Pe urmele taifunului – Partea 3 – Thrilla in Manila sau Yolanda vs Hayian

Zborul din Kota Kinabalu până la Manila a durat puțin peste 2 ore. Peisajul văzut din avion arată fascinant, cu sute de insule împrăștiate pe apa turcoaz. Eram pentru prima oară în Filipine și după o scurtă oprire în capitală, urma să mergem spre plajele de vis din Boracay. Am zburat pe lângă muntele Kinabalu, apoi am părăsit Malaezia, zburând peste spectaculoasele insule Palawan de unde am început coborârea lină către aeroportul principal al țării.

Filipine este cea mai îndepărtată țară din Asia de Sud Est fiind un arhipelag alcătuit din peste 7000 de insule. Țara se împarte în trei mari regiuni principale – nordul (Luzon), insulele centrale (Visayas) și sudul (Mindanao). Regiunea de nord este și cea mai bogată. Aici, pe Luzon – cea mai mare insula din întreg arhipelagul se află capitala Manila – centrul economic al țării, dar și locuri turistice importante precum distrugătorul vulcan Pinatubo sau câmpurile de orez Banaue. Centrul este reprezentat de mii de insule tropicale cu plaje superbe și vegetație luxuriantă. Regiunea este și cunoscută ca insulele Visayas, cele mai renumite fiind Palawan, Bohol, Cebu și Boracay, principala atracție turistică a țării fiind White Beach de pe micuța insulă. Dar Boracay nu este singurul loc vizitat de turiști din regiune. Palawan este faimos pentru scufundări subacvatice și pentru rezervațiile naturale, Cebu are plaje minunate și mai multe monumente dedicate lui Magellan care s-a stins din viață aici, iar în Bohol se află celebrele dealuri de ciocolată. Zona de sud în schimb, este mai degrabă evitată de turiști. Acolo majoritatea musulmană luptă pentru independență împotriva guvernului chiar și în prezent și nu este un loc unde se poate călători în siguranță din cauza războiului civil.

Filipinele au fost o colonie spaniolă pentru multe sute de ani, din secolul 16 până spre finalul secolului 20. Colonizarea spaniolă a început după sosirea navigatorului Ferdinand Magellan aici în 1521. Influențele coloniale din țară se văd la tot pasul, în arhitectura orașelor vechi dar și în credința catolică a populației majoritare. Numele țării însuși a fost dat de spanioli, ca omagiu regelui Filip al II-lea (insulele lui Filip era numele inițial). În urma războiului americano-spaniol, insulele au trecut sub administrarea S.U.A. după o scurtă perioadă de independență, americanii păstrând controlul până după al doilea război mondial. În prezent țara este e republică prezidențială cu o corupție uriașă care afectează toate zonele administrative. Din aceasta cauză, Filipine este una din țările mai sărace din regiune având o economie în dezvoltare care încă nu poate oferi un trai decent populației de peste 100 de milioane de locuitori.

Vremea din Filipine este extrem de imprevizibilă. Țara este lovită deseori de taifunuri formate în largul Oceanului Pacific. În fiecare an, câteva furtuni de amploare lovesc insulele cauzând mari pagube și distrugeri. De asemenea, țara se află pe inelul de foc tectonic al Pacificului, cutremurele și erupțiile vulcanice fiind la ordinea zilei. Cu toate astea, este un loc foarte căutat de turiști care își asumă aceste riscuri.

Sloganul turistic al țării este „It’s more fun in the Phillipines” – vă invit să vă uitați la videoclipul promoțional de mai jos:

Manila este capitala țării, fiind situată pe o fășie de pământ îngustă între două golfuri din centrul insulei Luzon. Regiunea metropolitană se numește Metro Manila fiind unul din cele mai mari orașe din lume cu o populație de 12 milioane.

Am ajuns așadar la ora prânzului la aeroportul din Manila pentru o scurta oprire. A doua zi dimineața urma să plecam către insula Boracay. Aeroportul are mai multe terminale, terminalul 1 fiind unul modern. Noi am aterizat pe terminalul 3 destinat curselor low cost, foarte asemănător cu ce era Băneasa la noi, adică arăta jalnic. Turiștii români nu au nevoie de viză pentru Filipine așa că am primit stampila pe loc la intrare. La controlul vamal nu a mai fost însă așa ușor, bagajele noastre fiind verificate atent.

Nu am găsit un exchange în terminal așa că am ieșit pentru a căuta o bancă în apropiere. La bancă am trecut printr-un control de securitate amănunțit și agentul de paza mi-a dat un bon de ordine. După mai multe minute de așteptare observ că doar un casier din trei are client la ghișeu. Îl întreb pe agent de ce durează atât și îmi face un semn discret. Se pare că așteaptă și o atenție. Îi ofer un dolar și după câteva secunde sunt la casa de schimb valutar. Cam așa merg lucrurile aici…

Revenind la aeroport am fost sfătuiți să nu luam taxiul de acolo ci de peste stradă. Taximetriștii din aeroport cereau cam 1000 de peso (25 de dolari). Nu era chiar mult, dar am zis să ascultam de sfaturi. Dincolo, am întrebat un polițist de unde să luam taxiul. Acesta, foarte amabil ne întreabă unde stăm – răspund în Old City. Polițistul se pune în drum și oprește un taxi imediat. Ne invită să intrăm nu înainte să-i ii zică de bine la taximetrist (ceva de genul „Pune aparatul că te ia mama naibii!”). Taxiul a costat până la urma 200 de pesos, cu bacșiș cu tot.

Până la hotelul nostru din orașul vechi nu era o distanță mare pentru că aeroportul este în oraș, cel mult 15 kilometri. Cu toate astea am făcut aproape o oră pe un trafic infernal. Pe drum, am observat în primul rând că se conduce ca la noi pe dreapta. Asta e diferit de mai toate țările din zonă care conduc pe stânga – se vede influența spaniolo-americană. Am mai observat și contrastele sociale uriașe, cu limuzine de lux trecând pe lângă camionete încărcate cu zeci de oameni.

Am ajuns în cele din urmă la hotel în Intramuros, vechea cetate colonială. Intramuros este orașul vechi, numele însemnând în spaniolă între ziduri. Eu eram mai interesat de știrile meteo. Din Malaezia aflasem deja de o furtună tropicală amenințătoare care se formase în mijlocul Pacificul și care ar fi putut ajunge în Filipine. Eram foarte interesați să aflăm mai multe pentru că ar fi putut să ne afecteze zborul următor spre insule.

Așadar la hotel primul lucru deschid televizorul. Fiecare program local vorbea despre iminenta furtună. Mai mult, pe CNN era un breaking news despre furtuna Hayian care putea să se transforme într-un taifun uriaș. De la o oră la alta știrile deveneau mai grave. Furtuna va avea 100 de km/h și ar putea lovi zona de est din Filipine… Furtuna va avea 150 de km/h și a fost ridicat la gradul de taifun… 200 de km/h și va lovi cu siguranța zona centrală din Visayas… și tot asa… Devenea deja clar că o să avem probleme.

Sun la hotelul din Boracay. Ei îmi spun să nu ne facem griji, că nu e niciun pericol. Probabil o să ne plouă și nu o să facem prea multa plajă dar nu e problemă, să venim că totul e ok. La momentul acesta, noi am început să ne interesam de structura hotelului, dacă e mai pe deal, dacă e o structura solida, măcar să știm că suntem în siguranță dacă zona va fi afectată. Nici vorbă de siguranță, doar am luat hotel pe plajă. Clădirea principala pare mai solidă dar camera noastră este un bungalou de lemn aproape de țărm, nici pe departe ceva foarte sigur. Cu toate astea, în acel moment încă ne mai gândeam să plecăm.

Mai pe seară am iest la masă în centrul vechi. Hotelul Bayleaf Intramuros – de altfel un hotel foarte bun – este situat în mijlocul centrului vechi. Chiar aici se află mai multe licee și facultăți private. La masă ne așezăm la o terasă să observam trecătorii. Copii în uniforme elegante roiesc prin jurul hotelului după orele de școală. Se vede că sunt copii cu părinti înstăriți, toți foarte aranjați, cu laptopul sau tableta la sub braț. Unii se așează în barurile din apropiere, pe alții îi așteaptă șoferii din limuzine. Printre ei copii mici săraci, unii din ei dezbrăcați le cerșesc ceva de mâncare.

Spre seara ne întoarcem la hotel să mai vedem noutățile. Știrile locale vorbesc despre taifunul Yolanda. Hayian este numele internațional dat furtunii. Yolanda este numele local dat furtunii, iar la nivel internațional avea să își schimbe numele odată intrat pe teritoriul țării. Putem înțelege și știrile locale, din 5 cuvinte, două sunt în filipino și restul în engleză sau spaniolă. Cea mai parte din ce vorbesc se înțelege. Primul lucru care îl înțelegem din păcate e titlul știrii. Super Typhoon Yolanda – Worst storm in history? :(. Ziua următoare taifunul avea să lovească coasta de est a țării cu viteze de peste 300 km/h.

Era clar, din Manila nu plecăm. A trebuit așadar să schimbam planurile. Am vorbit la hotelul din Boracay și au fost destul de amabili să anuleze cazarea chiar dacă era non-refundable. Recepționerul mi-a spus făcând haz de necaz că și dacă ar vrea să facă plata probabil nu o să mai aibă curent… hmm, parcă doar ploua puțin. Rămânea să vedem ce mai facem prin Manila.

Știrile de dimineața următoare…

După ce-am văzut știrile au trecut orice regrete sau dubii dacă ar fi fost mai bine să plecăm. Furtuna a lovit dramatic insulele din partea de est a țării și continuă să facă ravagii. În orașul Tacloban City titlurile sunt tragice, se vorbește de mii de morți și zeci de mii de oameni rămași fără case. Urmează să se îndrepte spre Cebu și Boracay. Incredibil, micuța insulă unde ne doream să mergem e fix pe traseul ochiului furtunii.

Am verificat siteul AirAsia și avionul cu care ar fi trebuit să plecăm spre aeroportul Kalibo a sosit la destinație. Dar puțin mai târziu aeroportul s-a închis. Avea să rămână închis multe săptămâni din cauza pagubelor. Evident, după câteva zile am primit o notificare că zborul nostru de întoarcere a fost anulat și neașteptat am primit și refund pentru bilete. În seara dinainte, în căutarea mea de informații despre insulă și oportunitatea plecării am luat contactul și cu alți călători care aveau aceleași planuri. Unii chiar hotărâseră să plece și aveau mari probleme. Nu numai aeroportul a fost închis. Ca să ajungi pe insulă exista un transport cu ferrybot-ul, care nu a circulat multe zile din cauza furtunii pe mare. Era un cuplu care povestea pe Tripadvisor că sunt blocați pe aeroport de 2 zile și nu pot pleca, nici pe insulă nici înapoi. Alții mai norocoși (sau poate nu) ajunseseră cu bine pe insulă. Nu aveau cum să plece însă, bateria de la telefon era pe ducă și curent nu prea exista decât la hoteluri mari cu generatoare. M-am interesat și de hotelul nostru. Bungalou-urile nu arătau prea bine după furtuna, iar câteva fuseseră parțial distruse. Bun. La momentul acesta chiar eram împăcat, am luat cea mai bună decizie rămânând în Manila!

Am fi vrut să rămânem la același hotel, din păcate nu mai erau camere libere. Am găsit un hotel destul de bun în partea sudica a orașului. Heritage, un hotel mai vechi de 5 stele la vreo 60 euro pe noapte L-am ales pentru cat de solid părea ca și construcție și evident am cerut camera la un etaj înalt. În seara următoare, Yolanda avea să lovească și capitala și tocmai fusese anunțată alerta generală în Manila. Nu va fi la fel de puternică precum în estul țării, dar oricum ne simțeam mai în siguranță așa.

Thrilla in Manila (Teroare în Manila) e numele dat renumitului meci de box între Muhamad Ali și Joe Frazier de către promotorul Don King. Speram că nu o să avem parte tocmai de asta. În loc de 4 zile pe una din cele mai renumite plaje din lume, urmau tot atâtea în unul din cele mai aglomerate orașe din Asia. Dar cu siguranță erau multe de văzut și ceva mai multă odihna nu suna rău deloc.

Taifunul a trecut pe lângă oraș la câteva zeci de kilometri și nu l-am resimit foarte rău în cele din urmă însă ce am resimțit cu adevărat și nu am uitat nici acum au fost imaginile șocante care le-am văzut la televizor cu efectele taifunului.

Vă invit să citiți mai mult despre urmările taifunului Hayian/Yolanda aici. De asemenea dacă vreți să ajutați prin orice modalități victimele puteți citi aici despre cum puteți ajuta.

Despre Manila și alte impresii din Filipine o să vă povestesc mai mult în partea următoare.

Aterizarea la Manila