Circuit prin Balcani – Partea 4 – Dubrovnik și Kotor

Destinația principală a călătoriei era pentru mine orașul fortificat Dubrovnik, un loc pe care îmi doream de mult timp să-l văd. După locurile minunate pe care le-am văzut în Slovenia, Istria și Dalmația era greu de imaginat cum putea fi mai memorabil de atât, dar a fost. Dubrovnik este unul din cele mai frumoase orașe ale Europei, m-am convins de asta. Mai mult, după ce am părăsit Croația am ajuns la golful Kotor din Muntenegru, unde am găsit un peisaj minunat. Dar să le iau pe rând…

Am părăsit orașul Split pe la amiază mergând spre sud pe malul Adriaticii pe autostrada A1. După 150 de kilometri am ajuns la sfârșitul autostrăzii, sosind la granița cu Bosnia-Herțegovina. Acolo se află enclava Neum, o fâșie bosniacă la mare, lată vreo 5 kilometri, singura ieșire a Bosniei la țărmul Adriaticii. Neum reprezintă o problemă pentru croați, separând sudul – provincia Ragusa – de restul țării. Mai mult, din pricina lipsei unui acord în acest sens, este un blocaj și pentru finalizarea autostrăzii care ar trebui să lege Dubrovnik de Split și capitala Zagreb.

Neum are o istorie interesantă. Provincia care făcea partea la acea vreme din republica Ragusa a fost acordată imperiului otoman în urma tratatului de la Karlowitz din 1693 la finalul războiului austro-ungaro-otoman. Ea a rămas mai multă vreme parte a pașalâcului Bosnia, iar când Tito a construit federația iugoslavă, granițele au fost păstrate. Astfel s-a ajuns ca la declararea independenței Bosniei, Croația să fie practic împărțită în două.

A trebuit așadar să trecem granița de două ori, la intrare și ieșire din Bosnia 5 kilometri mai târziu. Controalele au fost totuși sumare, nu am pierdut prea mult timp. Dacă tot am intrat în Bosnia (asta a fost și singura mea vizită acolo) am oprit puțin pentru a vedea orașul. S-a încercat să se profite la maxim de fâșia la mare, construind pe o suprafață mică mai multe plaje amenajate dar și un port maritim. Pe malurile abrupte se înghesuie mai multe hoteluri iar plajele sunt supraîncărcate de turiști, în cea mai mare proporție veniți din restul tarii.

De la Neum încolo nu am mai văzut autostrăzi, mergând exclusiv pe drumuri naționale. Nu după mult timp am ajuns la Dubrovnik. O primă imagine splendidă este trecerea peste un golf la Adriatică pe podul Franjo Tuđman. De pe podul înalt se vede golful și portul naval al orașului. Mai departe am ieșit de pe drumul principal și am oprit la o parcarea pe marginea drumului. De acolo, de pe dealuri abrupte, se vede acea imagine magică peste întreaga cetate Dubrovnik. E și imaginea care am ales-o la începutul acestui articol…o vedere care ne-a lăsat fără cuvinte. Am admirat priveliștea îndelung, iar după ce am găsit cu greu un loc de parcare am luat-o la pas spre cetate, o zonă exclusiv pietonală.

Dubrovnik este un loc fabulos, o fortificație impunătoare construită la malul mării, cu ziduri groase care adăpostesc clădiri vechi și străzi foarte pitorești. V-as spune și că este cea mai frumoasă cetate din lume, dar asta e doar părerea mea subiectivă. Cum a ajuns un oraș de coastă din Balcani să acumuleze atâta bogăție în evul mediu? Răspunsul e simplu, prin comerț extins și prin relații foarte bune cu marile puteri. Dubrovnik sub numele său istoric, Ragusa, a fost unul din cele două mari porturi ale Adriaticii mereu în strânsă concurență cu Veneția. Republica Ragusa a cunoscut cea mai mare importanță între secolele 11 și 16. La sfârșitul secolului 12, comercianții locali au semnat tratate liber schimb cu Bizanțul și cu statele înconjurătoare devenind un important port al schimbului de mărfuri dintre occident și orientul mijlociu. Mai târziu, deși a fost vasal pe rând al unor diverse state – republica Veneția, regatul ungar și imperiul otoman – plătindu-le tribut, Ragusa și-a păstrat mereu un nivel de independență care i-a permis să negocieze liber cu celelalte mari puteri. Astfel republica s-a extins din uriașele bogății venite din comerț, a cumpărat insule și teritorii înconjurătoare și a construit în portul Dubrovnik clădiri mărețe. În acele vremuri, portul era considerat unul din cele mai frumoase orașe ale lumii.

Ragusa a decăzut în secolul 17 când relațiile cu vestul s-au răcit datorită sprijinului acordat otomanilor iar în 1667 un cutremur devastator a distrus bună parte din oraș și a ucis mai multe mii de locuitori. După ce a fost alipit la Iugoslavia, numele orașului a fost schimbat în Dubrovnik. După destrămarea fostei iugoslavii, sârbii și muntenegrenii nu au vrut să recunoască provincia Ragusa ca parte din Croația. De aceea, forțele iugoslave au invadat regiunea iar pe 1 octombrie 1991 au început asediul orașului. Mii de obuze au căzut peste Dubrovnik în conflictul care a durat 7 luni când forțele croate au eliberat orașul. Cetatea a fost distrusă în proporție de 60% de bombardamente însă toate clădirile au fost reconstruite până în 1999. Astăzi Dubrovnik este un oraș splendid și principala atracție turistică a Croației.

După ce am trecut de zidurile masive am luat-o la pas prin centrul istoric. E greu de spus ce ar trebui văzut la Dubrovnik pentru că fiecare clădire are ceva deosebit și multă istorie iar fiecare străduță poate oferi o priveliște frumoasă. Am mers pe bulevardul principal Stradun cu pavele de marmură și case vechi de sute de ani până la piața centrală. Acolo se află mai multe biserici vechi și turnul cu ceas, unul din simbolurile orașului. Sute de terase erau deschise pe stradă iar la fiecare colț se găsea un magazin de suveniruri. Fiind vârful sezonului, aglomerația de turiști era mare. Mai apoi am urcat pe zidurile cetății de unde se văd cele mai frumoase priveliști peste oraș, mai ales din turnul Minceta, cea mai importantă fortificație. Am ajuns apoi la portul turistic unde am găsit un vas cu vele care tocmai pleca în croazieră în jurul cetății. A picat la fix. Am cumpărat repede bilete și am plecat pe mare. A fost o plimbare perfectă pentru a încheia o zi superbă la Dubrovnik, amploarea uriașei cetății putând fi mai bine înțeleasă de pe mare. Dincolo de cetate, am văzut palatele luxoase construite pe malul mării, peșterile de pe țărm dar și în depărtare insulele de pe coasta Adriaticii.

Am mai fi rămas mult și bine la Dubrovnik dar ne aștepta hotelul rezervat tocmai la Kotor în Muntenegru așa că am plecat înainte de lăsarea serii. Distanța era de doar 100 kilometri, dar chiar așa am făcut peste 3 ore până la hotel. La granița cu Muntenegru am stat vreo jumătate de oră iar apoi am luat decizia de a nu aștepta bacul ci de a înconjura pe drum golful adăugând încă vreo 45 de minute de condus. Am ajuns într-un final pe întuneric la cazarea noastră. Eram destul de obosiți și nu am mai ieșit prin oraș.

Dimineața am ieșit la cafea pe balcon și am fost total surprins de priveliștea splendidă din care nu văzusem nimic seara anterioară pe beznă. De la terasă se vedea lacul albastru, centrul vechi din Kotor și munții înalți și abrupți care domină golful. Adriatica intră adânc între munți formând un golf cu o intrare îngustă care se lărgește mult mai apoi cu o formă asemănătoare unui fluture. Golful Kotor sau Boka Kotorska în sârbă este supranumit uneori singurul fiord al Mediteranei. Realitatea e că nu este un fiord, nefiind format de topirea unui ghețar, dar peisajele sunt exact ca cele din fiordurile norvegiene. Kotor a fost la rândul său în istorie un important centru comercial aflat uneori în competiție alteori în alianță cu Ragusa.

Ne așteptam să găsim un peisaj frumos la Kotor dar nu speram să găsim și un oraș istoric cu multe atracții și clădiri superbe. La Kotor am găsit străzi similare cu cele din Dubrovnik cu clădiri vechi și multe biserici ortodoxe și catolice, dintre care se evidențiază frumoasă biserică Sf. Trifon la poalele stâncilor. Deasupra tuturor se află o imensă cetate construită pe creasta abruptă a munților. Pentru a ajunge la cetate se urcă vreo 1500 de trepte iar de acolo se poate ajunge și mai sus la castelul San Giovanni. Drumul este greu dar priveliștile sunt minunate. Am luat masa în centrul Kotor și am fost uimiți de prețurile foarte mici din Muntenegru, mult sub cele din Croația. Mai mult, după separare Muntenegru a adoptat euro ca monedă națională și n-am avut nevoie să trecem pe la un exchange.

Orice vacanță are din păcate și un final și era momentul să ne întoarcem spre casă. Am lăsat frumosul golf în urmă și am plecat spre capitala Podgorica. Am mai continuat drumul pe lângă Budva, renumita stațiune muntengreană de plajă pentru a face o oprire apoi la Sveti Ștefan. Nici nu auzisem de acest loc, dar am văzut o parcare mare plină de turiști opriți și ne-am alăturat lor. Acolo am văzut un mic sat fortificat construit pe o insulă în Adriatică. Un loc superb, un fel de Dubrovnik în miniatură. Mai departe am traversat lacul Shkoder aproape de Albania pe un drum croit prin stufărișul lacului. Podgorica ni s-a părut un oraș modest, nu foarte atractiv și nici n-am mai oprit acolo.

Dincolo de capitală a început drumul prin munți. Prin cheile înguste și întunecate sub crestele acoperite de păduri dese am înțeles de unde vine și numele țării Muntenegru (sau Crna Gora în slavă). Drumul prin Muntenegru a continuat la fel, din tunel în viaduct prin valea îngustă. La granița cu Serbia a urmat o parte mai neplăcută. Drumul era în reparație iar vameșii sârbi fără mult chef așa că am pierdut două ore la vamă iar după ce într-un final am trecut granița am dat de un drum în lucru foarte prost pe care am pierdut multe ore și am ajuns în România abia după miezul nopții. Foarte obositor drumul de întoarcere dar nu suficient cât să șteargă cât de puțin din amintirile frumoase din vacantă. Închei aici și sper că ați găsit informații cât mai utile prin povestirile mele despre traseul din Balcani.

Enclava bosniacă Neum