Ne-am obișnuit de-a lungul anilor să facem o vacanță de vară undeva la începutul lui august când de obicei am mers pe undeva la mare prin sudul Europei. Anul trecut am ales o destinație mai neobișnuită pentru concediul de vară: departe de casă, tocmai în Coreea de Sud. Ne-am decis să mergem pentru că era o destinație aparte, unde ne doream de mult să ajungem, iar costurile în sezonul de vârf în august erau comparabile cu o vacanță prin Grecia sau Italia. Am stat acolo 8 zile petrecând jumătate din timp în capitala Seul și restul pe insula tropicală Jeju.

Pentru a ajunge la Seul am zburat cu Qatar Airways via Doha. Am găsit bilete la un preț bun iar escalele au fost excelente (2-3 ore și la dus și la întoarcere). Zborul cu Qatar a fost ca de obicei confortabil – cel scurt spre Doha m-am uitat la filme, iar pe cel lung de 8 ore până la Seul am dormit dus.

Am aterizat seara pe aeroportul Incheon aflat pe o insulă la 60 de kilometri vest de Seul. Formalitățile de intrare în țară au fost foarte eficiente (românii nu au nevoie de viză în Coreea) și am ieșit destul de repede. Pentru că era târziu nu am mai prins trenul express spre Seul și am luat taxiul spre hotel. Drumul pe autostradă până în centru a durat cam 45 de minute ținând cont că noaptea târziu nu era trafic deloc.

Înainte de vă povesti despre locurile pe care le-am vizitat, o să spun câte ceva despre planificarea călătoriei. Evident voiam să vizităm capitala Seul, să facem o excursie la granița cu Coreea de Nord, iar pentru restul vacantei am fi vrut o destinație la plajă. Variante erau Busan în sud-est unde se putea ajunge cu trenul de mare viteză sau insula Jeju din Marea Japoniei. Nu aveam timp de ambele și în cele din urmă am ales să stăm 4 zile la Jeju, fiind atrași de peisajele deosebite de pe insulă. Am găsit zboruri interne spre Jeju foarte ieftine (vreo 50 de euro dus-întors) cu Asiana, una din cele două mari companii aeriene. Întoarcerea am ales-o cât să se potrivească direct cu zborul de întoarcere fără a mai reveni la Seul.

Cazarea în Coreea a fost neașteptat de ieftină. Am stat la hoteluri foarte bune, de 4 stele unde am plătit cam 40-50 de euro pe noapte pentru o cameră duble. La Seul am ales un hotel relativ central în zona Dongdaemun, aproape de mai multe stații de metrou. De altfel, metroul este cea mai bună variantă de deplasare prin capitala aglomerată. Am mers la Seul în luna august când vremea este caldă dar și șansele de ploaie sunt mari. Până la urmă am avut noroc și am prins doar o zi cu ploaie tot concediul.

Seul este unul din cele mai mari orașe ale lumii. Populația orașului propriu-zis este de peste 10 milioane, iar întreaga zonă metropolitană are 25 de milioane de locuitori. Dispunerea sa este mai neobișnuită, nu există un centru real, ci este mai degrabă o colecție de orașe alăturate fiecare cu propriul său centru financiar și comercial. Întinderile sunt imense și aglomerația pe măsură. Există totuși un centru vechi al orașului unde se află majoritatea atracțiile turistice. Printre acestea se numără mai multe palate ale împăraților, temple confucianiste, parcuri verzi sau turnuri de unde se pot vedea priveliști peste metropolă. Dincolo de aceste atracții, Seul e un loc numai bun pentru a înțelege o cultură extrem de aparte cu obiceiurile și tradițiile sale, pentru a cunoaște oameni deosebiți sau pentru a gusta mâncăruri delicioase. Nu e genul de oraș unde mergi ca să vizitezi anumite obiective, ci un loc de care să te bucuri, extraordinar de variat – modern și tradițional în același timp.

Marea majoritatea a atracțiilor din Seul le-am vizitat încă din prima zi după sosirea în Coreea când am petrecut ceva mai mult timp prin orașul vechi. Spuneam că metroul este cel mai bun mod de deplasare prin Seul. Este destul de ieftin – un bilet în oraș costă 1250 won (aproximativ 4 lei) și extrem de eficient. Rețeaua este vastă și există stații cam prin toate punctele de interes. Mai mult, în fiecare stația importantă sunt amenajate magazine, iar metroul poate fi un loc bun pentru cumpărăturile de suveniruri. Mai jos, o imagine cu vasta rețea din Seul.

Am stat aproape de stația de metrou Dongdaeumun unde aveam acces la 3 linii diferite de metrou. Primul loc unde am mers a fost zona Jognno, în orașul vechi unde se află palatele imperiale. Am vizitat mai întâi palatele Changdeok și Changgyeong, care datează din secolele 12-13. Primul dintre ele este foarte vast, fiind sediul regal pentru mai multe secole. Turul se face doar cu ghid (3000 won) și durează cam o oră. Am vizitat sala tronului, pavilioanele colorate și grădina secretă, timp în care am aflat multe informații utile despre istoria Coreei, o țară aflată mai mereu sub influența celor două mari imperii vecine – China și Japonia. Mi s-a părut foarte interesant sistemul ingenios de încălzire prin podea folosit cu multe secole în urmă. Acesta este și explicația pentru care coreenii preferau să doarmă direct pe jos. Changdeok face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Al doilea palat vizitat Changgyeong este cel mai vechi păstrat, fiind reședința de vară a regelui și sediu imperial în perioada când marele palat Gyeongbok (de care o să vă spun mai târziu) se afla în construcție.

Chiar lângă Changgyeong se află cel mai important templu al Coreei, Jongmyo. Vizitele la templu se fac și ele doar cu ghid la ore fixe (3000 won), iar locul este foarte important pentru Coreeni, fiind dedicat împăraților Coreeni și locul unde se practică ceremoniile anuale dedicate acestora. Am aflat de la ghid multe aspecte interesante ale culturii coreene. Jumătate dintre coreeni sunt atei, iar restul sunt în cea mai mare parte creștini sau budiști, acestea fiind cele două mari religii. Interesant este că aproape 80% dintre coreeni, indiferent de religie, practică filozofia confucianistă. Printre cele mai importante aspecte ale filozofiei sunt grija față de natură și orice formă de viață și respectul față de părinti și strămoși sau față de cei mai în vârstă în general. Jongmyo nu este un templu religios ci confucianist. Aici vin coreeni să aducă omagii împăraților existând capele dedicate fiecăruia. De două ori pe an (aproape de echinocții) au loc ceremonii uriașe în care toți urmașii regilor (câteva sute de mii de oameni) vin să le aducă omagiul. Practici similare se fac de către toți coreeni, care au în case mici capele dedicate strămoșilor lor. Am aflat că în Coreea este ceva normal ca cineva să te întrebe câți ani ai. Este obligatoriu pentru ei să știe dacă persoana cu care discută este mai în vârstă decât ei, iar în caz afirmativ ei vor acorda un respect suplimentar (spre exemplu vor ceda scaunul la metrou).

Am revenit după vizită în subteran de unde am mers cu trenul în direcția Seul Station. De acolo se urcă pe dealul Namsan unde se află Seul Tower, cel mai potrivit loc pentru a vedea panorama orașului. Pentru a ajunge la Namsan se urcă cu telecabina, iar apoi se continuă la pas pe o pantă destul de abruptă. Parcul are o vegetație deasă cu copaci seculari iar toate gardurile sunt decorate cu lacăte ale îndrăgostiților, fiind considerat unul din cele mai romantice locuri din capitală. Spre vârful turnului se urcă cu liftul. Seul Tower are 236 de metri și pentru că este construit pe un deal înalt în mijlocul orașului oferă cele mai bune priveliști. Vederile din turnul de observație pe 360 de grade sunt grozave și dau o impresie reală despre cât de mare este metropola.

Am coborât din Namsan cu telecabina și apoi cu funicularul spre centrul vechi. După amiaza o rezervasem pentru cel mai important palat și în același timp principala atracție turistică din Seul – Gyeongbok-gung. Acesta a fost marele palat al dinastiei Joseon, sediul regal între secolele 14 și 16. Domeniul palatului este imens și include zeci de pavilioane, clădiri administrative, temple sau pagode. Este extrem de bine îngrijit, parcul fiind plin de flori multicolore, arbuști și nuferi pe apă. Dincolo de clădirile istorice, foarte interesant de văzut la Gyeongbok sunt localnicii îmbrăcați în costume populare care vin la templu pentru sesiuni foto. E fascinant să stai să-i privești. Am văzut sute de fete și băieți tineri îmbrăcați în hanbok, costumul tradițional din vremea împăraților. Asemenea costume elegante și foarte colorate se pot închiria chiar de la palat și am văzut chiar mulți turiști străini purtându-le.

Am continuat apoi plimbarea prin centrul modern: am trecut pe la guvern și clădirile ministerelor care sunt toate pe bulevardul din apropiere de palatul Gyeongbok. Mai departe am mers pe malul râului amenajat Cheonggye unde am găsit zeci de standuri cu street food care arăta delicios. N-am rezistat să nu ne alăturăm localnicilor la masa în aer liber.

Seara am ieșit prin zona universitară Hongdae aflată în vestul orașului. Hongdae Street este unul din locurile preferate de localnici pentru plimbări noaptea târziu. Unii ies la masă, alții fac cumpărături. Ai ce face pe Hongdae. Tot acolo au loc concerte ad-hoc. Mai exact, vin tineri talentați (mai multe sau mai puțin) care susțin concerte, fac stand-up sau numere de magie iar trecătorii se strâng în jurul lor. Se pare că acolo s-au lansat mai multe din trupele de K-Pop care între timp au ajuns faimoase. Sunt și zeci de baruri, restaurante și cluburi prin Hongdae dar și săli de karaoke sau de jocuri electronice – activități favorite printre coreeni. Am trecut și noi pe la o sală de jocuri, am făcut ceva shopping iar apoi am mers la cina într-un restaurant tradițional cu separeuri unde am servit masa.

Noaptea târziu am revenit la hotel, încă obișnuiți cu fusul orar de acasă unde era cu 6 ore mai târziu. Asta a fost doar cum am petrecut prima zi la Seul, mai multe despre ce am văzut mai departe în următoarele episoade.

 

Escala la Doha în drum spre Coreea

 

Am sosit seara pe aeroportul Incheon

 

Am luat taxiul până la hotel în centru

 

Hotelul nostru era în zona Dongdaemun

 

Centrul modern de artă Dongdaemun

 

Bani coreeni. 1000 won = aproximativ 1 dolar

 

Metroul e cel mai bun mod de deplasare prin oraș

 

La metrou se găsesc mii de magazine cu de toate

 

Coreenii sunt obsedați de siguranță – la fiecare stație se găsesc dulapuri în caz de dezastre 

 

Prima vizită la palatul Changdeok-gung

 

Ghidul ne povestește despre istoria palatului

 

Curtea centrală a palatului

 

Tronul regal

 

Apartamentele regale aveau încălzire prin pardoseală

 

Am mai trecut pe la palatul Changyeong-gung din apropiere

 

Intrarea la templul Jongmyo

 

Turul complexului cu ghid în engleză

 

Mormintele împăraților coreeni

 

Urnele pentru ceremoniale

 

Anual la Jongmyo strămoșii împăraților vin să aducă omagii

 

Gara centrală

 

De acolo am urcat spre Seul Tower

 

Ultima parte din drum, cu telecabina

 

Parcul Namsan

 

Parcul este plin de lacăte ale îndrăgostiților

 

Seul Tower

 

Vederea din turn

 

Seul – o metropolă uriașă

 

Vedere spre centrul vechi

 

Până și toaletele au vedere spre oraș

 

Coborând înapoi spre oraș

 

Gyeongbokgung, cel mai important palat din Seul

 

Marele pavilion

 

Coreeni obișnuiesc să vină la palat în costume populare pentru sesiuni foto

 

Palatul este uriaș. Sunt zeci de clădiri

 

Statuile reprezintă horoscopul chinezesc

 

Marea pagodă

 

Foarte multe filme de epocă au fost filmate la Gyeongbokgung

 

Pavilionul Gyeonghoeru înconjurat de apă

 

 

Am revenit în oraș. Aici guvernul Coreei

 

Alte clădiri guvernamentale înconjurate de nuferi

 

Bulevardul principal din Seul – Sejong-daero

 

Era foarte cald. Copiii se răcoreau la fântâni

 

Unul din monumentele mai neobișnuite din centru

 

Râul Cheonggye

 

Strada Cheonggyecheon

 

Standurile de street food arată apetisant

 

După masă, vată de zahăr

 

Statuie cu baloane

 

Seara am mers în districtul studențesc pe strada Hongdae

 

Zona este preferată de tineri pentru concerte ad-hoc

 

Lumea iese prin Hongdae și la shopping

 

Am mers la un restaurant tradițional pentru cină

 

Varietate de frigărui

 

Mâncarea merge bine cu soju (un fel de sake mai slab)

 

Coreeni la cules jucării de pluș 

 

Jocuri video la dublu – pentru o seară romantică

 

Dacă nu – dans!

 

Am revenit la hotel seara foarte târziu