Aventură în Iran – Partea 3 – Esfahan, giuvaierul Persiei

 

Există în lume orașe pe care le vizitezi pentru prima dată cu așteptări foarte mari din cauza renumelui pe care îl au. Știu multe persoane care au fost dezamăgite prima oară când au văzut Parisul din simplul motiv că se așteptau la mult prea mult iar capitala Franței are și ea minusurile ei. Există în schimb alte locuri de care nu știi mai nimic și iți provoacă o surpriză foarte plăcută. Acestea din urmă sunt pentru mine una din cele mai mari satisfacții în călătorii. Despre orașul Esfahan nu știam mare lucru înainte să ajung în Iran dar am avut o surpriză extraordinară – nu mă gândeam că acesta va deveni unul din cele mai deosebite orașe pe care le-am văzut vreodată. Esfahan face parte cu siguranță din cele mai frumoase orașe ale lumii și dintre acestea este probabil printre cele mai puțin cunoscute.

Esfahan (cunoscut și sub numele de Isfahan sau cu numele sau antic Sepahan și supranumit de localnici „jumătate de lume”) a fost un oraș notabil în vechea Persia, însă a cunoscut cea mai mare importanta în timpul dinastiei Safavide care la începutul secolul 16 a preluat conducerea imperiului destrămat al lui Tamerlan și a pus bazele noii Persii sau a Iranului modern. Cei mai mari conducători ai acestora au fost șahul Ismail I și șahul Abbas care au decis să convertească întregul imperiu de la islamism sunnit la credința șiită dar și să mute capitala imperiului în Esfahan. Orașul a cunoscut o dezvoltare uriașă în următoarele două secole pana la destrămarea imperiului în 1736. Construcțiile impresionante ale orașului datează în marea lor majoritate din aceasta perioadă. Safavizii au distrus moscheele sunnite din oraș însă există temple vechi ale religiei antice persane zoroastriene care încă se mai păstrează.

Esfahan este în prezent un oraș modern cu peste 3 milioane de locuitori și cel mai vizitat oraș turistic al țării. Turismul este în proporție mare intern pentru că în prezent destul de putini turiști străini se aventurează aici iar cei care o fac merg în grupuri mari organizate și nu interacționează foarte mult cu localnicii. Poate acesta e și motivul pentru care eu mergând pe cont propriu am avut o experiență foarte diferită fiind primit cu mult entuziasm de mai toți localnicii cu care am vorbit.

M-am simțit grozav la Esfahan și asta mai ales datorită oamenilor pe care i-am întâlnit. Chiar de la micul dejun la hotel dimineața m-am trezit că un iranian s-a așezat la masa mea. Inițial am fost mirat, dar apoi am aflat care erau intențiile lui – voia să se asigure că mă simt bine la el în țară. I-am povestit traseul meu și ce aveam de gând să vizitez iar el mi-a povestit de locurile lui preferate din oraș și mi-a dat câteva sfaturi despre ce să fac, ba chiar mi-a oferit un mic cadou amintire de la el. Nu voia nimic în schimb ci doar să îmi arate că „Iranul nu e așa cum este prezentat la știri”.

În ziua anterioară petrecută pe drum avusesem totul inclus așa că nu mi-au trebuit bani. În Esfahan, însă aveam nevoie de un exchange așa că de la hotel am luat taxiul către strada Sepah unde se găsesc cele mai multe case de schimb unde am schimbat 200 de dolari pe … un sac de bani. Rialul iranian are o paritate similară cu leul vechi, dar cele mai mari bancnote comune sunt de 100.000 de riali (adică 10 lei). Am primit și bancnote și mai mic așa că mi-am umplut toate buzunarele cu banii schimbați. Ca turist în Iran valută cash este singura variantă deoarece cardurile internaționale nu sunt recunoscute. Trebuie să știți că la casele de schimb cursul este mult mai bun decât la bănci. Motivul este că există o piață neagră a valutei pentru iranienii care au nevoie, aceștia cumpărând valută la prețuri mult mai mari decât cursul bancar. Spre exemplu, băncile doar cumpără la un curs de aproximativ 27.000 de riali la dolar. În schimb la exchange cursul e de peste 32.000 de riali. Cam toate birourile de schimb se află pe strada Sepah și oferă cel mai bun curs. Nu departe se află Imam Square, către care m-am și îndreptat.

Piața Naqsh-e Jahan sau Piața Imam-ului este cel mai important loc al orașului din punct de vedere religios, turistic dar și comercial. Imam Square este a doua cea mai mare piață urbană din lume după Tien An Men din Beijing. Piața are o formă dreptunghiulară, cu fântâni arteziene în mijloc și cu o mulțime de magazine și ateliere pe laturile sale. La un capăt se află marea moschee a Imam-ului iar la capătul opus bazarul orașului. Pe celelalte două laturi se află moscheea privată a familiei regale și palatul Ali Qapu.

Toate 4 sunt locuri care nu trebuie ratate. Am vizitat mai întâi moscheea Imamului, una din cele mai mari moschei din Iran, o adevărată capodoperă de artă și arhitectură persană. Construita în secolul 17 în apogeul gloriei orașului Esfahan este cea mai impozantă construcție a imperiului safavid. Multi spun că este cea mai frumoasa moschee a lumii, eu unul pot spune că este cea mai frumoasă moschee pe care am vizitat-o. Interiorul este complet decorat în albastru cu picturi de o frumusețe rară. Construcția are 4 iwan-uri (porți uriașe) cu Mihrab-ul orientat către Mecca. Interesant este că piața cea mare nu are aceeași orientare iar moscheea este cumva construită diagonal față de piață pentru a respecta tradiția islamică. Cupola cea mare este decorată fantastic de frumos cu efecte de lumini și reflexii deosebite și este construită cu o sonoritate astfel încât imam-ul este auzit perfect din întreaga clădire chiar dacă vorbește în șoaptă.

Următoarea oprire a fost moscheea regală, Moscheea Sheikh Lotf Allah – o construcție mult mai mică, fără minarete, cu un culoar lung care duce la singura capelă. Aceasta capelă este de o măiestrie rară, fiind decorată cu scrieri religioase pe același fundal strălucitor albastru. Capela este un model de studiu pentru toți caligrafii musulmani care învață aici artă străveche.

După moschei, am trecut la o repriză de cumpărături. În capătul nordic al pieței se află marele bazar care se extinde și pe culoarele laterale înconjurând astfel Imam Square. Se găsesc de toate, de la mirodenii la porțelanuri, de la sculpturi în lemn la mozaice sau de la textile la covoare persane. Am luat o grămadă de suveniruri pentru acasă încă îmi doream să iau un covor persan. Am renunțat la gândul asta după ce am văzut prețurile prohibitive. Covoarele, ce e drept de o calitate excepțională, costau undeva de la mii la zeci de mii de euro. Un covor de 2 pe 2 din mătase sută la sută costa cam șase mii de dolari. Am intrat în cel mai mare magazin de covoare persane din piață și i-am spus vânzătorului că nu îmi permit să cumpăr un covor și că doar aș vrea să știu mai multe despre ele. Acesta încântat a tras două scaune, a pus o măsuță la mijloc cu ceai și niște dulciuri și a început să-mi povestească. Timp de vreo oră mi-a explicat unde se fac covoarele, cum se aduc, mi-a arătat vreo 50 de modele și m-a învățat cum să deosebesc calități diferite. Covoarele se deosebesc în primul rând în funcție de material, ele pot fi din mătase sau lână sau mixte. Cele mai valoroase fiind complet din mătase. Exista și falsuri care am învățat cum să le deosebești. Diferența o face rezoluția (numărul de noduri pe mm pătrat), materialul folosit, grosimea tăierii sau vopseaua naturală folosită. Ca să știți, un covor de cea mai mare calitate arată exact la fel (evident în oglindă) pe ambele parți iar un metru pătrat dintr-un asemenea covor se face de o persoană în minim 4 luni. Există și variante de lână cu o cusătură mai puțin migăloasă pe care mi le puteam permite, dar după ce am cunoscut covoarele de cea mai mare calitate nu prea m-au mai interesat. Poate altădată, deși nu știu dacă o să fiu dispus vreodată să dau pe un covor cât pe o mașină. La final i-am mulțumit vânzătorului și am încercat să îi ofer o suma simbolică pentru efortul depus. M-a refuzat, mi-a strâns mana ai mi-a urat să mă întorc cât mai curând în Iran, nu înainte să-mi ofere un mic cadou și să mă roage să mai trec pe la el oricând am drum. Cam acesta e Iranul pentru mine și oamenii care m-au făcut să îndrăgesc țara așa de mult.

Punctul vestic al pieței este palatul Ali Qapu, palatul regal. Acesta nu impresionează prin dimensiuni dar are ornamente și picturi absolut superbe dar și o acustică unică. Mai întâi am primit de la intrare un audio-ghid în engleză (improvizat dintr-un telefon mobil) și am continuat turul pe scările palatului. La etajul trei se află terasa de unde se poate vedea cea mai frumoasă priveliște a pieței și a clădirilor din jur. La etajul superior am vizitat salonul muzical cu un acoperiș din lemn decorat cu forme de sticle și recipiente care craza o rezonanță deosebită.

Să nu credeți că piața cea mare e tot ce e de văzut prin Isfahan. Nici pe departe. După piață am mai vizitat două palate aflate în mijlocul unor grădini pline de verdeață. Mai întâi Chehel Sootoon – un palat care era folosit pentru audientele regale, având un mare pavilion pictat cu tablouri ale victoriilor în bătălii ale imperiului. La intrare, pe tavanul înalt se află oglinzi uriașe în care fiecare vizitator poate să se vadă. Celalalt palat, Hasht Besht ornat cu aceleași decorații tipic persane se află în centrul unei mari grădini care a fost transformată în parcul central al orașului.

După atâtea locuri a trebuit să mai fac o pauză la hotel. M-am urcat într-un taxi și am poposit puțin în cameră unde am lăsat cumpărăturile și am băut o bere rece admirând priveliștea (bere fără alcool, evident).

După pauză am luat taxiul către două zone mai îndepărtate ale orașului. Mai întâi am mers în cartierul armenesc unde se află Catedrala Vank, marea biserică ortodoxă. Ca orice alt lăcaș de cult din Iran, biserica este pictată superb la interior. Complexul mai adăpostește și un muzeu al istoriei religiei ortodoxe din Iran.

La capătul opus al orașului, în Nord am mers la Jama Masjid adică mareea moschee, cea mai veche construcție din oraș datând din secolul 8. În mijlocul unor străduțe înghesuite și întortocheate se afla uriașa moschee construită în același stil cu 4 iwan-uri orientate simetric. Moscheea este imensă cu decorațiuni exterioare la fel de frumoase dar cu un interior destul de deteriorat.

Organizatorul excursiei mi-a spus să nu ratez sub orice chip o masă la restaurantul hotelului Abbasi. Pentru că a insistat atât de mult am fost aici la cina în prima seara și am revenit din nou după prânz a doua zi. Abbasi este un hotel de 5 stele care poate fi considerat o atracție turistică în Isfahan. Are o arhitectură deosebită fiind un fost palat regal cu o grădină în mijlocul construcție pătrate. Aceasta grădină, transformată în terasa restaurantului e de departe cel mai frumos loc în care am luat masa vreodată. Cu mii de flori colorate, pomi fructiferi încărcați de fructe, râuri și fântâni arteziene și păsări cantând de pe crengile copacilor e supranumita Gradina raiului. Pe scaunele confortabile de la mese, oaspeții savurează un ceai de scorțișoară sau o narghilea sau servesc masa pe o muzica ambientala a formației hotelului. Am gustat câteva feluri de ceaiuri servite impecabil și tradiționala supă osh care la Abbasi este felul cel mai căutat.

Spre sfârșitul zilei am mers pe strada principală a orașului, Chahar Bagh un bulevard cu multă verdeață dar și mult trafic cu magazine și restaurante. Am luat cina la un restaurant renumit, restaurantul Seherezada unde am servit același kebab traditional și am încheiat seara pe podul Si-O-Seh, un alt simbol al orașului. Podul cu 33 de arce peste râul Zayandeh este cel mai spectaculos dintre podurile din Isfahan. Am aflat și că am avut noroc pentru că doar cu o zi înaintea sosirii mele s-a dat drumul râului de la barajul aflat în amonte de oraș pentru prima dată după doi ani. Iranul duce lipsa de apa de care are nevoie atât pentru consum cât și pentru a păstra funcționale numeroasele hidrocentrale.

Seara am plecat cu avionul spre Teheran cu un zbor Iran Air. M-am amuzat în aeroport când am găsit un magazin de dvd-uri piratate chiar lângă porțile de îmbarcare. Aici se pot găsi jocuri, filme, software sau muzica internațională la prețuri infime (5-10 lei unul). Motivul este că Iranul nu este țară semnatară a tratatului de la Geneva și implicit nu recunoaște drepturile de autor. Companiile iraniene nu au un renume foarte bun în special pentru că avioanele sunt foarte vechi ele neavând voie să cumpere avioane noi din cauza sancțiunilor internaționale. Cu toate astea am avut un zbor plăcut cu Iran Air fără nicio problemă.

Aici se încheie povestirea mea din Iran. Inițial credeam că îmi asum un mare risc însă am descoperit o țară extraordinar de frumoasă. Cu siguranță voi reveni cândva și atunci vreau să văd și Shiraz un oraș despre care am auzit că e la fel de frumos ca Esfahan, vechea capitala a Persiei – Persepolis sau marele oraș din est Mashhad. Sfatul meu este să treceți peste renumele negativ al țării și dacă aveți ocazia să vizitați Iranul. Este o țară extrem de frumoasă, cu multă cultură și tradiții și – ca o confirmare a ce auzisem de la alții – Iranul este țara cu cei mai primitori oameni.

 

Priveliștea de la balcon dimineața

 

Schimb valutar în Iran – atât înseamnă 100 de dolari în bancnote mari

 

Imam Square, o piață absolut superbă

 

A ieșit și curcubeul deasupra fântânilor

 

Moscheea Imam-ului. Poate cea mai frumoasă din lume

 

Moscheea regală Sheikh Lotf Allah

 

Prin bazar

 

Un magazin de covoare persane

 

Vânzătorul de mirodenii m-a rugat să-i fac o poză

 

Palatul Ali Qapu

 

Priveliștea de la terasă

 

Sala muzicală

 

La palatul Chehel Sootoon

 

Acesta e tavanul, iar eu îmi făceam o poză în oglinzi

 

Interiorul decorat cu uriașe tablouri cu scene de război

 

Palatul Hasht Besht

 

Pauză de bere la hotel (evident bere fără alcool)

 

Biserica ortodoxă armenească

 

Partea de nord din Esfahan

 

Jama Masjid

 

Hotelul Abbasi

 

Minunata grădină

 

„Ceai cu biscuiți”

 

Grădina seara

 

Renumita supă Osh

 

Podul celor 33 de arce

 

Cina la restaurantul Seherezada

La aeroport, magazin de dvd-uri piratate

 

Cursa Iran Air către Teheran