Din acest an putem ajunge mult mai ușor în Canada. De la 1 ianuarie 2018 s-au scos vizele pentru cetățenii romani și nu mai este necesară decât o aprobare ETA online (o formalitate). Mai mult, în vară, Air Canada a lansat zboruri directe spre Montreal și Toronto ceea ce a generat o avalanșă de oferte de la companiile competitoare.
Am zis și eu că e momentul să merg prima dată în Canada și am planificat pe la finalul lunii mai o vacanță de o săptămână în Canada împreună cu familia. Am ales un traseu care includea cele mai interesante orașe din est – Montreal, Toronto, Quebec dar și cascada Niagara. A fost un drum destul de lung cu mașina pe autostrăzile canadiene, un adevărat Roadtrip cum spun americanii.
ETA (Electronic Travel Authorization) am luat-o online imediat: am introdus datele noastre, am plătit taxa de 5 dolari și după câteva minute am primit confirmarea pe mail. ETA este necesar doar la prima călătorie și este valabil 3 ani.
Am zburat dus-întors la Montreal. Nu am luat unul din noile zboruri directe, ci am preferat un zbor cu Air France cu escale scurte la Paris. Biletele au costat în jur de 500 de euro. Închirierea unei mașini a fost obligatorie pentru traseul pe care îl planificasem. Din fericire, la fel ca și în State, costurile rent-a-car sunt foarte mici. Un SUV spațios pentru o săptămână a costat sub 300 de euro cu toate asigurările incluse. Cazarea este ceva mai scumpă dar am reușit să găsesc câteva dealuri bune – în medie am dat cam 80 de euro pe noapte, 3 persoane.
Drumul cu Air France la dus a fost confortabil. Am avut o escală de 3 ore pe Charles de Gaulle urmată de zborul nu foarte lung (vreo 6 ore și jumătate) spre Canada cu Boeing 777. N-am dormit, fiind în timpul zilei, dar am văzut câteva filme pe traseu. Am plecat pe la 7 seara din Paris și la Montreal am ajuns pe la 8, câștigând timp datorită diferenței de fus orar. La aeroport, lucrurile s-au mișcat repede. Controlul pașapoartelor a fost rapid, bagajele au venit repede astfel că o oră mai târziu eram deja la mașină.
Ne-am cazat într-un apartament dintr-o zonă rezidențială din Montreal la sud de centru. Pentru canadienii care închiriază apartamentele astfel obișnuința este să se lase cheile într-un lacăt cu cifru la intrare, codul se primește pe mail iar plata cu cardul online astfel că teoretic nici nu ar trebui să te întâlnești cu proprietarul. Problema noastră a fost că lacătul s-a stricat și nu am putut intra. Proprietarul a fost amabil și a venit să ne ajute, dar a durat ceva timp pentru că venea de departe. Am adormit apoi imediat obosiți după drum.
Dimineața la 5 eram deja în picioare. Mi se întâmplă mereu asta când zbor spre vest – mă trezesc foarte devreme. De-a lungul săptămânii petrecute în Canada tot așa ne-am trezit – numai pe la 6 sau 7 și ne-am culcat devreme. Programul de somn a fost foarte bun așa pentru că am avut trasee lungi cu mașina și plecând de dimineață am putut evita traficul și să profităm mai mult de lumină. Prima zi am mers în excursie la Quebec dar mai întâi vreau să vă spun cate ceva despre Montreal.
Montreal este capitala provinciei Quebec, regiunea unde majoritari sunt vorbitorii de limbă franceză. Orașul are o populație de 2 milioane de locuitori iar zona sa metropolitană are dublu, fiind al doilea ca mărime din Canada după Toronto. Montreal se află pe o insulă mare la confluenta mai multor ape cu fluviul St. Lawrence își trage numele de la cel mai înalt punct al său, un deal de origine vulcanică numit Mont Royal. Este un oraș modern, cu mulți zgârie-nori dar și zone întinse cu case în suburbii. Nu l-aș descrie neapărat ca un oraș turistic ci mai degrabă ca unul unde este foarte plăcut să locuiești, primind chiar premii din acest punct de vedere la nivel mondial.
Cele mai interesante zone din Montreal sunt orașul vechi si parcul central pe unde am petrecut o zi la plimbare. Am mers întâi în Old Montreal unde cu noroc am găsit un loc de parcare aproape de Place d’Armes. Această piață este inima orașului și are un aer european ca arhitectură, fiind încadrată de biserica Notre Dame, clădirea băncii naționale și mai multe turnuri în stil art deco. Biserica este probabil cea mai importantă atracție din Montreal- pentru interiorul său unic decorat. Am ajuns prea târziu din păcate și nu am putut vizita. Singura variantă pe care am avut-o pentru a intra a fost un bilet (destul de scump – 23 de dolari) la spectacolul de sunet și lumini Aura.
Până la ora începerii spectacolului am dat o tură prin centrul vechi trecând pe lângă Primărie, pe la Bonsecours Market, prin piața Jacques Cartier și pe străzile pietonale care erau pline de terase. Erau vreo 20 de și ceva de grade iar localnicii se bucurau de vreme după o iarnă lungă și grea.
Am revenit apoi la Notre Dame unde deja se adunase lumea la coadă. Cred că au asistat la spectacol cel puțin 1000 de vizitatori. Am făcut mai întâi un tur al bisericii unde capelele erau luminat pe întuneric iar apoi am luat loc pentru spectacol. Timp de jumătate de oră am urmărit luminile laser și proiecțiile de pe altar, tavan sau pereții bisericii pe fond muzical. Nu mă așteptam chiar la așa ceva, mai ales într-o biserică, dar spectacolul a fost excelent prezentat. A durat cam 30 de minute iar la final asistența a aplaudat îndelung.
Mai departe am luat mașina și am mers în “vârful” orașului în parcul Mont Royal. După o scurtă plimbare de la parcare am sosit la Belvedere Kondiaronk, platforma de observare de unde se vede cea mai frumoasă panoramă din Montreal. Se vede tot orașul de sus – de la brațele fluviului St. Lawrence până la cele mai înalte turnuri din Downtown. Panorama este cu adevărat splendidă. Am prins acolo ultimele raze de soare ale zilei în acordul muzicii pianului la care fiecare vizitator își încerca talentul muzical. Turul nostru prin Canada de-abia începea.
Escală pe aeroportul Charles de Gaulle
Cu Boeing 777 spre Canada
Am închiriat o mașină spațioasă
Cazare noastră – un apartament dintr-o zonă mai liniștită din Montreal
Plimbare spre centru
Downtown Montreal
Amestec de arhitecturi diferite
Place d’Armes
Catedrala Notre Dame
Primăria
Piața alimentară Bonsecours
Seminarul St. Suplice
Place Jacques Cartier
Străzile pietonale din centrul vechi
Fosta clădire a bursei
Un mic parc de distracții amenajat pe malul râului
Nu e de glumă cu parcarea în centru. Individul din imagini a parcat puțin în afara locului desenat
Am revenit la catedrală pentru spectacol
Aura Light Show
Vizită la catedrală pe întuneric
Spectacolul de sunet și lumini a durat jumătate de oră
Din nou la lumină în Place d’Armes
Mai departe cu mașina
Am mers în parcul Mont Royal
Am mers direct la platforma de observație
Belvedere Kondiaronk – deasupra orașului
Vederi peste centrul Montreal
Locul ideal pentru finalul unei zile prin Montreal