O să povestesc mai departe de o plimbare veche, tocmai de acum 8 ani. Atunci, în mai 2011, am petrecut o săptămână pe insula Mallorca din Baleare.

Am mers cu o excursie organizată, cu zbor charter direct din București la începutul lunii mai. Tocmai apăruse programul Senior Travel și pentru că lumea încă nu prea se înghesuia, unele agenții aveau oferte disponibile pentru toți, indiferent de vârsta. Astfel, am putut profita de un tarif excelent: o săptămână de cazare la un hotel bun de 3 stele, cu demipensiune și zbor direct la doar 275 de euro cu toate taxele incluse. Nu mergeam chiar în sezon, dar la început de mai, pe insulele din Mediterană temperaturile treceau de 25 de grade și chiar și marea era destul de caldă.

A fost un sejur foarte frumos și relaxant. De-a lungul săptămânii, ne-am bucurat de vremea frumoasă la plajă, am mâncat bine și am făcut și câteva excursii: două dintre zile am închiriat o mașina și am făcut un tur al insulei iar într-o altă zi am mers cu feribotul pe insula învecinată – faimoasa Ibiza. Pentru acest articol o să mă rezum la experiența noastră pe insula Mallorca.

 

După un zbor de 3 ore cu charterul operat Air Europa am sosit pe aeroportul internațional aflat destul de aproape de capitala Palma de Mallorca. De acolo am fost preluați de ghidul local și duși cu autocarul la hotel.

Noi am stat în stațiunea Magaluf la vreo 15 kilometri vest de Palma. Este o stațiune mare, cu zeci de hoteluri și o plajă întinsă cu nisip auriu. Stațiunea este preferată de turiștii englezi (cred că 80% din oaspeți erau britanici) și destinată în special tinerilor, având o mulțime de baruri și cluburi de noapte.

Camera de hotel a fost una bună (chiar excelentă ținând cont de prețul plătit) cu o vedere frumoasă peste stațiune. Mesele la restaurantul hotelului au fost excelente, la prânz fiindu-ne suficientă o mică gustate. Singurul minus al hotelului era că se afla chiar în centrul zonei de petrecere iar muzica din cluburi duduia până pe la 5-6 dimineața. Chiar dacă stăteam la un etaj superior, tot se auzea muzica. Îmi amintesc că după o primă noapte în care n-am prea reușit să dormim de zgomot, ne gândeam să ne mutăm. Totuși, ne-am obișnuit până la urmă.

Dincolo de capitala Palma, un oraș de altfel foarte cochet și elegant, am făcut cum spuneam plimbări cu mașina închiriată. O zi am mers pe coasta vestică trecând prin orășelul Soller, plaja de la Sa Calobra până la capul Formentor, cel mai nordic punct de pe insulă. A doua zi am ajuns în partea de est, la Porto Cristo, oprind de asemenea la cumpărături în Manacor.

Mai jos e harta insulei să vă faceți o idee. Mallorca are 3.700 de kilometri pătrați. Cea mai mare distanță între două puncte de pe insulă este de 100 de kilometri. Drumurile sunt bune, dar relieful este destul de accidentat. Există autostrăzi în jurul capitalei Palma în trei direcții, iar în rest sunt multe șosele de munte cu serpentine.

Populația insulei este de 900.000 de locuitori din care jumătate locuiesc în capitala Palma. Limba vorbită de localnici este mallorquin, un dialect al limbii catalane.

 

Prima nostră plimbare a fost pe coasta de vest unde este și cel mai încâlcit drum, aceasta fiind zona cea mai muntoasă din Mallorca. Am condus o mașină micuță care nu avea un motor prea puternic și de-abia ne-am descurcat cu ea pe șoselele de acolo.

Am oprit prima dată la Soller, un orășel pitoresc aflat pe dealuri la câțiva kilometri de malul Mediteranei. Jos, pe țărm se află portul Soller iar cele două sunt legat de un tramvai de epocă devenit mare atracție turistică. Orașul de sus este cochet, cu o mare catedrală, multe clădiri istorice și muzee, iar portul este modern fiind un loc unde acostează multe iahturi de lux.

Mai departe am mers la Sa Calobra. Acesta este un mic sat la malul mării în apropierea căruia se află Cala (sau golful) cu același nume. Cala Sa Calobra este probabil cel mai pitoresc loc din întreaga Mallorca. Acolo se varsă în mare râul Pareis formând o plajă de o frumusețe rară.

Sa Calobra este extraordinar de greu accesibil. De la drumul principal care șerpuiește pe munte, se coboară abrupt pe un traseu nebun format din vreo 30 de viraje în ac de păr înlănțuite. Spunem că Transfăgărășan-ul este un drum extraordinar? Este, dar ce am văzut la Sa Calobra îl depășește. Drumul îngust șerpuiește incredibil pe coama abruptă a muntelui, din vârf de la peste 1000 de metri până jos la malul mării. De-abia ce ne-au ținut frânele pe panta de acolo. De mai multe ori am pățit să vină mașini din sens opus și a fost nevoie să mergem cu spatele până la prima curbă mai largă. A fost o adevărată aventură.

După ce am lăsat mașina la parcarea din sat, a urmat un traseu pe jos de vreo 20 de minute. Am mers pe o potecă de munte vreun kilometru trecând printr-un peisaj splendid. La final am traversat un tunel pentru a sosi în sfârșit la plajă. Acolo ne-am aruncat direct în mare în peisajul splendid.

După amiază am revenit la drum. Am urcat din nou pe drumul plin de serpentine, pentru a continua mai departe pe coasta muntelui spre nord. Pe munte am poposit la mănăstirea LLuc, cea mai mare și importantă din Mallorca.

Ultima destinație a zilei a fost capul Formentor în nordul extrem. La Formentor se află un far și conform localnicilor de acolo se vede cea mai frumoasă panoramă din Mediterană. Drumul spre far a fost din nou aventuros cu multe viraje, dar am sosit acolo la fix – aproape de apus când lumina soarelui se revărsa parcă peste stâncile abrupte spre mare. Într-adevăr peisajul de la Formentor este incredibil. Am sosit înapoi la hotel târziu, mult după lăsarea întunericului.

A doua plimbare, cea spre est, a fost mult mai scurtă. Partea aceasta a insulei este mult mai plată și implicit drumurile sunt mai drepte.

Am vizitat satul Porto Cristo, un sat pitoresc cu un port frumos și o plajă splendidă. Acolo am mâncat la o terasă și ne-am relaxat pe plajă. Apoi am vizitat principala atracție din zonă, Cuevas del Drach – adică peșterile dragonului. Acesta este un ansamblu de 4 peșteri săpate de apă în solul calcaros ce se întinde pe 25 de kilometri. Am vizitat cavernele, unele din ele inundate și am fost impresionați de frumusețea lor. Îmi amintesc că fiind o peșteră, ne îmbrăcasem gros așteptând să ne fie frig. Am ieșit de acolo transpirați, temperatura fiind doar puțin mai mică decât cea de afară.

Ultimul loc vizitat a fost orașul Manacor. Insula Mallorca este renumită pentru perlele produse acolo, iar Manacor este centrul acestei industrii. Acolo se află faimoasa fabrică a companiei Majorica, ce are magazine peste tot în jurul lumii. Pe lângă Majorica mai sunt zeci de ateliere de șlefuit perle. Am vizitat unul dintre ateliere unde am putut astfel învăța despre tradiția perlelor dar și despre tipurile și calitățile diferite. Acela a fost locul perfect pentru a lua mai multe cadouri pentru acasă. Tot la Manacor se mai află academia de tenis Nadal, orașul fiind locul nașterii lui Rafa.

Cam astea au fost locurile care le-am vizitat în Mallorca. Ar mai fi de spus mai multe despre capitala Palma dar și despre excursia pe care am făcut-o în Ibiza. Pe acestea o să le las pentru altă dată.

 

Sosirea pe aeroportul internațional Mallorca

 

Cu autocarul spre hotel

 

Hotelul Samos din Magaluf

 

Vederea de la terasa camerei

 

Jos erau numai baruri și cluburi

 

Seara pe plaja din Magaluf 

 

Numai afișe și reclame în engleză destinate turiștilor britanici

 

Zi de plajă. Golful din Magaluf are o insulă în larg. Apa avea o culoare super frumoasă.

 

După două zile relaxate ne-am închiriat mașină și am plecat la drum

 

Am oprit întâi la Soller în orașul de sus

 

Tramvaiul de epocă duce în port

 

Portul Soller

 

Începem să urcăm pe munte. Mașina de-abia mai putea

 

Lacul Gorg Blau

 

Mai departe a început nebunia, drumul spre Sa Calobra

 

Coboram tocmai până la malul mării

 

Satul Sa Calobra

 

Vederi pe traseul spre plajă

 

Pentru a ajunge trecem prin tunel

 

Torrent de Pareis, minunata plajă din Mallorca

 

Am stat până s-a dus soarele

 

Capre cocoțate pe versanții abrupți

 

Drumul de întoarcere

 

Capre sălbatice în pădure

 

O nebunie de șosea!

 

Mănăstirea Lluc, cea mai mare din Mallorca

 

Am continuat pe serpentine spre capul Formentor

 

Vederi splendide

 

Am parcat în vârful insulei. În depărtare se vede Menorca

 

Localnicii spun că acesta e cel mai frumos peisaj din Mediterană

 

Farul de la Formentor

 

Ne-am întors seara trecând pe lângă golful Palanca

 

Altă zi pe coasta de est

 

Porto Cristo

 

Am vizitat Cuevas del Drach

 

Vederi din peșteră

 

Înapoi la lumină

 

Manacor, orașul fabricilor de perle