La finalul unei vacanțe de neuitat în Panama, Columbia și Costa Rica a sosit și ziua întoarcerii acasă. În ultima dimineață a lunii ianuarie eram în Panama City, în taxi, în drum spre aeroportul internațional. De acolo urma un zbor foarte lung până la Istanbul, o zi petrecută în orașul de pe Bosfor și apoi încă puțin până acasă.

Era început de an 2020 și se auzea deja despre un virus care se extinde în Wuhan, China și de cazuri sporadice care începeau să apară prin lume. Nu părea ceva de speriat pe atunci iar magnitudinea pandemiei ce avea să vină era greu de bănuit…

Călătoria aceasta speram să fie urmată și de altele noi cu amintiri la fel de frumoase de-a lungul anului. Nu ne imaginam pe atunci ce schimbări avea să aducă anul și cum deplasările aveau să devină mult mai greu de realizat. Planeta ce devenise în ultimii ani mult mai mică, datorită libertății de mișcare și a miilor de zboruri disponibile avea să devină din nou mai greu de cucerit. Nebănuind toate astea, priveam priveliștea zgârie-norilor din Panama City pe autostrada spre aeroport și visam la călătorii viitoare.

 

Sosirea la aeroportul internațional Tocumen, cel mai mare din America Centrală

 

Erau 14 ore și ceva de zbor din Panama la Istanbul. Am călătorit cu un avion nou, Dreamliner iar călătoria cu Turkish a fost foarte confortabilă. Filmele, mâncarea și câteva ore de somn au făcut ca timpul să treacă rapid.

 

Zburând peste Caraibe. Se vede Republica Dominicană și capitala sa, Santo Domingo

 

Am traversat oceanul Atlantic dar și o noapte întreagă sosind la Istanbul odată cu răsăritul zilei următoare.

 

Am ajuns pe noul aeroport din Istanbul pe la 7 dimineața. Aveam o escală lungă, zborul spre București fiind abia pe la 6 seara. Timp arhisuficient pentru a revedea orașul.

 

De la aeroport am luat autocarul direct spre Sultanahmet. Am mers cu un autocar luxos cu scaune foarte confortabile. Prețul: doar 3 euro pentru drumul de 40 de kilometri. Durata oficială a călătoriei este 60-90 de minute (pentru că traficul din Istanbul e imprevizibil), dar era liber sâmbăta dimineața și am ajuns la destinație în numai 35 de minute.

 

Autocarul a oprit chiar lângă podul Galata – la Eminonu, penultima stație înainte de capătul din Sultanahmet.

 

Eram obișnuit cu căldura tropicală de vreo 10 zile iar revenirea la frig nu a fost ușoară. Am prins totuși o zi frumoasă cu soare și temperaturi ce se apropiau timid de 10 grade.

 

Eram a cincea oară la Istanbul și tot mai aveam locuri destule pe unde nu mai fusesem. Am vrut inițial să merg într-o plimbare de croazieră pe Bosfor, dar plecarea era mult mai târziu. Am preferat o traversare cu feribotul care pleca imediat spre Kadikoy adică pe malul Asiatic al orașului.

 

A fost o idee excelentă. Pe vremea însorită vederile de pe Bosfor au fost grozave.

 

Câțiva pasageri de pe vapor au început să arunce hrană pescărușilor iar în câteva secunde au apărut zeci de păsări. Aceștia ne-au însoțit apoi pe toată durata traversării.

 

Admirând peisajul alături de simpaticii pescăruși

 

Vederi de pe mare

Palatul Topkapi

 

Hagia Sofia

 

Moscheea albastră

 

Princess Tower și zona modernă din Istanbul în depărtare

 

Am sosit după 20 de minute. Ca un record personal, odată cu mini-incursiunea în Asia, puteam spune că în ultima săptămână fusesem deja pe 4 continente alături de Europa și cele 2 Americi.

 

Nu am zăbovit mult la Karakoy (de altfel partea asiatică a orașului nu prea e deloc interesantă) și am luat primul feribot înapoi

 

Înapoi la Eminonu

 

Am servit prânzul la un restaurant din apropiere

 

Pescari pe podul Galata

 

Cum spuneam, mai erau locuri prin Istanbul pe unde nu fusesem. Unul dintre ele este cartierul Fener, o zonă istorică aparte din oraș. Cartierul este mai cunoscut pentru noi cu numele de Fanar. Acolo locuiau creștinii ortodocși, în special greci, pe vremea imperiului Otoman, din rândurile cărora s-au numit decenii la rând conducători ai Țării Românești – fanarioții.

 

Vederi din Fener. O zonă pitorească și foarte colorată

 

În Fener am găsit fosta casă a lui Dimitrie Cantemir. Astăzi locul este transformat în cafenea și există și un mic muzeu amenajat.

 

Am mai vizitat în cartier și Patriarhatul Ecumenic Ortodox, una dintre cele mai mari biserici creștine încă active din Istanbul

 

Conflictele religioase nu au dispărut nici în zilele noastre, astfel că am putut intra în biserică doar după un control de securitate foarte strict, de teama unor atentate.

 

Mai departe am mers la plimbare prin bazarurile orașului.

Am început din Spice Bazar (bazarul de mirodenii) și apoi am mers la faimosul Kapali Carsi (Grand Bazar).

Lira s-a devalorizat mult în ultimii ani, iar prețurile au ajuns acum să fie mult mai mici decât erau. Se pot găsi tot felul de chilipiruri, dar la bazar trebuie să fii pregătit să negociezi.

 

Spice Bazar

 

Nu m-am abținut să nu gust din deliciile locale. Deserturile turcești sunt preferatele mele.

 

Grand Bazar

 

Am vizitat apoi Moscheea Suleymanyie, nu departe de Marele Bazar

 

Chiar dacă este mult mai puțin cunoscută decât Sultanahmet (Moscheea Albastră), Suleymanyie este la fel de frumoasă și impunătoare prin dimensiuni.

 

Vederi peste Istanbul din grădina de la Suleymanyie

 

După amiază am luat autocarul înapoi spre aeroport. Primul a venit plin și l-am luat abia pe al doilea dar am sosit la timp, cu două ore înainte de decolare.

 

Prin uriașul terminal din Istanbul Airport.

 

Am observat deja prin aeroport schimbări ce începeau să se întâmple:

  • Multe zboruri erau anulate (majoritatea spre China, Iran sau SUA).
  • Prin magazinele duty-free erau promoții la măști medicale (și ce ieftine erau pe atunci!).
  • La cozile de securitate, la majoritatea cozilor erau zeci de oameni, la una erau doar 2 care păreau să vină din China – pesemne ceilalți se temeau de ei.
  • Îngrijorarea plutea în aer și se vedea pe fețele pasagerilor când cineva tușea sau strănută

Am înțeles atunci că situația avea să devină mai gravă.

Mi-am pus și eu masca pentru siguranță chiar dacă pe atunci nu era obligatorie iar drumul spre casă a decurs cu bine fără probleme.

A fost prima călătorie lungă din 2020 și avea să fie și ultima. Mai aveam plecări deja planificate pe atunci iar perioada ce urmat avea să fie un șir lung de amânări, anulări și tot soiul de discuții pentru rezervările pe care le mai aveam făcute.

După o perioadă de teamă și restricții, lucrurile au mai revenit puțin la normal iar după o pauză lungă am călătorit din nou, dar mult mai aproape de casă.

Probabil va mai dura ceva timp până când celelalte continente vor fi din nou atât de aproape cum erau, iar între timp e cel mai important să avem grijă de sănătatea noastră. Pentru un călător pasionat ca mine este destul de dificil, dar sunt norocos că am văzut deja atâtea locuri din lume și am o mulțime amintiri frumoase la care pot reveni în aceste vremuri mai grele.