Aventură în America de Sud – Partea 2 – Cascada Iguacu

Cascadele Iguazú se află pe râul cu același nume, la granița dintre Argentina și Brazilia. Formează unul dintre cele mai mari și spectaculoase sisteme de cascade din lume. Se spune că, atunci când Eleanor Roosevelt, prima doamnă a SUA, a vizitat Iguazú, a exclamat: „Poor Niagara!” („Sărmană Niagara!”).

În apropiere se află trei orașe: Foz do Iguaçu, un oraș destul de mare din Brazilia, Puerto Iguazú, un mic orășel turistic din Argentina, și Ciudad del Este, un important centru comercial din Paraguay. Așadar, zona reprezintă un punct de întâlnire al celor trei țări. Tot în apropiere se află barajul Itaipu, o hidrocentrală care furnizează energie electrică multor orașe din America de Sud.

Așadar, ne-am îmbarcat într-un zbor al companiei GOL cu destinația Foz do Iguaçu, pe partea braziliană. Mă documentasem din timp, încercând să mă decid ce parte a cascadelor ar trebui să vizităm: cea argentiniană sau cea braziliană. După ce am citit mai multe recenzii, am hotărât să le vizităm pe amândouă, deoarece experiențele sunt foarte diferite. Și bine am făcut, pentru că așa a fost!

Timpul era, totuși, foarte scurt. Am ajuns la prânz, iar în seara zilei următoare urma să plecăm tot de pe aeroportul brazilian. Am hotărât să vizităm partea braziliană în prima zi, să ne cazăm în Argentina și, pentru a câștiga timp, să închiriem o mașină.

Zis și făcut! Aveam deja o rezervare pentru mașină, iar la aeroport ne aștepta cineva să ne-o predea. Am primit un VW Gol (nu este o greșeală de tipar: nu era un Golf și nici nu avea vreo legătură cu compania aeriană GOL). Mașina avea totuși un nume foarte potrivit, pentru că nu avea aer condiționat, servodirecție, închidere centralizată sau orice altă dotare cât de cât utilă. În schimb, era nouă și avea un motor de 1,2 litri care funcționa. 🙂

Am mers mai întâi să vizităm partea braziliană a cascadelor. Se spune că de aici poți vedea cel mai bine amploarea și dimensiunea întregului sistem. După ce am lăsat mașina în parcarea parcului național, am fost preluați de un autobuz electric care ne-a transportat pe ultimii kilometri. Mașinile personale nu au voie să treacă de limita parcului.

Cascada încă nu se vedea, dar am mers câteva zeci de metri și am rămas cu gura căscată. După câteva minute bune de uimire, admirând miile de șuvoaie de apă care se revărsau pretutindeni, ne-am dezmeticit și ne-am alăturat mulțimii de turiști care făceau fotografii.

Din zona centrală a parcului pornesc mai multe trasee care duc spre diferitele puncte de belvedere ale cascadelor, inclusiv spre celebra Garganta del Diablo (Gâtul Diavolului). După vreo 30 de minute de mers, cu multe opriri pentru a admira priveliștile superbe, am ajuns la pasarela care înaintează peste apă, în apropierea impresionantei căderi de apă.

Cu cât ne apropiam mai mult, cu atât zgomotul apei devenea mai asurzitor, iar senzația era că plouă din ce în ce mai tare. În apropierea pasarelei am cumpărat pelerine de ploaie, pentru că altfel nu am fi putut înainta. Cu greu am reușit să ajungem la capătul ei, în mijlocul cascadei.

Nu am prins niciodată un uragan sau o furtună tropicală, dar cred că senzația de sub Garganta del Diablo nu este foarte diferită! 🙂

Ne-am întors la mașină și am pornit spre Argentina. Știam că cele două țări sunt despărțite de râul Iguazú, dar nu mică ne-a fost mirarea când am trecut granița fără să ne oprească nimeni la controlul vamal. În America de Sud există Mercosur, o organizație de integrare economică din care fac parte ambele țări, însă asta nu înseamnă că toate controalele de frontieră sunt eliminate. În cazul nostru, pur și simplu, nu ne-a oprit nimeni.

Totuși, am hotărât să ne întoarcem la frontieră pentru a ne asigura că aveam documentele în regulă. În caz că am fi fost opriți la întoarcerea din Argentina, a doua zi, am fi putut avea probleme dacă nu aveam ștampilele de intrare și ieșire din pașaport. Cu problema aceasta rezolvată, ne-am îndreptat spre hotelul din Puerto Iguazú, nu înainte de a face o oprire la magazinul duty-free de lângă vamă. Un loc cu prețuri cu adevărat mici!

Seara a urmat un moment pe care îl așteptam de mult: o cină la o churrascaria argentiniană veritabilă, un fel de restaurant specializat în carne la grătar. Acolo se prepară tot felul de specialități locale din carne de vită, dar și din alte tipuri de carne. Am ales un restaurant din centru, atras și de muzica live foarte bună. Prețurile erau cam piperate, dar merita, mai ales când începea să se audă „El cóndor pasa”, mâncarea era nelimitată, iar pe grătar se pregătea aproape orice îți doreai. 🙂

A doua zi dimineață am plecat să vedem cealaltă parte a cascadelor. Partea argentiniană este într-adevăr foarte diferită. Dacă în prima zi am avut o imagine de ansamblu asupra cascadelor, aici ne aflam chiar în mijlocul naturii.

Pasarele și poteci suspendate, amenajate cu mult respect pentru mediul înconjurător, formează trasee diferite care te apropie de cele mai pitorești zone ale cascadelor. Un trenuleț turistic te transportă între punctele de acces către diferitele trasee: Paseo Inferior, pe lângă cascade; Paseo Superior, de-a lungul cursului râului; și traseul spre Garganta del Diablo, care traversează pe o pasarelă lungă apele relativ calme până în apropierea impresionantei căderi de apă. Există și trasee spre insulele din zonă, accesibile în funcție de condițiile și serviciile disponibile.

Aici nu este vorba doar despre cascade, ci despre o adevărată grădină botanică și un parc natural în același timp. Încă de la intrare, zeci de coati te întâmpină cu o poftă extraordinară de mâncare. Un coati este un animal de talia unui câine de dimensiuni medii, cu bot alungit, coadă lungă și gheare puternice. Am făcut și câteva fotografii, pe care le puteți vedea mai jos.

Sunt foarte simpatici, dar și hoți de mâncare pricepuți, cu antecedente în zgâriatul turiștilor care se apropie prea mult. Și nu sunt singurele animale pe care le poți întâlni aici: sunt maimuțe, păsări de toate culorile, fluturi mai mari decât văzusem vreodată, pești uriași și chiar crocodili.

Flora este la fel de impresionantă: orhidee, copaci uriași și plante luxuriante te însoțesc la tot pasul.

Nu mai aveam mult timp până la plecarea spre aeroport și eram deja în criză de timp, dar am hotărât să parcurgem toate traseele. E prea frumos aici, iar avioane sunt destule!

Iguazú va rămâne mereu unul dintre locurile speciale din sufletul meu, unul dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut vreodată.

La plecare, am trecut din nou prin vamă (de data aceasta aveam toate actele în regulă!), apoi, după o factură cam umflată de la firma de închirieri auto, am reușit să prindem avionul în ultimul moment. Urma un zbor de două ore spre Rio de Janeiro.

Pentru că pozele nu fac dreptate unui loc atât de frumos va invit să vedeți un film mai jos.