Pe urmele taifunului – Partea 4 – Impresii din Manila

Am povestit în partea anterioară despre cât de infernal e traficul. Nu e deloc de glumă în Manila. Cazarea trebuie aleasă cu mare atenție – să vă gândiți bine, chiar dacă e în oraș ați putea face ore până în zona turistică. E posibil să faceți chiar 4 ore să traversați orașul de la nord la sud. Cu toate că în oraș există bulevarde largi cu multe benzi traficul este infernal. Se conduce totuși destul de civilizat. Filipine este o țară în care puteți liniștit închiria o mașină, cu atât mai mult că se conduce pe dreapta. Chiar am contemplat cu ideea de a închiria o mașină pentru a merge la Banaue, dar am renunțat aflând că cei puțin peste 300 de kilometri se fac în 8-10 ore. Drumurile din afara capitalei sunt în general proaste și aglomerate.

Pentru transportul în comun cea mai convenabilă variantă rămâne taxiul. Prețurile sunt foarte mici dar de fiecare dată șoferii vor încerca să umfle tariful. Dacă le spui că te dai jos în caz nu pornesc aparatul, o fac. O cursă prin oraș nu ar trebui să coste mai mult de 150 peso (10 lei). Metroul, de fapt trenul de suprafață MRT, este și el o variantă bună ca viteză, însă la orele de vârf este exasperant de aglomerat. Un bilet costă 10-15 peso. Mersul pe jos nu este o variantă, orașul fiind mult prea mare.

Cel mai comun mod de deplasare pentru localnici este jeepney, cel mai popular mod de transport din țară. Ce este un jeepney? Sunt autobuze improvizate. Când americanii au părăsit insulele după al doilea război mondial, au lăsat mii de jeep-uri militare în urmă. Filipinezii le-au refolosit și le-au transformat în mijloace de transport în comun. Ele împânzesc capitala, mergând încet pe prima bandă așteptând să ia pasageri. Mai toate sunt foarte frumos vopsite și decorate. Un lucru care l-am observat la șoferii filipinezi e că își adoră mașinile și le îngrijesc cu mare atenție oricât de vechi ar fi ele.

Am decis până la urmă să petrecem restul vacanței în oraș. Sunt câteva locuri deosebite care merită văzute pe insula Luzon, însă la ele se poate ajunge foarte greu. Pentru o plimbare la terasele de orez din Banaue se face o excursie de minim două zile iar pentru a vizita vulcanul Pinatubo, plecarea era undeva după miezul nopții. Turismul din Filipine nu este încă foarte evoluat, există puține companii care organizează tururi și tarifele sunt foarte mari. În plus vremea era în continuare instabilă chiar dacă pericolul taifunului trecuse.

Aveam hotelul în apropiere de Mall of Asia așa că am făcut și câteva drumuri acolo. Mall-ul este unul din cele mai mari de pe continent iar bogăția de aici este chiar opulentă față de restul orașului. Manila este un oraș al contrastelor. Nu prea există o clasă de mijloc. Sunt oameni foarte bogați și marea majoritate a populației care este extrem de săracă.

Din păcate, acesta este și motivul pentru care Filipine este una din țările cu cel mai mare trafic de persoane. E o practică foarte obișnuită ca bărbați înstăriți din vest să vină aici ca să își găsească o viitoare nevastă sau pentru o aventură. Mai trist este că unii fac asemenea promisiuni și vor de fapt să le ia pe fete pentru alte motive, ca îngrijitoare acasă sau mai rău. Chiar mai scandalos e ca multe din fetele astea sunt minore. Mai ales prin hoteluri sau zone turistice se întâlnesc la tot pasul asemenea cupluri. El, de obicei englez, american sau australian, la minim 50-60 ani ținând de mână o fată localnică care nu are mai mult de 20. E o situație generată de sărăcia care se întâlnește la tot pasul. Într-o dimineață la micul dejun, un american de vreo 70 de ani stabilit în Ecuador ni s-a alăturat la masa. Fără nicio jenă, ne povestește că a venit în Filipine să își ia (cumpere) nevastă. Se întoarce acasă ziua următoare și e supărat că nu a primit încă toate actele ca să poată pleca cu ea. Se pare că va trebui să dea șpagă pentru asta, spune el foarte deranjat. Actele erau necesare din cauza vârstei fetei…e minoră. Trist…

Ziua următoare am avut vreme bună și am făcut turul orașului. Există districtul financiar Makati, o zonă modernă cu zgârie-nori, zonele turistice Ermita si Malate și mai ales fortul spaniol Intramuros. Ne-am urcat în taxi și am mers până în cartierul Malate. Nu sunt foarte mulți turiști în Manila, iar cei care sunt nu prea se plimbă pe jos. Nu de puține ori ni s-a întâmplat ca localnicii să se holbeze la noi extrem de mirați pe străzile din oraș.

Biserica Malate a fost și prima noastră oprire din capitală. Este una dintre cele mai vechi biserici catolice din Filipine. Nu este tocmai o construcție impresionantă, însă în căldura sufocanta e o oprire numai bună. Mi-a plăcut un afiș pentru credincioși văzut în interior. Chiar amuzant. „Nu vă lăsați bunurile nesupravegheate. Alți credincioși ar putea să creadă ca este răspunsul la rugăciunile lor.” 🙂

Am continuat pe jos pe Roxas Bulevard, una din principalele artere. E interesant de observat numele străzilor din Manila. Acestea sunt o combinație de spaniolă și engleză, iar semnele de la intersecții sunt tipice americane. De exemplu, Padre Burgos Avenue, Bonifacio Drive sau Abad Santos Avenue. La fel, mulți localnici au nume americano spaniole, recepționerul nostru de la hotel se numea Charles Fernando sau un ghid cu care am discutat îl chema Eduardo Jackson. La fel ca și aceste denumiri, țara are mai multe în comun cu tradițiile spaniole și americane, decât cu cele din regiune.

Am luat prânzul la mall-ul Robinsons și am continuat mai departe pe străzile din Ermita către parcul Rizal, cel mai mare parc din oraș și o mândrie locală. Parcul pot spune că arată foarte bine. Lângă el, se află grădinile chinezești, o oază de răcoare a Manilei. Ne-am relaxat aici la umbră citind proverbele lui Confucius care decorează pereții.

Mai facem o plimbare pe la tarabele din apropiere. Există o expresie foarte obișnuită printre vânzătorii din Asia de Sud Est cvasi-vorbitori de limbă engleză: Same same. Totul e la fel și totul e ieftin și de calitate bună. Escuuuzeee mee, siiiiiiiiir. You wanna buy gold watch for maaaam? ….. Eu: How much is that? I’m sure it’s gold 🙂 …. Siiiir, this same same quality, fo’ you only tenty dolla’! …și tot așa… Siiiiir, come buy t-sha’. Only ten dolla’…. Eu: Is it cotton? …………Yes, siiiir. Same same…..Eu:No, thank you…. Come back, siiir, have good cotton t-shirt same same quality for you half price. 🙂 Ce pot să mai spun despre aceiași vânzători e că țin foarte bine la preț. Dacă prin Orientul Apropiat poți obține prețuri foarte mici negociind bine, aici e ceva mai greu, dar totuși se poate.

Un bătrân cu o caleașcă cu doi cai tot insistă să facem o plimbare cu el. Obosiți de atâta mers am hotărât să acceptăm, puțină negociere și stabilim și prețul – 50. Ne urcăm în trăsură spre Intramuros. Pe drum el ne povestește de viața lui ca marinar și ne face și un mic tur al orașului. Când ne apropiem de destinație, începe să schimbe tonul. Ne spune că are 7 copii, că o duce rău, ce nevoie are de bani și ce grea e viața. Spune că cei 50 de dolari (!?) o să-l ajute să ia de mâncare la copii. Evident eu negociasem în peso și asta ne așteptam să plătim (adică 2 dolari). Când îi spun și îi cer să oprească începe să devină agresiv și grăbește caii. Eram deja în Intramuros și din fericire am văzut un echipaj de poliție în apropiere. Ne dăm jos repede din mers, îi arunc 50 de peso iar el începe să strige amenințător. Noi mergem grăbit spre polițiști iar bătrânul se sperie de ei și pleacă.

După scurta peripeție am mers la Manila Cathedral, cea mai mare biserică din oraș. Aici am asistat la o nuntă. Tânărul cuplu provenea evident din clasa superioară, nuntașii fiind foarte bine îmbrăcați – unul mai elegant ca altul, cu agenți de paza în biserică și limuzină de lux la ieșire. A fost o experiență interesantă să asistăm. Afară la doar câteva străzi, revenim la sărăcia din Intramuros unde zeci de copii ne înconjoară cerșind. Le dăm la fiecare căte un peso (nici zece bani românești) și încep să țopăie fericiți și să ne cânte colinde de Crăciun în engleză.

După ce am luat cina, ne-am mai plimbat pe masivele ziduri din Intramuros ca să încheiem seara la cumpărături de suveniruri pentru acasă. Ziua următoare aveam zborul seara către casa. Am ajuns la terminalul internațional cu două ore înaintea zborului. Fusesem anunțați de o întârziere de două ore din cauza căreia am fi putut pierde zborul de legătura din Ryiadh. Cei de la Saudi ne-au dat informații foarte utile legate de întârziere, ba mai mult ne-au făcut un upgrade la business class ca să fim aproape de ieșire la aterizare să nu pierdem timp și ne-au spus că în Ryiadh vom fi preluați de o echipă care ne va duce rapid către celalalt avion. Așa a și fost și n-am avut nicio problemă fiind trecuți prin coridoare speciale direct la poarta de îmbarcare.

Un lucru deranjant în Manila a fost ca nu am mai fost lăsați să ieșim o data ce am făcut check-in. Cu tot cu întârziere aveam ceva de așteptat până la decolare. O ultimă neplăcere a fost că am aflat că trebuie să plătim o taxa de ieșire din țară (cam 20 de dolari) de care nu știam și deja scăpasem de toți pesos care mai aveam. E ceva neobișnuit să exista o taxă de ieșire din tara și de obicei acestea sunt incluse ni prețul biletului de avion dar măcar am put plăti cu cardul. De obicei când plec de undeva sunt trist, de data asta am fost chiar ușurat că am scăpat cu bine după toate peripețiile.

As vrea să mai mă întorc în Filipine să explorez insulele Visayas și nordul insulei Luzon, dar cred că o să aștept mai mulți ani până când țara se va dezvolta mai mult. În prezent, sunt multe aspecte ale vieții sociale legate de sărăcie care te deprimă iar infrastructura turistică este foarte puțin dezvoltată. Noi am nimerit în mijlocul celui mai mare taifun care a lovit vreodată țara, am avut în loc de plajă și plimbări pe mare, un concediu mai relaxant la hotel, mall, restaurante și spa dar cel mai important am fost norocoși și am reușit să luăm cele mai bune decizii ca să nu fim în pericol. Cu toate astea, dacă aveți de gând să vizitați Filipinele eu vă sfătuiesc să mergeți dar să încercați să planificați lucrurile cât mai flexibil pentru că puteți întâlni multe dificultăți mai ales legate de vremea imprevizibilă.

Mall of Asia