Plimbare prin Scoția. Whisky, munții și monstrul din Loch Ness

Scoția este o regiune bine cunoscută pentru turiști datorită peisajelor naturale, castelelor medievale și orașelor istorice. Scoția a mai adus lumii whisky-ul single malt, jocul de golf, cimpoiul, kiltul și chiar pe monstrul din Loch Ness. Este una din cele mai vizitate destinații ale Europei. Nu ajunsesem în Scoția până anul acesta, dar o dată cu deschiderea rutelor directe București – Glasgow de la Wizz Air și Blue Air a devenit mult mai ușor.

Cumpărasem inițial bilete de avion de la Wizz Air în aprilie, cu unul din primele zboruri, dar am avut ghinionul să mă accidentez și să fiu cu piciorul în ghips și n-am mai putut călători. Cei de la Wizz au fost destul de amabili să anuleze toate biletele și să-mi ramburseze costul. Următoarea ocazie a fost toamna, în octombrie când n-au mai apărut alte evenimente și am pus prima dată piciorul pe pământ scoțian.

Programul de zbor spre Glasgow este destul de bun pentru un weekend prelungit, cu sosire vineri seara și întoarcere la București luni noaptea, așadar aveam 3 zile întregi. Doream neapărat să vedem Edinburgh, să petrecem o zi acolo, dar nu am putut renunța la o vizită la Loch Ness, așa că a ieșit la final un traseu destul de lung. Cu mașina închiriată am parcurs cam 500 de mile adică vreo 800 de kilometri, dar am reușit să vedem multe din simbolurile Scoției.

Traseul prin Scoția

Zborul de 4 ore spre Glasgow a trecut foarte repede. De obicei dorm dus pe avion, iar acest zbor nu a făcut excepție. Am ridicat repede mașina închiriată și am pornit la drum spre hotel. Am rezervat o cazare aproape de aeroport la vreo 10 mile spre nord în orășelul Dumbarton. Am ajuns în 15 minute la hotelul Abbotsford unde am fost întâmpinați foarte călduros. E un hotel de 3 stele care îl recomand. Pentru 2 camere foarte confortabile am plătit 100 de lire. În plus restaurantul hotelului era unul excelent, cu mâncare tradițională. Am servit la cină felul preferat al Scoției – Haggis, neeps and tatties – un fel de drob cu morcovi, piure și sos de ciuperci cu whisky. Delicios!

Prima zi aveam un drum destul de lung, spre Loch Ness – în total 150 de mile prin dealurile Scoției fără pic de autostradă. Condusul efectiv era vreo patru ore dar erau multe locuri interesante pe traseu. Nu am mers prea departe inițial, prima oprire a fost chiar în localitate, la castelul Dumbarton. E o construcție destul de ciudată, o fortăreață cocoțată pe o stâncă abruptă într-un peisaj foarte pitoresc la malul golfului format la vărsare de râul Clyde. De acolo am mers spre nord spre parcul național Lomond. Pot spune că m-am obișnuit destul de repede cu condusul pe stânga și după vreo oră chiar devenise natural.

Până la Lomond am făcut un mic ocol spre est. Destinația noastră: distileria de whisky Glengoyne. O idee excelentă pentru o zi ploioasă. Există în Scoția câteva sute de distilerii, whisky-ul fiind o mândrie națională. Cea mai mare parte din ele se află în zona centrală și de est și unele oferă tururi pentru vizitatori. Cele mai renumite distilerii(turistic vorbind) sunt Glengoyne și Glenfiddich. Noi am ales să facem un tur al distileriei Glengoyne pentru că locația era mai la îndemână. Pentru un tur cu ghid de o oră inclusiv degustare am plătit cam 10 lire. Am început mai întâi degustarea cu un pahar scotch single malt învechit de 12 ani. Excelent, doar că din păcate pentru mine eram șofer și a trebui să mă limitez.

Am aflat multe lucruri interesante despre whisky-ul produs în Scoția, numit și scotch. Single malt înseamnă că whiskyul este îmbuteliat din aceeași fermentație (producție). Single barrel înseamnă că sticla provine din același butoi. Single malt și single barrel sunt tipurile mai scumpe de whisky spre deosebire de băuturile comerciale unde în fabrici se amestecă producții care vin de la mai multe distilerii. O sticlă de single malt costă cel puțin 20 de lire. Poate vă întrebați care e grozăvia, ce mare lucru dacă e din același butoi. Explicația este că băutura din două producții diferite nu iese aproape niciodată la fel iar distileriile au standarde de calitate de aplicat – 2 sticle la fel trebuie să aibă același gust. Majoritatea butoaielor sunt diferite și se amestecă astfel încât băutura să aibă culoarea, tăria și aroma așteptată. Dacă se găsește un butoi de o calitate foarte bună atunci din acela se produce single barrel scotch care se păstrează la învechire 12, 15 sau chiar 20 de ani.

Ghidul ne-a povestit spre amuzamentul nostru că producția de cea mai mare calitate de la distilerie se pune în butoaie cel puțin 3-5 ani pentru a obține sticlele single barrel respectiv single malt cu brandul Glengoyne. Whiskyul de cea mai slabă calitate este vândut la fabricile mari, precum Johnny Walker sau Chivas 🙂 Am vizitat apoi împreună fabrica unde ni s-a explicat procesul de producție complet. Am început de la cascada din spatele distileriei unde ni s-a explicat despre puritatea apei care se folosește în producție. Fiecare distilerie e construită pe valea unui rău. De aceea multe se numesc “Glen…” pentru că glen înseamnă vale în limba gaelic. Apoi am văzut rezervele de orz adus de la fermele din regiune. Whisky scotch se face obligatoriu doar din orz (barley) fermentat. După asta am trecut prin halele unde se face fermentarea și distilarea alcoolului cu un proces foarte riguros de asigurare a calității. La final am vizitat crama care adăpostește câteva mii de butoaie. Acolo ni s-a explicat și despre tipurile de lemn din care se poate face un butoi cu scotch de calitate, multe din ele aduse de pe alte continente. Am părăsit Glengoyne nu înainte să luăm mai multe sticle pentru acasă de la magazinul distileriei.

Prima zi am avut vremea cea mai urată. Tot drumul pe lângă lacul Lomond a plouat torențial și nici nu am mai oprit lângă lac. O dată ajunși spre munți ploaia s-a potolit. De altfel, vremea în Scoția este schimbătoare tot timpul anului. Ploile pot apărea oricând, iar temperaturile urcă rar peste 20 de grade vara dar nici nu coboară sub 0 grade iarna. Noi am mers în octombrie și am prins temperaturi în jur de 10 grade (la fel ca acasă) dar și multe alternanțe între ploaie și soare.

Regiunea Highlands (centrul și nordul Scoției) este singura zonă muntoasă din Marea Britanie cu mai multe vârfuri care depășesc 1200 m înălțime. Nu e cine știe ce altitudinea dar peisajul este splendid. Cea mai pitorească zonă este Glen Coe, o vale unde culmile abrupte formează un peisaj de vis. Scoția este una din cele mai verzi țări pe care le-am văzut. Nu mă refer la ecologie, ci la culorile minunate ale pajiștilor și pădurilor de pe dealuri. Pe pajiștile verde aprins din loc în loc mai apar pâlcuri roșii sau albe – este vorba de turmele de animale la păscut, bivoli respectiv oi scoțiene. Drumul prin Glen Coe a fost o mare plăcere de condus, cu serpentine șerpuind de-a lungul trecătorii. La finalul văii am oprit la Fort William, o localitate frumoasă cu clădiri vechi pe malul lacului Linnhe. Aproape de oraș am mers până la baza vârful Ben Nevis, care la 1345 de metri e cel mai înalt de pe insulă. Pe vârf se poate ajunge cu telecabina iar iarna își face apariția și zăpada acolo.

Următoarea oprire a fost Fort Augustus, o localitate plină de pensiuni turistice pentru că de acolo începe Loch Ness, cel mai mare lac al Scoției. Lacul a fost făcut faimos de monstrul din Loch Ness, o creatură ciudată care a fost prima dată văzută în apele lacului în 1933. Au mai fost de atunci multiple ocazii sau fotografii în care a fost văzut monstrul. Multă lume spune că e o farsă dar și azi sunt mulți care cred în existența lui “Nessie”.

Puteam merge în croazieră pe lac chiar de la Fort Augustus, dar am preferat să așteptăm ziua următoare în speranța unor vremuri mai însorite. Croaziere pe lac plecau și din Drumnadrochit, localitatea unde aveam rezervată cazarea. Mai aveam totuși de mers până acolo pe malul vestic al lacului. Am mai oprit lângă castelul Urquhart, o cetate construită prin secolul 13, în cel mai pitoresc loc de pe Loch Ness la jumătatea lacului. După ce am admirat priveliștea am mai mers câteva minute și am ajuns la pensiune. Seara am ieșit la cină la restaurantul Fiddler’s, cel mai renumit din zonă, atât pentru mâncarea tradițională gătită cât și pentru varietatea de whisky din meniu. Masa a fost excelentă, la fel și băutura iar cu ocazia asta am putut observa și ce mari băutori sunt scoțienii. Am văzut localnici care au terminat lejer multe pahare de scotch cât timp am servit noi masa.

Dimineața m-am trezit foarte devreme. Am ieșit afară și așteptările mi s-au îndeplinit. Cerul era perfect senin și soarele răsărea dintre munți. Urma să avem o zi cu vreme frumoasă. Rezervasem încă de seara o mini-croaziere pe lac, dar tocmai la ora 10. După ce s-a luminat, am servit micul dejun la pensiune și ne-am luat la revedere de la gazdele noastre. Am mai trecut pe la Loch Ness Visitor center, un muzeu modern dedicat întâlnirilor cu monstrul, iar apoi am revenit în centrul satului pentru plimbare. Am fost luați de un bătrân din sat cu un microbuz și duși la ponton. De la microbuz, a trecut pe barcă conducându-ne în continuare în plimbarea pe lac. Moșulică era șofer, căpitan de vas și ghid turistic în același timp. Ne-a povestit că locuiește în sat și cu asta se ocupă de 30 de ani.

Am făcut o plimbare de vreo 45 de minute pe lac iar de la ghidul nostru am aflat multe informații interesante. Loch Ness înseamnă lacul negru, iar numele vine de la depozitele de turbă de pe fund. Lacul chiar are o culoare foarte închisă, cum n-am mai văzut. Am aflat despre numeroasele întâlniri cu monstrul, începând cu renumita fotografie din 1933, dar și despre tentativele mai recente de găsire a lui Nessie inclusiv folosind sonare ultramoderne. Am observat că până și ghidul nostru se ferea să spună fățiș că monstrul nu există. Mitul generat a adus în zonă zeci de mii de turiști străini. Pentru săteni și inclusiv pentru el, asta a reprezentat o importantă sursă de venit de-a lungul anilor.

De pe vapor am admirat întinderea lungă de apă, dealurile împădurite transformate în pasteluri multicolore de venirea toamnei dar și zidurile înalte ale castelului Urquhart de data aceasta văzut de apă. Din păcate, nu am găsit monstrul. Poate data viitoare 🙂

După croazieră am revenit la mașină. Urma să ne continuăm drumul spre Inverness și mai ales spre cel mai frumos oraș al Scoției – capitala Edinburgh.

Am aterizat noaptea la Glasgow