Descoperă România – Dunărea la cazane

Până acum am povestit mai mult din călătoriile mele în străinătate și nu aș vrea să credeți că nu îmi place să călătoresc în România. Dimpotrivă, ador să mă plimb pe la noi și consider România una din cele mai frumoase țări ale lumii. Mai demult nu aveam părerea asta însă probabil mi-a trebuit să văd zeci de țări și să fiu plecat ca să apreciez mai mult cât de bine e acasă.

Am făcut multe plimbări prin țară dar pentru început m-am gândit să vă povestesc despre un loc care cred că ar trebui să fie mult mai cunoscut și mai vizitat de cât este. E vorba de Cazanele Dunării pe care le-am vizitat ultima dată vara trecută. Mai fusesem în zona Dubova prin 2010, dar era iarnă și nu am putut să facem prea multe. De data asta am ales o pensiune la Eșelnița, la intrarea în cazanele mari.

Drumul de la București este relativ lung, 380 de kilometri dar se parcurge destul de lejer. Mai întâi autostrada spre Pitești, apoi drumul spre Craiova care este destul de bun. Singura problemă la Pitești-Craiova este traversarea localității Balș care mai mereu include timp pierdut în blocaje în trafic. Am recuperat apoi ceva timp la Craiova, unde de când s-a deschis integral șoseaua de centură, parcurgerea orașului în direcția Drobeta este mult mai ușoară. Mai departe drumul are două benzi și este foarte bun. Prin Dolj și Mehedinți mai sunt câteva localități pe unde se circulă mai încet, inclusiv Strehaia unde puteți „admira” turnulețele palatelor locale. Mai departe, și la Drobeta s-a inaugurat o nouă sosea de centură care ocolește centrul aglomerat exact în direcția dorită spre Orșova. De acolo am continuat pe drumul frumos construit pe versantul abrupt pe malul Dunării. Am oprit puțin pe Taverna Sârbului, restaurant care tocmai ce fusese inaugurat lângă Drobeta, dar nu am rămas prea mult pentru că eram așteptați la pensiune cu o cină caldă. De la Orșova se face stânga spre Moldova Nouă. Drumul este destul de rău mai departe. Mai mult, după vreo 20 de kilometri a fost blocat de o alunecare de teren (încă mai este dacă nu mă înșel) dar până la zona cazanelor se poate ajunge lejer. După câteva convorbiri telefonice cu proprietara am găsit și pensiunea noastră din Eșelnița.

Am stat la Vila Select, o pensiune de 4 stele relativ nouă absolut superbă. Construcția este deosebită, la fel și așezarea pe un deal cu o vedere minunată spre Dunăre. Camerele arată foarte bine iar marele plus pentru mine a fost terasa mare de unde se putea admira peisajul. Prețul a fost rezonabil – 180 de lei pe noapte pentru o cameră dublă cu mic dejun inclus. Cum spuneam am fost așteptați la cină seara. Am servit o masă delicioasă. Mai întâi borș de pește gătit tradițional și apoi un păstrăv la grătar. După, poate și de la aerul curat am dormit duși.

A doua zi dimineața urma să mergem într-o croazieră pe Dunăre. Dacă în urmă cu câțiva ani opțiunile pentru o plimbare cu barca erau foarte limitate și de multe ori scumpe, acum sunt mai multe companii care fac mini-croaziere pe Dunăre iar prețurile sunt rezonabile. Pentru o plimbare de o oră și jumătate cu ghid și câteva opriri am plătit 25 de lei de persoană.

Vapoarele pleacă din dreptul viaductului peste golful Mraconia, aproape de statuia lui Decebal. Pentru că vaporașul aștepta mai mulți pasageri pentru a porni, am decis să vizităm mai întâi mănăstirea din apropiere.

Mănăstirea Mraconia are o poveste lungă. A fost inițial construită în secolul 15, fiind distrusă în mai multe rânduri de-a lungul istoriei. A fost demolată de comuniști în 1967 pentru inaugurarea barajului Porțile de Fier, pentru ca apoi ruinele sale să fie acoperite de apă. A fost reconstruită apoi în 1993 aproape de locul inițial, pe malul Dunării la deschiderea largă înainte de golful Dubova. Mănăstirea actuală este una nouă, destul de micuță din motive de lipse de spațiu de construcție dar imaginea ei pe malul apei este una foarte specială. După vizita la mănăstire, am revenit la vapor care era gata de plecare.

Plimbarea noastră a durat o oră și jumătate. Eram vreo zece persoane pe vas, nu foarte aglomerat. Căpitanul ne-a povestit multe lucruri interesante despre istoria locurilor și nefiind prea mulți am putut afla tot ce ne interesa.

Cazanele mici și Cazanele mari sau Clisura Dunării este o porțiune de 9 kilometri în care Dunărea traversează stâncile Munților Carpați. Prin această zonă debitul crește iar apele sunt foarte agitate. Pe vremuri, înainte de construcția Porților de fier, apele erau și mai învolburate iar adâncimea era mai mică decât acum, fiind mult mai dificil de navigat. Se numesc cazane pentru că Dunărea a format între munți mai multe „golfuri”. Fluviul se îngustează pentru ca apoi să se lărgească din nou, formând o serie de așa numite cazane. Dunărea sapă adânc în versantele muntoase creând pereți stâncoși abrupți.

Mai apoi am vorbit despre impozanta statuie a lui Decebal, cea mai mare sculptură din România care domină întregul peisaj al cazanelor. Aceasta a fost construită pe parcursul a zece ani între 1994 și 2004. Construcția a fost finanțată de Iosif Constantin Drăgan, la acea vreme considerat cel mai bogat român. Chiar dacă Drăgan este un personaj controversat, simpatizant al gărzilor de fier și cu afaceri mai mult sau mai puțin dubioase, este totuși extraordinar că a dorit și a reușit să lase în urmă acest simbol măreț dedicat istoriei române. Drăgan s-a stins din viață în 2008, milioanele de euro s-au împărțit dar marea statuie de la Dunăre a rămas în urmă așa cum scrie sub construcție – „Decebalus Rex, Drăgan Fecit” adică Regele Decebal, făcut de Drăgan. Basorelieful are 55 de metri înălțime și este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa.

Am continuat apoi plimbarea pe Dunăre prin golful Dubova, probabil cel mai pitoresc loc din zona cazanelor unde astăzi au apărut o mulțime de hoteluri și pensiuni. Mai departe am trecut din nou printr-o zonă în care Dunărea e mai îngustă strecurându-se printre stâncile abrupte. Peisajul e fantastic. Am făcut o altă oprire la peștera Veterani, un loc accesibil doar de pe apă.

Am acostat la Veterani și spre surprinderea noastră am găsit acolo un panou modern cu informații turistice și un ghid care ne-a condus în peșteră. Interesantă slujbă, de prezentat un loc atât de izolat. Intrarea în peșteră este 6 lei. Interiorul este amenajat, prezentând aspecte ale războaielor purtate aici. Asta pentru că peștera Veterani a fost folosită ca fortăreață atât de austrieci cât și de turci de-a lungul secolelor. Există mai multe legende care spun că importante comori ale habsburgicilor au fost ascunse acolo, dar ele nu au fost găsite niciodată. Din istoria mai recentă, trebuie știut că zona din jurul peșterii era una din cele mai comun folosite în perioada comunistă pentru „marea evadare” adică pentru trecerea Dunării spre malul iugoslav în speranța unei vieți mai bune în vest. Sute de oameni și-au pierdut viața încercând să traverseze fluviul dar multe alte mii au reușit.

Am continuat în amonte pe Dunăre pentru a ajunge la o nouă peșteră, Ponicova. Aceasta este mult mai mare, galeriile însumând aproape 2 kilometri, cel mai interesant fiind faptul că se poate intra cu barca și se poate parcurge o distanță bună. Am intrat și noi, dar numai puțin pentru că vaporul nostru era destul de mare. Se pot face plimbări în peșteră care are și o ieșire spre drum, dar traseul e unul de dificultate ridicată și necesită echipament. Ne-am mulțumit cu vederea de la intrare și am făcut cale întoarsă spre Eșelnița. Pe drum am trecut pe lângă un mare vapor de croazieră german, regiunea începând să aibă din ce în ce mai multă notorietate și dincolo de granițele noastre.

După debarcare, am revenit la mașină și am plecat din nou la drum. După ce am trecut dealurile, o scurtă oprire la Orșova, un oraș cândva foarte frumos, trecut printr-un declin puternic și care acum pare că începe să se redescopere. De acolo la doar 15 kilometri sunt Băile Herculane. Partea următoare va fi chiar despre ce a ajuns Herculanele astăzi dar și despre renumita cascadă Bigăr.

La drum spre Drobeta