptisteriul sub lumina apusului toscan

 

Tineri și îndrăgostiți. La fel am rămas și acum

 

Se lăsa seara peste Campo dei Miracoli

 

Somn pe iarbă înainte de drumul lung cu trenul înapoi la Torino