La începutul anului 2021, Egiptul a devenit una din principalele destinații de vacanță pe pandemie pentru români. Erau zile cu 10-12 zboruri de pe diverse aeroporturi din România spre Hurghada sau Sharm el Sheikh iar turiștii noștri erau printre primii la numărul de vizitatori din Egipt. Părea o destinație relativ sigură și mai ales stabilă – era un risc mic ca granițele să se închidă sau condițiile de intrare să se schimbe – Egiptul având mare nevoie de veniturile din turism.
Am considerat și eu atunci că e un moment bun pentru a vizita Tărâmul Faraonilor. Am evitat totuși cele două mari stațiuni de la mare, pentru că doream o vacanță mai activă. Astfel am ales să fac un circuit de-a lungul Nilul organizat pe cont propriu, sosind ai întâi la Luxor, pentru a mă întoarce din Aswan. Zborurile către Egipt le-am făcut cu Tarom, iar cele locale le-am achiziționat prin Egypt Air.
Urma să fie a cincea vizită pe care o făceam în Egipt, la mult timp după ultima făcută în 2011.
Zborul Tarom București – Cairo are un orar de noapte obositor. Se pleacă la miezul nopții de pe Otopeni iar sosirea este pe la 3 dimineața. A fost totuși convenabil pentru mine, pentru că se lega bine cu zborul de Luxor de la 6 dimineața.
La intrarea în Egipt am arătat testul PCR negativ (care a fost verificat sumar), apoi am achitat taxa de viză (20 de dolari) iar la scurt timp eram deja intrat în țară. Terminalul domestic se află la 15 minute de mers pe jos de cel internațional, astfel că am ajuns devreme. Mai aveam peste 2 ore de așteptat până la plecare iar partea cea mai grea a fost să țin ochii deschiși să nu pierd avionul.
La scurt timp după răsărit am decolat. De la fereastra avionul A220 nou nouț al Egypt Air am putut vedea cum soarele se ridică peste piramidele din Giza.
După 45 de minute am început aterizarea la Luxor admirând verdele aprins al câmpiei fertile de pe malurile Nilului.
De la aeroport am fost preluat de un șofer. Rezervasem deja cu o agenție locală (Luxor Private Tour) transferurile dar și excursiile ce aveam să le facem mai departe. Pentru că am rezervat cu ei, transferul de la aeroport a fost gratuit.
Iată că după 10 ani, reveneam în Egipt. Am regăsit orașul Luxor verde, plin de flori și ceva mai curat decât îmi aminteam.
Am stat la Hilton Luxor Resort, un hotel de 5 stele excelent aflat în nordul orașului pe malul Nilului. Incredibil a fost și prețul plătit: mai puțin de 50 de dolari pe noapte!
Nu am zăbovit foarte mult în camera de hotel. După o baie și puțină relaxare am plecat în excursie spre malul vestic al Nilului, la Valea Regilor.
Mai fusesem la Luxor cu zece ani în urmă într-o excursie de o zi din Hurghada. Am avut atunci 4 ore dus și 4 întors cu autocarul și încă atât pentru a vizita atracțiile din oraș. N-am înțeles mare lucru atunci, pentru că ne-am mișcat în mare viteză și mai eram și buimaci de somn. De data asta voiam să văd toate locurile pe îndelete.
Luxor a fost acum 3 milenii capitala Regatului Egiptean, cel mai măreț oraș al lumii în acele vremuri, locul unde pe malul de est al Nilului era palatele faraonilor și templele zeilor iar pe malul vestic erau templele funerare și mormintele faraonilor, familiilor lor și a nobililor egipteni. Astăzi Luxor este unul din cele mai remarcabile orașe pentru turism din lume și cel mai interesant din Egipt după părerea mea.
La drum cu Luxor Private Tour, împreună cu Ashraf (chiar patronul companiei) și Abdul (un ghid local excelent cu studii de egiptologie).
Am mers 40 de minute până la Valea Regilor. Chiar dacă aceasta se află pe malul opus față de centrul Luxor, podul care traversează fluviul se află tocmai la 15 kilometri la sud. Se lucrează în prezent la un tunel subteran care în câțiva ani va scurta mult distanța.
Am început așadar vizita la Luxor de pe malul de vest, din tărâmul morților.
La Valea Regilor sunt o mulțime de tipuri de bilete. Biletul standard include intrarea în 3 din acestea și costă 240 de lire egiptene (EGP), adică vreo 16 dolari. Un bilet suplimentar permite accesul în mormântul lui Tutankhamon (300 EGP). Alt bilet extra permite intrarea în mormintele lui Ramses V și VI, 2 dintre cele mai frumoase (100 EGP). Biletul vedetă este pentru cel mai impresionant și bine păstrat mormânt al unui faraon, Seti I, unde intrarea costă exorbitanta sumă de 1000 EGP (65 de dolari). Toate adunate fac peste 100 de dolari.
De asemenea există o taxă de cameră foto în interior (300 EGP). Mai demult fotografiile erau strict interzise, dar acum sunt permise cu camera (contra cost) și cu telefonul (gratuit!). Nu înțeleg de ce e gratis doar cu telefonul, dar egiptenii știu mai bine.
La prima vizită în Valea Regilor avusesem doar biletul standard. Îmi doream mult să vizitez mormântul lui Ramses dar și pe cel al lui Seti. Costa mult, dar nu voiam să ratez o vizită din nou. Am găsit o variantă mai interesantă și anume Luxor Premium Pass. Acesta este un permis care permite accesul la toate atracțiile din Luxor timp de o săptămână nelimitat. Include și intrarea la cele mai scumpe atracții (mormântul lui Seti I din Valea Regilor și cel al lui Nefertari din Valea Reginelor) dar și evitarea cozilor și pierderea de timp la fiecare casă de bilete.
Luxor Pass a fost cel mai scump bilet pe care l-am luat vreodată. A costat 200 de dolari, dar pot spune că a meritat. Am economisit vreo 50 de dolari cu toate locurile pe care le-am văzut până la final, am scăpat de stresul de la bilete și am avut și un tratament de vedetă la Luxor, foarte puțini fiind cei care se încumetă să ia pass-ul. Pentru a obține pass-ul e necesară o fotografie tip, o copie după pașaport și banii cash.
Gata de vizită în Valea Regilor
De la casa de bilete până la mormintele faraonilor sunt vreo 2 kilometri. Drumul se poate parcurge cu trenulețul în 2 minute.
Cu Luxor Pass nu am fost limitat la 3 morminte, ci le-am putut vizita pe toate cele deschise.
Sunt 63 de morminte ale faraonilor, dintre care mai puțin de jumătate sunt în stare bună și pot fi vizitate. De asemenea, numai un număr de morminte sunt deschise la un moment dat – aproximativ 12. Fiecare mormânt este numerotat de la 1 la 63 cu prescurtare KV (de la King’s Valley)
Mormintele diferă mult ca dimensiuni și frumusețe. Unele au 5-6 camere, altele au zeci de camere, acestea fiind de obicei înlănțuite legate prin holuri lungi. Frumusețea este dată de cât de bine au fost păstrate picturile de pe pereți. Toate mormintele au fost jefuite de-a lungul secolelor. Unele sunt aproape complete distruse (precum cel al marelui faraon Ramses II, dar altele sunt excepțional de bine păstrate).
Harta mormintelor din Valea Regilor
Am început turul cu mormântul lui Ramses IX (numit KV 6)
Paznicii păzesc atent să nu facă nimeni poze folosind camera foto, dar cu telefonul nu e nicio problemă
Acoperișul încă păstrează culorile originale ale picturii vechi de peste 3 milenii
Mormântul lui Seti II
Cel mai mare mormânt din Valea Regilor este cel al fiilor lui Ramses al II-lea. Acesta a fost descoperit pe întreaga sa mărime abia în 1995, până atunci se considera mult mai mic. De atunci până în prezent au fost descoperite 130 de camere. Dimensiunile sunt grandioase dar din cauza jafurile și inundațiilor, foarte puțin s-a păstrat
Cel mai faimos dintre toate rămâne mormântul lui Tutankhamon (KV 62). Chiar dacă acesta a murit la 19 ani și nu este nici pe departe cel mai important faraon din istoria Egiptul, este cel mai cunoscut pentru că mormântul său a fost descoperit intact la începutul secolului 20 iar vestea a făcut înconjurul lumii.
Mormântul lui Tutankhamon a fost descoperit în 1922 de arheologul britanic Howard Carter. Descoperirea a fost extraordinară pentru că înauntru s-a găsit totul intact, de la sarcofagul faraonului, la bijuterii, la animale mumificate, la mirodenii, legume și fructe – toate îngropate pentru a-i fi de folos pe lumea de apoi. Această descoperire a permis o înțelegere mult mai bună a culturii și religiei vechilor egipteni. Mormântul este cel mai mic din Valea Regilor iar motivul pentru care a rămas nedescoperit atâtea secole este că deasupra sa a fost construit marele mormânt al faraonilor Ramses V și Ramses VI, intrarea fiind complet acoperită.
Am vizitat de data asta și acest mormânt, care nu este deloc impresionant în comparație cu celelalte pentru că toate artefactele descoperite, inclusiv sarcofagul și mumia faraonului, sunt acum expuse la Muzeul de Egiptologie din Cairo.
La intrare se pot vedea imagini de la descoperirea lui Carter.
Micul mormânt al lui Tutankhamon are doar două încăperi.
Am vizitat apoi mormântul comun al lui Ramses al V-lea si al VI-lea, a cărui intrare este vecină. Acesta este singurul mormânt comun pentru doi faraoni. Ramses al VI-lea, a decis să nu-și construiască un mormânt separat ci să-l extindă pe cel al nepotului său.
Mormântul comun KV9 este unul dintre cele mai impresionante din Valea Regilor.
Camera funerară a lui Ramses VI
Mai departe am mers spre cel mai interesant loc din Valea Regilor: Mormântul KV 17 – al lui Seti I
Cum spuneam, acesta are un tarif de intrare imens, mult mai mult decât toate celelalte. Motivul – este cel mai bine păstrat mormânt din Valea Regilor dar și de departe cel mai impresionant. Este și cel mai lung, având peste 137 de metri. Pentru a-i opri degradarea, s-a decis limitarea numărului de turiști la maxim 30 pe zi și s-a introdus această taxă.
Un alt aspect special la mormântul lui Seti este că pe pereți sunt basoreliefuri care au fost apoi pictate, spre deosebire de celelalte unde desenele și hieroglifele au fost aplicate direct pe perete. Măiestria lucrării este uluitoare.
Camerele din KV 17 te lasă fără cuvinte
Seti I a fost unul dintre cei mai importanți faraoni ai Egiptului, domnind 15 ai din 1290 BC, fiind fiul lui Ramses I și tatăl lui Ramses al II-lea.
Camera funerară a lui Seti
Am mai vizitat și celelalte morminte după aceea, dar greu te mai impresionează ceva după vizita la Seti I.
Părăsind Valea Regilor prin bazarul turistic
Am mers apoi cu mașina la templul lui Hatshepsut
Mai fusesem la templu cu zece ani în urmă dar nu puteam evita o oprire. Templul este una dintre cele mai mărețe construcții din Luxor și se află într-un cadru natural superb la baza munților, de cealaltă parte față de Valea Regilor.
Regina Hatshepsut a fost a doua femeie la conducerea Egiptului și cea mai de succes. A domnit timp de 22 de ani timp în care a refăcut rutele comerciale ale Egiptului iar regatul a inflorit într-o lungă perioadă de pace. Nu a avut copii, iar pe nepotul său (urmaș la tron) Thutmoses III l-a izgonit din regat. Acesta a devenit faraon după moartea ei și s-a răzbunat crunt, distrugându-i templele și statuile. Nici acest mare templu nu a scăpat de furia nepotului, fiind în mare parte distrus. Templul a fost refăcut în mare parte în anii 70 cu ajutorul misiunii poloneze în Egipt.
Mai există picturi păstrate în templu, dar nu și imagini ale reginei, toate fiind distruse
După popasul la templu am plecat mai departe în continuarea excursiei.
Următoarea oprire a fost Valea Reginelor, locul unde sunt îngropate consoartele faraonilor și copiii lor.
La Valea Reginelor, mormintele nu sunt deloc la fel de grandioase…
…cu o excepție, mormântul lui Nefertari, soția lui Ramses al II-lea
Acesta este al doilea motiv pentru care am cumpărat Luxor Pass alături de mormântul lui Seti I. Locul este la fel protejat și intrarea limitată turiștilor. Sunt permiși doar 20 de vizitatori pe zi, iar biletul separat costă 1200 de lire (aproape 80 de dolari).
Mormântul lui Nefertari a fost descoperit de arheologul italian Schiaparelli (directorul muzeului de antichități din Torino) în 1904. Este supranumit Capela Sixtina a Egiptului pentru picturile splendide păstrate aproape perfect.
Cineva a deschis special mormântul pentru noi, fiind primii vizitatori ai zilei. Ni s-a permis accesul doar 10 minute pentru protecția picturilor. Când am intrat am rămas efectiv uluit de ce am văzut..
Picturi incredibil de frumoase în mormântul lui Nefertari
Acest loc e păstrat intact de 3300 de ani! Nu a fost niciodată restaurat, toată pictura este originală!
Ghidul care ne-a însoțit era și el uluit de ce vedeam, chiar dacă nu era acolo pentru prima dată. M-a întrebat care mi s-a părut mai impresionant, Seti sau Nefertari? N-am știut să-i răspund. Amândouă sunt incredibile. Aceste locuri iți permit să înțelegi nivelul atins de civilizația egipteană în artă și măiestrie, mult peste orice alt popor de acum 3 milenii.
Înainte de a reveni la hotel, am mai făcut o oprire la Medinet Habu. Acesta este templul mortuar construit de Ramses al III-lea. Este unul din cele mai impresionante temple din Luxor, alături de templul Luxor și templul Karnak.
Imagini din templu
Întreg templul este decorat cu hieroglife și basoreliefuri reprezentând faraonii și zeii. Ce se poate observa aici, mai bine decât în alte părți, este că tot templul era și pictat, nu numai sculptat. În zonele unde soarele nu bate, se pot distinge culorile originale.
Înainte de a traversa Nilul înapoi spre malul estic, am mai făcut un scurt popas la coloșii lui Memnon
Coloșii sunt de fapt statui uriașe ale lui Amenhotep III. Statuile dominau cândva intrarea în templul funerar al faraonului. Astăzi se mai păstrează doar atât, dar imensele statui rămân o oprire importantă pentru toți turiștii înainte de a traversa Nilul înapoi.
Înapoi la hotel am servit cina la terasa de la malul Nilului.
Apusul peste Nil a încheiat o zi perfectă. Mai aveam încă multe locuri de văzut la Luxor și Aswan în zilele ce urmau