Mandalay este al doilea oraș ca mărime din Myanmar și cel mai important centru cultural și economic. A fost ultima capitala a regatului Burma independent până la anexarea de către britanici în 1885. Din această perioadă au rămas o mulțime de temple și palate care azi aduc aminte de istoria glorioasă a Burmei și fac din oraș o importantă destinație turistică. Mandalay are aproape 2 milioane de locuitori și spre deosebire de Yangon este mult mai puțin dens, cu bulevarde largi și multe spatii verzi întinse pe o câmpie vastă în apropierea fluviului Irrawaddy. Mandalay este un centru economic mare, datorită producției locale de mătăsuri, jad și alte pietre prețioase, foiță de aur, tapițerie, sculpturi în piatră și multe altele. Datorită comerțului intens cu China, o bună parte din populația orașului sunt de origină chineză descendenți ai negustorilor stabiliți în oraș.
Nu știam foarte multe despre Mandalay și am ezitat la început să adaug orașul pe traseul meu prin Myanmar. Am decis în cele din urmă să petrec acolo o zi și mă bucur că am făcut-o. Nu mă așteptam la cine știe ce să văd la Mandalay dar orașul a fost o surpriză foarte plăcută. Am văzut o mulțime de locuri și am făcut o grămadă de poze. Pentru că sunt așa multe poze, articolul mai departe o să fie un fotoreportaj cu câteva detalii despre locurile vizitate.
Am rezervat un tur al orașului prin compania One Stop Myanmar, clasată prima pe Tripadvisor printre tur-operatori. Pentru un tur de o zi cu șofer am plătit 50 de dolari. Urma să fiu luat dimineața de la hotel și lăsat seara direct la aeroport. La prețul acesta am primit o mașină mare, foarte confortabilă și un șofer care vorbea engleza excelent și mi-a fost și ghid de-a lungul zilei. Aerul condiționat funcționa perfect, un lucru foarte important ținând cont că la Mandalay în acea zi erau 35 de grade. După o cafea pe terasa hotelului dimineața, m-am decazat, am luat bagajele și am plecat la drum.
Prima oprire a fost Shwenandaw Kyaung (sau Mănăstirea de lemn a palatului). E vorba de o biserică clădită exclusiv din lemn de tec la finalul secolului 19. Clădirea e păstrată în stare foarte bună iar sculpturile în lemn arată fantastic. La interior lemnul este aurit iar sculpturile de pe pereți reprezintă mituri și legende budiste. Intrarea la Mănăstire se poate face doar cu biletul comun de 10 dolari care mai permite accesul la alte 4 temple din Mandalay.
Mai departe am mers cu mașina doar câteva sute de metri și am făcut a doua oprire a zilei la Kuthodaw Paya (paya înseamnă pagodă). Pagoda deține un record mondial pentru cea mai mare carte a lumii. Nu vă gândiți la mii de pagini de hârtie. E o carte mai specială. Sunt 792 de stupe albe care adăpostesc fiecare un fragment din cartea sfântă budistă Tripitaka scris pe o placă de piatră aflate în interiorul lor. La mijlocul câmpului de stupe se află marea pagodă acoperită în aur masiv.
Următoarea oprire era ceva mai departe. Am mers vreo douăzeci de minute pe bulevardele largi și drepte din Mandalay până am ajuns la poalele Mandalay Hill. Pe deal se poate urca fie cu mașina, fie pe scările care au peste 1000 de trepte. Am ales fără discuție mașina dar am mai stat să vizităm templul de la bază. Templul include cel mai mare Buddha din fier din lume. Am văzut mult kitsch cu beculețe care se aprindeau, lumini fosforescente și ornamente în culori stridente. Mai interesante mi s-au părut cele 2 statui de lei uriașe ce străjuiesc intrarea la trepte asemenea celor de la Shwedagon din Yangon. Mai departe am continuat pe niște serpentine abrupte până la parcarea din vârf iar de acolo am mai urcat cu un lift suspendat la templu. Înainte să ajung la templu am trecut printr-un labirint de magazine de suveniruri. Mandalay Hill merită vizitat, dar nu pentru templu care nu m-a impresionat cu nimic ci pentru priveliștea de 360 de grade peste oraș. Era ceva ceață dar am putut zări fluviul Irrawaddy în depărtare, parcurile verzi și străzile paralele din oraș sau dreptunghiul de apă care înconjoară Palatul Regal.
Tocmai la palatul regal am mers după ce am coborât de pe deal. Am observat că șoferul meu nu era foarte incantat să mă ducă acolo, mi-a zis că nu e chiar cel mai interesant loc. Motivul pentru care localnicilor nu le e drag de loc palatul este că acolo și-a stabilit armata sediul din Mandalay, zona din împrejur fiind plină de cazarme și barăci ale soldaților care locuiesc acolo. Armata nu le deloc dragă localnicilor datorită atrocităților comise în trecut dar și datorită averilor uriașe pe care le deține. Am trecut prin mai multe filtre și controale pentru a ajunge la palat. Mandalay Royal Palace a fost construit în preajma anului 1860 de către regele Mindon. Bombardamentele din timpul celui de-al doilea război mondial au distrus cea mai mare parte din clădiri, dar toate au fost reconstruite de armată în anii ’90. Chiar înțelegând că mare parte dintre clădiri nu sunt decât o replică a palatului inițial, locul mi s-a părut fascinant, vizita fiind ca o călătorie în timp. Palatul mi-a adus cumva aminte de Orașul Interzis din Beijing. La finalul vizitei am urcat în turn de unde se poate vedea perfect arhitectura complexului.
Ultima oprire din oraș a fost Mahamuni Paya, cel mai sfânt templu din Mandalay și cel mai important loc de pelerinaj pentru budiști. La Mahamuni regulile pentru vizitatori erau mai stricte ca prin alte părți. Ca peste tot, a trebuit să mă descalț de la intrare, dar mi s-a mai cerut să îmi las toate lucrurile într-un vestiar și mi s-a dat un longyi (tradiționala „fustă” bărbătească din Myanmar) pentru că nu aveam pantaloni lungi. Templul are mai multe culoare lungi decorate strălucitor și pline cu credincioși la rugăciune. Sub marea pagodă din centrul templului se află statuia Buddha Mahamuni, o statuie de 4 metri din aur masiv decorată cu pietre prețioase. Doar bărbații au voie să se apropie de statuie iar tradiția e ca fiecare vizitator să pună o foiță de aur pe Buddha. Ele se pot cumpăra de la templu pentru o sumă modică.
După atâta vizitat mi se făcuse foame. L-am rugat pe Soe, șoferul meu să ne îndreptăm spre un restaurant. Am subliniat – neapărat să fie curat. Mi-a spus că îmi recomandă un loc dar m-a avertizat că este foarte scump. I-am confirmat că e ok și am mers acolo. A fost un adevărat festin. Am mâncat un curry de pui delicios însoțit de vreo zece alte farfurii cu sosuri și salate, am băut fresh de banane iar la final am fost servit cu mai multe deserturi tradiționale unul mai bun ca altul. Masa aceasta la restaurantul „cel scump” m-a costat 6 dolari. Asta ca să vă faceți o idee de costurile din Myanmar.
După masă am zis că facem o tură de shopping după suveniruri. La Mandalay sunt sute de mici fabrici care pot fi vizitate și fiecare au un magazin de desfacere. Multe din ele sunt făcute special pentru turiști cu prețuri pe măsură dar toate au produse de cea mai mare calitate. Fabricile sunt împărțite pe diverse zone – există strada pietrelor prețioase, strada sculpturilor în piatră, a magazinelor de aur sau a sculpturilor în lemn. Nu aveam timp de toate, dar împreună cu Soe am decis unde să facem câteva opriri. Am mers mai întâi la o fabrică de foiță de aur, evident destinate decorării pagodelor. Am admirat mai întâi procesul de fabricație, unde bucăți mici de aur sunt lovite puternic de bărbați cu ciocane până ajung suficient de subțiri iar apoi sunt decupate cu migală de fete. Am luat un mic suvenir de aur pentru acasă, am fost servit cu ceai și am mers mai departe la drum. Am mai trecut pe la o fabrică de sculpturi în piatră și jad, pe la o fabrică de covoare cusute manual și pe la una de sculpturi în lemn. De la cea din urmă am luat cele mai multe suveniruri – tablouri decorative și marionete tradiționale sculptate în lemn prețios. Acum îmi pare rău că nu am cumpărat mai multe lucruri pentru că erau multe obiecte deosebite, de mare calitate și convenabile ca preț.
După sesiunea de cumpărături am părăsit Mandalay și ne-am îndreptat spre sud către satul Amarapura. Am mers vre0 oră pe un drum de țară foarte aglomerat unde am observat multe vehicule care mai de care mai încărcate cu oameni. Soe, originar din Amarapura, mi-a povestit mai multe despre istoria satului. Marea atracție turistică din Amarapura este podul U Bein, un pod de lemn fascinant lung de peste un kilometru. Aceasta traversează lacul Thaungtaman și leagă satul de o importantă școală budistă. Podul construit din lemn de tec arată fascinant fiind sursa unora din cele mai comune fotografii care reprezintă Myanmar-ul. Pe timpul sezonului ploios, nivelul apei crește foarte mult, iar podul devine singura legătură dintre cele 2 părți ale lacului. Eu am vizitat în sezonul uscat când lacul este mult mai mic. Era după amiază și căldura era sufocantă, peste 35 de grade. Am primit de la șofer o umbrelă care m-a ajutat să mă feresc oarecum de soare. Am mers cam o oră dus întors pe pod, iar la jumătatea drumului am făcut un popas la o terasă la umbră ca să mai rezist căldurii. Podul tremură la pașii mai grei iar undele scânduri mai vechi de tec trosnesc când calci pe ele, dar cumva reușește să reziste de peste o sută de ani. Imaginile sunt minunate, un deliciu pentru orice fotograf. Am făcut multe poze, dar am dat și de mai multi localnici care m-au rugat să fac o poză cu ei. Mi-am făcut și niște prieteni un grup de tineri călugări budiști foarte glumeți care vorbeau bine engleză.
Mai aveam vreo 3 ore până decola avionul meu așa că am mai făcut un ocol în drumul spre aeroport. Am traversat mare fluviul Irrawaddy pe cele două poduri de fier. Pe celălalt mal, am putut admira peisajul din satul Sagaing unde pe dealuri se pot vedea sute de pagode și mănăstiri cu acoperișuri strălucitoare din aur.
La lăsarea serii am ajuns la aeroportul din Mandalay, un aeroport modern construit mai recent. Am zburat spre Bagan cu Yangon Airways, companie a cărui motto este „You’re safe with us”. Am zburat cu un avion vechi și am avut ceva emoții, dar zborul scurt de 30 de minute a decurs fără nicio problemă. La Bagan urma să stau mai mult. După atâtea drumuri și zboruri zilnice, acolo aveam să rămân 3 nopți.
Cristi Grigore 