Acum un an, cu ocazia mini-vacanței de 1 Decembrie, am făcut o scurtă incursiune într-o zonă mai puțin explorată din Golful Persic. Nu am mers în Dubai, Abu Dhabi sau Doha – destinațiile de top ale regiunii, ci am vizitat două state mai puțin cunoscute turistic: Bahrain și Kuwait.

Aveam pe atunci ceva puncte (mile) strânse la Qatar Airways ce urmau să expire la sfârșit de an. Am vrut să le folosesc înainte să le pierd, iar după ceva căutări mi-au ajuns fix pentru un zbor dus spre Kuwait. Am putut lua așadar gratis segmentul Kuwait – Doha – București. Pentru a completa itinerarul am mai găsit o conexiune Bahrain – Kuwait la Kuwait Airlines iar restul traseului din București la Doha, l-am rezervat prin Pegasus cu o escală la Istanbul. Costul total al celor 5 zboruri a fost cam 150 de euro.

Recunosc că principalele motive pentru care am ales traseul au fost tariful mic găsit și curiozitatea – erau două state unde nu mai mersesem niciodată. Nicidecum Bahrain și Kuweit nu erau printre destinațiile care visam să le vizitez. De aceea, nu am planificat prea mult timp acolo – am plecat doar pentru 3 zile, împărțite egal între capitalele celor 2 state – Manama și Kuwait City.

Mai jos, harta cu opririle mele din Golful Persic:

 

A venit și ziua plecării la final de noiembrie. Era deja destul de frig pe la noi și de-abia așteptam căldura din Golf unde temperaturile treceau de 30 de grade.

Prima destinație avea să fie statul insular Bahrain. Am decolat din București după amiaza cu avionul companiei turcești Pegasus. Prima parte de drum spre Sabiha Gocken, aeroportul de pe malul asiatic din Istanbul, a trecut repede. A urmat o escală rapidă iar mai departe al doilea zbor – încă 3 ore și jumătate până în Bahrain.

 

Am sosit pe aeroportul din Manama aproape de miezul nopții.

Pentru Bahrain, cetățenii români au nevoie de viză. La vremea sosirii mele, în 2019, aceasta se putea obține la sosire pe aeroport contra cost. Formalitățile nu au durat foarte mult și am intrat în țară destul de repede.

 

Am fost preluat de un șofer și jumătate de oră mai târziu eram deja în camera de hotel. Am stat la The Arch Hotel, aflat în partea de est a capitalei Manama.

 

Bahrain este un stat insular cu o suprafață de 780 km2 adică mai mică decât județul Ilfov. Populația statului este de 1,5 milioane iar o treime din locuitori trăiesc în capitala Manama. Majoritatea locuitorilor sunt musulmani Shia, dar țara este condusă de o familie regală Sunni susținută de monarhia Saudită.

Statul s-a dezvoltat inițial datorită petrolului transformându-se mai târziu, după ce resursele s-au terminat, într-un centru financiar al statelor din zona Golfului. Totodată, având legi mult mai puțin restrictive în ceea ce privește alcoolul și petrecerile, este o importantă destinație pentru turiștii din regiune, în principal pentru vecinii saudiți. Bahrain a fost legat de continent în 1986 printr-un pod lung de 25 de kilometri până în Arabia Saudită, numit King Fahd Causeway.

Dincolo de turismul regional, Bahrain nu este un stat foarte atractiv pentru turiști. Este o țară modernă, sigură dar fără foarte multe atracții. Am avut doar o zi și jumătate în Manama, timp care mi s-a părut arhisuficient pentru a vedea locurile mai interesante.

 

Dimineața de la fereastra hotelului. Zona de est a capitalei este una unde s-a construit foarte mult în ultimii ani.

 

Nu am plecat înainte de a schimba bani. Trebuie spus că Dinarul din Bahrain este una din cele mai valoroase monede ale lumii. 1 BHD valorează aproximativ 2,5 dolari sau peste 10 lei. Mi s-a întâmplat în Bahrain să văd prețuri mici la prima impresie (în dinari) pentru a realiza făcând conversia că nu sunt mici deloc.

 

M-am deplasat prin Manama cu Uber. Șoferii sunt tot taximetriști locali dar avantajul este că se plătește direct, fără a discuta tariful. Altfel, aparatele de taxare nu prea se folosesc.

 

Pe drum spre centrul capitalei

 

Primul loc pe care l-am vizitat a fost Bahrain National Museum. Muzeul este dedicat istorie și culturii statului, fiind adăpostit de o clădire modernă pe malul mării.

 

Podeaua din sala centrală a muzeului este o imensă hartă a statului

 

Bahrain-ul a fost protectorat britanic până în 1971 când și-a obținut independența. La intrare în muzeu sunt expuse mașinile guvernatorilor britanici.

 

Dilmun este prima așezare cunoscută de pe insulă ce datează de peste 5 milenii.

 

Din vechea civilizație s-au păstrat mormintele construite în deșert, sub formă unor movile din nisip. Sute de asemenea morminte pot fi găsite la sud de capitală în muzeu fiind expuse reproduceri ale acestora.

 

Bahrain era un important centru comercial pe rutele din zona Golfului Persic

 

Înainte de descoperirea petrolului, Bahrain era renumit în comerțul cu perle

 

Scene locale din viața de zi cu zi

 

După ce am părăsit muzeul am chemat din nou un Uber. Am mers pe autostrada ce traversează capitala de la est la vest trecând pe lângă Harbour Towers, zgârie-norii care sunt aproape un simbol pentru oraș.

 

Am oprit apoi la Bahrain Fort, cea mai importantă fortificație veche construită pe locul unde a apărut vechea așezare Dilmun.

 

Înainte de a vizita fortificațiile, am trecut pe la muzeu unde sunt expuse descoperirile arheologilor.

 

Ruinele așezării Dilmun

 

Bahrain Fort

 

Vedere din turnul cel mai înalt

 

Mai departe am mers spre bazarul central, Manama Souq

 

Bab al Bahrain este o altă clădire simbolică a orașului. Poarta de intrare în bazar construită de englezi acum 70 de ani se afla pe atunci aproape de malul mării. Astăzi, datorită dezvoltării imobiliare ce a dus la extinderea țărmului, marea este departe.

 

Manama Souq îmbină noul cu tradiția. Se pot găsi magazine moderne și gherete vechi care vând covoare persane, dulciuri tradiționale, bijuterii din aur, chinezisme sau tot felul de suveniruri. Ca în orice bazar din regiune, negocierea e foarte importantă.

 

Am plecat încărcat cu fistic, rahat, eșarfe și alte mici suveniruri pentru acasă. De la bazar am mers către Seef Mall, cel mai mare din oraș. Acolo am dat de o aglomerație uriașă (probabil datorită promoțiilor de Black Friday)

 

Seef Mall, principalul centru comercial din Bahrain

 

La plecare era haos la taxiuri. După ce m-am convins că am prea mult de așteptat am renunțat și am luat un autobuz spre hotel. Localnicii înstăriți nu prea se „înjosesc” să ia transportul local, astfel că în ciuda aglomerației autobuzul era aproape gol.

 

Am revenit la hotel la lăsarea serii

 

Din cele 13 etaje ale hotelului, 4 erau rezervate pentru baruri și cluburi. Holurile erau pline de saudiți beți de de-abia se țineau pe picioare însoțiți de fete, rusoaice sau filipineze. Nu mi-aș fi imaginat vreodată să-i văd pe cei mai conservatori dintre musulmani (mă refer la saudiți) în asemenea ipostaze de desfrâu.

 

Micul dejun dimineața următoare. Am dormit bine – din fericire, cluburile din hotel erau bine izolate fonic.

 

Înainte de plecare am făcut o plimbare pe jos prin împrejurimi.

 

Am mers vreo 2 kilometri până la Moscheea Al Fateh, cel mai important loc religios

 

Am ajuns la fix pentru un tur gratuit al moscheii (sunt doar câteva ore fixe dimineața când se poate vizita). Turul a fost condus de un imam bun vorbitor de engleză care ne-a povestit istoria credinței locale și a construcției moscheii și nu a uitat să ne spună despre principalele învățăminte ale islamului sau de ce acesta este mai bun decât creștinismul. 🙂 Dincolo de tentativa eșuată de convertire, am aflat foarte multe lucruri interesante despre credința musulmană.

 

Revenind la hotel, am făcut repede bagajele pentru că deja aștepta șoferul pentru transferul la aeroport.

 

Spre aeroportul internațional Bahrain

 

Am trecut pe la uriașul magazin Duty Free din terminal

 

Îmbarcarea spre Kuwait City. Am zburat cu Kuwait Airlines

 

La revedere, Bahrain!