Cel mai deosebit loc pe care l-am vizitat în Nepal a fost Pokhara – orașul aflat la 200 de kilometri vest de capitala Kathmandu. Pokhara se află la poalele munților într-un cadru natural splendid, chiar sub uriașul Annapurna I (al zecelea opt-miar al lumii și poate cel mai spectaculos vârf din Himalaia) și este recunoscută ca fiind cel mai frumos oraș al Nepalului și locul de unde începe renumitul traseu montan Annapurna Circuit.

 

Harta Nepal

 

Inițial nu aveam speranțe de a ajunge la Pokhara din lipsă de timp. După o primă zi de plimbare prin Valea Kathmandu eram foarte bucuros că am reușit să vedem deja multe locuri din ce ne propusesem și o zi la Pokhara a început să devină posibilă. Am mai realizat că din cauza drumurilor foarte proaste nu aveam timp de parcurs distanțe lungi. De la Kathmandu la Pokhara sunt 208 kilometri. Nu mică mi-a fost surpriza să aud că traseul făcut cu mașină și șofer durează 7-8 ore! Asta înseamnă cam 30 de kilometri pe oră în medie. Ce e drept era ieftin cu mașina (vreo 40 de dolari dus) dar nu aveam timp de așa ceva. Singura variantă rămânea avionul care făcea doar 25 de minute dar costa 100 de dolari dus.

Am zis că oricum o dată în viață am ocazia de a ajunge acolo și am rezervat de seara zborul de dus dimineața următoare cu Buddha Air spre Pokhara. Tarifele la zboruri locale în Nepal sunt fixe. Nu contează dacă biletul este achiziționat din timp sau în ultima clipă. Între Kathmandu și Pokhara sunt vreo 20 de zboruri pe zi operate de mai multe companii locale care mai de care mai renumite pentru probleme de nesiguranță și accidente aeriene. Cele mai puțin nesigure companii (nu le-aș putea numi mai mult pentru că au avut și ele incidentele lor) sunt Buddha Air și Yeti Airlines, restul companiilor fiind complet ocolite de turiști.

Dimineața la 8 am ajuns la aeroportul Kathmandu, terminalul domestic. Am găsit o ceață densă de nu se vedea la 50 de metri. Cum mă așteptam, în aeroport toate zborurile erau anulate sau amânate din motive de vreme. Haos în toată regula: sute de oameni așteptau vesti despre zborurile lor, anunțuri peste anunțuri de nu se înțelegea nimic iar nimănui nu i se permitea accesul în zona de îmbarcare. De parcă nu era suficient, din 10 în 10 minute se lua curentul. M-am gândit serios să revenim la hotel și să renunțăm. După vreo oră s-a dat drumul pasagerilor la controlul de securitate către terminal. Acolo, o altă hărmălaie. La fiecare ghișeu de îmbarcare stăteau angajați ai companiilor care actualizau într-un Power Point orele estimate de plecare iar pasagerii se îmbulzeau în jurul lor să afle primii informațiile.

Ceața începea să se ridice, era clar că se va da drumul la zboruri. Pe la ora 10 a început îmbarcarea și am urcat în autobuze. Am trecut mai întâi pe lângă un avion ATR-42 mai nou al lui Buddha Air, dar din păcate nu am oprit acolo. Am mers tocmai în capătul aeroportului unde am fost lăsați lângă un avion mititel, un Beech 1900D. Avionul cu 14 locuri nu arăta deloc bine întreținut, dar ne-a mai încurajat puțin cunoștința cu pilotul britanic care părea destul de experimentat. Aveam loc pe partea dreaptă de unde se văd cel mai bine munții. La scurt timp după îmbarcare, a început decolarea. Motorul cu elice vuia puternic iar avionul scârțâia din toate încheieturile în timp ce ne ridicam prin nor. Sincer, nu mi-a fost frică niciodată de un zbor așa de tare. Totuși, imediat ce am ajuns deasupra norilor și au apărut vârfurile din Himalaia foarte aproape de noi am uitat de orice teamă iar timp de 25 de minute nu mi-am luat ochii de la ei. Nici nu am simțit cum a trecut timpul și am început coborârea spre Pokhara.

 

 

Chiar dacă zborul a întârziat peste 2 ore, șoferul încă aștepta la sosiri Pokhara. Rezervasem un tur de oraș cu mașina, oprind pe la câteva din locurile interesante de prin oraș. Turul ar fi trebuit să dureze vreo 4 ore iar la final urma să decid ce facem mai departe. Prima impresie la Pokhara a fost că orașul e mult mai aerisit – atât la propriu cât și la figurat: clădirile nu sunt înghesuite, traficul auto e redus iar aerul este mult mai curat comparativ cu poluarea din Kathmandu. Vremea a fost numai bună de plimbare: 24 de grade și soare.

Următoarele câteva ore am vizitat mai multe locuri mai mult sau mai puțin interesante de prin zonă. Am mers mai întâi la unul dintre canioanele de la marginea orașului unde se află un pod suspendat lung de câteva sute de metri. Trecerea sa este o experiență iar peisajul este foarte frumos peste albia râului Kali. Dacă noi am avut ceva emoții mergând pe podul care se balansa, localnicii treceau nonșalanți amuzându-se de turiști. Nu departe de acolo am mai oprit la parcul de lângă Seti River Gorge (cel mai frumos dintre canioanele de care vorbeam). De acolo am luat binecuvântarea cu vopsea pe frunte (tilak cum o numesc hindușii) de la un preot care aștepta vizitatorii. În aceeași notă am oprit apoi la un templu hindus din nordul Pokhara. Nu era templul în sine foarte interesant, dar locația pe un vârf de deal permitea câteva din cele mai frumoase vederi peste zonă. Mai departe a urmat un drum puțin mai lung cu mașina până în sudul orașului unde am vizitat Devi’s Falls și peștera din apropiere. Cascada este interesantă (probabil chiar spectaculoasă în sezonul ploios) dar nu mi-a plăcut că era blocată de gratii și nu se putea apropia nimic. Peștera de peste stradă în schimb era impresionantă dar nu se păstrase mai deloc aspectul său natural fiind transformată în templu hindus. La jumătatea peșterii s-a luat curentul și am putut ieși de acolo doar cu ajutorul telefoanelor.

Traseul făcut era oarecum turul standard de oraș, dar până aici nu mă impresionase cu nimic. Nu zăbovisem nicăieri mai mult de 10 minute și mai era timp suficient. Nu departe de acolo se afla templul budist World Peace Pagoda în vârf de munte. Templul se pare că nu era inclus în turul meu iar șoferul nu a fost de acord să ne ducă chit că erau 3-4 kilometri de mers. A fost necesară o discuție cu patronul firmei care a fost de acord cu „ocolul”, evident după ce mi-a oferit un nou „best price”cu câțiva dolari în plus. Am urcat ceva cu mașina pe niște serpentine neasfaltate iar de la parcare am mai avut de urcat vreo 15 minute pe scări. De aici se vede una dintre cele mai frumoase priveliști din Nepal. Se vede splendid centrul Pokhara de-a lungul lacului Phewa, întreaga vale formată de râuri prin topirea zăpezii și deasupra tuturor masivul Fishtail peste care domină Annapurna. Ce e drept munții se pot vedea perfect destul de rar (mai ales dimineața) și am prins ceva nor în depărtare care obtura priveliștea spre Himalaia, dar am adăugat mai jos un film cum se vede din Pokhara pe o zi complet senină. Este una din cele mai frumoase priveliști din lume, zic eu.

 

 

World Peace Pagoda este un templu budist japonez care pe lângă priveliștile grozave pe care le oferă arată foarte bine cu marea sa stupă albă și statuile aurite ale lui Buddha. Locul este și o oază de verdeață și flori iar curățenia este impecabilă (asemenea celor mai multe temple budiste). A fost una din opririle speciale la Pokhara.

După o gustare la prânz, am vizitat International Mountain Museum, cel mai faimos muzeu din oraș. Acesta a fost realizat cu sprijinul mai multor asociații montane din jurul lumii și prezintă expoziții despre cele mai faimoase vârfuri din Himalaia, despre cei mai faimoși alpiniști care au ajuns în zonă și echipamentele lor, despre popoarele care trăiesc în munți dar și despre impactul încălzirii globale asupra ghețarilor din Nepal. Muzeul este foarte interesant și am petrecut destul de mult timp acolo.

Se făcuse ora 3 și era momentul unei decizii ce urma mai departe. Puteam lua un zbor înapoi spre Kathmandu (dar de-abia ce nu mai îmi tremurau picioarele după emoția de dimineața), puteam merge cu mașina spre capitală (dar 7 ore în mașină era ultimul lucru de care aveam chef) sau puteam rămâne peste noaptea în Pokhara și pleca cu avionul a doua zi (asta a fost decizia mai înțeleaptă până la urmă). Șoferul m-a dus la „hotelul patronului” care spre deosebire de așteptările mele nu a fost deloc rău (și doar 20 de dolari pe noapte). Hotelul se afla în centru, aproape de malul lacului Phewa.

După o bere pe terasa de pe acoperișul hotelului am mers la o plimbare de seară la malul lacului. Phewa este un lac montan frumos, caracterizat de insula din mijlocul său unde se află un templu hindus dar și de coloratele bărci ale pescarilor locali. Este un loc deosebit care merită văzut. Înainte de asfințit am făcut o plimbare cu barca spre templul de pe insulă. Am mers cu mai mulți turiști localnici pe barcă dintre care era clar că unii din ei nu mai văzuseră străini. Am ajuns astfel să fac poze și selfie-uri cu  nepalezii de pe barcă. Foarte simpatici și prietenoși cu toții. Vederile de pe lac sunt grozave (dacă n-ar fi fost nor la munte erau de-a dreptul fantastice).

Bulevardul de la malul lacului este locul unde se află mai toate magazinele, pub-urile, restaurantele și cluburile din oraș. Această zonă din Pokhara este destinată clar turiștilor străini și are un aer foarte occidental. Am mâncat foarte bine acolo, restaurante fiind pe alese și opțiuni de distracție destule.

După un somn profund datorită aerului curat de munte din Pokhara, m-am trezit dimineața devreme pentru a merge într-o mini-excursie la răsărit. Este un fel de tradiție locală ca orice vizitator să meargă într-una din dimineți pe un munte din apropiere pentru a vedea culorile răsăritului peste Himalaia. Locul preferat pentru asta este Sarangkot, un vârf mai înalt aflat la 20 de kilometri de oraș. Am plecat pe la 5 dimineața cu un taxi și am fost lăsați la o terasă nu foarte departe de vârf. Vederea era bună și de acolo, dar am zis că nu se poate, trebuie neapărat urcat până sus de tot în vârf, unde este amenajată și o platformă de observație. Așadar am mai urcat pe munte încă vreo douăzeci de minute pentru a sosi la Sarangkot View Point, unde am găsit câteva sute de turiști chiar la fix pentru a vedea răsăritul. Am realizat că nu vom avea o priveliște complet senină pentru că aceiași nori se încăpățânau să stea la poalele munților. Totuși, cum a răsărit soarele au început să se vadă reflexiile portocalii pe zăpada piscurilor muntoase. Imaginea este de neuitat. La fel de frumoasă este vederea peste Pokhara și văile din jur când aburii dimineții se ridică și se luminează. Am stat vreo oră pe la Sarangkot iar apoi am revenit hotel la micul dejun și relaxare pe terasă.

Înainte de a pleca am mai dat o tură pe bulevardul principal din Pokhara de unde am luat mai multe suveniruri pentru acasă (prețurile mi s-au părut mai bune decât în Kathmandu) iar înainte de prânz am plecat cu taxiul la aeroport. Am zburat tot cu Buddha Air înapoi, dar de data asta cu ATR-42 „mare”. Pe drum am admirat din nou vârfurile munților, iar acest zbor a fost la timp și fără alte probleme. Restul timpului l-am petrecut prin Kathmandu, căruia voi dedica următorul articol.

 

Dimineața la aeroportul Kathmandu. Ceață densă

 

Haos la aeroport. Toate zborurile amânate din cauza vremii. Mai mult, se luase și curentul

 

Statusul zborurilor se actualiza în Powerpoint

 

Ziarul local cu Halep pe prima pagină

 

După vreo 2 ore au dispărut norii și am fost duși la avion. Cu Buddha înainte!

 

Nu mi-a fost niciodată așa frică la un zbor

 

Totuși când am văzut munții am uitat de teamă

 

Incredibil de frumos

 

Aterizarea la Pokhara

 

Mai aveam puțin și sărutam pământul. Am ajuns în siguranță!

 

Sosirea la Pokhara

 

Am fost așteptat de un șofer cu o mașină nouă

 

Pokhara este un oraș mult mai aerisit (la propriu și la figurat)

 

Canionul de la nord de oraș

 

Pe podul suspendat  

 

Localnicii trec fără nicio emoție

 

Parcul din apropiere duce la un alt canion

 

Seti River Gorge

 

Mi-am luat binecuvântarea de la un preot

 

Oprire pe la un templu hindus

 

Sfânta vacă

 

Oprire la sud de oraș, la Devi’s Fall

 

Cascada Devi în sezonul uscat

 

Peste drum este o mare peșteră

 

Peștera Gupteshor Mahadev transformată în templu hindus

 

Din nou la lumină

 

Mai târziu am urcat pe munte la World Peace Pagoda

 

De sus se vede o priveliște splendidă peste oraș

 

World Peace Pagoda

 

Steagurile de rugăciune budiste

 

Templul e unul japonez

 

Marea statuie a lui Buddha

 

De sus se vede minunat Pokhara

 

Templul a fost cel mai curat loc pe care l-am găsit în Nepal

 

Înapoi spre centrul Pokhara, vederi peste dealurile terasate

 

International Mountain Museum Pokhara

 

Vârfurile din Himalaia

 

Muzeul este destul de mare

 

Alpiniști care au cucerit Everestul

 

Echipament montan

 

Efectele încălzirii globale asupra ghețarilor

 

Restaurantul muzeului

 

Mai departe am hotărât să rămân peste noapte la Pokhara

 

Camera de hotel, decentă

 

Vederea de la terasa hotelului

 

După amiază am mers spre lac

 

Lacul Phewa

 

Frumoasele bărci colorate

 

Se pot face plimbări pe lac

 

Ambarcațiunile turistice improvizate

 

Templul Tal Barahi pe insula de pe lac

 

Imagini de pe insuliță 

 

Vedere spre Pokhara

 

Înapoi spre țărm

 

Se lasă seara peste Phewa Lake

 

Mall-ul din Pokhara

 

Strada mare din Pokhara – plină de magazine și baruri

 

Suveniruri locale

 

La finalul serii, clătite și ceai cu ghimbir

 

Dimineața am plecat cu noaptea în cap pentru a vedea răsăritul la Sarangkot

 

Am urcat mai sus spre vârf

 

Sute de oameni veniți să vadă răsăritul

 

Nu prea se văd munții din cauza norilor

 

Soarele urcă pe cer

 

Printre nori am văzut Annapurna (se poate observa în mijlocul imaginii)

 

La coborâre

 

Se crapă de ziuă peste Pokhara

 

Mașinile cu turiști revin spre oraș

 

Înainte de plecare am mai făcut o plimbare pe malul lacului și am luat ultimele suveniruri

 

O ultimă vedere de pe acoperiș

 

Am revenit la aeroport

 

La întoarcere am zburat cu avionul „mare”: ATR-42

 

La revedere Annapurna

 

Am sosit la Kathmandu

 

Din nou mă aștepta șoferul pentru a reveni spre oraș