O plimbare la vest de Londra

Trebuie să recunosc că am vizitat Marea Britanie de multe ori dar niciodată nu am ieșit în afara Londrei. Asta cu o mică excepție, într-un tur cu mașina acum vreo 6 ani în care am făcut o scurtă oprire la Canterbury după traversarea Canalului Mânecii. Până acum câteva săptămâni când am vizitat sudul Angliei, nu văzusem decât de multe ori Londra – și atât. Capitala Angliei este unul din orașele mele preferate și este un oraș care oferă nenumărate locuri de văzut și lucruri de făcut turiștilor. Eu chiar și acum după multe vizite mai am o grămadă de locuri pe care vreau să le văd. De asemenea, Londra este un oraș foarte dinamic și la fiecare vizită am descoperit noi locuri apărute sau experiențe care merită încercate de care nu auzisem anterior. Nu am însă de gând să vă povestesc despre Londra aici ci despre zona aflată în vestul metropolei, cunoscută și sub numele de South West.

Am petrecut un weekend recent și cred că e un traseu care poate fi făcut lejer în două zile cu mașina. Mașina am închiriat-o din Heathrow și am pornit către vest pe M3 (adică Londra – Southampton) pe care am părăsit-o după vreo 50 de mile ca să mă îndrept spre prima oprire, Salisbury. Apoi am pornit la drum către Stonehenge care se află la doar zece mile distanță la nord. Pe drum către Stonehenge am găsit și ruinele pitorești ale unui vechi castel, Old Sarum care merită o oprire. De la Stonehenge am plecat mai departe la Bath, capitala termală a Angliei de unde am plecat înapoi seara târziu la drum pe M4 către Windsor via Reading. Am înnoptat la Windsor, iar ziua următoare după vizita la castel am revenit la aeroport. Nu vă faceți griji de mersul pe stânga, eu am condus fără nicio problemă. Singurul inconvenient e schimbatul vitezei cu mâna stângă, dar m-am obișnuit repede. Ca alternativă puteți lua o mașină cu schimbător automat, dar dacă o faceți mare atenție cu piciorul stâng să nu cumva să atingeți frâna.

Cam așa a arătat traseul (cu verde și opririle cu portocaliu):

Tot drumul are puțin peste 200 de mile și se parcurge în 4-5 ore. Eu am preferat să mă cazez în Windsor ca să aloc mai mult timp castelului și pentru că zborul de întoarcere era pe la 3, orașul fiind la o distanta „safe” – doar 10 minute de condus de aeroport. E totuși mai confortabil să vă cazați undeva la jumătatea drumului, Bath fiind o varianta buna. Dacă aveți mai multe zile la dispoziție puteți extinde traseul. Un prim loc care merita o oprire ar fi Oxford, dar și Bristol e un oraș interesant. Pentru un drum mai lung, puteți adăuga peninsula Cornwall și malurile ei spectaculoase sau Cardiff și Țara Galilor. Toate sunt locuri care mă gândesc să le văd în viitorul apropiat. Traseul se poate face la fel de bine și plecând din aeroportul Luton, dar mai trebuie să adăugați cel puțin o oră de condus pe M25, centura Londrei, unde apar deseori blocaje în trafic.

Prima oprire a fost la Salisbury după cum spuneam. Inițial, planul era să merg direct la Stonehenge. Dimineața, tocmai când plecasem la drum am aflat la radio că Obama, care tocmai se aflat la un summit NATO în apropiere a hotărât să facă o vizită surpriză la Stonehenge. Mi-am imaginat că situl va fi închis câteva ore și am luat o decizie foarte bună să schimb direcția către Salisbury unde poate nu aș fi ajuns inițial (Mulțumiri, Barrack 🙂 ). Acesta e un mic oraș pitoresc în comitatul Wiltshire care are cam 40.000 de locuitori. Orașul se află pe malul râului Avon (nicio legătură cu firma de cosmetice) și este renumit pentru catedrala din localitate dar și pentru siturile neolitice aflate în apropiere. Din Salisbury pleacă majoritatea tururilor către Stonehenge aflat la mai puțin de 20 de minute de condus, dar tot aici se afla Old Sarum – un alt sit neolitic unde mai târziu a fost construit un fort medieval. Salisbury este cunoscut și sub numele de New Sarum.

Principala atracție turistică din Salisbury este catedrala care datează din secolul 12. Este una dintre cele mai mari și mai vechi biserici din Anglia și turnul sau înalt domină peste căsuțele din oraș. În catedrală se află una din cele patru copii ale Magna Carta, declarația care stă la baza Drepturilor Omului și a altor constituții care au apărut peste sute de ani. Actul poate fi văzut în capela catedralei. Pe lângă asta, curtea exterioară și mai ales interiorul catedralei sunt impresionante. Am mai mers apoi pe străzile aglomerate de turiști din micuțul orășel și am pornit la drum către Stonehenge. La ieșirea din oraș am văzut semnele turistice care indicau Old Sarum așa că am făcut o oprire și aici, în caz că Obama era încă în vizită dincolo.

La Old Sarum se pot vizita rămășitele vechiului sit neolitic dar și ale castelului construit mai târziu. Este un deal circular înconjurat de un șanț adânc. Colina are un loc strategic pe câmp și probabil permitea ca inamicii să fie văzuți de la distanțe mari. Nu sunt pasionat de ruine chiar deloc. Pentru cineva pasionat de arheologie probabil ar fi un must-see. Pe mine însă m-a fascinat priveliștea de aici și verdele infinit de pe câmpuri. Lângă ruine se află un aerodrom, iar cerul era plin de avioane de mici dimensiuni care zburau peste coline. Nu am avut timp să merg și acolo, dar cred că oferă plimbări turistice. E ceva ce ar merită încercat.

Nu cred că am menționat, dar în toată plimbarea asta nu am văzut ploaie și am prins soare cam mereu. M-am mai lăudat și prin alte posturi cu norocul meu de vreme bună în călătorii. Dacă și în Anglia am reușit un weekend cu vreme bună, atunci sigur e ceva. Conducând spre Stonehenge am auzit la radio despre exodul britanic către mare în primul weekend al verii fără ploaie. Da, e noroc.

Stonehenge se afla la marginea orașului Amesbury. În orășel am făcut aprovizionarea la un supermarket pentru un picnic. Picnic-ul în parc e ceva pur britanic așa că trebuie făcut – „When in Rome…”. Nu era vorba de un picnic oriunde, ci chiar pe pajiștea de lângă Stonehenge. Am ajuns la sit pe la 2 după masa. Obama plecase de câteva ore, însă traficul încă nu se degajase. Am fost surprins să văd că am trecut cu mașina chiar prin fața sitului pentru ca să mai mergem încă vreo 3 mile până unde era parcarea turistică. Aici este centrul de vizitatori, de unde ești dus la ruine cu autobuzul după ce achiziționezi bilete. Drumul se poate face și pe jos pentru că mai sunt câteva mici situri intermediare ce pot fi văzute. După ceva așteptare la coadă (fiind închis dimineața pentru marea vizită, se crease ceva aglomerație) am luat autobuzul. Nu mi-am făcut mari așteptări la Stonehenge, dar am zis că totuși nu pot să-l ratez. Niște pietre în mijlocul câmpului, unele verticale, unele peste și toate formând un cerc. Care-i scofala mă gândeam. Ei bine, mi-am schimbat părerea. Situl are ceva aparte. Că e simetria, că e modul în care razele soarelui strălucesc printre pietre, că e verdele orbitor din jur, nu pot să zic exact ce. Are acel „je ne sais quoi”. Bun așa, am ajuns să descriu în franceză mândria englezilor. 🙂 Probabil e de vină ora târzie la care scriu. La întoarcere am vizitat și muzeul modern recent construit unde se prezintă istoria locului într-un mod vizual foarte plăcut. În concluzie, sunt niște pietre și e scump, dar e special și trebuie sa-l vizitați și să luați un picnic aici. Măcar o dată.

De la Amesbury am plecat mai departe spre Bath. Drumul are vreo 30 de mile de mers pe la tara și este de o frumusețe incredibilă. Tot drumul am admirat peisajul. Nu știu dacă JRR Tolkien a ajuns vreodată pe aici, dar Shire din Lord of the Rings nu poate fi inspirat decât de un loc din Anglia rurală. Numai case mici împodobite frumos cu flori, cu grădini care de care mai speciale și totul pe un fond verde interminabil.

Bath, după cum sugestiv se numește, este principalul centru termal al țării. Aici veneau regii și lorzi la tratament la bai. Dar Bath este mult mai vechi decât regii. Romanii au descoperit aici mai multe izvoare termale naturale și au înființat primele băi înaintea erei noastre. Apoi, prin secolul 18 în timpul perioadei Georgiene a casei regale a cunoscut o mare amploare ca oraș spa preferat de nobilii britanici. Primul lucru care m-a frapat la Bath este arhitectura clădirilor. Toate sunt construite în stil georgian cu 3-4 etaje vopsite auriu și cu acoperișuri gri pe care se găsesc coșuri foarte mari. Toate arata exact la fel, iar de la distanta, Bath are un aspect de oraș de poveste. Nici de aproape nu e mai prejos. În centrul vechi se afla o catedrală frumoasă și lângă ea celebrele băi romane. Nu sunt cele ramase de pe vremea romanilor, dar au fost dezvoltate și construite pe baza lor. Era 5 și tocmai se închisese așa că n-am apucat să le vizitez.

În schimb, lângă băile romane se află Thermae Spa, niște băi termale naturale construite pe mai multe etaje, inclusiv o piscina fierbinte pe acoperiș de unde se vede tot orașul. Nu venisem echipat de baie, dar asta nu se putea rata. Am luat așadar un bilet, am cumpărat și un șorț de baie de la ei, am închiriat și halat, prosop și papuci și… la piscină! Locul arăta genial, iar piscina de pe acoperiș e incredibilă. La primul etaj se afla o mare piscina interioară, foarte luxoasă, cu mai multe zone pentru hidromasaj și curenți iar la al doilea etaj se afla saunele, cu diferite temperaturi, dușuri reci și calde. Locul e extrem de curat și civilizat. Sunt evident zone unde iți poți lăsa lucrurile în siguranță, apoi zone de dușuri dotate cu tot ce ai nevoie, mai mulți supraveghetori la piscine și lifturi intre ele. N-am prea făcut poze acolo dar puteți să vă faceți o impresie de pe site-ul lor Thermae Bath. Știam că mai am ceva de condus dar nu am putut să plec înainte de a vedea apusul din apă pe acoperiș.

Seara pe M4 am prins drumul liber. O scurta oprire de cumpărături pentru acasă la Reading și după vreo doua ore eram la hotelul din Windsor. Am stat la Dee and Steve’s B&B, o pensiune micuță dar foarte cochetă aflată în centrul orășelului. Dimineața la micul dejun eram vreo 10 turiști de vreo 6 nații. Dee, gazda noastră a fost foarte amabilă și ne-a făcut să ne simțim ca acasă. A petrecut dimineața cu noi, dându-ne sfaturi de călătorie și povestind istoria pensiuni. Recomand cazarea.

Windsor and Eton este un mic orășel la vest de Londra care culmea, face parte din regiunea South East a Angliei. Este format din doua orașe – nu o să ghiciți – pe nume Windsor și Eton separate de Tamisa și unite printr-un mic pod. Aceste orășele sunt pe cât de mici pe atât de importante. La Windsor se afla cel mai important castel al Angliei și una din principalele reședințe ale familiei regale, iar în Eton se afla colegiul cu același nume. Eton College este liceul care a produs și produce lideri ai lumii, iar absolvirea aici echivalează cu posibilitatea de a ajunge la orice universitate din Anglia și din lume. Exista cărți întregi despre absolvenții de la Eton. Printre aceștia sunt o mulțime de figuri regale, politicieni, monarhi ai lumii, scriitori sau vedete. 19 prim-miniștrii ai Marii Britanii au absolvit la Eton, iar un alt absolvent celebru este Rama VII, fostul regele al Thailandei de care tocmai am scris într-un alt articol. Ca să numesc doar câteva figuri din prezent care au absolvit aici i-aș numi pe prinții Harry și William, David Cameron, primarul Londrei Boris Johnson sau chiar Bear Grylls. Succesul la Eton e o garanție, însă accesul implică foarte mulți bani și probe dure.

Dimineața am mers puțin pe malul Tamisei și am traversat mergând până la colegiu pentru ca apoi să revin la principala atracție a zilei, castelul Windsor. Ca să vă faceți o idee, distanța de la colegiu la castel se merge pe jos 10-15 minute, altfel spus pentru a străbate Windsor și Eton în întregime. Cam atât de mari sunt orășelele. Castelul Windsor e mai mare de cât ele la un loc. Intrarea în castel mi s-a părut scumpă. 18.5 lire incluzând audio-ghid, cu toate astea am stat la o coada lunga până am ajuns la intrare. Castelul este cu adevărat uriaș. Domeniile se întind cât vezi cu ochii până înspre Heathrow iar interiorul castelului e aparat de mai mult rânduri de ziduri groase. Posturile sunt patrulate de celebrii soldați în rosu cu uriașele lor căciuli negre care alcătuiesc garda reginei. Nu sunt chiar așa de stricți cum mă așteptam. Am făcut o poză cu unul din ei, care deși trebuia să stea nemișcat a zâmbit și a făcut chiar o glumă. Camerele din interiorul castelului sunt punctul culminant al vizitei. Nu se pot vizita camerele private, cele în care locuiesc și în prezent membrii familiei regale. Se vizitează o mulțime de camere din apartamentele de stat (State Apartments), inclusiv faimoasa camera de păpuși a reginei Mary și sala din care a pornit incendiul care a devastat castelul în 1992. Mai multe camere și bunuri de mare valoare au ars atunci însă acum sunt restaurate integral. Altfel, grădina din spatele palatului merită vizitată.

Era duminica, zi în care St. George’s chapel – capela regală, una din marile atracții din castel – era închisă pentru ceremonii. Am mers totuși la ușă curios iar vicarul mi-a spus că pot să intru pentru slujbă. M-am gândit că pot să particip respectuos pentru câteva minute, să văd capela și apoi pot pleca. N-a fost însă chiar așa până la urmă. Am fost invitat să iau loc în primul rând al bisericii. Ca să înțelegeți, în capelă se tine slujba chiar în mijloc iar de o parte și cealaltă se afla scaunele enoriașilor. Pe scaune, doamne cu pălării care mai de care și domni la costume sobre. Nu m-as fi mirat să fi fost chiar unii membrii ai familiei regale. Toți la patru ace și cu mine lângă ei. M-am pus la marginea culoarului cum am fost rugat, dar am găsit un loc la margine cât mai aproape de ieșirea care se afla în stânga mea ca să pot s-o zbughesc la prima ocazie. Nu mică mi-a fost surpriza când toată lumea s-a ridicat la sosirea cavalerilor gărzii reginei care nu puteau decât să se așeze pe primul rând și să mă împingă pe mine până în mijlocul rândului. Eram așadar blocat, pe primul rând intre garda de onoare și mai multe doamne evlavioase 🙂 Nicio scăpare! Distracția nu s-a terminat însă aici. Am primit programul slujbei care includea diversele momente în care cânta corul, în care vorbește preotul dar și… în care canta enoriașii. Asta se întâmpla de mai multe ori în timpul slujbei iar programul includea și la ce pagină se afla versetele sau imnurile în cartea care se afla pe scaun. După ce corul deschide slujba vine primul moment al asistentei. Toți deschid cărțile la pagina respectiva și încep să cânte. Primesc un cot de la doamna de lângă. Mă uit mirat și îmi arată cartea și la ce pagină trebuie să deschid. Am dat de naiba, mi-am zis 🙂 Încep eu să îngân cuvintele cântecului și iar primesc un cot discret. Pesemne să cânt mai tare. Zis și făcut. Au fost vreo 6 cântece în slujba care au durat mai mult de o oră. La fiecare dintre ele, cum nu cântam suficient de tare, cum eram atenționat de doamna mea preferată. Spre final s-a pasat din mână în mână punguța cu donații. Cu coada ochiului am observat cum fiecare doamnă făcea „mici” donații de sute de lire. Am făcut și eu o donație nici pe departe la fel de generoasa sub privirea încruntată a vecinei mele din dreapta. Observasem deja că bătrânul cavaler din stânga mea se amuza copios de gesturile doamnei către mine. Pot spune că discursul preotului m-a impresionat. A vorbit despre problemele mondiale actuale din Irak sau din Israel și despre cum putem să încercăm să apreciem mai mult ce avem și de ce să nu facem rău altora. Chiar inspirat. La finalul slujbei, preotul a vorbit cu fiecare și a cerut feedback despre cum a decurs slujba. Eu a trebuit să fug pentru că era târziu și riscam să pierd avionul. Dacă mai ținea slujba jumătate de oră, îl pierdeam sigur. Așadar am vrut să văd capela și am ajuns să particip activ la o slujba anglicana, însă a fost o experiență memorabilă și foarte plăcută. Am participat respectuos și nu cred că am supărat pe nimeni. Chiar doamna de lângă mi-a mulțumit pentru participare la final.

Am ajuns repede la Heathrow apoi și am plecat spre casă. A fost un weekend foarte plăcut și relaxat. Dacă ajungeți prin zonă, vă recomand o călătorie similară. Anglia merită văzută dincolo de Londra.

Câteva informații utile:

Tarom, British, Wizz, Blueair, Ryan Air și Easy Jet zboară din București la Londra, deci opțiuni de zbor sunt destule. O mașină de închiriat e cam 60 de lire pe zi, iar benzina costă la fel ca la noi. Nu exista taxe de autostradă în regiune. Pentru mâncare, alocați minim 25 de lire de persoană pe zi iar cazarea începe de la 60-80 de lire pe cameră.

Nu e neglijabil nici prețul intrărilor: catedrala Salisbury – 6 lire (donație recomandată), Old Sarum – 4 lire, Stonehenge – 14.5 lire, Windsor – 18.5 lire iar la Thermae Spa prețurile variază în funcție de perioada anului și de durata vizitei.

Pe M3 către Salisbury