Cele mai multe din serialele mari pe care le-am scris până acum au fost despre locuri îndepărtate, din Asia sau America de Sud. M-am gândit să povestesc și despre călătorii mai lungi făcute pe continentul nostru și o idee bună să încep ar fi cu un super-circuit care l-am făcut prin 2012 în Portugalia și nordul Spaniei. A fost un concediu de 9 zile unde după un zbor din București la Lisabona am  închiriat o mașină și am plecat într-un tur lung în care am văzut cam toată Portugalia, nordul și centrul Spaniei și chiar Țara Basca până în Franța. Am mers cu mașina vreo 3000 de kilometri în care am văzut zeci de locuri superbe.

Pentru traseu am ales să vedem Lisabona la final asa că deși am aterizat lângă capitală am plănuit să plecam direct la drum. Cazările le-am rezervat din timp – mai întâi 2 nopți la Porto, apoi urma să traversam Galicia și să rămânem o noapte la LLanes, un frumos orășel în Cantabria la poalele munților. Mai departe, Santander și  un hotel tocmai dincolo de granița cu Franța în St. Jean de Luz, doua zile în Țara Basca pentru a vedea Bilbao, San Sebastian și Biarritz. De aici urma să traversam centrul Spaniei cu o noapte de cazare la Salamanca până la Lisabona unde vom petrece ultimele trei zile. La locurile de mai sus s-ar mai adăuga o grămadă de mici opriri pe drum când am întâlnit orășele sau peisaje care ne-au plăcut.

 

Traseul călătoriei

traseueu

 

Am plecat cu noaptea în cap din București cu un zbor TAP Portugal către Lisabona. Îmi amintesc că înainte de plecare am fost chemați la poarta de check-in. Acolo ni s-a spus că își cer scuze dar s-a făcut overbooking și mai e cineva care a primit aceleași locuri și că vom primi un upgrade la business class. N-am zis nu 🙂 În cele aproape 5 ore până la Lisabona, upgrade-ul n-a stricat de loc și am dormit tun pe scaunele confortabile.

La aeroportul din Lisabona am luat repede mașina închiriată din timp și am plecat la drum. Am preferat să lăsăm Lisabona pentru sfârșitul turului așa că nu am intrat deloc în oraș. Seara aveam rezervare la un hotel la Porto așa că am decis ca întreaga zi să ne plimbam prin orașele aflate pe drumul de 300 de kilometri între aeroport și Porto.

Portugalia are o rețea foarte mare de autostrăzi ținând cont de mărimea țării. Sunt câteva mii bune de kilometri de autostradă pentru o țară mare cât o treime din România. Mare parte din autostrăzi sunt cu taxă, iar taxele sunt destul de mari pentru portughezi care preferă de multe ori să le evite. Asta face ca autostrăzile cu taxă să fie libere iar drumurile secundare să se aglomereze mult. Ca să câștigăm timp, am preferat să mergem pe autostrăzi. Trebuie însă știut un lucru, cele mai multe taxări sunt electronice adică la fiecare checkpoint de pe autostradă o cameră face fotografii și banii se pot plăti în mai multe moduri de către proprietarul mașinii. Cu mașinile închiriate e puțin mai complicat și posibilitățile clienților să le plătească depind de la firmă la firmă.

Prima oprire a fost Fatima, principalul loc de pelerinaj religios al catolicilor portughezi. De la aeroport până la Fatima nu am făcut decât o oră și am oprit în parcarea uriașă amenajata lângă bazilică. Bazilica din Fatima este construită în onoarea unui miracol recunoscut de Biserica din Vatican întâmplat în 1917 când mai multe apariții ar fi avut loc. Povestea spune că Fecioara Maria s-ar fi arătat unor copii din satul Fatima în câteva rânduri spunându-le să ii anunțe pe săteni că un mare miracol va avea loc. Copiii au făcut întocmai și spre sfârșitul anului s-au strâns zeci de mii de oameni la Fatima pentru a asista la miracol inclusiv reporteri. Aceștia relatează că în acea zi de Octombrie a avut loc miracolul soarelui, în care soarele a început să danseze inexplicabil pe cer. Vestea miracolului s-a răspândit în lumea întreagă și de atunci Fatima este un cunoscut loc de pelerinaj pentru catolici, cel mai important din Portugalia. În 1928 aici s-a construit o uriașă bazilică ce poate găzdui sute de mii de pelerini.

Eram la Fatima într-o zi obișnuită însă spre surprinderea noastră am găsit aici la slujbă mai multe mii de pelerini. Slujbele se oficiază zilnic pe câmpul din fata bisericii ce poate adăposti ușor zeci de mii de oameni. Portugalia este probabil cea mai religioasă țară din vestul Europei și asta se poate observa cel mai bine la Fatima, unde spre exemplu pentru a aprinde o lumânare se stătea la coada cel puțin jumătate de ora. Tradiția aici e ca lumânările să fie aruncate direct în foc. Portughezii vin la Fatima să se roage pentru bunăstare și pentru sănătate. La fel ca pe la noi, cu diferența că aici nu se calcă nimeni în picioare.

Am plecat mai departe către Batalha, un orășel mic aflat la nord de Fatima unde se afla Mănăstirea Batalha, cea mai importanta clădire gotica din Portugalia și monument care face parte din patrimoniul UNESCO. Mănăstirea a fost construită în secolul 14 pentru a sărbători o mare victorie în bătălie, cuvânt de unde își ia numele și orașul. La Batalha sunt înmormântați regii din dinastia Aviz care a condus țara intre secolele 14 și 16. Pe lângă stilul arhitectonic deosebit, merita văzute aici și curtea interioara a mănăstirii, dar și capela neterminata rămasă care nu a avut niciodată acoperișul terminat din cauza schimbării dinastiei de la conducerea țării. Intrarea în catedrala costa 6 euro cu excepția orelor de slujbă când este liberă. După vizită am luat masa la una din terasele aflate în piața din fața catedralei și după gustare am plecat la drum.

Următoarea oprire în drumul spre Porto a fost Coimbra, al treilea oraș ca importanță din țară. Până la Coimbra am avut ceva mai mult de condus. Pe traseu am făcut o scurtă pauză la castelul Montemor, un castel uriaș peste care am dat întâmplator. Sunt o grămadă de astfel de castele care se găsesc peste tot prin Portugalia. Nu am zăbovit prea mult aici și am plecat mai departe spre destinația noastră. Coimbra este principalul centru universitar al Portugaliei și aici se afla renumita Universitate Coimbra una din cele mai vechi din lume înființată în secolul 13. Universitatea a fost și prima noastră oprire în oraș.  Coimbra se afla în mare parte pe un deal abrupt la poalele căruia curge râul Mondego. În vârful dealului se afla universitatea. Am urcat așadar cu mașina pe străduțe șerpuite până am ajuns în vârful dealului. Am oprit lângă facultățile moderne de unde am luat-o las pas către clădirile vechi. Clădirile vechi ale universității sunt cu adevărat deosebite, nu degeaba au fost adăugate în patrimoniul mondial UNESCO. Piața principală este încadrată de clădiri elegante dintre care se remarcă biblioteca ioanină și capela San Miguel. În plus, din aceeași piață se vede o priveliște superbă a orașului de sus. De aici, am coborât înapoi spre centrul vechi unde am vizitat gradina botanica și biserica Santa Cruz. În interiorul bisericii am descoperit pentru prima data azuleos.

Azuleos sunt un simbol al Portugaliei. Este vorba despre bucăți de ceramică sau faianță care sunt frumos vopsite pentru împodobi pereții clădirilor atât în interior cât și la exterior. De obicei se găsesc în biserici sau catedrale însă exista tot felul de clădiri prin țara care sunt ornate cu faianțele albastre. În orice oraș din Portugalia veți găsi azuleos pe pereții clădirilor.

Am continuat apoi drumul spre nord pentru a ajunge la Aveiro. Aici am văzut prima dată oceanul în plimbarea în Portugalia și am mers pe plajă unde am servit cina chiar pe malul Atlanticului. Aveiro este un port foarte pitoresc cu multe canale care traversează orașul. Aici se organizează circuite cu gondola pe canalele orașului. Așadar nu am putut să încheiem mai bine ziua decât să luam o plimbare cu gondola. E puțin impropriu spus gondolă pentru că sunt defapt bărci mai mari  vopsite frumos și decorate la capete în stilul venețian. Ba chiar și cârmaciul nostru a adoptat stilul gondolierilor după ce a început să ne cânte muzică tradițională. Sfârșitul primei zile l-am petrecut pe apă unde am urmărit apusul peste valurile oceanului.

Se lăsase deja întunericul așa că am plecat din Aveiro către Porto unde urma să rămânem două nopți. Despre bijuteria de oraș care este Porto o să povestesc în partea următoare.

 

 

Sosire la Lisabona cu TAP

DSC07725

 

Am parcat mașina la Fatima

DSC07726

 

Bazilica din Fatima

DSC07730

 

O zi obișnuită cu mii de pelerini veniți

DSC07737

 

Coada de sute de persoane pentru a aprinde lumânări

DSC07740

 

Slujba se ține zilnic pe câmpul din fața bisericii

DSC07752

 

Orășelul Batalha

DSC07757

 

Mănăstirea din Batalha

DSC07762

 

Mormintele regale

DSC07766

 

Curtea mănăstirii

DSC07770

 

Capela neterminată

DSC07780

 

Am servit prânzul și apoi am plecat la drum

DSC07759

 

Castelul Montemor o Velho

DSC07784

 

Sosirea în Coimbra

DSC07786

 

În vârful dealului se află universitatea

DSC07791

 

Vizita la universitate

DSC07794

 

Curtea principală

DSC07798

 

De unde se poate admira priveliștea orașului

DSC07795

 

Intrarea la gradina botanică

DSC07801

 

Primăria din Coimbra

DSC07806

 

Biserica Santa Cruz

DSC07811

 

Interiorul cu azuleos

DSC07814

 

Plaja din Aveiro

DSCN0456

 

Dune de nisip

DSCN0460

 

La Aveiro se organizează plimbări pe canalele orașului

DSC07847

 

Nu am putut să nu luam o barcă

DSCN0485

 

Portul vechi

DSC07853

 

Cu gondola pe sub poduri

DSC07839

 

Manevre de ocolire

DSC07840