Puglia, tocul cizmei

E greu să planifici o excursie de weekend în toiul iernii. Mie îmi place să am soare pe unde merg; cu ploaie și nori e mai greu să faci o plimbare plăcută iar în februarie e greu să găsești un loc cu vreme frumoasă pentru un weekend. Normal că sunt multe locuri călduroase pe alte continente însă sunt destinații prea îndepărtate și scumpe pentru a putea petrece doar un weekend acolo. Ar mai rămâne sudul Europei pe la mediterană unde există locuri mai însorite iarna. Acum câțiva ani zboruri directe în Europa Mediteraneană din România existau doar la Larnaca, Catania sau Bari. Acum sunt mai multe, dar în 2011 când am fost eu cam astea erau. Am ales atunci Bari pentru că celelalte două le mai vizitasem anterior.

Italia e țara care o cunosc cel mai bine în afară de România. Am stat la studii vreo 4 luni aici prin 2007 și am mai vizitat tara de multe ori de atunci. Italia are destinații turistice arhicunoscute la noi. Am povestit despre câteva și o să o mai fac despre multe altele dar de data asta vreau să povestesc despre o zonă a Italiei mai puțin cunoscută nouă – Puglia.

Puglia este regiunea de sud-est a Italiei sau mai grafic este tocul din cizmă în forma pe care o are țara. Este o peninsulă care se învecinează cu Marea Adriatica și Marea Ionica având capitala la Bari. La fel ca în celelalte zone din sud și aici se simte o mare discrepanță față de statele mult mai bogate din nord. Este o zonă care este mai săracă decât România, spun asta fără nicio exagerare. Principala atracție în Puglia sunt plajele cu cu nisip alb și fin, peisajele stâncoase și orașele vechi. Nu pentru plajă am mers la Bari că doar era februarie, însă am mers pentru o vreme mult mai plăcută. La noi tocmai se terminaseră o ninsoare și un viscol care blocau încă drumuri și autostrăzi. Eu am fugit puțin de crivăț tocmai în Puglia unde temperatura era cam 15-20 de grade.

Am stabilit Bari ca bază pentru a vizita împrejurimile. Bari nu e tocmai cel mai turistic oraș. E în primul rand un port important, un oraș industrial și, după cum spuneam, un oraș destul de sărac. Este însa pitoresc și are câteva locuri care merita o oprire. Am văzut Catedrala din Bari, am mers pe promenada de la malul mari, am văzut fortul și zidurile groase ale cetății. Pe lângă acestea cel mai important loc pentru turiști și mai ales pentru pelerini este Bazilica San Nicola. Bazilica deține presupusele rămășite ale sfântului Nicolae care au fost aduse din Myra cucerită de otomani în secolul 11. Relicvele sunt importante atât pentru catolici cat și pentru ortodocși, dar mai ales pentru rusi – Nicolae fiind sfântul protector al bisericii ruse și al țării. O dată cu sfârșitul războiului rece, au început să vină aici din ce în ce mai multi pelerini din Europa de est, în special ruși, bieloruși și ucrainieni. Bazilica este împărțită în două secțiuni, una catolică la primul nivel și una ortodoxă la nivelul inferior aflată practic în catacombele bisericii. Îmi amintesc că am asistat la slujba rusească unde am fost primit cu greu la biserică trebuind să explic ce caut acolo dacă nu vorbesc rusește. Singurul lucru care mai merită menționat din Bari e centrul vechi pitoresc, cu străduțe înguste unde gospodinele își usucă rufele colorate de la balcoanele caselor.

Prima zi am ales să merg la Alberobello și în drum să opresc la Castellana. Aici în cel din urma sat se afla una din cele mai mari renumite peșteri din Italia – Grotte di Castellana. Peștera include camera La Grave, un uriaș panteon natural – o cameră înaltă peste o sută de metri căreia i s-a prăbușit acoperișul și în care pătrunde lumina de afară printr-o fereastră uriașă. Camera apare în mai multe legende ale zonei. Legendele spun că localnicii numeau locul gaura iadului și criminalii erau aruncați acolo. Se mai spune că tinerii satului care voiau să își arate curajul trebuiau să coboare în grotă cu o sfoară și să petreacă o zi acolo iar la întoarcere erau considerați vrednici. Locul este chiar spectaculos. Peștera a fost explorată abia secolul trecut, când s-a săpat pentru a construi scări care să ducă mai sigur în peșteră și mai târziu când s-a construit un lift pentru turiști. Pe lângă uriașă camera La Grave aici se mai afla și Peștera Alba, o cameră unică în lume cu o frumusețe aparte unde stalactitele și stalagmitele din calcar alb strălucesc aproape orbitor. Peștera are și locuitori – aici trăiesc câteva specii de lilieci dar și mai multe insecte unice în lume. De la Grave până la Peștera Alba se merge un kilometru și ceva iar pe drum am văzut o grămada de lilieci.

De la Bari la Castellana am ajuns cu trenul. Am luat un bilet direct până la Alberobello care costă cam 5 euro și am coborât la cerere (adică am apăsat pe buton ca să oprească trenul) la jumătatea drumului, la o haltă în mijlocul câmpului aproape de peșteră. M-am întors la haltă după ce am vizitat grotele însă primul tren a trecut pe lângă fără să se mai oprească. Am mai pierdut încă un tren până am descoperit un buton destul de ascuns care se folosea pentru a cere trenului să oprească.

De la Castellana încolo, din tren se vedeau deja răsfirate pe câmp case de piatră pitorești cu acoperișul rotund și țuguiat. Acestea se numesc trullo și de aici începe tărâmul trulli-lor (Terra dei Trulli) – un loc unic în lume al cărui centru este orășelul Alberobello aflat în patrimoniul mondial UNESCO. Nu se cunosc foarte multe lucruri despre cum au apărut aceste case. Tradiția spune că un motiv pentru care se construiau case din blocuri de piatră șlefuite aruncate pur și simplu unul peste altul era posibilitatea lor de a fi asamblate și dezasamblate rapid. Fie pentru ca locuitorii care făceau probleme să fie evacuați rapid fie ca locuitorii să aibă posibilitatea să își mute casa pentru a evita plata taxelor. Cunoscându-i pe locuitorii din sudul Italiei aș înclina să cred că era varianta a doua. 🙂

Alberobello e o mică bijuterie. Căsuțele mici vopsite în alb și cu diverse semne pe acoperiș sunt parcă desprinse dintr-un sat de poveste. Tot centrul vechi este plin cu case trullo și a fost transformat în zonă turistică, multe din casele vechi fiind acum hoteluri sau magazine de suveniruri. Cel mai mare trullo – Trullo Sovrano, care probabil a aparținut unui localnic mai înstărit a fost transformat în muzeu, interiorul fiind amenajat precum în acele vremuri. Catedrala de aici nu putea fi construită în alt stil decât trullo având cupole asemănătoare caselor. Mai mult de atât nu e de vizitat, decât a explora străduțele înguste și abrupte dintre căsuțele de poveste.

Cam așa am petrecut prima zi în Puglia. Nu aveam planuri stabilite pentru a doua zi. Am vorbit în trenul spre Bari cu un turist spaniol care m-a sfătuit să mergem la Matera, zicea el cel mai frumos loc din zonă. I-am ascultat sfatul și a doua zi dimineața am plecat spre oraș. Nici măcar nu auzisem de Matera dar am mai citit puțin pe net dimineața și mi s-a părut ok. Matera se afla la o oră și ceva de mers cu autocarul din Bari în regiunea vecină – Basilicata. Dacă am zis că Puglia e tocul cizmei, atunci Basilicata ar fi talpa – asta o dată din punct de vedere geografic, dar și economic fiind probabil cea mai săracă zonă a Italiei. Era duminică și cam toate magazinele erau închise, inclusiv cel de bilete pentru autocar. M-am urcat în autocar și șoferul mi-a spus că el nu are voie să vândă bilete dar să iau loc în spate și pot să cumpăr un bilet de la stația din Matera. Acolo surpriză, stația era tot închisă iar conceptul de automat de bilete era străin. Am insistat câteva minute bune la șofer să ia banii de bilet însă nu a vrut sub niciun chip, iar la întoarcere după câteva ore am avut parte tot de același scenariu. Așa s-a întâmplat că am mers până la Matera gratis dus-întors.

Am primit un sfat foarte bun de la spaniol. Matera este un loc pe cat de necunoscut pe atât de frumos. Am prins și un soare superb aici și poate și asta a contribuit la impresia mea, dar rămân la părerea că Matera e un secret foarte bine ascuns. La Matera se afla I Sassi, adică „Bolovanii”. Este de fapt un oraș întreg săpat în stâncă moale calcaroasă început încă din vremurile preistorice. Mii de case sunt săpate în stâncă iar peisajele sunt din altă lume, ducând cu mintea la vremuri antice. Mulți consideră că orașul seamănă mult cu Ierusalim și poate acesta este și motivul pentru care în Matera s-au filmat o mulțime de filme istorice religioase, inclusiv „Pasiunea” lui Mel Gibson (evident că acest din urmă film nu se putea face în Israel, Mel Gibson fiind probabil persona non grata acolo). În Matera se mai pot vizita mai multe catedrale dar și peșteri preistorice. Nu am mai mult de povestit de oraș decât să vă spun că mi-a plăcut mult și să nu îl ratați dacă ajungeți în regiune.

Cam asta a fost scurta mea plimbare la Bari. Nu e o idee rea dacă vreți să fugiți de frigul iernii de la noi iar Alberobello și Matera sunt locuri superbe. Dacă ajungeți vara în schimb, trebuie să petreceți mai mult timp pentru a rămâne și la plajă fie la cele apropiate de Bari – Polignano a Mare și Monopoli, fie pentru plajele cu nisip alb de lângă Salento sau pentru insulele stâncoase din parcul natural Promontorio del Gargano.

Am sosit la Bari