Orașele din nori ale Asiei – Partea 1 – Revederea cu Japonia

Încep un serial dedicat unui concediu recent petrecut în 3 mari orașe din Asia: Tokyo, Taipei și Shanghai. Fiind vorba de câteva dintre cele mai moderne orașe ale lumii unde se află zeci de zgârie-nori dintre cei mai înalți din lume, am denumit serialul chiar așa: orașele din nori, sau mai degrabă de deasupra norilor.

Alegerea destinației de vacanță a fost strâns legată de dorința de a revedea Japonia. De când am fost acolo prima dată cu soția, ne-am îndrăgostit de țară și chiar dacă nu obișnuiesc să merg în aceleași locuri am zis că e musai să revenim. Conform tradiției, trebuia să includ și ceva nou. Am ales Shanghai în special pentru că am găsit un zbor open-jaw la preț bun de la Qatar Airways. Așadar aveam zborul de dus la Tokyo și întoarcerea din Shanghai. Pentru că mergeam mai întâi în cea mai ordonată și disciplinată țară din lume, pentru a ne întoarce din cea mai…. să spun frumos „haotică”, ne-am gândit să mai facem o oprire între ele, pentru a evita un șoc cultural. Cea mai bună variantă a fost Taiwan, o țară pe care urma să o vizităm pentru prima oară și un loc pe care l-am considerat numai potrivit pentru a face o tranziție între cele două mari culturi ale Asiei de est. Astfel, planul era făcut: urma să petrecem câte 3 zile la Tokyo, Taipei și Shanghai în preajma vacanței de 1 Decembrie.

Aveam să revedem Tokyo, cel mai mare oraș al lumii, să vizităm moderna capitală a Taiwanului, Taipei și să ajungem în cel mai dezvoltat oraș al Chinei, Shanghai, cel care datorită dezvoltării din ultimii ani e pe cale de a lua titlul deținut de capitala Japoniei. Ca bonus, urma să ne bucurăm și de ceva căldură. La noi era ger la final de noiembrie dar în China și Japonia erau peste 15 grade, iar în Taiwan chiar 25. Mai mult, călătoria asta nu necesita nicio viză. Românii nu au nevoie de viză în Japonia și Taiwan, dar au în China. Există însa o excepție de guvernul chinez pentru câteva mari orașe unde poți intra fără viză pentru cel mult 5 zile atât timp cât vii dintr-o țară și mergi mai departe către alta (era cazul nostru) și nu părăsești regiunea. Excepția de la viză era valabilă la Shanghai și se potrivea perfect pentru itinerarul nostru.

După o așteptare lungă, la final de noiembrie a venit și ziua plecării. Mai nou am devenit membru Silver la Qatar Airways (după ce am zburat deja de multe ori cu ei) și astfel am putut beneficia de mai multe avantaje. Mai întâi am putut merge direct la biroul de check-in pentru clasa business evitând coada. Am primit și o invitație la lounge pe Otopeni unde ne-am relaxat puțin înainte de zbor iar apoi ne-am îmbarcat (din nou primii) în avion. Am plecat cu zborul de la miezul nopții care nu era tocmai plin astfel că am putut sta confortabil pe mai multe locuri. Am urmărit un film, am mâncat cina și apoi am reușit să mai dorm vreo două ore până la Doha. La aeroportul din Doha am avut 2 ore escală și am beneficiat din nou de acces la lounge unde am servit o gustare și ne-am reîmprospătat înainte de zborul lung spre Japonia. Spre Tokyo am mers cu un Airbus A350 care era pe jumătate gol, astfel că ne-am odihnit chiar bine, fiecare întinși pe propria banchetă. De-a lungul zborului am primit un serviciu special din partea echipajului de bord, care au trecut de mai multe ori zâmbitori să se asigure că stăm confortabil și nu ne trebuie nimic. A fost unul din cele mai plăcute zboruri lungi pe care le-am făcut până acum.

Pe aeroportul Haneda am ajuns pe la 10 seara puțin mai devreme față de program. Eficient ca de obicei, am trecut pe la controlul pașapoartelor iar bagajele au venit repede. 20 de minute mai târziu eram deja gata de îmbarcare în trenul spre Tokyo. Eram deja obișnuiți cu traseul: monorail până la gara Hamamatsucho iar de acolo taxi până la hotelul aflat nu departe, în cartierul Akasaka. Am stat la același hotel unde ne cazasem la vizita precedentă la Tokyo, astfel că deja cunoșteam locurile bine. Ne-am cazat pe la miezul nopții și la scurt timp am adormit sperând să ne acomodăm repede cu fusul orar local, diferit cu 7 ore față de acasă.

Nu am avut vreun plan de a vedea ceva anume la Tokyo. Deja vizitasem majoritatea atracțiilor din oraș în excursia anterioară astfel că ne doream numai câteva zile de relaxare, plimbări și ceva cumpărături. Dacă prima vizită în Japonia fusese de Sakura, festivalul cireșilor, și acum sosisem la Tokyo într-un moment special – în perioada koyo, adică în timpul foliajului de toamnă când frunzele copacilor capătă culori care mai de care mai frumoase. Japonezii știu să se bucure de frumusețea naturii și să transforme aceste momente în sărbători speciale. Există chiar și prognoze care anunță din timp când își schimbă copacii culoare în diversele regiuni ale țării. De asemenea, la final de noiembrie, străzile și centrele comerciale erau deja decorate cu brazi și luminițe de Crăciun.

Prima zi la Tokyo nu am făcut mare lucru. Ne-am trezit târziu, am lenevit pe la hotel unde am servit micul dejun la ora prânzului și apoi am dat o tură prin zonă pentru a rezolva câteva probleme: am schimbat banii în yeni japonezi, am cumpărat ce uitasem să împachetăm în bagaj și ne-am făcut abonament la metrou. Abia după amiaza am ieșit la plimbare prin oraș, luând metroul spre zona nordică unde se află Skytree, cea mai înaltă clădire din Japonia.

Metroul este cel mai bun mod de deplasare prin Tokyo. Trenurile circulă foarte des și acoperă peste 270 de stații. Practic poți ajunge oriunde cu metroul. Există și wifi gratuit în vagoane și stații. Tariful este destul de mic, mai ales dacă achiziționați un pass pe mai multe zile disponibil doar pentru turiștii străini.

Tokyo Skytree a fost un loc pe care îl vizitam pentru prima dată. Turnul de 634 de metri este cea mai înaltă structură de acest fel din lume. A fost inaugurat în 2010 și este una din cele mai vizitate atracții din Tokyo. De asta ne-am convins imediat când am văzut miile de oameni la coadă la bilete. Pentru că n-aveam mult timp de pierdut am decis să luăm un fast ticket – bilet mai scump dar care ne-a permis să urcăm imediat.

Turnul are două platforme de observație – la 350 și 450 de metri. De sus poți să iți dai seama cât de mare este orașul. Tokyo este cea mai populată metropolă din lume cu peste 35 de milioane de locuitori dar abia de sus realizezi dimensiunile sale. Orașul se întinde pe zeci de kilometri și chiar și de la înălțime de-abia se vede unde se termină. Am prins senin astfel că am putut vedea bine vederile către golful Tokyo și Yokohama, către munții din direcția vulcanului Fuji și peste zgârie nori din oraș grupați în mai multe zone centrale. De altfel, Tokyo este un oraș atipic în sensul că nu are un centru propriu-zis ci mai multe centre, zone moderne, foarte aglomerate aflate în diferite părți ale orașului.

Revenind la nivel solului am trecut și pe la târgul de Crăciun organizat la baza turnului și apoi prin mall-ul plin de decorațiuni de sărbători. Vitrinele magazinelor de dulciuri arătau așa de bine că iți venea să cumperi din toate. Pentru că eram aproape de Asakusa nu am putut rata o vizită la Senso Ji, cel mai important templu din Tokyo, astfel că acolo am mers mai departe cu metroul.

Asakusa este o zonă specială din Tokyo cu mai multe clădiri vechi și foarte multe magazine de orice fel. De la ieșirea din metrou te așteaptă ricșele care pentru o sumă destul de mare oferă plimbări prin cartierul vechi din Tokyo. Cred că Asakusa este singurul loc unde am văzut ricșe prin Japonia.

Noi am luat-o la pas pe aleea spre templu unde stau înșirate sute de magazine cu suveniruri și produse tradiționale. Asakusa este unul din cele mai bune locuri pentru cumpărături din Japonia. După ce am trecut prin marea de oameni și am servit prânzul la un restaurant în zonă, am ajuns și la templu chiar înainte de apusul soarelui. La final de decembrie, soarele la Tokyo apunea chiar mai devreme decât la noi, pe la 5 fără ceva.

Senso Ji este cel mai frumos la apus când culorile soarelui strălucesc pe acoperișurile roșii ale pagodelor. Atunci, înainte de ora închiderii, ajung și cei mai mulți vizitatori, în special japonezi veniți în căutarea împlinirii dorințelor și pentru a face o ultimă rugăciune în acea zi. Cum ne-am obișnuit am făcut și noi obiceiurile tradiționale: am aprins bețișoare și am inhalat fumul de tămâie arsă, ne-am spălat pe mâini cu apă sfințită, ne-am rugat la templu iar la final am tras bilețelele cu răvaș. Încă o dată am tras un bilet nu tocmai norocos și conform superstiției l-am agățat repede pe sârmă specială pentru a sparge ghinionul.

Seara am mers la pas pe malul râului Sumida unde se reflectau luminile de la Skytree și de la celelalte clădiri moderne din zonă înainte de a reveni la hotel. A fost doar prima noastră zi la Tokyo după sosirea în Asia la începutul unei vacanțe de neuitat. Mai departe, despre Tokyo și sosirea în Taiwan…

Deja obișnuita escală la Doha