Un weekend la Beirut – turul Libanului

Libanul a fost o destinație pe care am ezitat mult timp să o vizitez. Este un stat foarte interesant din punct de vedere turistic, loc încărcat de multă istorie și cu peisaje naturale unice, dar din păcate măcinat de conflicte care au făcut multe victime în deceniile trecute și au afectat masiv turismul. Războiul civil s-a încheiat în 1990, dar a durat mult timp până ca ordinea să se restabilească, iar războiul declanșat în Siria mai târziu a adus un aflux mare de refugiați și o nouă perioadă de instabilitate. De aceea, cu toate că îmi doream de mult să vizitez Libanul, nu am făcut-o până abia anul trecut când mi-a făcut curaj și am decis să petrec un weekend la Beirut. M-am bucurat până la urmă de hotărârea luată pentru că locurile pe care le-am vizitat mi-au creat o altă impresie despre acest mic stat de la Mediterană, o țară tare frumoasă cu oameni calzi și primitori.

Pentru a ajunge la Beirut am mers cu un zbor direct Tarom din București. Am prins una din acele oferte cu care ne-a obișnuit compania națională cu zboruri dus-întors la 99 de euro. Am zburat noaptea atât la dus cât și la întors și am petrecut doar 2 zile. Au fost zile foarte pline și destul de obositoare dar am reușit să văd o bună parte din țară, mai mult decât îmi propusesem inițial.

Am mers la Beirut în martie, când acasă ningea și era un ger greu de suportat. În Liban se anunțau, în schimb, peste 30 de grade, așa că excursia a fost și un prilej numai bun de a scăpa de frig pentru scurt timp. Zborul a durat doar 2 ore și am sosit pe aeroportul internațional din Beirut pe la 3 dimineața. Viza de Liban pentru cetățenii români se obține la sosire pe aeroport și costă 25 de dolari. Este necesar doar biletul de întoarcere, dar vameșii verifică atent paginile pașaportului pentru stampile din Israel, în cazul existenței lor, intrarea fiind refuzată.

Pentru că taxiurile sunt scumpe și oricum voiam să vizitez mai multe locuri am închiriat o mașină direct de la aeroport. Mașina pentru 48 de ore a costat 70 de dolari și a făcut toți banii. Cazare am rezervat la un hotel central de 4 stele, unde am plătit doar 35 de dolari pe noapte. Am avut și parcare subterană pentru a putea sta fără griji. Drumul a fost liber noaptea târziu și am sosit în 20 de minute.

Prima dimineața m-am trezit în jur de 11 și am prins micul dejun spre final. Adormisem abia pe la 4 și ceva. Mi-am propus pentru acea zi o vizită la Byblos și Jounieh, orașe la malul mării aflate la nord de capitală iar restul zilei aveam să-l petrec prin Beirut. Pentru a doua zi, încă mă mai gândeam. Aveam mai multe variante – precum porturile Tyre sau Sidon în sud sau Valea Bekaa dincolo din munți, doar că aceste locuri erau considerate “de risc” și voiam mai întâi să-mi fac o impresie înainte de a mă aventura până acolo.

Libanul este un stat relativ mic ca suprafață – sunt mai puțin de 200 de kilometri de la nord la sud și cel mult 80 est-vest, dar densitatea este foarte mare. Pe o arie de 10.000 kilometri pătrați, practic cât un județ din România, locuiesc 6 milioane de locuitori, iar mai mult de jumătate sunt concentrați în jurul capitalei. Liban se împarte în două zone importante: coasta mediteranei și zona muntoasă unde vârfurile ating și 3000 de metri. Interesant este că atunci când la mare este cald, pe culmi este zăpada și cum distanță este foarte mică – se spune despre Liban că este unul din puținele locuri unde se poate face baie în mare și plajă sau se pot practica sporturi de iarnă într-o singură zi.

 

Harta Liban

 

Am plecat la plimbare după prânz când la Beirut erau 34 de grade celsius. În alte condiții ar fi fost neplăcut, dar ținând cont că veneam după o iarnă lungă și geroasă acasă, a fost perfect. Înainte de a părăsi capitala am condus pe bulevardul de la malul mării pentru a opri la relieful stâncos de la Raouche. Arcul peste mare și celelalte stânci de la Raouche sunt una din cele mai fotografiate imagini din oraș. Tot acolo, deasupra coastei abrupte sunt câteva din cele mai elegante terase din oraș.

Interesant de notat este că moneda locală este Lebanese Pound (LBP) care are un curs fix față de dolarul american, 1500 LBP=1$. Am avut dolari la mine și nu am avut nevoie să schimb bani, aceștia fiind acceptați absolut oriunde. De asemenea, datorită istoriei coloniale franceze, majoritatea localnicilor încă vorbesc limba și aproape la fel de mulți știu engleză astfel că este foarte ușor să te descurci.

Mai departe am plecat spre nord în direcția Byblos. A trebuit să trec prin traficul infernal de la ieșirea din Beirut. Zona aceasta de la nord de oraș este un ambuteiaj permanent indiferent de oră și zi. Acolo se varsă traficul din bulevardele mari din oraș către autostrada 51M, ce face legătura cu localitățile de pe coastă. Pe lângă aglomerație, am remarcat și stilul de condus. Șoferii din Liban sunt frumos spus “nebuni”. Am văzut mașini circulând cu peste 150km/h prin oraș, șoferi oprind sau întorcând pe autostradă și tot soiul de schimbări de benzi fără nici un sens. Parcul auto este și el foarte variat: sunt multe mașini sport și limuzine noi, dar și hârburi de camioane și camionete vechi care par că se rup în două la primul hop. M-am descurcat până la urmă la volan dar a fost mai ales la început o experiență înfricoșătoare.

Destinațiile posibile ale localnicilor din Beirut sunt puține: munții la est sau orașele de coastă din nord. Valea dincolo de munți și sudul sunt considerate zone mai puțin sigure. În rest, nu au unde să meargă mai departe. De la începutul războiului din Siria, Liban este practic o țară închisă. Granița de sud cu Israelul era oricum desființată de mult din cauza relațiilor tensionate, iar cea cu Siria este și ea în mare parte închisă de război. Astfel, singurul mod de a intra în Liban este cu avionul sau pe mare.

Am făcut o oprire mai întâi la Jounieh, la 20 de kilometri de capitală. Acesta e unul din cele mai luxoase orașe din Liban cu multe vile și hoteluri de lux cocoțate pe dealurile abrupte. Am urcat pe unul din aceste dealuri pentru a vizita Notre Dame de Liban, una din cele mai importante catedrale ale credinței maronite (religie specific libaneză similară catolicilor). Acolo se află o mare statuie a Fecioarei dar cea mai mare atracție este priveliștea peste coasta libaneză. Vederea de la Jounieh este impresionantă. Pentru a admira mai bine panorama se pot face plimbări cu funicularul sau telegondola. Nu departe de Notre Dame se află și catedrala ortodoxă.

Liban este un stat aparte în rândul vecinilor din Orientul Mijlociu, cu multe grupuri religioase mari care compun o populație variată. Aproape jumătate din populație este creștină și jumătate musulmană. Suniții, șiiții, maroniții și ortodocșii dețin fiecare o proporție de peste 20%. Toate aceste religii au trăit împreună în Liban în pace și toleranță sute de ani, până la războiul civil declanșat în anii 70.

Am vizitat apoi orașul port Byblos (sau Jbeil cum spun localnicii) aflat la încă 20 de kilometri depărtare. Aceasta este una din cele mai vechi atestate localități ale lumii, despre care se estimează că s-a înființat în jurul anului 8000 i.e.n.. Byblos a fost unul din principalele centre comerciale ale Mesopotamiei și ale fenicienilor. De interes este orașul vechi, unde se află bazarul old souk cu ale sale terase decorate cu flori și magazine de suveniruri dar și vechea citadelă unde pasionații de arheologie pot găsi rămășite din vremea fenicienilor, egiptenilor, a romanilor sau a cruciaților. La malul mării s-au făcut excavări fiind descoperite inclusiv ruine vechi de peste 7 milenii.

După amiaza am revenit la Beirut unde cu greu am găsit un loc de parcare aproape de centru. Beirut-ul este un oraș tare frumos, cu o arhitectură deosebită. Se pot vedea deopotrivă zgârie-nori de sticlă și clădiri vechi care aduc puțin cu aerul parizian. Inima orașului este Martyrs Square unde se află alăturate Moscheea Mohammed, Biserica maronită St. Georges și catedrala ortodoxă. Nu departe sunt clădirile guvernamentale și zona pietonală centrală. La Nijmeh (Etoile) Square am găsit un festival cu street food și am putut urmări un concert al unei formații rock locale. Atmosfera era relaxată și doar soldații înarmați până în dinți care patrulau aminteau de alte probleme. Am încheiat ziua servind cina la unul din restaurantele din L’Etoile, o masă tradițională cu humus, kebab, limonada cu mentă și narghilea cu aromă de mere.

Dimineața când m-am trezit ploua torențial la Beirut. M-am uitat pe prognoză și am văzut că vremea nu dădea semne de revenire, doar că dincolo de munți era senin și soare. Forțat astfel de circumstanțe, am luat decizia de a merge către Bekaa Valley, zona unde guvernele străine avertizează împotriva turismului, fiind considerată de risc din cauza prezentei organizației Hezbollah. Totuși, localnicii cu care am vorbit m-au sfătuit să nu îmi fac griji și că merită drumul pentru a vizita Baalbek, cel mai special loc istoric din Liban.

Aveam mai multe variante de a ajunge la Baalbek. Am ales cea mai nordică rută pentru că astfel puteam vedea pe drum peștera Jeita și stațiunea montană Mzaar.

Am plecat așadar pe ploaie din Beirut către munți. După o oră am sosit la Jeita Grotto, un uriaș complex de peșteri lungi de aproximativ 18 kilometri. Jeita este una dintre cele mai mari peșteri la nivel mondial, iar locul a fost unul din finalistele pentru cele 7 noi minuni ale lumii. De la parcare am mers la casa de bilete și apoi am urcat cu telegondola spre intrarea la nivelul superior. Am vizitat partea cea mai amplă din caverne care include câteva camere uluitoare și ample unde se pot vedea stalactite și stalagmite care ating 10 metri înălțime. Mai departe am mers cu trenulețul până la nivelul inferior de unde am luat barca pe râul subteran. Pe parcursul vizitei fotografiatul este strict interzis așa că nu am imagini de la Jeita mai jos, dar vă asigur că locul este fascinant.

Drumul a continuat sus spre munte pe un drum abrupt cu serpentine până spre 2000 de metri. Am trecut printr-o ceață densă, apoi am dat de zăpadă aproape de Mzaar dar imediat ce am trecut de vârf a ieșit soarele și s-a făcut frumos. S-a schimbat și peisajul – nu mai era verde deloc ci deșert cât vezi cu ochii. Jumătate de oră mai târziu am sosit la Baalbek și am parcat aproape de marele templu.

Baalbek este numele actual al orașului antic Heliopolis (orașul soarelui) ce aparținea de Fenicia Romană. Acolo, Iuliu Cezar a început construcția templului lui Jupiter, ce avea să fie cel mai mare templu păgân din întreg imperiul roman. Uriașul proiect a fost continuat de Augustus și a durat aproape 3 secole pentru a fi terminat.

Am vizitat Baalbek împreună cu un tur cu ghid care ne-a explicat mai multe despre fiecare zonă din complex. Complexul te copleșește încă de la intrare prin grandoare și este fascinant chiar și pentru cineva nu foarte pasionat de arheologie ca mine. Cel mai mare este templul lui Jupiter, dar cel mai bine păstrat este templul lui Bachus din apropiere care arată aproape ca în vremurile antice. Începând cu sculpturile în granit și terminând cu măreția coloanelor de 30 de metri înălțime, detaliile arhitectonice sunt impresionante. Am mai vizitat muzeul arheologic amenajat la subteran în colaborare cu institutul . De altfel, cel care a început excavările la Baalbek a fost împăratul german Wilhelm II care a fost impresionat de loc într-o vizită la locurile sfinte la finalul secolului 19. Toată vizita a durat două ore, iar eu unul am fost fascinat de Baalbek.

Revenind în oraș, mi-am amintit totuși unde eram. La ieșire din templu singurele suveniruri care se puteau cumpăra erau cu însemnele grupării Hezbollah sau tricouri cu sloganuri antisemite. Continuând la volan am dat prin centrul orașului de blindate militare iar biserica și moscheea din oraș erau înconjurate de garduri și militari la post. N-am mai oprit deloc și m-am grăbit să merg mai departe. Pe următorii 20 de kilometri în direcția Beirut am trecut prin 5-6 checkpoint-uri militare. Văzându-mă străin, soldații nu m-au oprit deloc, dar altora li se verificau documentele și chiar portbagajele. Eram totuși la 5-10 kilometri de granița cu Siria iar dincolo de munți era război.

Când am părăsit Bekaa Valley, am avut senzația că am revenit din nou la siguranță. Am mai făcut o ultimă oprire înainte de Beirut la cramele de vin Ksara, o zonă viticolă înființată cu secole în urmă de către călugări francezi. La cramă am vizitat peșterile subterane încărcate cu butoaie și sticle vechi. Apoi am mers la restaurant pentru degustare unde am putut încerca 3 soiuri de vin Ksara. Totul a fost gratuit dar la final ne-am revanșat cumpărând mai multe sticle de la magazinul fabricii. Vinul este de foarte bună calitate și luat direct de la cramă nu este deloc scump.

Seara am mai dat o scurtă tură prin centrul Beirut iar târziu după miezul nopții am părăsit hotelul și am plecat spre aeroport pentru a sosi la București în zori. Nu am stat mult timp în Liban dar am reușit să îmi fac o impresie bună asupra țării. Oamenii sunt foarte primitori, mâncarea e excepțională iar traficul e haotic. Centrul Beirut aduce cu Parisul iar zona de coastă mi-a amintit de sudul Franței. Starea de securitate este totuși schimbătoare și e bine să țineți cont de sfaturile ministerelor de resort pentru a nu avea neplăceri. Altfel, Libanul poate fi o destinație turistică fascinantă care are foarte multe de oferit.

 

Am sosit noaptea la Beirut. De la aeroport am închiriat direct o mașină până la hotel

 

La plimbare pe faleza din Beirut

 

Stâncile Raouche sunt un simbol pentru oraș

 

Se pot face plimbări cu barca pe lângă stânci

 

Vederea cu Raouche Rocks

 

Era martie, dar am prins o zi caniculară

 

Beirut-ul are și o plajă întinsă

 

Libanul are o autostradă principală de la nord la sud. Traficul este infernal, iar regulile nu prea sunt respectate

 

Prima oprire a fost la Jounieh

 

Am urcat pe deal la catedrala Notre Dame du Liban

 

 

Statuia Notre Dame

 

Urcarea spre statuie

 

De sus, vederile sunt fantastice

 

Am coborât la nivelul inferior cu funicularul. Mai departe se poate lua telecabina spre Jounieh

 

Următoarea oprire a zilei: orașului antic Byblos

 

Am parcat în apropierea plajei

 

Vechea biserică

 

Intrarea în vechea cetate flancată de steagul Libanului

 

Ruinele de la malul mării

 

 

Byblos este una din cele mai vechi localități ale lumii, cu peste 8 milenii

 

Byblos Old Citadel – zona veche turistică plină de magazine cu suveniruri pentru turiști

 

Restaurantul unde am servit prânzul

 

 

Portul din Byblos

 

Înapoi spre Beirut

 

Foarte greu se găsește un loc de parcare în centrul capitalei libaneze

 

Martyrs Square

 

Arhitectura elegantă din oraș

 

Moscheea Mohammad al Amin alături de catedrala catolică

 

Interiorul moscheii

 

Seara am prins un concert în oraș

 

Soldații înarmați iți amintesc totuși de conflictele recente

 

Alături era un târg cu street food

 

Slujba la catedrala ortodoxă

 

Moscheea luminată

 

O cină tipică: Kebab, limonadă cu mentă și narghilea

 

Am încheiat seara pe la mall

 

Ziua următoare se anunța ploaie la Beirut așa că am luat-o spre munți

 

Am oprit în munți la Jeita Grotto

Telegondola duce la intrarea superioară în peșteri

   

 

La intrare ni s-au luat camerele foto și n-am putut face poze

 

Un pliant cu pesterile, să vă faceti o idee cum arată

 

După ce am explorat pesterile pe jos si cu barca am revenit cu trenuletul la parcare

 

Spre trecătoarea montană Kfardebian

 

Zăpadă la peste 2000 de metri

 

Cum am trecut de vârf a ieșit soarele și s-a schimbat complet peisajul

 

Intrarea în Valea Bekaa, zona mai nesigură din Liban

 

Am oprit la Baalbek aproape de marele templu

 

Suveniruri de vânzare: tricouri cu însemnele Hezbollah

 

Intrarea în anticul Heliopolis

 

Templul este impresionant prin mărime

 

Curtea Altarului

 

Vederi din ruinele de la Templul lui Jupiter

 

Detalii arhitectonice

 

Coloanele uriașe din templu

 

Templul lui Bacchus este cel mai bine păstrat

 

Muzeul subteran din Baalbek

 

Coadă la plimbarea cu cămila

 

Prin Baalbek nu am avut deloc senzația de siguranță

 

Checkpoint-uri militare aproape de granița cu Siria

 

Mai departe înainte de a reveni la Beirut am oprit la cramele Ksara

 

Turul depozitelor subterane ale cramei 

 

După tur am trecut la degustare

 

Apoi la cumpărături la magazin

 

Traversând munții înapoi spre Beirut

 

Dimineața următoare am revenit la gerul de acasă

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.