Aventură în America de Sud – Partea 3 – În sfârșit, am ajuns la Rio!

De multe ori sunt întrebat care e orașul care îmi place cel mai mult. E o întrebare dificilă pentru că fiecare loc are ceva aparte. Dacă e totuși să aleg un loc acela e Rio. Am fost în foarte multe orașe importante ale lumii și îmi e greu să cred că poate exista unul în care nu am ajuns să fie mai frumos de atât. Rio de Janeiro este cel mai frumos oraș din lume!

Am vizitat Rio în mai adică la începutul iernii. Din fericire iarna aici nu există și vremea a fost chiar superbă. Mult soare, 28-30 de grade C ziua și minim 20 C noaptea iar apa era numai bună de făcut o baie. În plus „iarna” nu e nebunia de turiști și am putut să ne bucurăm cu adevărat de tot ce are orașul de oferit fără prea multă aglomerație.

Am rezervat un hotel cat mai aproape de plajă, Hotel Copacabana Mar pe care îl recomand din toată inima. La Rio prețurile au crescut mult în ultimii ani cu apropierea Olimpiadei și Campionatului Mondial fiind foarte greu de găsit un hotel la costuri apropiate de cele din Vestul Europei, spre exemplu – la Rio prețurile sunt mult peste.

Am ajuns seara târziu și am luat taxiul la hotel. Dimineața nu mai aveam răbdare. Până acum avusesem vreme bună, caldă dar mai mereu înnorat. La Rio în schimb norii au fost o raritate. Pe vremea asta ce altceva poți să faci, decât la plaja! Nu oriunde, normal că la Copacabana! În orașul ăsta momentele când am rămas cu gura căscată au fost asa dese încât devenise ceva normal. Plaja Copacabana nu a făcut excepție, nu avea cum. Apa era caldă, valurile mari, soarele pe cer și nisipul incredibil de fin. Totul curat, ordonat și deși sunt multi vânzători pe plaja, nu sunt insistenți și nu iți strica cu nimic relaxarea. Valurile erau foarte mari ideale pentru surfing. Sportul principal era aruncatul în val, mai exact localnicii așteptau un val mare de 1-2 metri și se aruncau peste el lăsându-se duși până pe nisip. Am încercat și eu de câteva ori asta și în general am scapăt întreg. 🙂

Trebuie spus ceva despre locuitorii din Rio. Sunt fericiți. Pur și simplu. Toată lumea cântă pe stradă, dansează și se face mult sport. Toți oamenii sunt prietenoși indiferent de statutul social, avere sau rasă. Samba nu e numai un gen de muzică, e un mod de viață. De la recepționera care fredona lambada în timp ce ne caza, până la cerșetorul care a început să danseze samba după ce i-am dat un bănuț, toți aderă la stilul asta de viață. E ușor de înțeles totuși, când ai peisajul acesta în fiecare zi în fața ochilor și vremea caldă mereu, nu ai cum să fii altfel.

După plajă am mers să vedem stadionul Maracana. Era spre finalul lungii perioade de reconstrucție prin care a trecut și urma în câteva săptămâni să fie inaugurat cu un amical Brazilia-Anglia. După renovare nu mai este cel mai mare stadion din lume (în 1950 la finala campionatului mondial, Brazilia-Uruguay au fost acolo 200.000 de spectatori!). Acum mai încap sub 100.000 dar este un stadion modern, care va găzdui finala mondialului din 2014.

Mai departe, cu metroul către Corcovado. Merită menționat că metroul din Rio, mai ciudat ca și traseu din cauza reliefului, arată excelent fiind renovat recent și în același timp este destul de puțin aglomerat și foarte eficient. Corcovado este unul dintre cele mai înalte dealuri din apropiere renumit pentru ca în vârf se află simbolul orașului, statuia lui Iisus – Cristo Redentor. Cei mai mulți turiști merg cu funicularul, un tren cu o vechime de peste un secol care ajunge în 30 de minute în vârf. Surpriză, în fața funicularului la loc de cinste în oraș se afla consulatul României într-o clădire superbă. E bine că ne permitem! La funicular era coadă mare și următorul disponibil era peste două ore. Discutăm cu poliția turistică, care într-o engleză impecabilă (un lucru mai rar în Brazilia) ne sugerează să luăm un microbuz ca alternativă. Microbuzul a fost disponibil imediat și am plecat la drum, șoferul era probabil un pasionat de Need for Speed, gonind nebunește pe serpentinele înguste dar în cele din urma am ajuns cu bine.

Pe drumul până la statuie am mai făcut o oprire la Vista Santa Maria, un loc de unde se vede o priveliște superba către Pao do Acucar. Sus la Cristo Redentor e plin de turiști. Fiecare se chinuie din răsputeri prin metode care mai de care mai ingenioase să prindă o poză cu protectorul orașului. La întoarcere am coborât pe niște scări rulante (da, scări rulante în vârful muntelui) pentru ca apoi microbuzul să meargă puțin mai liniștit la coborâre(sau poate ne obișnuisem noi cu el).

A doua zi, după o noua repriză de plajă a urmat o vizită la Pao do Acucar. Pao do Acucar sunt doi munți gemeni, unul mai mare decât celălalt reprezentând cel mai vizitat obiectiv turistic al Braziliei. În engleză cunoscut ca Sugar Loaf muntele își are originile numelui de la asemănarea cu amforele de zahăr transportate de navigatorii portughezi. Zahărul era principalul produs exportat pe atunci, asta ar explica și denumirea asta neobișnuită. Pe vârful cel mare se ajunge doar cu telecabina, compusă din doua segmente. Mai întâi se ajunge în vârful dealului mai mic, apoi urmează un transfer către o altă cabină de unde se vede o priveliște fantastică până la vârful cel mare.

Prima parte am hotărât să o urcăm pe jos pe pista Claudio Coutinho, un loc preferat pentru jogging și drumeții, apoi a urmat o mini-urcare de jumătate de oră prin junglă până la Morro de Urca. Din vârful cel mic am luat telecabina pana sus. Nu degeaba este cel mai vizitat loc al țării peisajul este incredibil! Apusul de aici e o imagine care o să îmi rămână mereu în minte. Dealul e plin de maimuțe din specia Sagui (una dintre cele mai mici maimuțe din lume) care acceptă o bucățică de banană foarte fericite. De aici ne-am întors cu telecabina și de pe Urca am coborât din nou pe jos, prin junglă. Doar că acum era noapte și drumul pe întuneric era mult mai dificil. Am avut noroc cu un grup de americani echipați cu frontale care ne-au ghidat pe potecile abrupte. Ce ironie! Acum o săptămână ne temeam de bande de hoți și crime, iar acum mergeam noaptea prin jungla din Rio.

În favele nu am ajuns. Nu de frică, dar ideea de a merge într-un loc că să văd oameni săraci și eventual să le fac și poze nu mă încântă cu nimic și nu-i văd rostul. Sunt companii care organizează tururi în câteva favele unde au înțelegeri cu drug lords iar turiștii cu bani le fac poze din microbuze luxoase. Pentru extra fee, poți face și poze cu un puștan cu mitraliera în mână. Ce prostie…

Rio e unul din cele mai „verzi” orașe din lume, parcurile și rezervațiile naturale ocupa o mare suprafață. După o noua zi de plajă nu puteam să nu vedem și gradina botanică renumită pentru speciile rare de orhidee, plante și copaci din Amazonia și nu numai. Dar și multe păsări și animăluțe de tot felul. Preferatul meu a fost un tucan, o pasăre colorată mare, pe care l-am alergat mult sa-l prind într-o poză. Spre seară am ajuns și prin Ipanema, cealaltă plajă faimoasă a orașului dar și la Mall-ul din Botafogo, unul dintre cele mai mari din Brazilia.

În ultima zi am mers în Downtown, centrul orașului. Un loc mai puțin pitoresc decât restul, plin de turnuri și clădiri de birouri și nerecomandat turiștilor noaptea sau în weekend din motive de siguranță. Printre altele, aici se afla districtul muzical Lapa, teatrul municipal și multe sedii de firme, cel mai important fiind sediul Petrobras, gigantul petrolier al tării dar și catedrala metropolitană.

Catedrala este un monument arhitectonic cel puțin ciudat. Pentru experți, o capodoperă a arhitecturii moderniste, pentru mine o clădire care semănă cu un furnal industrial 🙂 În schimb într-adevăr înăuntru este foarte frumoasă iar lumina și acustica sunt deosebite. Am prins aici o slujbă cu mare fast de ziua poliției. Am ajuns o dată cu înaltele autorități iar la intrare pentru ei dar și pentru noi (normal 🙂 ) s-a intonat imnul național. Slujba, cu adevărat deosebită, multă muzică întreruptă de versuri recitate de episcop. M-a impresionat la sfârșit faptul că toată lumea și-a îmbrățișat vecinul, felicitându-se parcă unul pe altul pentru că fac parte la eveniment. Foarte frumos. Un gând îmi trece prin minte: Ce bine că suntem aici când e toată poliția! Ce s-o întâmpla în oraș când toți sunt aici?

Orice seară la Rio trebuie să se termine cu o friptură bună (rodizio de preferință), o agua de coco proaspătă și un cocktail caipirinha. Ultima seară nu putea să facă diferență.

Noaptea urma să plecăm spre casă. Ne îmbarcăm în avionul TAM către Londra, o seară de cazare pe lângă Victoria Train Station și zborul final la București. La revedere, Rio și pe curând!

Am ajuns la Rio!