Plimbare prin Scoția. Inverness, Stirling și mai ales Edinburgh

După ce am părăsit Loch Ness a urmat un drum lung către cea mai importantă destinație a călătoriei noastre, vechea capitală a Scoției – Edinburgh. Înainte de a ajunge acolo am mai făcut multe opriri pe drum.

Prima oprire a fost Inverness, cel mai mare oraș al nordului scoțian aflat pe malurile râului Ness aproape de gura sa de vărsare în golful Moray. Am parcat mașina în centrul orașului și de acolo am luat-o la pas. Am mers mai întâi la castel. Clădirea roșiatică ce datează din secolul 19 nu impresionează foarte multe dar vederea de acolo peste Inverness este splendidă. Era un soare puternic și se vedeau frumos podurile peste râu și clădirile vechi de pe ambele maluri. Am coborât apoi prin centrul vechi mergând printre magazine cu suveniruri ce vindeau articole din lână (fulare, pulovere sau kilt-uri), instrumente muzicale și evident multe tipuri de whisky. Am vizitat și catedrala din oraș, impozantă la exterior și decorată frumos în interior (spre deosebire de majoritate bisericilor britanice unde interiorul este de obicei alb, foarte simplist). Este cea mai nordică catedrală a Marii Britanii.

Aveam mult de parcurs în acea zi așa că pe la ora prânzului am părăsit ținutul Highlands și am continuat drumul spre est în direcția Aberdeen. Nu departe de Inverness am mai făcut două opriri – la Nairn, satul pescăresc unde am vizitat o plajă frumoasă la Marea Nordului și apoi la Elgin, unde am văzut ruinele vechii catedrale din secolul 12. De altfel, Elgin este unul din cele mai vechi orașe ale Scoției, capitală a ținutului Moray.

Regiunea Speyside pe care am traversat-o e numită și „Scotch country” pentru că cea mai mare parte a distileriilor de whisky se află în zonă. Asemenea altor țări care au organizat rute al vinului pentru vizitatori. Această regiune din nord estul scoțian este una din puținele unde se poate merge pe ruta whisky-ului. Există și o hartă a lor, puteți vedea în Whisky map of Scotland cât sunt de dense în regiune. Am trecut pe lângă distilerii faimoase, precum Glenfiddich sau Glenlivet dar și pe la uriașele hale ale fabricii Chivas.

Dacă prima parte a zilei ne-am bucurat de o vreme superbă numai cu soare, o dată ce ne-am apropiat de ținutul muntos Craingorns vremea s-a schimbat drastic. Am mers printr-o ploaie torențială timp de vreo două ore. Intenționam să facem o pauză scurtă la Aberdeen dar am renunțat complet din cauza ploii. Mai departe, pe la Dundee ploaia s-a oprit și a apărut din nou soarele. Asta e vremea obișnuită în Scoția unde norii se deplasează extrem de repede iar vremea se schimbă radical de mai multe ori de-a lungul unei zile.

La Dundee am traversat golful Tay pe unul din cele mai lungi poduri ale Scoției, având peste 3 kilometri lungime și ne-am îndreptat spre vechiul oraș St. Andrews unde am făcut ultima oprire a zilei.

St. Andrews este unul din cele mai vechi orașe scoțiene denumit după sfântul Andrei, patronul Scoției. Cele mai importante atracții turistice din oraș sunt castelul și catedrala care cândva adăpostea relicvele sfântului. Astăzi ambele sunt în ruină dar se vede totuși cu ochiul liber măreția de altă dată, iar peisajele turnurilor la malul mării este unul unic. St. Andrews este cunoscut și ca locul unde s-a inventat jocul de golf, un sport practicat de lorzii locali încă din secolul 18. Orașul este înconjurat de terenuri de golf și găzduiește unul din cele mai importante turnee ale circuitului mondial. Am prins apusul pe mare în St. Andrews iar apoi ne-am îndreptat spre Edinburgh.

Am ajuns la cazarea noastră din centrul orașului seara pe la ora 8. Am stat la Merchiston Residence, o cazare excepțională pe care o recomand oricui ajunge în Edinburgh. Am stat într-un apartament luxos într-un cartier rezidențial. Am avut acolo tot ce ne trebuia și ne-am gospodărit cu cumpărături de la un supermarket din apropiere, iar cina am servit-o în living. Mi-a plăcut și că totul era automatizat, de la procesul de check în unde am primit codurile de acces pe mail până la de-cazare, nu am avut nevoie să discutăm cu nimeni de la Merchiston.

Ziua următoare am petrecut-o aproape integral prin Edinburgh. Chiar dacă nu este cel mai mare oraș al Scoției – are doar 400.000 de locuitori, fiind de două ori mai mic decât Glasgow, este locul care atrage cei mai mulți vizitatori. Capitala Scoției este, zic eu, de departe cel mai frumos oraș al Marii Britanii poate doar cu excepția Londrei. Sunt enorm de multe clădiri istorice și locuri interesante de vizitat la Edinburgh.

Pentru că am ajuns la centrul cultural al Scoției, vreau să vă spun mai întâi câte ceva despre localnici. Scoțienii sunt oameni foarte mândri, foarte patrioți care au o cultură locală puternică, obiceiuri și tradiții vechi pe care le păstrează din generație în generație. Ocupați de englezi în urmă cu 3 secole ei nu și-au pierdut niciodată valorile naționale și nu au încetat să lupte pentru independență. Au pierdut în referendumul din 2015 în urma unui vot foarte strâns ocazia de a o obține, dar în special după votul Brexit în Scoția este o dorință din ce în ce mai mare de a se elibera de dominația Londrei. Scoțienii sunt veseli, calzi și foarte ospitalieri. Beau mult și le place să petreacă. Vorbesc o engleză ciudată din care deseori n-am reușit să deslușesc mare lucru dar sunt foarte calzi și prietenoși, ceea ce nu știu dacă pot afirma despre vecinii lor de la sud.

Dimineața ne-am bucurat din nou de o vreme însorită în Edinburgh. Prima dată am mers pe Calton Hill, locul de unde se poate vedea acea priveliște frumoasă a orașului care apare în toate ilustratele. Pe deal se află mai multe monument, inclusiv National Monument, Nelson Monument sau Observatorul național. Mica capela monumentală dedicată familiei Stewart este cea care apare în mai toate imaginile cu orașul fiind aflată pe versantul vestic orientat spre centru. La baza dealului se mai află clădiri impozante, precum Parlamentul Scoțian sau palatul Holyrood. De pe Calton Hill se poate vedea o priveliște de 360 de grade, peste catedralele și turnurile orașului și către marele castel Edinburgh care domină din extremitatea opusă. Se poate vedea golful Firth of Forth cu cele 3 mari poduri ale sale dar și dealurile din jur dintre care se remarcă cel mai înalt pe care localnicii îl numesc Arhtur’s Seat.

Am mers apoi la pas prin centrul orașului, prin aglomerație de autobuze doubledecker și taxiuri negre. La tot pasul se găsește câte o clădire deosebită. Cea mai impresionantă construcție din centru este Scott Monument, un turn înalt de peste 60 de metri dedicat lui Sir Walter Scott, unul din cei mai mari scriitori scoțieni. După am revenit la mașină și ne-am îndreptat spre Edinburgh Castle. Parcarea în zonă e o mare problemă și nu am reușit să găsim un loc de parcare decât la un kilometru distanță.

Pe drumul spre poarta castelului am întâlnit pentru prima dată și cântăreți la cimpoi îmbrăcați în kiltul tradițional, veniți în întâmpinarea turiștilor. Am mers la coada de bilete unde am avut ceva de așteptat în aglomerație. Un bilet la castel costă 16 lire, dar există și tichete Explorer Pass la 24 de lire care includ vizitarea celor mai importante castele ale Scoției într-un interval de 3 zile.

Edinburgh Castle a fost o importantă reședință regală încă din secolul 12. Castelul este destul de extins și necesită un timp îndelungat pentru o vizită pe îndelete. Am văzut mai întâi zidurile construite pe marginea stâncilor abrupte și tunurile mari de apărare poziționate strategic de-a lungul zidurilor. Am intrat apoi în curtea centrală a palatului unde se aflau apartamentele regale. Acolo am vizitat monumentul eroilor căzuți, marea sală a armelor și capela regală.

Cea mai importantă parte a turului a fost către sala care adăpostește bijuteriile coroanei regale scoțiene (Honours of Scotland). Din muzeul interactiv am învățat despre povestea bijuteriilor, cum au fost făurite în vremea regelui James V sau cum sabia a fost donată de Papa în secolul 16. Au fost folosite la încoronarea regilor, inclusiv a lui James VI si Mary of the Scots iar ultimul rege care le-a purtat a fost Carol al 2-lea al Scoției după execuția lui Carol I de către englezi. Oliver Cromwell, lordul Londrei a ordonat în secolul 17 ca toate simbolurile regale ale provinciilor să fie distruse dar scoțienii au reușit să le ascundă pentru a le salva și duse la castelul Dunnotar. Nu au stat mult acolo fiind capturate și duse în Anglia. Mai târziu au fost aduse înapoi și ferecate într-un cufăr într-un loc ascuns din castelul Edinburgh. Au fost găsite de-abia în 1810 și expuse pentru vizitatori fiind întregite complet abia în 1996 când regina a înapoiat castelului Stone of Scone, piatra de încoronare. La finalul turului într-o atmosferă foarte solemnă și strictă am văzut Honours of Scotland, expuse într-o cameră splendid decorată. Fotografiile sunt interzise acolo.

Am mai văzut garnizoana militară și muzeul uniformelor și echipamentelor militare, temnițele cetății, sala bucătarilor și chiar am asistat la un scurt spectacol muzical în sala mare. Am mai admirat încă o dată vederile de peste ziduri și după aceea am revenit la mașina.

Am traversat tot orașul pentru a ajunge la golful Firth of Forth. Acolo este ancorat vasul Britannia folosit ca vapor regal de regina Elisabeta a 2-a până în 1997. Britannia este un vas încărcat cu multă istorie, fiind vasul pe care și-au petrecut luna de miere Charles și Diana, locul unde regina a avut întâlniri istorice cu lideri mondiali precum Gandhi, Eisenhower, Reagan sau Bill Clinton reușind să parcurgă de-a lungul a 43 de ani de serviciu peste 2 milioane de kilometri. Vaporul este păstrat într-o stare impecabilă și poate fi vizitat în întregime. Biletul de intrare costă 15 lire dar face toți banii. Am văzut puntea de comandă a vasului, sălile de recepție și sălile de mese, dormitoarele regale, camerele angajaților și uluitoarea sală a motoarelor. Ne-am mirat să vedem cât de mic era patul reginei, am văzut cu mirarea că și ei joacă boardgames precum Monopoly sau Rummy, ne-am costumat în mateloți și ne-am fotografiat și nu în ultimul rând am trecut pe la cofetăria vaporului unde se vinde fudge. Cum spuneam, ne-a plăcut mult vizita pe vas.

Era deja după amiază și seara trebuia să ajungem la aeroportul din Glasgow. Am mai făcut un ultimul ocol spre Stirling. Pe drum am trecut din nou printr-un nor, o ploaie torențială cu grindină dar când am ajuns a ieșit din nou soarele. Am mers la Stirling pentru a vedea castelul, unul din cele mai mari ale Scoției. Castelul așezat deasupra pășunilor verzi arăta splendid. Stirling este locul încoronării multor regi scoțieni și tot acolo se află mormântul lui William Wallace, eroul făcut celebru de filmul Bravehart.

Am continuat apoi spre Glasgow. Distanța spre aeroport nu era mare, sub o sută de kilometri pe autostradă dar când am ajuns aproape de oraș traficul a devenit infernal. Am trecut de Glasgow pe centura orașului și n-am mai intrat în centru. De la depărtare mi-a părut un oraș mare, modern și aglomerat, dar nu neapărat interesant turistic. Am avut un mic episod cu emoții în care mile întregi nu am găsit o benzinărie și eram aproape pe gol. S-a rezolvat dar destul de la limită. Am mai avut timp să luăm cina în Paisley, un orășel aflat la doi pași de aeroport, iar seara târziu ne-am îmbarcat în zborul de 4 ore spre casă.

La Inverness pe la ora prânzului