Insulele Feroe sunt unul dintre locurile cele mai izolate ale Europei. Arhipelagul se află în Marea Norvegia la jumătatea distantei dintre Scoția și Islanda. Sunt vreo 20 de insule mai mari la care se adaugă alte câteva zeci de insulițe nelocuite. Feroe aparține din punct de vedere politic de Danemarca dar are o autonomie extinsă. Pe insule trăiesc aproximativ 50.000 de locuitori dintre care un sfert se află în capitala Torshavn.

Feroe este o destinație scumpă. Zborurile sunt foarte puține și majoritatea costă multe sute de euro. Nu țineam neapărat să ajung acolo, dar am fost convins anul trecut de o ofertă primită pe mail: zboruri cu SAS de la Copenhaga spre Feroe la aproximativ 90 de euro (un preț excepțional față de cel normal). Plus că orarul se potrivea la fix cu zborurile directe spre Copenhaga pe care tocmai ce le lansase Blue Air. Tariful total pentru zborurile din București până în Vagar (Feroe) a fost astfel doar 150 de euro. Nu aveam bagaj de cală, dar nici nu-mi trebuia pentru două zile. Aveam să vizitez astfel o destinație cu adevărat „off the beaten path” pe unde nu prea ajung mulți turiști.

Am mers în Feroe la final de octombrie și nu aveam așteptări prea mari de la vreme. Am avut totuși mult noroc prinzând o zi cu nor și chiar una cu soare, într-o perioadă în care plouă cam non-stop pe acolo, iar temperaturile au fost în jur de 10 grade. O altă problemă în Feroe este vântul puternic. Am avut parte de ceva vânt, dar nu atât de mult cât să fie neplăcut. Ca bază am ales Torshavn, capitala insulelor și am găsit acolo un hotel la vreo 90 de euro pe noapte (ieftin pentru Feroe). Mai departe o să vă spun despre plimbarea făcută în prima zi când am vizitat mai multe locuri de pe Vagar și Streymoy, insulele cele mai populate. Vagar este insula din sud-vest unde se află și aeroportul iar Streymoy este cea centrală unde este și capitala Torshavn.

 

Harta insulelor Feroe

 

Drumul din București a fost relativ rapid. Două ore până la Copenhaga, o oră escală (am riscat ceva aici în caz că ar fi întârziat avionul) și apoi încă două ore spre aeroportul Vagar. Zborul cu SAS din Copenhaga a fost unul special. O companie de bere urma să deschidă un club în Torshavn, iar pe drum au avut o sesiune de promovare împreună cu televiziunea națională. Am fost toți serviți cu bere artizanală de către vedete locale daneze (nu știu cine erau dar pesemne erau foarte cunoscuți), am avut muzică pe drum și chiar un mic spectacol de magie. Timpul a trecut foarte repede și ne-am revenit la realitate la aterizarea la Vagar, când sub vântul puternic avionul a început să se zguduie din toate încheieturile pentru ca apoi să pună o frână violentă la finalul pistei foarte scurte, chiar și pentru un A320. La intrarea în Feroe n-a existat niciun fel de control al pașapoartelor, zborul fiind considerat domestic.

De la aeroport la Torshavn am luat autocarul. Drumul spre capitală a durat aproape o oră iar spre seară am ajuns la cazarea de la Hotel Torshavn aflat chiar în centrul orașului. Planul inițial era să mă deplasez prin Feroe cu transportul local (autobuze, feriboturi, elicoptere) doar că la fața locului am realizat că va fi imposibil pentru că majoritatea rutelor turistice nu circulă decât în timpul sezonului (mai-septembrie). Singura variantă rămânea o mașina închiriată. Cu ajutorul recepției de la hotel am găsit o companie locală care mai avea o mașină disponibilă last minute iar a doua zi dimineața urma să ne întâlnim chiar la hotel.

M-am trezit pe la 8 dimineața pregătit de plimbare. Atunci am realizat latitudinea nordică unde ne aflam pentru că era beznă complet. Cât am servit micul dejun a fost întuneric iar soarele a răsărit abia după ora 9. Înainte să sosească mașina am făcut un scurt tur de oraș la pas.

Am mers mai întâi la fortul Skansin, o cetate construită de danezi care datează încă din secolul 16. De acolo, de pe ziduri se vede panorama peste întregul oraș Torshavn. Am mers apoi prin Tinganes, un fel de centru vechi. Acolo se află câteva clădiri aparte, construcții roșii sau negre din lemn cu acoperișurile din iarbă și mușchi. Acest fel de clădiri sunt reprezentative pentru tradiția din Feroe. Cele mai multe dintre ele au rol administrativ, incluzând sediile parlamentului, guvernului sau ale primului ministru. E puțin amuzant să vezi parlamentul într-o casă cu etaj sau ușa miniștrilor unde are acces să intre direct oricine pentru a face o cerere sau a solicita informații. Am mai văzut catedrala luterană din Torshavn și clădirile colorate din port. Cu asta, într-o oră am încheiat turul capitalei feroeze.

La fix pentru că tocmai venise mașina la hotel. Am fost dus la biroul firmei unde am semnat un act și eram gata de drum. Foarte interesant, am plătit cash – nu mi s-a cerut nici vreun card pentru garanție nici vreun act personal. Practic am luat mașina pe încredere. Ce e drept, nici nu aveam unde să ajung cu ea prea departe.

Condusul pe drumurile din Feroe este o adevărată plăcere. Serpentine, tuneluri, viaducte iar la fiecare viraj se vede un peisaj frumos. Mai toate drumurile sunt pe malul mării șerpuind printre fiorduri. Infrastructura este foarte modernă iar traficul e aproape inexistent. De notat, insulele mari din Feroe sunt unite prin două tunele care trec pe sub-mare cu o lungime de 7 kilometri fiecare. Trecerea celor două se taxează electronic, tariful fiind 100 de coroane dus-întors.

 

 

Dacă tot am adus vorba de bani, moneda locală este coroana feroeză care este egală ca paritate cu cea daneză. Ambele sunt acceptate la plată. Am spus că prețurile sunt mari și pot da și câteva exemple: o sticlă de apă e 20 de coroane, o bere la un bar 50 de coroane, un hot dog 50 de coroane iar o masă la restaurant variază de la 200 la 400. 100 de coroane înseamnă cam 65 de lei sau 14 euro. Nivelul de trai este foarte ridicat, la fel și venitul mediu al locuitorilor.

Revenind la plimbarea mea, am văzut din prima zi câteva din locurile cele mai frumoase din Feroe. Numai pe drum am văzut zeci de cascade, munți semeți și golfuri săpate de vânt și valurile mării. Nu mai zic de satele din Feroe care au un pitoresc aparte cu casele vechi acoperite de iarbă.

Primul loc unde am mers a fost satul Saksun din nordul insulei Streymoy. Acesta este considerat unul dintre cele mai frumoase așezări rurale din lume. Satul înseamnă 5 case vechi și o biserică… doar atât. Ce este cu adevărat special e cadrul natural în care se află – la coada unui fiord lung și la poalele munților abrupți de pe care cad mai multe cascade mari. Saksun este complet izolat, cea mai apropiată localitate este la 10 kilometri iar singurul drum de acces este unul comunal cu o bandă care iarna devine impracticabil.

 

 

Am continuat plimbarea spre estul Streymoy unde am oprit la cascada Fossa, o curgere de ape impresionantă, cu două mari căderi. Acolo am făcut un pic de cățărare până sub cascada superioară împreună cu un cuplu de englezi care i-am întâlnit acolo. Apropo, cred că în Feroe eram în acel moment maxim 100 de vizitatori străini iar unii dintre ei i-am regăsit prin locurile turistice și am ajuns să ne cunoaștem destul de bine.

De la Fossa am plecat spre vest, tocmai către insula Vagar. Pentru a ajunge acolo am trecut cu mașina prin tunelul lung pe sub mare și am oprit aproape Sandavgur aproape de malul lacului Sorvagsvatn (sau Leitisvatn). Acest lac este faimos pentru vederea sa dinspre mare, care creează o iluzie optică foarte interesantă. Lacul pare că se află mult deasupra mării. Pentru a ajunge acolo am făcut o drumeție destul de lungă – aproape 2 ore dus-întors. Nu a fost neapărat una dificilă pentru că traseul este destul de plat, dar pe alocuri am trecut peste râuri sau zone noroioase pentru că plouase recent pe-acolo. La capătul lacului, se află o cascadă ce se varsă direct în mare, iar de pe dealul din apropiere se vede acea priveliște faimoasă. Pentru a ajunge acolo am urcat ceva, dar efortul a meritat. Nu am putut rămâne prea mult sus, pentru că vântul bătea cu mare viteză. De-abia am reușit să fac câteva poze, ținându-mă cu greu pe picioare în bătaia vântului. Imaginile sunt însă fantastice.

 

 

La întoarcere am grăbit pasul pentru că se apropia apusul și mai doream să ajung într-un loc. Am mai condus încă 15 minute până la extremitatea vestică a insulei Vagar unde se află cea mai frumoasă cascadă din Feroe (și asta nu e puțin pentru că sunt câteva sute). Este vorba cascada Mulafossur aflată aproape de satul Gasadalur. Pe vremuri, se putea ajunge la Gasadalur doar după ceva alpinism serios, dar recent s-a deschis un tunel de 2 kilometri care permite accesul mașinilor. De la parcare am mers puțin pentru a ajunge și la aceasta, tot printr-un vânt puternic dar la final am văzut o altă vedere splendidă. Mulafossur cade direct în mare de la mai multe zeci de metri înălțime în mijlocul unui golf rotund de la marginea satului. Cascada este considerată de unii chiar cea mai frumoasă din lume. Tot de acolo se vede în larg insula Mykines, care vara poate fi vizitată si adăpostește o colonie mare de păsări rare. Pentru mine, la Mulafossur a fost locul perfect pentru a privi apusul pe mare la finalul unei zile speciale.

Seara am revenit la Torshavn după vreo oră la volan. A fost doar o primă zi în Feroe, un loc unde natura este extraordinar de frumoasă. Am mai văzut și alte locuri acolo despre care voi scrie în partea următoare.

 

Decolarea spre Feroe cu SAS

 

Podul Oresund din avion

 

Zborul a fost sponsorizat de o companie de bere și am fost serviți de vedete daneze

 

Aterizarea cu vânt puternic

 

Aeroportul Vagar

 

Cu autocarul spre hotel

 

Am stat la hotel Torshavn în centrul capitalei

 

La micul dejun. La 8 e încă beznă

 

Masă consistentă pentru o zi lungă

 

La plimbare prin oraș

 

Portul Torshavn la răsărit

 

Pescuitul este principala ocupație a localnicilor

 

Clădirile din port, poate cea mai frumoasă vedere cu Torshavn

 

Cetatea Skansin și farul

 

Vedere peste capitala Feroe

 

Am mers apoi în Tinganes

 

Acolo se află clădirile guvernului feroez

 

Biroul prim-ministrului și al câtorva alți miniștri 🙂

 

Guvernul insulelor Feroe

 

Casa parlamentului

 

Zona rezidențială din Tinganes

 

Biroul de turism, mult mai mare decât clădirea guvernului

 

Catedrala orașului

 

Singura șansă pentru a vedea multe locuri în Feroe e o mașină închiriată

 

La drum!

 

E o plăcere să conduci prin Feroe

 

Satul Saksun în centrul insulei Streymoy

 

Biserica satului

 

Casele de la malul fiordului

 

Zeci de cascade deasupra Saksun

 

Frumusețea insulelor Feroe

 

Mai departe, pe coasta estică

 

Cascada Fossa

 

Fiecare loc turistic are un panou cu informații utile

 

Sub cascadă

 

Aceasta se varsă mai apoi în mare

 

Crescătorii de scoici

 

La drum spre insula Vagar

 

Bonus este cel mai mare supermarket din Feroe

 

Am oprit pe Vagar la lacul Leitisvatn

 

Am prins o vreme superbă

 

Lacul se varsă în mare printr-o cascadă

 

După o urcare destul de grea, am ajuns la malul mării

 

Fericit că am ajuns

 

Iluzia optică a lacului deasupra mării

 

Vântul bătea cu 60 km/h. De-abia mă țineam pe picioare

 

Imagini de tablou

 

Dacă nu era vântul puternic, mergea grozav un picnic aici

 

Am grăbit pasul la întoarcere să ajungem înapoi pe lumină

 

Din nou pe drum

 

Am mers până la extremitatea vestică a insulei

 

la cascada Mulafossur

 

Vederea de la malul mării

 

Feroe include câteva din cele mai frumoase locuri naturale ale lumii

 

Înainte de lăsarea nopții am plecat spre hotel

 

Apusul și insula Mykines

 

Peisaje pitorești de pe drum

 

Seara înapoi la Torshavn