Cea mai mare parte a turiștilor care ajung în Olanda vizitează doar Amsterdam. Este de înțeles cumva pentru că Olanda este o țară mică iar renumele capitalei Amsterdam depășește mult pe cel al altor orașe. Am fost de două ori la Amsterdam și mi-a plăcut orașul dar aici vreau să vă spun mai mult despre ce se poate vedea în Olanda dincolo de capitală.
Ce se mai poate deci vedea în Olanda? Imediat ce veți ieși de pe autostrăzile moderne, vi se va deschide o altă lume. Veți trece pe lângă canale cu apă săpate de multe zeci de generații, mori de vânt, drumuri pitorești, turme de animale la păscut sau câmpuri de lalele. Toate acestea se pot vedea oriunde. Am povestit deja Despre Keukenhof uriașul parc cu lalele deschis două luni pe an pe care îl consider principala atracție a Olandei iar mai departe o să vă spun despre ce alte locuri am vizitat în ultima călătorie.
Un drum oarecare din Olanda
Leiden. Nici eu nu am auzit de Leiden până de curând. Înainte să ajung, căutasem prin diverse ghiduri și mai toate pomeneau de Leiden. Orașul este faimos pentru că adăpostește un centru vechi foarte bine păstrat, plin de canale și poduri, asemenea Amsterdam, dar deloc sufocat de turiști precum capitala. Importanța istorică a locurilor începe încă din vremurile romane când Leiden s-a dezvoltat ca un oraș de graniță al imperiului. Mai târziu, orașul a crescut ca important port pe brațul de nord al Rinului. Datorită devierilor și construcției de mii de canale, brațul Oude Rijn s-a redus în debit azi servind doar la alimentarea orașului cu apă și pentru transport pe bărci de mici dimensiuni. Leiden este locul unde s-a născut Rembrandt. Am avut ceva dificultăți cu parcarea la Leiden, pentru că centrul vechi este exclusiv destinat pietonilor și bicicliștilor. Nu am putut parca decât destul de departe. Cel mai bun lucru de făcut la Leiden este o plimbare cu bărcile turistice pe canale, un bilet de adulți fiind 10 euro pentru un tur de o oră. La fel, o plimbare cu bicicleta peste poduri poate fi o idee bună. Ele se pot închiria din câteva puncte amenajate în centru pentru un cost simbolic. Pentru cumparaturi, strada Breestrat e locul ideal cu vreo 2 kilometri de magazine. Pe malul canalului Oude Rijn dar și în Aalmarkt (piața veche) se găsesc o mulțime de terase cu vederi frumoase la râu, bere rece și mâncare.
Intrarea în Leiden. Orașul e înconjurat de o pădure deasă
Sosind în centrul vechi. La capăt este moara-muzeu de Valk
Piața centrală, de unde pleacă tururile pe canale
Strada comercială
Oude Rijn. Vechiul braț al Rinului
De la terase se pot admira bărcile pe canal
Ceea ce am și făcut
Scheveningen. Plaja de lângă Haga este locul preferat de olandezi pentru a merge la mare. Haga în sine merită văzută pentru centrul vechi deosebit, cu multe restaurante și cafenele, cu clădiri importante precum Palatul Păcii care adăpostește renumita curte internațională de justiție. E un oraș simpatic, dar plaja Scheveningen este cu adevărat locul ce trebuie vizitat. Mai fusesem la Haga și nu țineam neapărat să o revăd, dar când se lăsa seara la Leiden am decis să merg la plajă pentru a vedea apusul. Am ajuns cam cu o oră înainte de apus și cu greu am găsit un loc de parcare. Asta chiar dacă era aprilie și numai vreme de plajă nu era. Pe faleza lungă de un kilometru pe de o parte se află hoteluri, magazine și cea mai mare construcție cazinoul Holland. Dincolo se află plaja superbă, foarte lată și cu nisip fin. Între plajă și faleză se află însă zeci de terase, aș spune eu locul ideal de relaxare după o zi plină prin Olanda. Uriașul ponton Scheveningen Pier era încă în construcție și urma să fie deschis în cursul acestui an, probabil că va deveni și el un loc foarte interesant de petrecut timpul.
Faleza din Scheveningen
Plaja
Cazinoul
Pe plajă sunt amenajate zeci de terase
Apusul pe mare
Rotterdam. Cel mai mare port al Europei este în primul rând un oraș industrial. Nu prea există construcții vechi pentru că orașul a fost distrus complet de bombardamente în timpul celui de-al doilea război mondial iar apoi s-a decis dezvoltarea unui oraș complet nou. Rotterdam este unul din cele mai moderne orașe din Europa adăpostind turnuri și construcții de o arhitectură unică. Rotterdam este traversat fluviul Rin la vărsarea în Marea Nordului iar în aval de centru începe portul construit pe o zonă impresionantă de peste 100 de kilometri pătrați permițând transportul a 400 de milioane de tone de marfă pe an. Simbolul orașului este podul Erasmus construit peste Rin. Un loc unde am ajuns și cred că merită văzut este turnul Euromast. Se poate urca cu liftul până la jumătatea turnului, la o platformă mare exterioară, apoi se mai urcă două etaje pe scări până la partea care mi s-a părut cu adevărat interesantă. Se poate urca până în vârf la 185 de metri mergând în cabina circulară ce se învârte în jurul turnului în timp ce urcă. Euromast e probabil cel mai bun loc de unde se poate admira priveliștea centrală din Rotterdam.
Podul Erasmus
Pe pod
Turnul Euromast
Din vârf
De aici se mai urcă și mai mult pe o platformă rotitoare
Centrul modern, văzut de sus
Portul Rotterdam
Baarle-Nassau. Este un mic sat aflat în sudul Olandei aproape de granița cu Belgia. Nimic deosebit cu satul, cu excepția unei situații care l-a făcut faimos în întreaga Europă. Cu ocazia tratatului de la Maastricht din 1843 s-au împărțit teritoriile intre belgienii catolici și olandezii protestanți. S-a trasat granița, cu excepția unui sat în care locuitorii nu s-au decis clar să fie de niciuna din părți. Acolo, la Baarle-Nassau (sau Baarle-Hertog, numele belgian) au apărut unele din cele mai ciudate granițe din Europa. Există sute de granițe care traversează satul formând enclave și exclave. Doi vecini pot fi în țări diferite sau chiar case și clădiri pot fi împărțite de graniță. Eu am aflat de orășel dintr-un film interesant pe care îl văzusem cu puțin timp în urmă pe Youtube:
Semne „bilingve”
O graniță ce desparte o casă chiar pe la jumătatea ușii
O casă care se află în două țări
Supermarketul este împărțit de graniță
Cum să fii în două țări în același timp 🙂
Cum să parchezi internațional…
Antwerp. Ultimul loc pe care îl recomand nu este în Olanda, ci în Belgia. Antwerp (sau Anvers în franceză) este totuși foarte aproape de Amsterdam (doar două ore) și este cel mai olandez dintre orașele Flandrei. Antwerp este al doilea port ca mărime și importanță al Europei după Rotterdam, fiind renumit ca mare centru de prelucrare și comercializare a diamantelor aduse de peste mări. Centrul vechi este unul unic în Europa, adăpostind catedrala – una din cele mai mari construcții gotice ale lumii, multe muzee inclusiv casa pictorului Rubens care a trăit în oraș și mai ales piața centrală. Grotte Markt (Piața mare) este una din cele mai deosebite piețe ale lumii cu clădiri foarte vechi absolut impresionante. Pe o parte este primăria, o clădire unică în lume, pe altă latură sunt terasele și catedrala iar pe o alta sunt casele comerciale ale ghildelor, niște clădiri de o frumusețe aparte decorate basoreliefuri și sculpturi de aur. Antwerp merită drumul și numai pentru a vedea piața.
Catedrala din Antwerp
Grotte Markt
Primăria din Antwerp
Frumoasele clădiri din Piața mare
Zoom pe turnul catedralei
Mori de vânt puteți găsi la tot pasul, dar la Kinderdijk în apropiere de Rotterdam se află câteva zeci de mori vechi foarte bine păstrate. Pentru pasionații de inginerie merită văzut sistemul Delta Works care împiedică inundarea țării aflată în mare parte sub nivelul mării. Centrul din Haga este și el foarte frumos, precum și orășelul Delft cu a sa primărie neobișnuită. Orașele universitare Groningen și Utrecht au la rândul lor foarte multe clădiri vechi încărcate de tradiție. Mașina poate fi cel mai bun mijloc de transport în Olanda, dar atât timp cât părăsiți autostrăzile și mergeți pe drumurile de țară. Altfel, dacă vă simțiți în formă puteți face precum localnicii, să luați o bicicletă și să pedalați pe miile de piste amenajate. Mai sunt o mulțime de locuri la care nu am ajuns nici eu, iar la final sper că v-am convins că Olanda merită văzută și dincolo de Amsterdam.