Panama este unul dintre statele cele mai dezvoltate și bogate din America Latină cu un nivel de trai mult peste țările vecine. O mare parte din venituri vin de la sutele de vapoare care tranzitează zilnic canalul ce leagă cele două mari oceane ale planetei. În afară de asta, Panama este un paradis fiscal, ceea ce a făcut ca mulți milionari din regiune să își aducă acolo averile dobândite mai mult sau mai puțin legal.

Petrecusem aproape o săptămână în zone relativ sălbatice din Costa Rica și simțeam puțin lipsa civilizației, iar Panama a fost locul perfect pentru a petrece restul vacanței.

M-am trezit dimineața admirând panorama cu zgârie-nori din Panama City de la terasa hotelului. După o excursie splendidă în paradisul insular San Blas din prima zi în Panama, eram pregătit să văd și locuri mai moderne.

 

Normal că primul loc spre care am plecat a fost Canalul Panama, mândria națională. Centrul turistic principal pentru a vizita canalul se numește Miraflores și se află la doar 10 de kilometri de capitală.

Am folosit Uber pentru transportul în oraș, fiind cea mai sigură și ieftină variantă.

 

Sosind la Miraflores

 

Intrarea în centrul turistic se face prin teatrul IMAX. Acolo se poate viziona un film despre istoria canalului povestit de Morgan Freeman.

 

N-am pierdut vremea la film ci am mers mai departe. Centrul de vizitatori include un muzeu și o platformă panoramică de unde turiștii pot observa cum vapoarele traversează canalul.

 

Miraflores este una dintre cele 8 ecluze de pe canal, un loc ideal unde se poate urmări trecerea vaselor. Am mers dimineața știind că atunci trec cele mai mari nave. A fost o idee bună pentru că am putut urmări un imens vapor de croazieră dar și mai multe altele de cargo de mari dimensiuni.

 

Canalul Panama este o adevărată minune a inginerie moderne. Are o lungime totală de 81 de kilometri și leagă direct Oceanul Atlantic de Pacific, permițând navelor să își scurteze traseele cu mai multe zile sau săptămâni. A fost inaugurat în 1914 pentru a fi apoi extins în lățime în 2016.

Traficul anual este în jur de 15.000 de vase și 250 de milioane de tone de marfă. Un vapor mare poate plăti peste 200.000 de dolari taxe de trecere. Veniturile încasate însumează anual peste 2.5 miliarde de dolari, fiind, cum spuneam, un factor major în PIB-ul statului.

O traversare a întregului canal durează aproape 12 ore. O parte din traseu este pe canale create artificial iar o parte pe lacuri naturale, cel mai mare dintre acestea fiind lacul Gatun. Provocarea principală la construcția canalului a reprezentat-o diferența de nivel între Gatun și ocean, de aproape 30 de metri. Astfel au fost create cele 8 Locks (ecluze) care ridică vapoarele ce vin dinspre ocean pentru a le cobori apoi la final.

Miraflores este una dintre aceste ecluze, adevărate capodopere inginerești. Porțile separă apa în zone de înălțime diferite. O dată ce vaporul trece de prima poartă aceasta se închide iar apa este pompată pentru a ridica nivelul. Mai departe se deschide poarta următoare, se pompează apă și tot așa până când vaporul este ridicat la nivelul apei din porțiunea următoare de canal.

 

Unele vase pot fi mai înguste cu doar câțiva centimetri (!!) decât lățimea canalului, astfel că cea mai mică schimbare de direcție poate duce la un accident. De aceea, fiecare vapor care trece este condus de piloți locali iar la fiecare ecluză există mai multe locomotive pe șine legate la vase care se asigură că direcția este exactă.

 

După vreo 20 de minute imensul vapor de croazieră e gata să treacă mai departe.

 

Deschiderea porților la trecerea unui mare vapor de cargo

 

După vreo oră de admirat vapoare, am mers mai departe spre muzeul de la Miraflores.

 

Canalul a fost început în 1881 de către francezi inspirați de Ferdinand de Lesseps, constructorul canalului Suez. Aceștia au subestimat dificultatea construcției și mai ales condițiile locale. Sezoanele ploioase anuale din regiune creșteau mult nivelul apelor distrugând șantierele iar malaria și febra galbenă făceau ravagii printre muncitori. 13 ani mai târziu, proiectul francez a rămas fără fonduri și a fost abandonat.

În 1904, guvernul SUA a achiziționat șantierul și dreptul de construcție, începând unul din cele mai mari proiecte de infrastructură moderne. Pe atunci, regiunea făcea parte din Columbia iar pentru a obține controlul deplin asupra canalului, americanii s-au asigurat de formarea noului stat panamez. Construcția a fost terminată cu succes în 1914, asigurând de atunci traficul naval dintre cele 2 oceane. Americanii au păstrat controlul canalului mai multe decenii plătind doar procente mici din venituri statului Panama. Controlul canalului ar fi trebuit redat încă din anii 60, dar abia în 1999 canalul a revenit integral în proprietatea lor.

Mai recent, Panama a început un mare proiect de extindere pentru a permite vaselor mai mari să traverseze. Pentru aceasta, au fost construite ecluze și noi canale paralele ce au fost finalizate în 2016. Atât ecluzele vechi și cele noi sunt folosite și azi, permițând trecerea vapoarelor de până la 49 de metri lățime.

 

Harta canalului de la Ciudad de Panama la Pacific până la Colon în Marea Caraibelor spre Atlantic.

 

Un simulator video prezintă la viteză crescută traversarea canalului de la bordul unui vapor

 

Înapoi la platformă, încă erau sute de turiști

 

Ultimele vederi la Canalul Panama

 

Am plecat mai departe înapoi spre oraș tot cu un Uber

 

Am mers în Casco Viejo (orașul vechi), zona istorică din Panama. Am început plimbarea la pas din fata Catedralei naționale.

 

Case coloniale frumos colorate în Casco Viejo

 

Temperatura în Panama este ridicată tot anul. Am prins în ianuarie una din cele mai călduroase zile – la prânz erau deja 35 de grade. Fiind prea cald, străzile din centrul vechi erau aproape pustii.

 

Salvarea de caniculă a venit de la biserici. Sunt zeci de biserici catolice în centrul istoric și toate sunt dotate cu aer condiționat. Astfel, la fiecare 10 minute de plimbare sub soarele arzător am alternat o vizită răcoroasă la o biserică.

 

Vederi din orașul vechi spre cel nou de la malul oceanului. Casco Viejo este înconjurat de o autostradă circulară construită peste apă.

 

Următoarea oprire a fost Amador Causeway, un ansamblu de insule artificiale construite cu pământ adus de la săpăturile la canal.

 

Insulele Perico, Flamenco și Naos sunt o zonă mai luxoasă a orașului, unde sunt porturi pentru iahturi și localuri luxoase.

 

Masa de prânz pe Insula Perico

 

Vederi de pe Causeway

 

Tot pe Causeway se află un muzeu inaugurat recent. Este vorba despre Biomuseo, loc dedicat faunei și florei din Panama, construcție foarte interesantă, modernă proiectată de faimosul arhitect Frank Gehry.

 

Am intrat la muzeu mai mult pentru o pauză de la căldura sufocantă, dar vizita a fost foarte interesantă, cu multe expoziții interactive și proiecții 3D

 

Americile au fost separate acum multe milioane de ani. Panama a ieșit la suprafața prin erupții vulcanice mult mai târziu permițând speciilor de animale se migreze între continente

 

Greta povestește despre importanța protecției mediului

 

De la muzeu am plecat cu autobuzul spre Albrook, unde se află un uriaș mall

 

La Albrook Mall

 

După amiază am revenit cu metroul spre hotel în centrul orașului. Panama City are două linii de metrou care însumează 30 de stații. Pentru cei 1,5 milioane de locuitori acesta este principalul mijloc de deplasare.

 

Iglesia del Carmen

 

La finalul zilei am făcut o plimbare pe Cinta Costera, promenada de la malul oceanului din centrul modern admirând zgârie-norii și parcurile verzi din oraș.

 

La finalul unei zile pline am revenit la hotel. Era ultima noapte în Panama înaintea unui drum lung spre Europa, momentul potrivit pentru odihnă și un somn lung.