Excursii în Sinai – Ierusalim, Betleem și Marea Moartă

Cea mai lungă excursie de o zi care am făcut-o din Sharm el Sheikh (de fapt nicăieri nu am făcut o excursie mai lungă) a fost tocmai până la Ierusalim în Israel. Distanța dintre cele două orașe era de 550 de kilometri dar cu toate astea era o excursie foarte populară printre turiștii din Sharm. În mod normal drumul se parcurge în mai mult de 8 ore, însă am gonit nebunește pe drumurile egiptene iar apoi în Israel am parcurs o bună porțiune de autostradă așa că în total drumul a durat puțin peste 5 ore.

Am negociat la o agenție din Sharm El Sheikh un preț bun pentru excursie, vreo 60 de Euro dacă îmi amintesc bine. Asta ținând cont că aceeași excursie costa 150 la agenția romanească. Ca și o paranteză, niciodată într-un concediu nu am cumpărat excursii opționale de la agenția din țară. Întotdeauna se poate găsi mai ieftin aceeași excursie fie de la hotel, fie de la agențiile locale. Era totuși și un minus – excursia care am luat-o era cu un grup de ruși și ghidul în rusă. Asta nu a fost totuși o problemă mare pentru că ne place să explorăm locurile singuri și eventual să citim despre ele după – nu sunt un mare fan al excursiilor cu ghid.

Să o iau de la capăt așadar. Ne-am trezit cu noaptea în cap pe la 2 dimineața ca să plecam la drum. Autocarul ne-a preluat de la hotel și de acolo am dormit duși câteva ore până la vama Taba. Capătul golfului Aqaba este un loc unic în lume, poate singurul de unde se pot vedea 4 orașe în 4 țări diferite, toate porturi la mare – Taba în Egipt, Eilat în Israel, Aqaba în Iordania și Haql în Arabia Saudită.

Vama dintre Taba și Eilat era deschisă de mai mulți ani de când relațiile dintre Egipt și Israel se îmbunătățiseră. Autocarele de turiști veniți să vadă Ierusalimul erau deja o obișnuință pentru vameși, la fel și grupurile de ruși. Românii în schimb mai puțin. Am trecut de vama egipteană destul de ușor însă la israelieni am petrecut mult timp. Motivul – fiind singurii români dintr-un grup mare de ruși probabil ca ieșeam în evidență. Cel mai în vârstă dintre vameșii israelieni avea probabil 21 de ani; erau fete și băieți – toți înarmați până în dinți. Mi-a fost inițial destul de greu să îi iau în serios, dar văzând cum urlau tinerii vameși la multi dintre turiști sau chiar deveneau agresivi cu cei care nu se conformau la instrucțiuni am revizuit puțin atitudinea. Am fost luat la întrebări de o puștoaică care probabil își sărbătorise majoratul de curând – unde merg? de unde vin? de ce sunt în grup de ruși? dacă am rude de naționalitate germană? ce religie am? ce lucra tata? unde s-a născut bunicul? în ce țări am mai fost? și multe altele. După un tir lung de întrebări am primit în sfârșit ștampila de intrare în țară.

Viza de la vama Taba în pașaport e ceva ce nu vă doriți să aveți dacă vreți să vă mai plimbați prin lumea arabă. Dacă pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv acum se dă un bilețel în loc de viză pentru a încuraja turismul, la vama de aici nu e cazul. Dacă e o șansă să insistați și să primiți viza de Israel pe o hârtie, cea de ieșire din Egipt o veți avea pe pașaport, iar vameșii scrupuloși din alte țări musulmane o vor căuta și pe aceea. Cu ștampila din Taba nu se poate intra în Liban, Iran, Oman sau Arabia Saudita și puteți avea probleme în țări precum Tunisia, Qatar, Emirate, Malaezia sau Indonezia.

Spuneam ca toți vameșii erau niște copii. Motivul este că în Israel serviciul militar este obligatoriu la vârsta de 18 ani și durează 3 ani pentru băieți și 2 ani pentru fete! Sunt câteva excepții, în funcție de religie, însă nu este dependent cum era la noi mai de mult de terminarea studiilor. După majorat cam toți tinerii pleacă în armată. Majoritatea soldaților israelieni sunt foarte tineri. Condițiile sunt însă foarte bune și salariile sunt bunicele. IDF (Israeli Defense Forces) fiind una din cele mai bine finanțate armate ale lumii.

O dată trecută vama am fost așteptați pe partea israeliana de un alt autocar și am pornit din nou la drum spre Ierusalim. Am ajuns în oraș când se crăpase de ziuă. Aici ne-a preluat un ghid rus stabilit în Israel. Am parcat în apropiere de poarta Jaffa din orașul vechi și am luat-o la picior pe străduțele înguste. Prima oprire, Biserica Sfântului Mormânt. Aici, rușii au început să se bulucească care mai de care să pupe icoane sau să facă poze. Când i-am văzut, am zis mai bine să ne separăm. L-am lăsat pe ghid să strige după ei în rusă pe unde se duceau și i-am spus că suntem români și oricum nu înțelegem ce spune și ne vedem la plecare. Am vizitat diversele cripte, am intrat în sfântul mormânt iar la final ghidul ne-a strigat „Rumuni, let’s go” și am plecat mai departe. Cât s-au mai îmbulzit rușii la diverse icoane am mai apucat să facem și cumpărături de suveniruri și așa am reușit să-l enervăm pe ghid. Motivul l-am aflat mai târziu. Avea niște magazine pregătite ca să își facă grupul cumpărături (și evident să-și ia el comisionul). Ghidul știa engleză dar nu prea avea chef să vorbească cu noi și o ținea pe rusa lui. Avea o atitudine foarte acră și lipsită de chef. A știut totuși la sfârșit să ne întrebe în engleză „Any tips for me?” (Un bacșiș pentru mine), iar noi am știut să-i zicem „Niet. Dasvidania”. 🙂

Am povestit deja despre o alta plimbare la Ierusalim și nu o să mai dezvolt foarte multe. Puteți citi mai multe despre oraș în articolul Despre Ierusalim. După biserică am mers pe Via Dolorosa și am trecut prin controlul strict de securitate pentru a ajunge la Zidul plângerii. Aici femeile se separă de bărbați, zidul fiind împărțit în două secțiuni. Am lăsat niște biletele în îmbinările din zid, am observat rabinii la rugăciune, am mai văzut și moscheea Al Aqsa de departe și la final am admirat priveliștea orașului de pe dealuri.

Următoarea oprire a fost Betleem, orașul sfânt fiind aflat în West Bank, în teritoriile palestiniene la 10 kilometri de Ierusalim. Până să ajungem acolo am trecut de punctul de control israelian unde un zid gros, înalt de 3 metri și acoperit cu sarma ghimpată separă teritoriile. Diferențele sunt uriașe între cele două regiuni. Palestina este mult mai săracă – oamenii sunt mai amărâți, drumurile sunt mai proaste iar prețurile la magazine sunt de 2-3 ori mai mici decât în Israel. Nu și la magazinul de suveniruri recomandat de ghidul rus. Am oprit lângă Câmpul Pastorilor pentru prânz și tot aici am mers la un magazin dedicat autocarelor de turiști cu suveniruri religioase la prețuri mari. Noi apucasem să luam mai multe din Ierusalim, în schimb rușii au plătit fără ezitare sute de dolari pentru câteva suveniruri.

Străzile din Betleem erau pline pe atunci de militari ONU bine înarmați. Lumea însă își vedea liniștită de treabă printre soldați. Nu pot să spun că ne-am simțit în pericol în vreun fel, localnicii fiind toți foarte prietenoși. Cea mai importantă atracție turistică din oraș este Biserica Nașterii (Church of the Nativity), locul nașterii lui Iisus. Biserica are o parte veche construita în secolul 4 de împăratul Constantin și una mai noua construită în secolul 6 de Iustinian. Ambele au fost parțial distruse și renovate de mai multe ori de-a lungul secolelor. Intrarea în biserica veche se face pe o ușa de un metru unde toți vizitatorii trebuie să se aplece în semn de respect. La subsolul bisericii vechi se află grota nașterii. La fel ca la Ierusalim, în biserica nouă și cea veche exista mai multe zone și altare împărțite pentru catolici, greco-ortodocși, armeni și alte confesiuni. Pot să spun că ne-a plăcut mai mult vizita în Betleem decât la Ierusalim, cel din urma fiind mult mai aglomerat și înghesuit. La Betleem am putut vizita în liniște fără vacarmul făcut de mii de turiști.

De aici am părăsit Palestina și după ce am trecut din nou de check-point-ul militar și de zidul cu sârma ghimpată am revenit în Israel mergând spre sud pe malul Marii Moarte. După o oră de mers am oprit la Ein Bokek, una din cele mai importante stațiuni ale țării. Ein Bokek este unul din cele mai joase locuri din lume, aflat la altitudinea de 420 de metri sub nivelul mării. Este o localitate destul de mică având în total vreo 5 hoteluri mai mari. Turiștii vin aici pentru plajă, pentru a pluti în apa sărată, pentru bai de nămol sau alte tratamente spa. Este vorba totuși de un teritoriu de graniță, pe malul celalalt al apei se află Iordania iar la câțiva kilometri este granița de sud a West Bank. Din aceasta cauză zona este bine păzită și permanent supravegheată militar. Zeci de soldați patrulează printre turiști iar cerul este brăzdat din 5 în 5 minute de avioane F-16. Dacă la Betleem ne-am simțit liniștiți și în siguranță, aici parcă era prea mult. Mai ciudat totuși decât avioanele sunt soldații care patrulează, tineri în pantaloni scurți și fete în costum de baie se plimbau pe plajă cu mitralierele la spate. E o imagine cu care n-am reușit să ne obișnuim. Apa era foarte caldă însă nu venisem echipați de baie așa ca doar am intrat puțin cu picioarele. Am observat cum se plutește în Marea Moartă, apa fiind atât de sărata încât nu ai cum să te scufunzi. Fundul apei este acoperit de un strat gros de sare care poate fi culeasă cu mâna…

Am petrecut toată după amiaza la plajă și apoi am pornit în drumul lung spre hotel. Vama din Eilat am trecut-o de data asta rapid fără nicio problemă. La intrarea în Egipt am fost întâmpinați de o turmă mare de cămile la păscut și de autocarul nostru egiptean. Așa cum ne obișnuisem am gonit la mare viteză spre Sharm el Sheikh și după doar încă 3 ore eram înapoi la hotel.

Pot spune despre excursie că este cu siguranță una care merită făcută, dar mai bine nu din Egipt. Ierusalimul, Betleemul sau Marea Moartă sunt locuri care merită mult mai mult de câteva ore. Pentru noi care nu le văzusem deloc până atunci a fost o experiență de neuitat însă am revenit mai târziu pentru a explora locurile mai pe îndelete.

La drum în zori cu autocarul