Veneția este fără dubiu unul dintre cele mai fascinante și frumoase orașe ale Italiei și ale Europei. Canalele, gondolele și palatele luxoase construite pe apă sunt simboluri pe care oricine pe lumea asta le recunoaște. Veneția este un loc splendid de vizitat oricând de-a lungul anului, dar un moment unic este pe perioada faimosului carnaval care are loc anual, de obicei la început de februarie.
Am fost de mai multe ori la Veneția și de fiecare dată am îndrăgit orașul și am descoperit ceva nou, dar vizita pe perioada carnavalului a fost total altceva. Au trecut câțiva ani de când am fost la carnaval, însă amintirile îmi sunt și acum proaspete în minte. Am petrecut atunci 3 zile în Italia – două la Veneția chiar la deschiderea carnavalului iar a treia zi am profitat pentru a vizita Padova – un oraș mai puțin cunoscut care merită descoperit.
Înainte de toate vreau să vă spun câte ceva despre programul Carnavalului de la Veneția.
Acesta are loc anual, de obicei în luna februarie. Data carnavalului este legată de sărbătoarea religioasă Martedi Grasso (sau Mardi Gras, sau Shrove Tuesday) care este cu 40 de zile înainte de Paștele catolic. Aceasta este ziua în care mereu se încheie carnavalul iar festivitățile încep cu 2-3 săptămâni mai devreme. Spre exemplu, în 2023, carnavalul se ține în perioada 4-21 februarie.
Carnavalul este plin de tot felul de evenimente – parade, concerte de operă și muzică clasică, spectacole în aer liber, baluri mascate, diverse concursuri și multe altele. Cele mai importante evenimente au loc însă în cele 2 weekenduri ale festivalului. Acestea includ Marea Paradă de deschidere (prima noapte pe canalul Cannaregio), Festa sul’Acqua (concursul carelor alegorice pe apă), Festa delle Marie (concursul de frumusețe când se alege Miss Carnivale) sau Zborul Îngerului (spectacol de acrobație ce are loc în piața San Marco). Dacă balurile și concertele sunt mai degrabă exclusiviste cu tarife de intrare foarte piperate, celelalte evenimente sunt gratuite. Eu am prins primul weekend, astfel ca am putut urmări pe viu majoritatea evenimentelor importante din carnaval.
Am sosit în Italia cu un zbor Wizz pe aeroportul din Treviso. De acolo se poate ajunge cu trenul la Veneția, iar drumul durează jumătate de oră.
Imediat ce ieși din gara din gara Santa Lucia, te impresionează vederea din Piazzale Roma peste Canal Grande.
Mereu când am fost la Veneția am găsit aglomerație, dar pe perioada carnavalului era mult mai multă lume.
Am stat la un hotel aflat în apropiere astfel că am ajuns repede și am putut lăsa imediat bagajele.
M-a interesat în special locația pentru a putea ajunge rapid la diversele festivități ale carnavalului. Am plătit puțin pe cameră, vreo 40 de euro pe noapte, dar asta doar pentru că am rezervat din timp. Altfel, cu câteva săptămâni înainte de carnaval nu mai exista nicio cazare disponibilă în toată zona orașului istoric.
Pentru gondolieri, carnavalul e cea mai bună perioadă a anului. Tarifele care sunt și-așa mari (minim 100 de euro per grup) sunt duble sau triple în perioada asta.
Era iarnă la Veneția dar suficient de cald pentru a putea sta la terase.
Prin toate colțurile orașului răsună muzica. Am auzit doar muzică clasică, nimic altceva
Am început prima zi cu o plimbare prin locurile cele mai cunoscute din oraș. Normal că primul a fost Piazza San Marco și superba catedrală.
Restaurantele și terasele sunt mai mereu pline pe perioada carnavalului, chiar și cele cu prețuri turistice super umflate din San Marco.
Piazza San Marco este cel mai bun loc la carnaval pentru a admira costumele de epocă inedite. Cei costumați sunt fie actori angajați de primăria orașului, fie turiști fascinați de atmosfera de carnaval.
Vederi de pe terasa Palatului Dogilor
E o plăcere să te pierzi pe străduțele Veneției
Vechea casă unde a trăit faimosul călător Marco Polo
Se lasă seara pe Canal Grande
Rialto, cel mai emblematic pod al Veneției
E aproape imposibil de traversat prin aglomerația de vizitatori
Apusul de pe Rialto
La lăsarea serii, sute și sute de turiști costumați se îndreptau spre Cannaregio pentru spectacolul de deschidere
Cine n-are costume le poate găsi și la magazine în ultima clipă. Eu unul am zis că nu e de mine costumarea.
Nebunie de oameni în apropiere de Cannaregio. Politia închisese accesul pentru că era deja prea multă lume. Eu aveam însă informații “secrete” de la recepția hotelului cu alternative pe unde se mai putea ajunge.
Am sosit pe canal folosind drumurile știute
Parada nocturnă a inclus o mulțime de care alegorice cu artiști costumați, acrobați sau dansatori și un spectacol fascinant de sunet și lumini incluzând lasere și proiecții pe clădiri. Tot show-ul a durat până aproape de miezul nopții
Imagini și videoclipuri de la spectacol. Fără alte comentarii
Dimineața nu am avut mic dejun inclus la hotel. Am mers astfel la patiseria de peste drum pentru cafea și dulciuri. De încercat neapărat la Veneția sunt fritoe – un fel de gogoși dulci umplute cu cremă
Ziua aceasta urma faimoasa paradă Festa sul’Acqua. Aceasta este parada carelor alegorice plutitoare. Plecarea are loc de la Dogana la 11 dimineața și drumul lor continuă pe Canal Grande pentru a se încheia în Cannaregio. Am plecat devreme pentru a putea prinde cât mai mult din paradă.
Am început cu o plimbare prin zona Dorsoduro/Academia, unul din cele mai pitorești cartiere venețiene dar și cele mai liniștite, pentru că turiștii nu ajung foarte mult pe aici.
Pe faleza de la Academia
Insula Giudecca în depărtare
Bazilica Santa Croce, aproape de punctul de pornire al paradei. Treptele bisericii sunt locul perfect pentru a urmări începutul paradei
Pe la 10 gondolele decorate deja se pregăteau de plecare
Vederi cu participanții la paradă în pregătire
Plecarea paradei sub acordurile imnului “Serenisima”
A fost chiar o experiență unică să fiu acolo. După ce a plecat parada, am plecat și eu în direcția Cannaregio
Tot pe scurtături, pentru că la Cannaregio iar era nebunie. Aici pe podul Calatrava
Pe canalul Cannaregio erau peste o sută de mii de oameni, chiar mai mulți decât seara anterioară.
Echipajele câștigătoare ale paradei “cea mai frumos decorată gondolă”
Nu lipsesc cavalerii și doamnele costume nici aici. Mi-am amintit de opera de teatru Bădăranii de Goldoni, varianta românească și de replicile memorabile – “Cum mă vezi și cum te văd”, “Să nu zic eu vorba aia!”, “Sluga dumitale!” 🙂
La final, am fost acoperiți de confetti
La plecare am fost luați de val și n-am mai putut evita aglomerația
Cu greu, am revenit la San Marco
Acolo a fost locul perfect pentru a surprinde “măscuțe” în diverse ipostaze. Imaginile mi se par fantastice.
Am vizitat și un loc pentru prima dată în acel weekend la Veneția. Este vorba de terasa magazinului Fondaco dei Tedeschi. Acesta magazin de lux se află în apropiere de podul Rialto și se bucură de cea mai frumoasă panoramă a Veneției de pe acoperișul de la etajul 6. Intrarea este liberă dar se poate intra numai cu rezervare online făcută cu o zi înainte. Am venit pregătit.
Vederile de pe terasă sunt fantastice
Am încheiat plimbarea la Veneția în singurul mod potrivit. Am luat un bilet de vaporetto de la Rialto și am făcut un tur al orașului pe apă
Veneția, văzută de pe apă
Ca d’Oro, unul din cele mai faimoase palate venețiene
Cum spuneam la început, în afară de Veneția, am mai ajuns în acel weekend și la Padova, oraș aflat la 40 de kilometri la vest. Am mers acolo cu trenul, drumul fiind doar 25 de minute.
Padova este un oraș foarte interesant al Italiei, fiind unul dintre cele mai vechi ale Italiei cu multe atracții turistice fascinante. Este de multe ori uitat de vizitatori, fiind învecinat cu mult mai faimoasele Veneția și Verona. Era și cazul meu care ajungeam aici prima dată.
Bazilica San Antonio di Padua e o capodoperă arhitectonică
Îngerul din vârf, protectorul orașului
Piața Prato Della Valle
Bazilica St. Giustina
Gradina Botanică din Padova face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Orto Botanico di Padua este cea mai veche astfel de grădină din lume, fondată în 1545 de Academia Venetiană
Astăzi, Orto Botanico includ o zonă modernă cu sere ce adăpostesc plante rare tropicale dar și grădinile originale create acum 5 secole.
Piazza della Frutta, cel mai animat loc din Padova
Am vizitat palatul Palazzo della Regione
Vederea din lojă
Cafea la terasă
Am lăsat la final cel mai faimos loc din Padova – Capella dei Scrovegni. Capela pictată de Giotto în secolul 14 este o capodoperă a artei Europene. Capela se poate vizita doar de un număr foarte mic de vizitatori pentru a proteja frescele. Locuri se rezervă online și se epuizează cu multe săptămâni în avans. Din nou, venisem pregătit cu rezervarea făcută.
Capella dei Scrovegni – de afară nu pare mare lucru
Am intrat în mediul cu aer controlat din capelă după ce am urmărit un film despre istoria frescelor
Interiorul este absolut uluitor. Am avut voie să admirăm frescele timp de 15 minute
Scrovegni, Capela Sixtina din nordul Italiei
Ultima noapte am petrecut-o la Treviso înainte de zborul spre casă
Ultima seară la plimbare prin Treviso
Carnavalul din Veneția este faimos dar în acea perioadă a anului este carnaval în majoritatea orașelor italiene, inclusiv la Treviso
Canale dei Buranelli, poate cel mai pitoresc loc din oraș
Am luat cina Hostaria dei Naneti, unul din cele mai renumite localuri
Piazza dei Signori din Treviso
Dimineața la prima oră am decolat spre casă
Mă bucur mult de fiecare dată cand văd Piteștiului, orașul meu natal, în coborârea spre Otopeni