Zona de nord a Germaniei include multe orașe interesante din punct vedere turistic și istoric. Trecutul celor mai multe dintre acestea este strâns legat de Liga Hanseatică care între secolele 14 și 17 a deținut supremația comercială în zona de nord a Europei. Astfel au prosperat orașe precum Hamburg, Lubeck sau Bremen.
Astăzi, de departe cel mai important oraș din regiune este Hamburg, al doilea oraș ca mărime din Germania (populația este aproape 2 milioane de locuitori) și principalul port naval al țării. Hamburg este de asemenea unul din cele mai importante centre economice, culturale și universitare ale Germaniei și nu în ultimul rând este un oraș ce atrage o mulțime de turiști.
Toamna trecută am călătorit la Hamburg pentru un weekend prelungit iar cu ocazia asta am descoperit principalele sale atracții și am văzut și câteva orașe din apropiere, mergând cu trenul către Lubeck, Bremen și Hannover.
Tura mea prin Germania a durat 3 zile în total. Am zburat la dus dimineața la Hamburg cu un zbor de la Blue Air iar la întoarcere am plecat seara din Hannover direct spre București cu Wizz.
O să încep cu impresiile din Hamburg unde am petrecut aproape două zile.
Hamburg a fost baza pe care am ales-o pentru weekend, iar cele două nopți de cazare le-am petrecut la un hotel central din oraș. Pentru deplasarea prin Hamburg am folosit pass-uri regionale care dau acces la toate mijloacele de transport local. Spre exemplu, o zi am vizitat Lubeck și am avut un pass pe regiunea Holstein-Schwerin care includea trenul dus-întors dar și transportul local din cele două orașe iar în ultima zi când am plecat la Bremen și Hanovra, am avut un pass Niedersachsen care acoperea transportul între și în toate cele 3 orașe. Acesta este cel mai convenabil bilet. Un pass regional costă aproximativ 20 de euro pe zi iar pentru un grup mai mare (până la 5 persoane) există variante și mai avantajoase.
Prima impresie din Hamburg a fost aceea a unui oraș modern cu o arhitectură discretă și funcțională. Majoritatea clădirilor sunt noi, motivul fiind că Hamburg, important centru industrial pe atunci, a fost aproape ras de bombardamente în al Doilea Război mondial. Foarte puține clădiri au rămas în picioare, restul fiind construite apoi de la zero.
O clădire care amintește cel mai bine de acele distrugeri este biserica gotică St. Nicholas. Aceasta a fost distrusă aproape complet în bombardamente, dar turnul său a rămas în picioare. Astăzi este amenajat un muzeu în fosta criptă de sub ruinele bisericii ce comemorează distrugerile războiului. Turnul are lift care urcă până sus în vârf, de unde se poate vedea panorama peste oraș și port. De sus am realizat că tot orașul este nou. Tot de sus am văzut și dimensiunile uriașe ale portului.
Portul este probabil cea mai interesantă zonă de vizitat din oraș. Clădirile portuare sunt toate construite din cărămidă roșie și printre ele sunt amenajate zeci de canale navigabile. Aceste canale sunt folosite azi în principal pentru mini-croaziere turistice.
Hamburg nu are ieșire direct la mare. Este un port fluvial pe Elba care se varsă în Marea Nordului mai departe, la vreo 80 de kilometri. Dimensiunile Elbei au permis totuși dezvoltarea unui port imens aflat pe malul vestic al orașului și întins pe mai mulți kilometri.
Multe dintre hangarele portuare mai centrale din zona Hafencity au fost transformate în clădiri de utilitate publică, unele dintre ele fiind muzee. Dintre acestea una a devenit principala atracție turistică din Hamburg – Miniatur Wunderland – muzeul miniaturilor.
Este vorba despre un muzeu dedicat trenulețelor, mașinuțelor și avioanelor. Intrarea costă 15 euro și de obicei trebuie rezervare în avans pentru că afluxul de vizitatori este uriaș. Nu vă gândiți că este doar pentru copii. Este un muzeu fascinant cu ansambluri foarte complexe, computerizate care simulează diverse zone ale lumii în miniatură, Italia, Franța, Austria, Statele Unite sau Germania.
Miniatur Wunderland ocupă întreaga clădire pe 3 etaje și este absolut fascinant. Sistemele sunt extraordinar de complicate și sunt zeci de angajați care lucrează constant pentru bună funcționare a muzeului. Am stat acolo doar 2 ore dar am fi putut sta lejer toată ziua admirând modelele. Toate sunt fascinante dar unul dintre ele m-a uluit efectiv: Aeroportul în miniatură. Nu știu dacă mai există așa ceva în lume. Este un aeroport complet cu taxiuri, autobuze și trenuri la sosiri, cu avioane care fac taxi pe pistă și ancorează la porți, cu un orar de sosiri și plecări afișat care chiar este respectat la secundă și cu o pistă pe care avioanele chiar decolează și aterizează la timp. Este ceva uluitor. Puteți vedea mai jos două scurte videoclipuri pe care le-am filmat.
Seara am mers la stația Landungsbrucken de unde se pot lua vaporașele pe râul Elba. Am luat de acolo vaporul 62 care face fix turul portului și apoi se întoarce în centru. Plimbarea a durat cam o oră și așa am putut vedea imensitatea care este portul naval Hamburg.
Mai târziu am mers în cartierul St. Pauli. Acesta este cartierul rău-famat din Hamburg și zona unde este cea mai intensă viață de noapte din Germania. Localnici din Hamburg, turiști străini sau vizitatori din alte regiuni ale Germaniei se adună în zona Reeperbahn din St. Pauli în fiecare weekend. Sunt sute de restaurante, baruri și cluburi de noapte mai serioase sau mai deocheate care țin petrecerea până după răsăritul soarelui. Tot aproape de Reeperbahn este Friederichstrasse sau Red Light District din Hamburg unde fetele stau în vitrine luminoase.
Era weekend și pe străzi era nebunie de lume, chiar dacă vremea nu era tocmai grozavă. Nu cred că am văzut o viață de noapte mai nebună decât la Hamburg în multe alte locuri. Nu mi s-a părut nici periculos, dar ce e drept târziu în noapte, numărul de bețivi pe metru pătrat era de speriat. La finalul nopții de petrecere a rămas o mizerie de nedescris dar până la 8 s-a făcut deja curat și totul e lună.
Dimineața următoare am făcut o excursie la Lubeck, orașul hanseatic din nord, dar despre asta voi scrie în partea următoare. Din Lubeck am revenit pe la 2 pentru a ajunge însă la meci. Aveam bilete luate (cu mult timp înainte) pentru partida echipei locale St. Pauli, recunoscută că ar avea cei mai nebuni suporteri din Germania și unii dintre cei mai răi ultrași din lume.
St. Pauli joacă în 2.Bundesliga, liga secundă germană iar sezonul acesta se luptă pentru promovare chiar cu rivala de moarte SV Hamburg. Am asistat la un meci oarecare, cu o echipă de mijlocul clasamentului, dar și așa meciul s-a jucat cu casa închisă, la fel ca mai toate meciurile mult iubitei echipe St. Pauli. Asistență de 30.000 de spectatori la un meci oarecare din liga a 2-a! Cum am intrat pe stadion și am înțeles de ce e așa mereu – ți se face pielea de găină când ii asculți pe fanii nebuni:
Meciul s-a terminat 1-1. Nimic special de spus despre joc, unul slab – dar atmosfera din tribune a fost fantastică. La final tot stadionul a cantat împreună cu jucătorii. După meci am trecut asemenea multor fani de la meci, pe la Hamburg Dom, parcul de distracții deschis alături de stadionul St. Pauli câteva luni pe an. Dimineața următoare am părăsit Hamburg cu trenul de Bremen, iar despre celelalte orașe văzute în regiune voi povesti mai departe.
Îmbarcarea în avionul Blue Air
Cer senin peste crestele din Făgăraș
Trenul de la aeroport spre Hamburg
Prima impresie. Clădiri cu o arhitectură modernă, simplă
Există și puține clădiri vechi, deosebite, precum cea a Primăriei
Hamburg are zeci de canale navigabile
Biserica în ruină St. Nicholas
A fost păstrată așa pentru a aminti de distrugerile războiului
Imagini cu orașul distrus de bombardamente
Vederi de sus din turn
La plimbare prin oraș în direcția portului
Cel mai vizitat loc din oraș: muzeul miniaturilor
Unul din cele mai grozave muzee pe care le-am vizitat vreodată
Nu este un muzeu pentru copii. Adulții vin ca să se simtă ca în copilărie
Miniaturi în jurul lumii: Din Franța în Italia
Cel mai fascinant dintre toate este aeroportul
Clădirile de cărămidă din Hafencity
Sala de concerte Elbphilharmonie
Vederi pe Elba
Seara am luat vaporașul pentru un tur al portului naval
Reeperbahn este zona vieții de noapte din Hamburg
Strada Grosse Fraiheit este inima Reeperbahn
Pe stradă se găsesc baruri normale dar și localuri deocheate
Monumentul Beatles – formația își are începuturile chiar în barurile din Hamburg
Friederichstrasse sau Red Light District din Hamburg
A doua zi am mers la meci
Stadionul echipei St. Pauli – casa plină
Atmosfera creată e fantastică
S-a terminat doar 1-1, dar la final fanii au sărbătorit cu jucătorii
Aproape de stadion am mers prin parcul de distracții Dom
Gara Hamburg. Am plecat mai departe spre Bremen