Ziua mea preferată dintre cele petrecute la Dubai a fost când am plecat la Abu Dhabi. Am spus deja că nu sunt mare fan al Dubaiului dar la Abu Dhabi mergeam pentru prima oară în timp ce la Dubai era vorba de o revedere, acesta fiind parțial motivul pentru care mi-a plăcut mai mult acolo.
Emiratele Arabe Unite înseamnă de fapt 7 provincii fiecare cu o anumită autonomie proprie. De departe cele mai importante sunt Abu Dhabi și Dubai. Celelalte cinci sunt Ajman, Fujairah, Sharjah, Ras-al-Khaima și Umm al-Kuwain. Chiar dacă cel mai cunoscut este Dubai-ul, cel mai bogat este de departe Abu Dhabi. La fel ca și mărime, emiratul Abu Dhabi reprezintă două treimi din suprafața țării.
Fiecare emirat are șeicul său, dar președintele este Khalifa bin Zayed al-Nahyan, șeicul din Abu Dhabi. Prim ministru este șeicul din Dubai, Mohammed bin Rashid al-Maktoum. Existența și uniunea emiratelor se bazează enorm pe relațiile bune dintre cele două familii, al-Nahyan și al-Maktoum care își alternează succesiunea la postul de președinte și deja se vehiculează zvonuri că prințul moștenitor Hamdan al-Maktoum se va căsători cu fiica șeicului din Abu Dhabi. Un exemplu faimos al bunelor relații datează din 2009 când în urma crizei imobiliare Dubaiul nu mai avea bani să termine cel mai înalt turn din lume. Șeicul din Abu Dhabi a „donat” 10 miliarde de dolari și construcția a continuat, numele clădirii fiind schimbat din Burj Dubai în Burj Khalifa în cinstea acestuia.
Pentru că eram patru, taxiul a fost nu numai cel mai confortabil mod de deplasare din Dubai, dar și cel mai ieftin. Parcă am dat 200 de dirhami (paritate aproape egală cu leul) pe drum, iar 4 bilete cu autocarul ne-ar fi costat tot atât. Cele două orașe sunt legate de o autostradă cu 3-4 benzi pe sens. Apropo de ce ziceam mai devreme despre relat iile familiilor e amuzant că numele autostrăzii este Sheikh Zayed road în Dubai și Sheikh Maktoum road în Abu Dhabi. După o oră și ceva de mers am ajuns la prima noastră oprire, Marea Moschee.
Moscheea Sheikh Zayed a fost inaugurată în 2007 și este cea mai mare construcție religioasă din țară. După ce am văzut mai multe locuri din lumea arabă aș putea adăuga că e poate cea mai frumoasă moschee din lume. Moscheea arată incredibil fiind construită în întregime marmură albă. Arhitectura este una deosebită parcă inspirată din palatul sultanului din 1001 de nopți. Intrarea la moschee este gratuită și se organizează tururi ghidate la ore fixe. Lucrurile sunt foarte stricte, fotografii sunt permise doar în anumite zone iar femeile sunt obligate să aibă capul și corpul acoperite în întregime. După intrarea prin poarta impozantă am continuat traseul spre imensa curte ce poate adăposti la rugăciuni 40.000 de oameni. Curtea este ornată cu bijuterii prețioase și coloanele sunt suflate în aur. Interiorul moscheii nu este nici el mai prejos găzduind decorațiuni din bijuterii scumpe dar și cel mai mare covor persan din lume. Am stat vreo două ore bune la moschee și am făcut o mulțime de poze, imagini superbe pe care vă invit să le vedeți mai jos.
Moscheea albă este cea mai importantă atracție turistică din Abu Dhabi. O altă zonă interesantă este Corniche, promenada cu zgârie-nori de la malul mării. Noi văzusem destui zgârie-nori prin Dubai așa că nici n-am mai ajuns acolo ci ne-am urcat într-un alt taxi spre renumitul parc de distracții din oraș, Ferrari World.
Ferrari World este cel mai mare parc de distracții indoor din lume. A fost construit așa din motive evidente, temperatura din Abu Dhabi fiind mult prea ridicată în timpul anului. Tematica aleasă este strâns apropiată de o mare pasiune a emirilor înnebuniți după bolizii de mare viteză. Dincolo de mașini este și o tematică Italiană, mai multe atracții fiind legate de locații din cizmă.
Un film de prezentare al parcului:
Un bilet de intrare la parc începe de la 250 AED. Cele mai multe atracții sunt indoor, singurele excepții fiind două roller coastere care sunt construite la exterior. Biletul de intrare asigură accesul liber la majoritatea atracțiilor, dar există și unele contra cost (precum Ferrari Simulator) și altele care necesită rezervare pentru o oră fixă.
Am început prin a ne planifica timpul, făcând rezervări la câteva atracții unde era necesar și aflând orele pentru spectacole. De spectacole nu am fost tocmai incantați, sunt doar trei și destul de mediocre: RED (un show cu dans și cascadorii pe motociclete), Viva Ferrari (o proiecție 3D) și Pit Stop (o demonstrație de schimbare a pneurilor din F1). Muzeul Ferrari adăpostește cele mai scumpe modele ale scuderiei și merită și el o vizită.
Mi-a plăcut mult cursa de karturi, foarte bine organizată și simulatorul de zbor Viaggio in Italia. Cele două roller coastere trebuie încercate. Fiorano GT Challenge e ceva mai „light” – nu atinge viteze foarte mari. În schimb, vedeta parcului de departe este Formula Rossa, cel mai rapid roller coaster din lume care atinge viteze de 240 km/h. La Formula Rossa sunt cozi mari și am preferat să-l lăsăm la final când se mai eliberase din aglomerație. Un mic disconfort la roller coastere a fost diferența de temperatură între frigul din interior și căldura mare din afară. Nu vreau să îmi imaginez cum e vara. Dintre atracțiile contra cost, am încercat Simulatorul Ferrari unde am fost zgâlțâit destul de bine. Pentru pasionați există și Ferrari Experience unde se poate conduce o mașină reală.
A fost o după amiază foarte frumoasă la parcul de distracții de unde nu am plecat decât seara târziu. Cu toate astea aș concluziona că Ferrari World nu se ridică la nivelul marilor parcuri din vest. Ca să păstrez tradiția din celelalte articole despre parcuri de distracții o să dau și niște note.
Notele mele pentru Ferrari World:
Diversitatea atracțiilor: 7/10
Spectacole și animații: 5/10
Roller-coastere: 7/10
Atracții pentru copii: 8/10
Timp pierdut la cozi: 5/10
Preț intrare/mâncare: 6/10
Must try: Formula Rossa, Karting Academy, Viaggio in Italia, Fiorano GT Challenge
Nota parc: 6.5/10
Aceasta e ultima parte din povestea despre vacanța noastră din acest an, una cu adevărat de vis, în care am văzut locuri superbe și foarte diferite: plaje pustii, balene, ruine antice, rezervații de animale, locuri mistice sau peisaje spectaculoase în Sri Lanka, apa turcoaz și bancurile de nisip din Maldive sau construcțiile impunătoare care bat toate recordurile din Dubai și Abu Dhabi. Sper să mai repet cândva un concediu asemănător. Până atunci, mai am multe altele de povestit…
Am plecat cu taxiul din Dubai
Ferrari remorcat, o priveliște comună numai prin UAE
Autostrada Sheikh Zayed
Parcarea de la Moscheea albă
Moscheea arată fabulos
Am făcut o grămadă de fotografii
Intrarea în complex
O imagine memorabilă
Din curtea interioară
Interiorul moscheii
Cel mai mare covor persan din lume
La plecare
Soarele ardea deja puternic
Tunelul spre insula Yas
Acolo este Ferrari World
Gata de distracție
Exponate F1 la intrare
Muzeul Ferrari
Unul din spectacole
Roller coaster
Parcul e interior, dar roller coasterele sunt afară
Karting
Formula Rossa, cel mai rapid roller coaster din lume
Atinge peste 240 km/h
Ferrari simulator
Salut Cristi, am citit cu placere randurile tale, cu atat mai mult cu cat anul asta am sa ajung si eu in Dubai.
Spune-mi te rog, la Ferarri World, cat se sta la coada la atractiile principale (ex. Formula Rossa)? Este coada distincta pentru locurile din fata sau se sta la comun?
Merci!
Salut Viorel,
Noi am fost la Ferrari World in sezonul turistic de varf (in ianuarie) si nu era foarte aglomerat.
Cu exceptia Formula Rossa cozile erau scurte (5-10 min). La unele atractii aveam rezervare pentru o anumita ora.
La FR era coada lunga de la inceput, aproape o ora se statea. Noi am preferat sa lasam la final FR cand era liber si nu am asteptat deloc. Ar fi o idee buna asteptati, daca nu exista bilete mai scumpe cu care se sar cozile.
Pentru locuri se sta la comun, e dupa noroc. Cred ca daca nu nimeriti bine puteti cere sa asteptati urmatorul tren.
Vacanta frumoasa!