După o zi plină petrecută prin orașele din centrul Portugaliei am ajuns seara la hotelul nostru din Gaia, o periferie a orașului Porto. Porto și Gaia sunt cuvintele care stau la originea numelui țării. Mai precis, numele Portugalia vine de la așezarea romană înființată aici în antichitate numită Portus Calus ce avea să stea la baza celor două.
Porto este un oraș turistic atipic. Deși nu are vreo atracție turistică majoră are un farmec deosebit, cu priveliști superbe peste râul Douro, cu pante abrupte și case colorate. Cel mai important loc care trebuie vizitat aici este chiar Porto, orașul pe de-a întregul și atmosfera sa boema.
Porto înseamnă străzile înguste unde se aude muzica fado de la geamurile caselor și unde gospodinele pun rufele la uscat pe deasupra trecătorilor, înseamnă nebunia zecilor de copii care vara se aruncă în râu de pe înaltul pod Dom Luis ca să se răcorească, Porto este aroma dură a renumitului vin roșu, mirosul de pește proaspăt pescuit sau gustul dulce de pasteis de nada (desertul preferat portughez – un foietaj dulce cu vanilie). Porto e genul de loc pe care trebuie să îl simți, nu să îl vizitezi.
După ce traversează dealurile fertile cu plantații vinicole, râul Douro începe un traseu sinuos formând defileul unde se afla orașul Porto. Acesta a cunoscut o dezvoltare comercială uriașă în secolul XV odată cu sosirea bogățiilor din lumea nouă, în special aur și lemnul prețios din Brazilia, devenind una din cele mai importante legături ale Europei cu America. Astăzi întregul oraș vechi este înscris în patrimoniul UNESCO, fiind renumit și pentru vinul de excepție care se produce.
Dimineața am reușit să traversăm traficul din oraș și am parcat în apropiere de podul Dom Luis. Podul poate fi considerat un adevărat simbol al orașului. Acesta este cel mai frumos dintre toate podurile peste Douro, legând centrul vechi din Porto de Vila Nova de Gaia. A fost construit de un discipol al lui Eiffel în secolul 19 și este supraetajat. La nivelul inferior trec mașinile iar la nivelul superior aflat mult mai sus trec în prezent tramvaiele. După mai multe poze cu priveliștea superbă deasupra râului am plecat mai departe spre catedrală.
Chiar lângă pod, se afla principala biserică din oraș – catedrala Se. Aceasta a fost construită în secolul XIII în stil roman ca o biserică-cetate, fațada fiind complet modificată 3 secole mai târziu. Centrul religios al orașului merită o vizită pentru a vedea interiorul bogat ornamentat dar și priveliștea de la balcoanele clădirii.
Mai departe am mers spre centrul vechi – o zonă foarte aglomerată cu străzi înguste în pantă, plină de case colorate și biserici decorate cu azuleos. Este o zonă vie, locuită și extrem de pitorească. Mai sus pe deal am mers către Placa do Liberdade, o piață mai modernă unde se află în prezent clădirile administrative din Porto inclusiv înaltul turn al primăriei. Nu departe de piață este Cafe Bar Majestic – cel mai luxos și scump restaurant din oraș aflat într-o superba clădire art-deco.
Am preferat să luam prânzul la Mercado do Bolhao, piața centrală a orașului, locul preferat al localnicilor pentru a cumpăra alimente proaspete dar și pentru a servi masa în restaurantele tradiționale. Tarabele sunt încărcate de pește proaspăt pescuit din ocean și fructe de mare, carne, mezeluri și fructe și legume, un amestec senzațional de culori și mirosuri. Normal că am făcut precum localnicii și am luat masa aici. Eu am încercat friptura de cod (bacalhao) servită cu o garnitură impresionantă cantitativ și evident alături un vin bun de Porto.
După plimbarea în oraș am coborât în portul vechi de unde în prezent mai pleacă doar vaporașele de croaziera pe râul Douro. O plimbare pe râu de o oră costa 10 euro și este o experiență care nu trebuie ratată la Porto. După ce am văzut de pe apă frumoasele case colorate de pe mal, am trecut pe sub poduri până spre gura de vărsare a Douro în oceanul Atlantic.
Am luat apoi cu funicularul Guindais și am revenit pe malul superior unde o grămadă de turiști erau adunați să-i vadă pe copiii din oraș care se întreceau să sară de pe pod direct în râu de la zeci de metri înălțime. Pe cât de mici, pe atât de curajoși – copiii strigau puternic, se aruncau și ieșeau apoi din apă puțin debusolați și fugeau repede înapoi sus că să sară din nou.
Ultima oprire a zilei pentru noi a fost Vila Nova de Gaia, înapoi pe malul sudic. Aici își au sediul cele mai mari companii producătoare ale celebrului vin local printre care Croft, Calem, Sandeman, Offley, Krohn, Dow’s, Fonseca sau Taylor. Toate acestea își au cramele în Gaia și toate cramele au magazine de desfacere ce oferă tururi de degustare. Noi am vizitat crama Croft, unde am degustat mai multe vinuri și de unde bineînțeles am cumpărat mai multe sticle pentru acasă.
Vinul nu se produce în Porto, ci în apropiere în satele de pe valea Douro. La cramele din Porto este doar păstrat în butoaie sau depozitat pentru comercializare. Pe valea Douro se regăsește una din cele mai vechi regiuni viticole din lume alături de Bourgogne, Champagne, Bordeaux în Franța, Chianti în Italia sau Tokaj din Ungaria.
Vinul din Porto a cunoscut o mare dezvoltare în secolul XVIII când în timpul războiul anglo-francez, englezii au renunțat la importul vinului franțuzesc și s-au reorientat către Porto. Vinul a avut un succes ațâț de mare încât o mulțime de englezi s-au hotărât să vină în Portugalia să investească în crame proprii, acesta fiind și motivul pentru care astăzi multe din marile branduri au nume și patroni englezi. Vinul este cunoscut sub numele scurtat port iar cele mai cunoscut feluri sunt tawny, ruby și rose. Este un vin tare, de obicei făcut din struguri negri, îmbuteliat mai întâi în sticle și apoi lăsat la maturare în butoaie de lemn, valoarea vinului crescând cu vechimea. Vinurile sunt de obicei îmbuteliate în satele de pe valea Douro și aduse la Porto cu bărcile pentru a fi depozitate la cramele din Gaia.
Cam atât despre vizita la Porto, ce a devenit între timp unul din locurile mele preferate din Europa. Cum spuneam, este un oraș care trebuie simțit, trăit, savurat și care nu trebuie ratat dacă ajungeți în regiune.
Vederea din Gaia la vărsarea râului Douro
Pe malul celalalt, la Porto
Podul Dom Luis
Un trenuleț turistic și podul în fundal
De pe pod
Porto este un oraș pe mai multe niveluri
Copiii stau la coadă să se arunce de pe pod
Catedrala Se
și interiorul său
Casele înghesuite din centrul vechi
Peste tot se găsesc case ornate cu azuleos
Biserica Ildefonso
Praca do Liberdade (Piața Libertății)
Primăria orașului
Majestic, cel mai luxos restaurant din Porto
Mercado do Bolhao
Către portul vechi
Terasele din port
De aici pleacă croazierele pe râu
Era musai să mergem
De pe vaporaș
Găsim și steagul românesc pe barcă
Casele colorate pe Douro
Aici se varsă râul în ocean
Înapoi spre oraș
Funicularul Guindais
Pe malul celalalt, priveliștea e absolut superbă
Este și un loc de relaxare pentru localnici
Aici e zona companiilor de vin, care își expun butoaiele pe bărci pentru a-și face reclamă
Crama Croft
Butoaie cu vin de Porto