Descoperă România – Cascada Bigăr, Trans-Semenic și Băile Herculane

 

Articolul acesta ar putea foarte bine să se numească Turul județului Caraș-Severin pentru că acolo se află toate locurile despre care urmează să vă povestesc. E vorba despre mult apreciată cascadă Bigăr, despre stațiunea Băile Herculane, orașele Anina și Reșița, valea Cernei și drumul recent inaugurat trans-Semenic. Caraș-Severin impresionează prin peisaje natural minunate dar și prin paragina în care au ajuns majoritatea orașelor. O să explic ce vreau să spun cu asta.

Harta județului Caraș-Severin

harta-caras-severin-large

 

După ce am părăsit cazanele Dunării am mers spre Băile Herculane aflat la doar 15 kilometri de Orșova. Acolo rezervasem cazare o noapte dar pentru că era încă devreme și camerele noastre nu erau gata, am plecat mai departe. Doream să ajungem mai întâi la cascada Bigăr.

Poate ați auzit acum câțiva ani o știre care anunța că cea mai frumoasă cascadă din lume se află în România. Este vorba de o exagerare mediatică specifică nouă. Un blog american a numit-o într-o listă de cascade unice în lume ( Link articol original ) iar la noi s-a ajuns la “americanii au declarat Bigăr cascada numărul 1 în lume (Link știre românească ). Trecând peste exagerări, știrile astea au făcut cascada mult mai cunoscută pe la noi și au atras o mulțime de vizitatori în zonă. Adevărul este că Bigăr e chiar unică în lume și poate fi considerată una dintre cele mai deosebite cascade.

Pentru a se ajunge la Bigăr din sud se merge pe drumul E70 (care arată impecabil) spre Caransebeș și mai apoi se face stânga spre Bozovici pe drumul național 57B. Noi ne-am luat după GPS care ne-a dus spre Iablanița pe un drum cu vreo zece kilometri mai scurt, dar asta s-a dovedit o idee proastă pentru că am fost aproape să rămânem pe acolo cu mașina prin gropile de pe drumul de țară. Chiar dacă e mai lung, recomand să rămâneți pe drumurile principale. Zona respectivă, așa cum sugerează și numele localităților, este populată de sârbi. Satele sunt foarte pitorești iar casele au aspect specific vecinilor noștri de la sud-vest. După Bozovici începe urcarea pe munte iar la vreo 20 de kilometri mai sus, în mijlocul pădurii se află cascada.

Datorită renumelui recent probabil, am găsit foarte mulți vizitatori la Bigăr. Există doar câteva locuri de parcare, dar mașinile se întindeau pe mai multe sute de metri, blocând parțial o bandă. Cascada este chiar lângă drum și se poate vedea foarte bine de la șosea dar pentru a o vedea de aproape se intră într-un mic parc amenajat. Biletul de intrare e 6 lei. La interior este amenajat un foișor unde se pot găsi informații despre zonă iar mai sus se mai află o cascadă. Pentru a ajunge aproape de Bigăr trebuie traversat râul (nu există un podeț amenajat) iar cea mai frumoasă vedere este de sub cascadă. Bigăr este splendidă – un con calcaros pe care s-au depus mușchi pe care apa curge în toate direcțiile creând în lumina soarelui iluzia unui voal așternut peste stânca verde. La ieșire unii turiști preferă să facă puțin alpinism și să urce direct către locurile de parcare pentru a nu mai traversa apa din nou. Asta nu mi-a plăcut. Locul este unul foarte fragil și ar trebui mai bine protejat, la fel și siguranța vizitatorilor. Ar trebui fie să se amenajeze o potecă suspendată fie să se restricționeze de tot accesul în acea zonă. Oricum locul este impresionant și trebuie neapărat văzut.

Mai departe am continuat urcarea pe munte cu mașina prin pădurea deasă în direcția Anina. Acolo ne-am fi dorit să facem o plimbare cu trenul Anina-Oravița supranumit “Semmeringul bănățean” care parcurge un traseu foarte frumos prin munți pe cea mai veche cale ferată montană din România. Imaginile de pe SITE mi s-au părut grozave. Din păcate trenul are doar o plecare pe zi (la 1:30 din Anina) și era prea târziu să-l mai prindem. Interesant este că la Anina nimeni (mai exact niciunul din bețivii de la crâșma satului, singurii oameni pe care i-am văzut) nu a știut să ne zică de unde pleacă trenul. Anina este un vechi oraș minier care astăzi arată dezolant, pustiit de locuitori și cu clădiri care stau să cadă. Un alt loc care merită văzut, nu departe de Anina, sunt cheile Nerei, una din cele mai frumoase rezervații naturale din România. Nu am ajuns totuși acolo, pentru că locul este făcut pentru drumeții – se lasă mașina la intrare în parcul natural și apoi se merge cel puțin câteva ore pe jos. Nu aveam timp de asta. Cândva îmi doresc să revin în zonă pentru a merge prin cheile Nerei dar și pentru a face plimbarea cu Semmeringul.

Am mers apoi pe serpentine prin munții Aninei pe un drum bun și foarte pitoresc, cu întinderi verzi cât vezi cu ochii întrerupte doar de căpițe de fân. Reșița este un oraș industrial prin excelență. Primele uzine construite aici datează încă din secolul 18 fiind construite de habsburgici. Noi fabrici au fost construite mai târziu, atât în perioada interbelică cât și în timpul regimului comunist. Principalele uzine sunt Combinatul Siderurgic și Uzina Constructoare de Mașini. Ambele au avut probleme financiare în ultima perioadă, dar funcționează în continuare reușind să țină orașul în viață. Nu am stat totuși în Reșita ci la intrarea în oraș am făcut dreapta spre Văliug către parcul național Semenic.

Drumul Trans-Semenic a fost recent inaugurat în decembrie 2014. Urcă până la peste 1000 de metri și permite accesul facil către masivul Semenic. Are o lungime de 34 de kilometri și face legătura între Reșița și Slatina-Timiș, dincolo de masiv pe drumul E70. Drumul este excelent și e o plăcere de condus. Am oprit pe traseu la Gărâna unde chiar atunci avea loc festivalul de jazz dar și mai apoi la stațiunea Trei Ape unde se află unul din cele mai frumoase lacuri din România. A urmat apoi drumul de coborâre, chiar mai spectaculos decât cel dinspre Reșița iar apoi am continuat pe drumul european până am revenit la Băile Herculane.

V-am spus la început că m-a dezamăgit degradarea în care se află unele localități din județ. Am văzut asta în mai multe locuri din zonă dar cel mai șocant a fost halul în care am găsit Băile Herculane. Ne-am cazat la pensiunea Șoimul, care este una din puținele cazări decente din localitate (nu vă gândiți că e mare lucru). Marile hoteluri din vremea comunistă sunt într-o stare deplorabilă ca să nu mai vorbesc de halul în care au ajuns clădirile din centrul istoric. Nu s-a construit mai nimic nou.

Mai întâi am ieșit la masă. Nu există un restaurant mai deosebit în stațiune. Doar terase cu mici și bere sau pizzerii, iar la multe din ele răsună manele sau muzică lăutărească. Bucătăriile care se văd din stradă nu inspiră prea multe lucruri bune și nici mirosurile din zonă. Am ales totuși un loc care părea mai curat decât celelalte, în speranța că nu plecăm și cu vreo indigestie. Serviciul a fost într-o scârbă totală, mâncarea rece și mult așteptată. Se pare că turistul tipic de Herculane – în general pensionari sau familii cu un buget redus – acceptă toată această bătaie de joc, mulțumindu-se în ideea că plătesc relativ puțin. Nu e chiar așa pentru că stațiunea nu e chiar extrem de ieftină (de exemplu am plătit mai mult pe cazare decât la vila superbă de la Eșelnița) dar lumea se împacă cu ideea că… asta e – iar unii poate vin aici în amintirea vremurilor de mult trecute.

După așa zisa masă am mers în centrul vechi unde chiar ne-a fost stricată seara de tot. Nu mai fusesem la Herculane de vreo zece ani și nu îmi aminteam prea mult dar ce am găsit a fost mult mai rău decât orice așteptări pe care le-am fi putut avea. Ne-am îndreptat cu mașina spre vechiul oraș imperial, trecând pe lângă gropi în care am fi putut să cădem cu totul. Pe marginea uneia dintre gropi am reușit să găsim un loc de parcare. Drumurile sunt la pământ, asfaltul aproape că nu mai există, dar în tot centrul vechi se montează borduri noi! – se pare că băieții deștepți și-au găsit profit și în sărăcia de aici.

În mijlocul orașului imperial se află încă în picioare statuia lui Hercule construită acum 2 secole. Toate clădirile din jur stau să se prăbușească și parcă și eroul olimpian se uită la ele cu tristețe. Palatul regal nu mai are geamuri, tencuială sau acoperiș. În schimb, cu mult sarcasm, un panou turistic nou-nouț stă în fața clădirii arătând imagini cu vremurile de altă dată. Podul vechi peste râul Cerna a fost închis. E mâncat de rugină și multe din dalele de lemn lipsesc pe alocuri. Pe vilele regilor austro-ungari au început să crească plante. La interior mucegaiul e la el acasă. Nu lipsesc totuși aceleași plăcuțe informative făcute parcă să te enerveze mai rău. Izvoarele termale cu ape sulfuroase de diverse temperaturi și proprietăți medicinale sunt și ele în paragină, transformate în toalete publice sau locuri de dormit pentru oamenii străzii. Este ceva grotesc. Marea stațiune termală a Imperiul Habsburgic este acum o ruină. Pe alocuri mai sunt 2-3 clădiri care se renovează care mai lasă o mică urmă de speranță.

Herculane este cea mai veche stațiune termală din România și una din cele mai vechi ale lumii datând din secolul 2. De-a lungul timpului au stat aici zeci de capete încoronate ale Europei iar proprietățile curative ale apei de la Herculane i-au dus renumele de cea mai importantă locație balneară din Europa. Ea merită să reprimească stralucirea de altădată. E de datoria noastră. Mă gândeam în comparație la strălucirea stațiunii Karlovy Vary din Cehia, o stațiune termală construită tot de habsburgici, tot cam în aceeași perioadă dar care acum arată fantastic și atrage sute de mii de turiști. Poate că autoritățile locale ar putea să învețe ceva de acolo. Potențial există fără discuție, trebuie doar muncă și seriozitate.

Dimineața de-abia așteptam să plecăm mai repede din Herculane. Am mai avut o ultimă oprire și un ultim moment de dezgust la izvorul lui Scorillo aflat la vreo 5 kilometri la nord. Din băile de acolo construite încă din vremea romană au mai rămas două căzi mizerabile în care se înghesuiau câteva zeci de bătrâni. Mi-a fost o mare milă de ei. Sincer la cum arăta locul de rău în niciun caz nu se putea vindeca cineva acolo, ci dimpotrivă mai degrabă să se îmbolnăvească de alte lucruri. La intrare era un semn mare campare interzisă iar dincolo de el erau câteva zeci de corturi înghesuite în pădure. Am revenit repede la mașină și duși am fost.

Drumul a continuat prin cheile Cernei, iar peisajul superb ne-a ajutat să mai uităm de imaginile deplorabile pe care le-am văzut. Mai departe am trecut munți, către Târgu-Jiu iar despre locurile pe care le-am văzut mai departe prin Gorj voi scrie data viitoare.

 

Băile Herculane. Nu am stat foarte mult pentru că era prea devreme să ne cazăm.

DSC07891

Dealurile din Caraș-Severin

DSC07906

Prima oprire – cascada Bigăr

DSC07913

O mulțime de mașini parcate

DSC07910

Văzută de sus

DSC07924

O amintire la Bigăr

DSC07950

Cascada e chiar splendidă

DSC07947

Pe drum spre Anina

DSC07966

La Anina. N-am reușit să aflăm de unde pleacă trenul turistic

DSC07959

Reșita, un oraș exclusiv industrial

DSC07982

Urcând spre Semenic

DSC07984

La festivalul de la Gărâna

DSC07996

Stațiunea Trei Ape

DSC08008

DSC07999

DSC08000

Trans-Semenic – drumul e impecabil

DSC08014

Înapoi la Băile Herculane. Există multe panouri turistice

DSC08027

Dar dincolo de ele e prăpăd

DSC08029

Hercule privește și el dezolat clădirile în ruină

DSC08049

Fără cuvinte…

DSC08059

Vechile izvoare regale

DSC08058

Drumurile arată tragic și ele

DSC08054

Totuși se face ceva. Se pun borduri! Că de ele e nevoie

DSC08039

Cazarea la Băile Herculane

DSC07888

Măcar munții arată la fel de frumos

DSC08038

Dimineața lângă Herculane. La camparea interzisă e plin de corturi

DSC08073

DSC08077

Izvorul lui Scorillo.

DSC08074

O mizerie de nedescris. Poza nu e clară, dar e mai bine așa

DSC08076

Spre cheile Nerei

DSC08117

Imaginile frumoase ne-au ajutat să mai uităm de Herculane

DSC08081 DSC08083

Masivul Domogled. Mai departe am mers spre Târgu Jiu

DSC08110

 

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.