Circuit prin Balcani – Partea 3 – Peninsula Istria și Coasta Dalmată

Croația beneficiază de peste 1700 de kilometri de coastă la Marea Adriatică, cu sute de plaje amenajate și peste 1000 de insule cu mărimi diferite, toate aflate relativ aproape de țărm. Malul Adriaticii este împărțit între patru provincii, Istria, Dalmația, Croația centrală și Ragusa dar cea mai mare parte din coastă se află în regiunile istorice Dalmația și Istria despre care o să vă povestesc mai multe aici. Istria este peninsula din vestul țării aproape de Slovenia iar Dalmația reprezintă cea mai mare parte din țărmul fragmentat vestic, fiind și zona care atrage cei mai multi turiști, mai ales prin stațiunile din jurul capitalei locale Split.

După ce am plecat din Koper, am părăsit repede Slovenia, destinația zilei fiind tocmai Split, dar aveam în plan și alte opriri pe drum.

Am trecut foarte lejer de granița sloveno-croată și după vreo 60 de kilometri pe un drum cu o bandă pe sens am revenit pe autostradă. Pe atunci în 2010, Istria avea mai multe autostrăzi în construcție, dar astăzi sunt gata toate făcând legătura cu orașele principale și cu restul țării.

Prima oprire a zilei a fost o localitate al cărui nume stârnește zâmbete pe la noi. E vorba de cel mai mare oraș provinciei Istria, portul Pula. Dincolo de numele cu conotații în limba română, Pula este un centru turistic important cu o veche istorie încă de pe vremea romanilor. Centrul istoric încă adăpostește multe rămășite arhitectonice antice, iar de departe cel mai vizitat dintre acestea este Amfiteatrul roman construit în anul 27 î.e.n. Cunoscut și ca Pola, numele său latin, orașul este un centru multicultural păstrând multe aspecte culturale italiene, pentru că Istria a făcut parte din Republica Veneția și mai târziu din Italia până după al doilea război mondial când peninsula a fost alipită la Iugoslavia. Istria mai adăpostește și câteva sute de istro-români, un popor care și-a păstrat dialectul asemănător cu limba noastră chiar și astăzi.

La Pula am vizitat doar amfiteatrul și am descoperit una din cele mai bine păstrate construcții din vremea romanilor. Pot spune că seamănă mult cu Colosseumul din Roma. La interior am vizitat tribunele, arena dar și un muzeu amenajat la subsolul clădirii.

Traseul de pe coastă

Mai departe am plecat în direcția Rijeka. Legătura pe autostradă dintre Istria și centrul Croației se face printr-un tunel lung pe sub munții Ucka. Tunelul Ucka este unul dintre cele mai mari ale Croației măsurând peste 5 kilometri. Țin minte că am stat vreo jumătate de oră la coadă pentru a plăti taxa de tunel (vreo 6 euro parcă). Erau prea puține case pentru numărul mare de mașini. Dincolo de taxele de tunel, Croația mai are taxe pe toate autostrăzile. Nu mai știu cât au costat dar îmi amintesc că taxele ni s-au părut destul de mari, undeva comparabile cu cele din Franța, o țară mult mai bogată.

Munții Ucka au fost singura zonă de pe tot traseul nostru pe unde am prins ploaie și o vreme mai posomorâtă. Dincolo de tunel am revenit pe riviera Adriaticii și am decis să facem o oprire la o stațiune de care mai auzisem, Opatija. Pe vremea austro-ungarilor, Opatija a fost una dintre cele mai importante stațiuni de odihnă ale conducătorilor imperiului. Aici veneau conți și împărați pentru a se bucura de apele calde ale Adriaticii. Am regăsit la Opatija pe lângă promenada cu palmieri o mulțime de palate și vile luxoase construite în acele vremuri, toate renovate și în stare foarte bună. Vremea nu era prea grozavă și nu am mai stat mai mult, dar altfel ni s-a părut un loc foarte frumos pentru o vacanță la plajă.

De la Opatija am traversat orașul Rijeka, care mi-a lăsat impresia unui oraș modern, industrial, cu un port important dar nu neapărat atractiv turistic. Apoi, la câțiva kilometri după oraș s-a terminat autostrada. Am fi putut continua pe ea spre Karlovac, dar ocoleam vreo o sută de kilometri așa că am preferat să continuăm pe drumul național de pe țărm, mai lent dar mult mai scurt. Cum am părăsit dealurile de la sud de Rijeka norii au dispărut și de aici încolo am avut parte numai de soare.

De pe drumul de coastă am avut o vedere excelentă asupra insulei Krk, cea mai mare insulă a Croației, singura dintre ele legată cu un pod de partea continentală. De la Senj am urcat câteva serpentine după care am revenit pe autostrada A1 în direcția Split. Autostrada principală a Croației care leagă capitala Zagreb de coasta Dalmată este o mare capodoperă inginerească. Relieful pe care îl traversează este unul dificil cu dealuri abrupte stâncoase. Autostrada a reprezentat un adevărat țel al Croației independente după ce proiectul ei a fost anulat de guvernul de la Belgrad pe vremea lui Tito în urma mișcărilor de independență croate. După separarea de Serbia, drumul a fost un obiectiv național iar cei aproape 500 de kilometri care au fost inaugurați pana în 2005 sunt un adevărat simbol al mândriei și unității croaților. Momentan drumul este realizat până la enclava bosniacă Neum urmând ca în viitor să ajungă la Dubrovnik și granița cu Muntenegru.

După vreo două ore de mers am mai făcut o pauză la Parcul Național Krka. A nu se confunda cu insula Krk (noi am făcut-o și era să căutăm parcul pe insule). Krka este al doilea cel mai cunoscut parc natural al Croației cu un lac superb, munți împăduriți și cascade în trepte. Celălalt este totuși mult mai renumit, parcul Plitvice fiind una din marile atracții ale țării. Plitvice era la vreo o sută de kilometri depărtare de A1 și ar fi fost un ocol prea mare, dar e unul din locurile pe care îmi doresc să le vizitez cândva. La Krka am găsit un port turistic plin de iahturi scumpe și ne-am plimbat pe malul lacului. Cascadele Skradinski erau ceva mai sus și nu ni s-a dat voie să mergem mai departe cu mașina. N-am reușit să ne înțelegem cu paznicul în engleză dar bănuiesc că trecuse ora închiderii.

După încă vreo oră am ajuns la destinația finală a zilei, Split. De parcă nu văzusem deja destule locuri frumoase, am mai vizitat încă unul, orășelul Trogir de lângă Split. Orașul este construit pe o insulă nu departe de țărm. Centrul vechi este plin de clădiri vechi construite de venețieni care au stăpânit regiunea timp de 500 de ani. De altfel, Trogir aduce mult cu Veneția, fiind înconjurat de apă și având o arhitectură foarte similară. Pe promenada lată de la malul mării am văzut iahturi și o mulțime de terase. La una dintre terase ne-am încheiat ziua admirând apusul peste mare.

La Split am ajuns noaptea târziu și am mers direct la hotel. Am rezervat camera la o pensiune la sud de centru, chiar pe malul mării. A doua zi dimineața am mers glonț la plajă. Ne tot plimbasem pe malul mării dar încă nu făcusem o baie. Era cazul. Am petrecut prima parte a zilei pe plaja de la hotel. Plaja era cu pietriș și nu era foarte lată dar apa mării era de o claritate excelentă. Croația în general nu beneficiază de cele mai ample plaje, dar au farmecul lor.

După prânz am vizitat centrul din Split. Faleza de pe malul mării este locul ideal de plimbare în oraș. Pe o parte este portul turistic plin de ambarcațiuni iar pe cealaltă este centrul vechi în mijlocul căruia se află palatul lui Dioclețian. Întregul centru istoric a fost adăugat în patrimoniul UNESCO dar cea mai importantă atracție rămâne palatul care datează din anul 305. Împăratul roman Dioclețian care era originar din Dalmația a anunțat după mai mulți ani de domnie că va renunța la tron. A pus totuși o condiție. Va abdica numai după ce i se va construi un uriaș palat aproape de zona sa natală în portul Spalathos. Construcția palatului a durat 12 ani iar Dioclețian nu a renunțat la tron decât după finalizarea fortăreței, devenind primul împărat roman care a abdicat de bună voie. La Split a lăsat în urmă un palat grandios și o fortificație care avea să reziste asediilor multe secole. Mult mai târziu orașul a fost cucerit pe rand de venețieni, otomani, francezi iar astăzi păstrează urme ale tuturor acestor culturi. Există o secțiune a vechiului palat care se mai păstrează și astăzi iar poarta înnegrită de ani a acestuia e una din cele mai reprezentative imagini pentru Split.

Cumva ironic, pe marele dom al palatului lui Dioclețian, un asupritor al creștinilor, a fost construită catedrala catolică. Am vizitat catedrala cu al său interior decorat impresionant. Se putea vizita și turnul catedralei. La intrare în turn erau mai multe semne de avertisment scrise în croată. N-am înțeles ce spuneau și am intrat. Turnul are 6 etaje pe care se urcă pe o scară metalică interioară. Am urcat bine-mersi 2-3 etaje până am înțeles ce era cu semnele de la intrare. Scările sunt total nerecomandate persoanelor cu rău de înălțime. De la etajul 3 încolo turnul este gol, adică nu există ferestre ci doar stâlpii laterali Astfel se formează curenți foarte puternici. Mai mult, ultimele scări nu au mânere, urcarea lor prin vânt fiind un pic de experiență extremă. Mi-au tremurat puțin picioarele dar am ajuns în vârf cu bine. De acolo se vede cea mai frumoasă priveliște peste Split, de la munții înalți din apropiere, la acoperișurile vechi ale caselor, la portul cu iahturi până la insulele îndepărtate din Adriatică. Imagini puteți vedea mai jos.

Cam atât de la Split. Este un oraș splendid, dar mai departe am mers într-un loc și mai și. E vorba de Dubrovnik, cel mai frumos oraș al Croației, devenit unul din preferatele mele din întreaga lume… dar despre Dubrovnik, voi scrie în partea următoare.

Părăsind Slovenia