Parcul Național Ngorongoro este o rezervație din Tanzania mult mai puțin cunoscută decât vecinul Serengeti. Este un parc de 4 ori mai mic ca suprafață (puțin peste 8.000 km2) dar comparabil ca diversitate și număr de animale. Inima rezervației este imensul crater vulcanic cu diametru de peste 20 de kilometri. După două zile de safari în Serengeti nu prea credeam că mă mai poate impresiona ceva în ultima zi de safari în Ngorongoro. Ei bine, turul craterului a fost fantastic și ne-a depășit mult așteptările. Am văzut altfel de animale acolo decât în savană și o climă total diferită.

Se pare că vulcanul Ngorongoro avea peste 5000 de metri înaintea unei mari explozii acum 2 milioane de ani. După uriașa erupție, vârful a fost distrus și s-a format craterul imens la doar 1800 de metri înălțime.

Ngorongoro este special pentru și pentru că este un fel de „zoo natural” pentru animale. Pentru că vulcanul are o pantă lină la exterior și una foarte abruptă către interior este ca un fel de capcană pentru animalele migratoare, care pot intra în caldera ușor dar cu greu mai reușesc să iasă de acolo. Poate nici nu vor să plece de acolo pentru că au tot ce le trebuie acolo – pajiști verzi cât vezi cu ochii, lacuri cu apă dulce pentru adăpat, păduri cu vegetație densă și… pradă din belșug pentru feline.

Am intrat în Parcul Ngrorongoro după amiaza la finele unei zile pline de safari prin Serengeti. Urma să înnoptăm într-un camping chiar pe marginea vulcanului, dar până acolo mai aveam o oprire de făcut, la un sat Masai.

Cum ne-am apropiat de marginea craterului, au început să apară localnici Masai, care se întorceau cu animalele de la păscut.

 

Principala ocupație a triburilor Masai din Ngorongoro este creșterea animalelor, în special vite. Popoarele Masai au trecut de la a-și asigura traiul prin vânătoare la creșterea de animale la începutul secolului trecut. O dată cu crearea parcurilor naturale protejate, teritoriul lor a fost mult limitat, locuitorii alegând să se strămute în zonele rurale ale Tanzaniei. Astăzi mai sunt foarte puține sate Masai în regiune, cele mai multe dintre ele aflate pe culmile vulcanului Ngorongoro.

Vedere cu un sat Masai de pe drum.

 

Puținele sate Masai rămase mai au și un venit secundar: turismul. Toți vizitatorii care ajung în rezervații opresc să viziteze un sat, iar oamenii din trib îi primesc în casele lor contra unei sume de bani.

Am oprit și noi la un astfel de sat, care au acceptat să-i vizităm contra unei donații de 10 dolari de persoană. Satul acesta se afla aproape de un lac, într-unul din cele mai pitorești locuri de pe munte.

 

Am fost întâmpinați de doamnele din sat cu cântece și dansuri tradiționale Masai

 

La scurt timp bărbații s-au alăturat și ei spectacolului

 

Un scurt video din mini-spectacolul Masai

 

Nu-mi venea să cred unde am ajuns

 

Copii din trib privesc cuminți de la depărtare

 

Am fost apoi invitați în interiorul satului.

Unul dintre localnici vorbea bine engleză și ne-a povestit mai multe despre viața în trib.

Am aflat că locuitorii satului fac toți parte din aceeași familie. Atunci când un tânăr își întemeiază o familie nouă, destul de numeroasă, pleacă și își construiește propriul sat.

Satele Masai sunt în formă circulară, înconjurate de garduri din nuiele. Casele sunt și ele rotunde, așezate concentric și sunt făcute din chirpici. Zona din centrul satului este folosită pentru mulsul vitelor în fiecare seară dar și pentru procesiuni și sărbători. Așezarea este întotdeauna provizorie și se poate muta cu totul în cazul în care apar pericole sau probleme.

 

Pentru turiștii care vizitează, sătenii aveau amenajate și câteva tarabe cu suveniruri făcute de ei.

 

Am vizitat și una dintre case. Cele mai multe au o singură cameră folosită concomitent ca bucătărie și ca dormitor pentru 2 adulți și 3-4 copii.

 

M-a șocat sărăcia din sat și condițiile de trai. Ghizii ne-au spus că acest trib era unul dintre cele mai înstărite. Nu vreau să îmi imaginez cum se trăiește într-unul din satele „sărace”

 

Am dat o fugă până la jeep și am adus toată mâncarea pe care o mai aveam la mine. Am împărțit câte ceva mamelor cu copii și celor mici, care s-au bucurat enorm.

 

O amintire împreună cu liderii tribului înainte de plecare

 

Se lăsa apusul peste Ngorongoro și era cazul să ajungem mai repede la cazare

 

Nu eram departe de camping. Am sosit acolo după câteva minute.

 

La fel ca în Serengeti am primit fiecare câte un cort curat cu condiții bune.

 

Aveam în camping un restaurant mare cu bucătărie, băi, dușuri și apă caldă. Am servit o cină delicioasă și am stat la povești până noaptea târziu.

 

Spuneam anterior că am dormit fantastic la cort în campingul din Serengeti prima noapte. Se pare că am dormit atât de bine încât i-am terorizat pe ceilalți din grup cu sforăitul. Astfel, m-am trezit cu cortul într-un colț mai izolat din camping, la solicitarea celorlalți. 🙂

 

Înainte de culcare am primit din nou instructajul de securitate. Să nu ne depărtăm, să evităm dacă se poate mersul la toaletă pe beznă și să nu facem gălăgie pentru a atrage animalele. Se pare că pe acolo existau mai mulți prădători. Am mers așadar la somn la cort. Am adormit profund la finalul unei zile pline.

Doar că pe la 4 dimineața am fost trezit brusc. Am simțit cum se mișcă puternic pământul. Nu am avut curaj să ies dar am crăpat puțin fermoarul pentru a vedea ce se întâmplă afară și am văzut un imens bivol african de o tonă păscând la doi pași de cort. Acesta ar fi împins cortul cu totul.

La un moment dat era atât de aproape încât puteam asculta cum mestecă fiecare fir de iarbă iar când respira mai puternic, se încălzea cortul :)). Nu cred că ne separau mai mult de 10 centimetri și peretele cortului. După vreo douăzeci de minute în care l-am așteptat să plece, am concluzionat că n-am ce face și cel mai bine e să adorm la loc. Se pare că iarba de acolo era foarte bună și bivolul n-avea niciun gând să plece.

 

M-am trezit dimineața întreg fără să se fi întâmplat nimic. Am aflat că venise o turmă mare de bivoli pe pajiște și toți oaspeții fuseseră deranjați de ei. Până în zori au plecat singuri mai departe.

Paznicul campingului ne-a spus că nu e nimic de speriat, că bivolii pasc cuminți și nu atacă pe nimeni. A mai spus și că singurul pericol ar fi fost dacă apăreau lei prin zonă și bivolii ar fi luat-o la fugă. Pe bune??? Asta ne zici să ne încurajezi?? Bine că n-au venit și leii, atunci nu știu care ar fi fost pericolul mai mare.

Am servit o cafea și micul dejun și n-am mai zăbovit mult până am plecat la drum. Urma să mergem în safari în crater.

 

Nu foarte departe de campsite era punctul de control al rezervației. Am așteptat puțin acolo până ce ghidul a plătit toate taxele.

 

Se vedea tot craterul uriaș acoperit de ceață

 

Coborâm spre ceață pe drumurile abrupte de pământ

 

La scurt timp am întâlnit și o turmă de bivoli uriași, posibil chiar cei care ne deranjaseră peste noapte.

 

Uriașul bivol african. Nu e un animal pe care l-ai vrea să vină peste cortul tău

 

Am coborât sub ceață și la scurt timp au început să apară o mulțime de animale

 

Un facocer blănos

 

Un wildebeest care s-a pierdut de restul turmei în migrație

 

… și o gazelă nerușinată

 

Pe marginile calderei din Ngorongoro am găsit o vegetație aparte, aproape ca în junglă.

 

Blocaj în trafic… cu babuini

 

O familie de babuini fericită

 

Mai târziu s-a ridicat ceața și a apărut soarele strălucitor dar și peisajul splendid al pereților craterului rotund.

 

Am întâlnit o mulțime de bivoli în Ngorongoro

 

Lacul din centrul craterului este un paradis pentru iubitorii de păsări. Nu am văzut niciodată, nici la cel mai mare zoo pe unde am ajuns, atât de multe specii de păsări reunite la un loc. Am făcut acolo sute de poze și vă las mai jos doar câteva dintre ele.

 

Lacul Magadi, un adevărat miracol al naturii

 

Câmpul întins plin de zebre și wildebeest

 

Contrastul incredibil de culori din crater

 

Nu am avut voie niciun moment să ne dăm jos din jeep. Problema era că în tot craterul nu exista niciun fel de refugiu sau cabană și nici vorbă de toalete publice, iar după 3 ore de drum au apărut urgențele. Câțiva din grup au mers în spatele jeepului iar eu m-am bucurat de moment pentru a face câteva poze „de la sol”.

 

Am întâlnit în rezervație mai multe familii cu pui nou-născuți care mai de care mai simpatici

Drăgălașii pui de șacal în așteptarea mamei să vină să-i alăpteze

 

Tatăl facocer care ii învăță pe cei mici să treacă strada

 

Familia de hiene în căutarea hranei… De fapt, hienele nu mi se par de loc simpatice

 

Una dintre speciile mai rar întâlnite în rezervație – pasărea marabu (crane). Aceste păsări sunt mult iubite în regiune, mai ales în Uganda unde marabu este simbol național și apare chiar pe steagul țării.

 

Struțul este și el un animal mai rar pe aici.

 

Am oprit apoi lângă alte jeepuri când am zărit câțiva lei

 

Leii urmărind o posibilă pradă într-o turmă uriașă de bivoli.

 

Bivolii însă sunt prea puternici pentru a fi mâncați de lei. Singura șansă a leilor este să prindă un animal rănit sau un pui rătăcit.

 

„Ce zici, mâncăm acum?” „Mai bine nu, să vedem ce mai apare pe meniu”

 

Doi rinoceri la mare depărtare

 

Un bivol african foarte fotogenic

 

…și altul deloc fotogenic

 

Un superb exemplar de elefant bătrân

 

Am oprit apoi la singurul popas amenajat aflat aproape de ieșirea din rezervație. Acolo am servit prânzul pe malul lacului.

 

Ni s-au alăturat o mulțime de păsărele în așteptare de firmituri

 

La finalul unui safari de vis. M-am îndrăgostit de Ngorongoro, iar imaginile pe care le-am văzut nu cred că le voi uita vreodată.

 

O amintire și cu ghidul și șoferul nostru

 

Am stat la discuții cu rangerii parcului și am făcut o poză împreună. Ei sunt singurii care au voie cu arme în rezervație

 

Părăsind craterul am revenit din nou pe asfalt. Nu pot descrie senzația cum este să simți din nou asfaltul după 3 zile pe drum accidentat.

 

Înapoi în „civilizație”

 

Am oprit pe traseu la un magazin cu suveniruri locale. Aveau lucruri foarte frumoase, dar la prețuri exagerate, făcute special pentru turiști

 

Unul din cele mai căutate suveniruri este piatra prețioasă tanzanit. Aceasta se extrage într-un singur loc din lume, lângă Arusha și a devenit în ultimii ani din ce în ce mai faimoasă pe glob.

 

Picturile cu motive tribale sunt și ele la mare căutare

 

Am urmărit în direct cum se realizează sculpturile din lemn de tec

 

Operele din lemn expuse la vânzare

 

Ultimul popas l-am făcut la o vilă cochetă în mijlocul naturii

 

Locul panoramic cu vederi splendide peste lacul Manyara și valea Marelui Rift African, linia vulcanică care desparte Estul Africii de la nord la sud.

 

Câțiva babuini rătăciți pe marginea drumului au fost ultimele animale pe care le-am văzut înainte de revenirea la Arusha. Am încheiat un prim capitol în Tanzania. După o noapte de odihnă lângă Kilimanjaro urma un altul foarte diferit – insula Zanzibar.