Descoperă România – Oltenia de sub munți. De la Ponoarele la Horezu

 

De la Cheile Cernei am trecut munții înspre Târgu Jiu. Cele mai multe locuri pe care le-am văzut au fost în Gorj, dar până acolo am traversat munții prin județul Mehedinți, oprind în satul Ponoarele.

După impresia dezolantă cu care am rămas de la Băile Herculane, vizita la Ponoarele a fost o surpriză foarte plăcută. Satul este inclus în circuitul turistic din zonă și are destul de multe atracții. Impresionant e că există un birou turistic în sat, o agenție care organizează tururi pentru vizitatori dar și mai multe panouri informative prin localitate. Mai mult, localitatea are și un site actualizat frecvent și cu multe informații turistice utile.

Satul Ponoarele se află într-un cadru natural deosebit urcând în trepte pe dealuri împădurite sub vârfurile masivului Retezat-Godeanu. Cea mai cunoscută atracție din sat este arcul natural de piatră numit Podul lui Dumnezeu. Acolo am și oprit când am ajuns în sat. Drumul trece chiar peste podul natural dar există o mică parcare din apropiere. Acolo se află o poiană foarte frumoasă care în luna august când am fost noi vara era plină de flori și de fluturi. De o parte a poienii e o peșteră mare iar de cealaltă e podul prin care se vede priveliștea văii de mai jos. Un loc chiar deosebit.

Mai departe am mers la Câmpurile de lapiezuri, un loc solul carstic al dealurilor a fost săpat de apă creând forme ciudate cu șanțuri adânci care împânzesc valea. Acolo am întâlnit mai multe grupuri de turiști cu ghizi care le povesteau de istoria locului (foarte surpinzător să vezi asta la țară) Mai departe am continuat pe un drum neasfaltat până la pădurea de liliac. Este vorba de o rezervație naturală, una din cele mai mari păduri de liliac din Europa. Din păcate era târziu pentru a vedea liliecii înfloriți, momentul ideal pentru asta e în luna mai când la Ponoarele are loc și un important festival. Mica localitate din Mehedinți, ne-a lăsat o impresie foarte bună, fiind un exemplu de cum ar trebui gestionat turismul rural.

Mai departe am coborât dealurile și am intrat în județul Gorj și nu după mult timp am ajuns la Tismana. Acolo, se bifurcă un drum la stânga iar după vreo 5 kilometri am ajuns la Mănăstirea Tismana pe care nu o mai văzusem deloc până atunci.

Tismana este cea mai veche mănăstire din România. A fost construită în secolul 12, fiind înființată de starețul Nicodim și întărită mai apoi în vremea lui Radu Vodă. Nicodim, care mai târziu a fost canonizat a avut un rol foarte important în creștinarea Valahiei. El era originar de la sud de Dunăre fiind născut în Macedonia de azi provenit dintr-o familie de boieri petrecându-și ucenicia și studiile la muntele Athos. Sfântul Nicodim a înființat la Tismana o școală de caligrafie care a contribuit la extinderea ortodoxismului. Nicodim este înmormântat în interiorul bisericii.

Tismana a avut și un rol foarte important de-a lungul istoriei romanești, fiind locul unde Mircea cel Bătrân s-a întâlnit cu regele Sigismund pentru a forma o alianță împotriva turcilor, locul unde s-a adăpostit Vlad Țepeș după ce a fost izgonit de la tron sau unde Tudor Vladimirescu a organizat revolta anti-fanariotă.

Mănăstirea este construită într-un cadru natural deosebit, la poalele muntelui Stârmina înconjurată de culmi stâncoase și de cascade care se varsă în râul Tismana. A fost renovată recent, construcția veche de 8 secole arătând și astăzi foarte bine. Interiorul are picturi deosebite iar curtea mănăstirii este plină de flori și plante decorative. Am întâlnit la Tismana o mulțime de vizitatori veniți nu numai pentru a vedea biserica dar și pentru a-l întâlni pe părintele Nifon, renumit în Oltenia.

De la Tismana am plecat mai departe spre Târgu-Jiu. Am fost de multe ori în reședința de județ a Gorjului dar aproape de fiecare dată am oprit la parcul central unde se află ansamblul monumental al lui Brâncuși.

Probabil că știți, Constantin Brâncuși este considerat cel mai important sculptor român. Născut în 1876 la Hobița în apropiere de Târgu-Jiu. A studiat arta la București și mai apoi la Paris lucrând în atelierul faimosului Rodin. Capodoperele realizate de Brâncuși fac parte dintre cele mai prețuite opere de artă ale secolului 20. Ansamblul monumental a fost construit în 1938 în orașul unde și-a petrecut copilăria și include Poarta Sărutului, Masa Tăcerii și Coloana Infinitului. Primele două se află în parcul central iar coloana infinitului într-un alt parc la un kilometru distanță.

Pentru toți vizitatorii în parc e o tradiție să facă un moment de liniște la Masa Tăcerii sau ca îndrăgostiții să se sărute sub Poarta Sărutului. Ca o noutate, într-o tentativă mai mult sau mai puțin reușită de renovare, coloana infinitului a fost modificată având acum o nuanță aurie. Aproape de parc am descoperit un restaurant deschis mai recent, Antique- unde am luat masa de prânz. Mâncarea excelentă iar prețurile neașteptat de mici (sau poate m-am eu învățat cu restaurantele din București).

După amiază am plecat mai departe spre casă. La est de Târgu-Jiu sunt o mulțime de atracții turistice: peștera Muierilor, cheile și mănăstirea Polovragi sau drumul care duce la Rânca supranumit Trans-Alpina. Nu am avut timp să mai ocolim, oricum toate sunt locuri care le-am mai vizitat dar am făcut o oprire la Horezu pentru a revedea mănăstirea.

Mănăstirea Hurezi este cea mai importantă ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu fiind o construcție definitorie pentru stilul arhitectonic creat în perioada domnitorului.  Construcția a fost terminată în 1693. Astăzi este o mănăstire de maici și poartă hramul sfinților Constantin și Elena. Mănăstirea de la Horezu este după părerea mea cea mai frumoasă biserică din toată Muntenia. Arhitectura este întru totul deosebită, detaliile sculptate la exterior sunt impresionante iar cadrul natural foarte frumos – fiind înconjurată de păduri dese. Curtea este plină de flori de toate culorile pe care măicuțele le îngrijesc cu mare atenție.

Mai aveam ceva drum de mers până acasă așa că am plecat mai departe la drum. Horezu este recunoscut și pentru ceramica lucrată de meșterii locali iar mai nou pe drumul național au apărut mai multe magazine cu produse lucrate local (dar și cu multe chinezisme – mare atenție să le deosebiți). Drumul mai departe a fost liber, am trecut de Râmnicu Vâlcea lejer dar am dat de un blocaj de vreo oră dincolo de dealul Negru. Motivul – zecile de tiruri oprite la restaurantele din Dedulești să deguste micii locali blocaseră mai multe benzi. Într-un final am trecut mai departe și nu după mult timp am ajuns acasă.

Închei aici o primă scurtă serie despre locuri frumoase din țara noastră dar voi reveni cu altele pentru că sunt o mulțime de locuri în România care le-am vizitat, îmi sunt dragi și vă recomand și vouă să o faceți.

 

 

Sosind la Ponoarele. Drumul trece peste podul natural

DSC08159

Biserica din sat

DSC08158

Ponoarele – un sat surprinzător de bine pregătit turistic

DSC08119

La Podul lui Dumnezeu

DSC08138

E plin de fluturi

DSC08150

În vale este un lac care seacă în timpul verii

DSC08172

Câmpurile de Lapiezuri

DSC08165

Pădurea cu liliac

DSC08178

Liliacul înflorește doar câteva săptămâni în luna mai. Era deja iulie

DSC08179

Berze în cuib

DSC08183

La mănăstirea Tismana

DSC08184

Biserica veche e foarte bine întreținută

DSC08208

O mulțime de flori

DSC08197

Dar și cactuși

DSC08210

Tismana e construită chiar sub stânci

DSC08194

Mormântul sfântului Nicodim

DSC08217

Târgu-Jiu. Nu puteam să nu oprim la parcul central

DSC08218

Poarta sărutului

DSC08225

Masa tăcerii

DSC08230

Pe malul Jiului

DSC08229

Peste drum restaurant Antique – am mâncat foarte bine aici

DSC08236

La vreo doi kilometri este celaalt ansamblu monumental

DSC08243

Unde este coloana infinitului

DSC08238

La Horezu

DSC08245

Casele preoților

DSC08274

Mănăstirea Hurezi

DSC08263

Intrarea în biserica construită de Brâncoveanu

DSC08253

Horezu, una din cele mai frumoase biserici ale României

DSC08260

Dedulești, unde grătarele cu mici creează uriașe blocaje în trafic

DSC08279

1 thought on “Descoperă România – Oltenia de sub munți. De la Ponoarele la Horezu”

  1. Foarte interesanta relatare. Doar mici modificari: “casele preotilor” sunt chiliile unde stau monahii (calugarii) de la manastire. Manastirile au doar un preot si restul calugari. In chilii sunt cazati si pelerinii care vor sa ramana peste noapte.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.