Antalya este una dintre destinațiile favorite ale românilor pentru concediul de vară, cu o ofertă foarte bună hotelieră și cu chartere dese care fac legătura cu aeroportul local. Antalya este locul cu una din cele mai mari densități de hoteluri de 5 stele din lume și este locul unde conceptul all-inclusive este la el acasă. Turismul all-inclusive nu a fost inventat în Turcia, dar cred că hoteluri turcești l-au făcut cu adevărat cunoscut printre români în ultimele două decenii.
Eu am fost în Antalya o săptămână în vara lui 2009. A trecut ceva mai mult timp de atunci, dar m-am gândit că nu am povestit deloc de Turcia până acum și am zis că e cazul. Prin acele vremuri, aveam un obicei vara. Mai întâi ne luam concediu iar cu câteva zile înainte de plecare mergeam la câteva agenții de turism unde întrebam ce oferte last minute au. Am reușit așa să găsim câteva prețuri excelente, fiind o variantă ideală pentru cine preferă să zboare și nu-și poate planifica vacanța din timp. Era început de septembrie și mergeam în Turcia cu charter direct din București, hotel bun de 5 stele , regim all-inclusive pentru mai puțin de 500 de euro cu toate taxele incluse.
Am ales hotelul Alara Park din Incekum aflat aproape de Alanya la 100 de kilometri est de aeroport. Din opțiunile pe care le aveam printre cele mai bune. Acum pot spune că nu era chiar cine știe ce hotel, dar atunci pentru noi a fost chiar deosebit, prima vacanță la cinci stele.
Am zburat spre Antalya cu un charter Atlas Jet, iar de la aeroport am fost luați cu autocarul. O oră și jumătate zborul și tot atât transferul. Țin minte că am ajuns în Antalya după o furtună torențială și ne-am speriat puțin de vreme. Prima noastră zi a fost și singura zi cu nori pe cer, apoi am avut parte numai de soare și de temperaturi foarte mari, de 30-35 de grade. Am petrecut o săptămână la Alara Park, un hotel unde ne-am simțit foarte bine. Hotelul avea vreo 5 clădiri de câteva etaje, plajă proprie cu nisip, mai multe piscine, teatru de spectacole, discotecă, 3 restaurante, mai multe baruri, terenuri de sport, activități nautice și multe altele. Camerele erau mari, dar nu arătau cine știe ce. Ce e cu adevărat impresionant la Alara și în general în Turcia sunt serviciile, unde o armată de oameni încearcă să-i facă pe turiști să se simtă cât mai bine. Mâncarea e pur și simplu excepțională, super-diversificată (nu cred că am mâncat de 2 ori același lucru) și foarte proaspătă și bună. Deserturile erau absolut delicioase. M-am îngrășat în Turcia. A fost greu să rezist la toate deliciile și am pus câteva kilograme pe mine. Principalul dezavantaj, hotelul era plin de ruși, complet străini de maniere. Asta înseamnă poate îmbrânceli pe la masă, uneori și scandal pentru că rușii beau mult dar și că mesele bune la restaurant sau șezlongurile de la plajă erau de multe ori “rezervate” de la prima oră. Asta e un mare minus mai peste tot prin Antalya, o adevărată enclavă rusească în Turcia.
Pentru mine, vacanța din Antalya a fost una din cele mai plictisitoare din câte am făcut. Nu zic, ne-am odihnit, am stat la plajă, am văzut și câteva locuri frumoase dar nu e genul meu de vacanță. Detest all-inclusive. Nu suport ideea de a petrece un concediu întreg într-un hotel oricât de frumos sau mare ar fi el. Poate cândva o să fiu mai obosit și tot ce o să-mi doresc de la un concediu e să dorm și să mănânc bine. Sper că nu. În orice caz, atunci și nici acum nu era cazul. Îmi doresc să văd lumea, să încerc locuri și experiențe cât mai diferite. Pot să mănânc bine și să dorm și acasă, nu trebuie un concediu pentru asta. În fine, acum că am clarificat că nu e tocmai un concediu pe placul meu, o să încerc să ofer și mai multe informații utile despre Antalya.
În primul rand Antalya este și o regiune, dar este și numele capitalei ei, cel mai mare oraș din zonă. Populația orașului Antalya este de peste un milion de locuitori, însemnând mai mult de jumătate din totalul provinciei. Este cea mai dezvoltată zonă turistică a Turciei, reușind să atragă peste 10 milioane de turiști străini anual. Antalya a devenit faimoasă încă din anii 80 sunt mai multe companii germane au făcut investiții de mare amploare. Coasta se întinde pe câteva sute bune de kilometri și beneficiază de o climă ideală, cu 6-8 luni de vreme bună de plajă anual și ferită de intemperii la adăpostul munților Taurus. S-au dezvoltat mai multe stațiuni la mare, dar există și câteva sute bune de resorturi izolate. Cum spuneam anterior tema principală de turism este all-inclusive cu servicii excepționale. Mai toate hotelurile sunt de 4 și 5 stele. Principalele stațiuni sunt Lara și Kundu chiar lângă capitală, Belek și Side puțin mai la est, Kemer la vest și Alanya și Incekum în estul îndepărtat.
Harta regiunii Antalya
Ce e de văzut în Antalya?
Nu foarte multe. Pentru început pot să vă spun despre ce am văzut noi.
Prima excursie care am făcut-o a fost la Alanya. Din Incekum, de la hotel a fost mai ușor pentru că nu erau decât vreo 20 de kilometri. Există autocare și microbuze care fac legătura intre localitățile mai importante de pe coastă. Noi am prins un autocar mare la dus și la întoarcere am mers cu un microbuz (dolmuș cum le numesc turcii). Autocarul ne-a lăsat în piața centrală din Alanya, aproape de bazar. De departe cea mai importantă atractie din oraș este cetatea Alanya (Kalesi) construită pe o stâncă extrem de pitorească. Se poate urca cu taxiul sau microbuzul până sus, dar noi am preferat să urcăm pe jos, să mai dăm jos din caloriile acumulate la hotel. Cam 40 de minute de mers la urcare. Priveliștile de pe drum și de sus sunt absolut incredibile și aș spune că fortul din Alanya este cel mai deosebit loc din întreaga regiune. Altfel, în oraș mai există un port turistic, o peșteră a piraților sub marea cetate și cum spuneam bazarul, unul din cele mai rezonabile de pe coastă.
Altă zi, ne-am decis să închiriem o mașină. Se poate închiria foarte ieftin în Antalya, prețurile începând de la 20-30 de euro pe zi. Mare atenție la mașină totuși. Noi am ales o firmă locală și am făcut greșeala să nu verificăm toate dotările și ne-am trezit cu o mașină fără aer condiționat, iar la 35 de grade nu a fost tocmai plăcut. De voie de nevoie, am făcut pe drum mai multe opriri pentru o baie în mare. Primul loc pe care l-am vizitat a fost Aspendos, la jumătatea drumului dintre Alanya și Antalya. Acolo se află mai multe ruine antice, inclusiv teatrul roman, construit în secolul 2. Teatrul este o construcție uriașă și incredibil de bine păstrată. Se spune că este cea mai bine păstrată construcție antică a lumii. Nu știu dacă e chiar așa dar confirm că arată foarte bine și poate fi comparată cu cele mai renumite amfiteatre romane.
De la Aspendos am mers mai departe spre Antalya. Nu am oprit la dus în oraș, pentru că planul nostru era să ajungem la capătul vestic al provinciei până la Demre și Olympos. Aproape de Kemer am observat că drumul se transforma în serpentine cu o singură bandă și atunci am realizat că nu avem timp să ajungem. Am preferat să oprim la Kemer unde am mers direct la plajă și unde am servit prânzul. Kemer este o stațiune mai liniștită cu o plajă micuță într-un golf pitoresc. Este o destinație mai cunoscută printre români care alcătuiesc un grup important intre turiștii din localitate.
După Kemer am făcut cale întoarsă și am mers în capitala provinciei. Prima oprire a fost Lara Beach, cea mai renumită plajă din regiune unde am mers din nou la o baie. Plaja de la Lara impresionează prin dimensiuni – e lată de câteva sute de metri și lungă pe kilometri buni. Nisipul este foarte fin și nu era aglomerație mare. Singurul minus pentru noi e că apa devine adâncă imediat lângă mal. Nu se merge nici 2 metri până te acoperă apa. la finalul zilei am mers în centrul Antalya. Capitala provinciei este așezată într-un cadru natural chiar deosebit. Se află pe curbura munților Taurus, iar vârfurile de peste două mii de metri au un aspect deosebit. Antalya se află pe marginea unor stânci abrupte iar malul a fost erodat de mare. Așadar Antalya nu are plajă deloc, dar beneficiază de un peisaj deosebit. Cea mai importantă atracție turistică din oraș este cetatea Kaleici de pe malul mării unde se află un port turistic pitoresc dar și o cascadă în apropiere.
Cam asta a fost plimbarea noastră de o zi cu mașina prin Antalya. Singura altă plimbare care am făcut-o a fost o croazieră făcută pe mare și pe râul Manavgat. Am făcut vreo două oprire pentru baie/snorkeling în mare, am oprit pe la vreo două plaje iar apoi am intrat pe estuarul râului Manavgat unde am continuat până la o frumoasă cascadă cu același nume.
Mai sunt și alte locuri de văzut prin Antalya pe unde n-am ajuns. Spuneam de Demre și Olympos. La Demre se află mai multe monumente lyciene din vremea marelui oraș antic Myra iar la Olympos se află un foc etern natural. Alt lucru deosebit este plimbarea cu telecabina care se poate face până pe vârfurile muntelui Olympos.
Când să mergeți?
Principalul atu pentru Antalya este sezonul lung cu mult soare de care dispune. Se poate merge la plajă din aprilie până în noiembrie. În iulie și august se pot atinge totuși temperaturi foarte mari și e mai bine să fie evitate. Noi am fost la jumătatea lui septembrie și am avut vreme foarte bună, poate chiar prea caldă. E bine de verificat și când cade Ramadanul. Noi am fost chiar de Ramadan dar nu am resimțit asta deloc. Singurul moment în care chiar s-a simțit era la asfințit când toți localnici luau pauză ca să mănânce.
Ca o concluzie, Antalya e un loc ideal dacă doriți odihnă, servicii și mâncare bune la un cost rezonabil. Probabil că Turcia este una din destinațiile lumii cu cel mai bun raport calitate-preț. Nu este un loc tocmai ideal pentru cei ca mine, care doresc să vadă cât mai multe locuri și nu prea au stare într-un loc, pentru că nu sunt foarte multe de văzut dar pentru amatorii de all-inclusive este probabil cea mai bună variantă.
Sosirea pe aeroportul Antalya
Hotelul Alara Park
Tocmai trecuse o ploaie când am sosit noi
Curtea interioară
Plaja hotelului
La restaurant, foarte multă mâncare. Imaginea include cam 10% din bufet
Bufetul de dulciuri
Programul de animație
Alt spectacol în fiecare seară
Cu autocarul spre Alanya
Centrul este cochet
Vedere peste oraș
Portul Alanya
Intrarea în cetate
Ruinele vechii așezări
Alanya Kalesi (cetate)
Priveliștea e fabuloasă
de pe ziduri
De plictiseală, într-o altă zi, am închiriat o mașină
La drum spre Antalya
La Aspendos
La pas prin complex
Clădirea este într-o stare remarcabilă
Teatrul din Aspendos
Chiar impresionant de bine s-a păstrat
Se găsesc cămile de închiriat chiar și în Antalya
Traversând orașul Antalya și frumoasa vedere a munților Taurus
Plaja din Kemer
Am luat prânzul la Kemer
Înapoi în Antalya. Am mers direct la Lara-Kundu
Lara Beach, un loc excelent de a petrece după amiaza
Lara este cea mai lată plajă pe care am întâlnit-o la turci
Centrul din Antalya
Kaleici, orașul vechi
Apusul din Antalya
Avsallar, orașul de lângă hotelul nostru
Era Ramadan, iar la lăsarea serii, vânzătorii din bazar ieșeau la masă
Am făcut și o plimbare pe mare
Pauză de baie în Mediterană
Am oprit și la plajă
Pe râul Manavgat
Orașul Manavgat
Un pic trist la plecarea spre casă