Egipt, înainte și după – Partea 4 – Înapoi la piramide

 

Am revenit în Cairo la exact un an după primăvara arabă. Lucrurile aici se schimbaseră mult față de ultima mea vizită și nu aș spune că neapărat în bine. Mubarak nu mai era președinte, Frăția musulmană era la putere iar în țară era o confuzie generală.

Să vă povestesc mai multe despre primăvara arabă din Egipt. Ea s-a declanșat în ianuarie 2011 și a dus la o lună mai târziu la căderea de la putere a președintelui Hosni Mubarak. Acesta a ajuns la putere în 1981, după asasinarea președintelui Sadat, el fiind mâna lui dreapta, vice președinte și ministru de interne. La fel ca și Sadat, Mubarak provenea din armată fiind pilot, apoi peste mulți ani general și comandant al forțelor aeriene. Ca și politică externă, în perioada lui a Mubarak existat o relație foarte bună cu SUA, care a și finanțat mult armata egipteană. De asemenea, relațiile cu Israelul s-au îmbunătățit din anii 90 și de multe ori Egiptul a avut rol de mediator în conflictele din zona. Evident, nu toți au privit cu ochi buni această politică, în special, fundamentaliștii arabi. Principalele motive care au dus la furia populației în 2011 au fost legate de corupția puterii, brutalitatea poliției, starea de alertă continuă și încercarea lui Mubarak de a crea o succesiune la putere. Președintele încercase deja de câțiva ani, să îl aducă în prim plan politic pe fiul său, Gamal Mubarak. Chiar dacă nu a declarat oficial că dorește să facă o succesiune către fiul sau, acest fapt a amplificat nemulțumirile. Cu toate acestea, cea mai mare problemă dintre toate a fost starea de alertă. Aceasta a fost instituită în 1967 în timpul conflictului cu Israel, reinstituită la asasinarea generalului Sadat din 1981 și nu a mai fost ridicata niciodată de atunci. Starea presupune puteri extinse pentru armata și politie, drepturi constituționale suspendate, cenzura și posibilitatea ca oamenii să fie trimiși la închisoare fără proces. Se estimează că în 2010, aproximativ 10000 de oameni se aflau la închisoare fără o acuzație oficială, mulți dintre ei făcând parte din Frăția Musulmană.

Toate astea au dus la declanșarea revoluției. În 2012 când am ajuns eu apele se mai liniștiseră puțin. Tocmai avuseseră alegeri parlamentare, primele democratice din istoria tarii și Mubarak era condamnat la închisoare. Alegerile au fost câștigate de Frăția Musulmană care a obținut o majoritate clară și câteva luni mai târziu aveau să aibă loc și alegerile parlamentare.

Am ajuns din nou noaptea la aeroportul din Cairo. De data asta aveam transfer de la hotel așa că nu am mai avut de-a face cu taximetriștii din aeroport. Cum spuneam, lucrurile se mai liniștiseră, dar nu pot spune că situația era foarte stabilă în oraș. Proteste încă mai existau, iar vinerea, în ziua de rugăciune când de obicei se strâng masele către piața Tahrir, era interzis turiștilor să iasă în oraș.

De data asta nu am stat mult în Cairo. Am avut doar o zi timp în care am făcut o excursie dorind să merg la piramidele pe unde nu mai fusesem la sud de Cairo. Fără nicio rezervare din timp am găsit chiar un tur privat în ziua plecării. Mai mult, prețul a fost unul surprinzător de mic. Pentru 60 de euro am închiriat un microbuz luxos privat pentru toată ziua cu șofer și cu ghid expert în egiptologie, chiar și mese incluse. Un asemenea tur la vizita mea precedentă pornea de la 200 de euro și nu prea aveai șanse să îl găsești disponibil pe loc. Explicația ținea de situația țării și de faptul că în ultimul an, de la declanșarea revoluției nu prea mai erau turiști decât puțini, mulți temându-se pentru siguranța lor. Nu îmi plac în general tururile de grup cu ghid și în general îmi place să fac singur programul, să mă opresc mai mult în locuri care sunt mai deosebite sau să plec mai repede în celelalte. Aici nu era vorba de așa ceva, turul fiind privat, iar ghidul vorbea engleză excelent și am învățat de la el o mulțime de lucruri.

Era început de martie și nu era încă foarte cald în Egipt. Era soare însă și vremea era foarte plăcută. Am plecat de la hotel cu microbuzul și cum spuneam traseul urma să îl decid. Îmi doream să merg la Saqqara și Dashur, locuri mai îndepărtate de Cairo unde sunt celelalte mari piramide în afară de cele de la Giza.

Mai întâi am stabilit traseul împreună cu ghidul. Nu se putea să nu facem o oprire și la Giza chiar dacă mai fusesem. După Giza urma să mergem la Dashur, apoi la Saqqara și apoi la Memphis, vechea capitală și eventual să facem alte opriri dacă timpul permite.

În general îmi place să mă documentez înainte de plimbări și să știu ce merită văzut și la ce să mă aștept. De data asta însă, am lăsat totul la latitudinea ghidului și am fost foarte mulțumit. Ghidul, Mina pe numele lui nu numai că vorbea engleza excelent dar avea și niște cunoștințe foarte bune, fiind doctorand în egiptologie.

Hotelul se afla în 6th of October City, iar până la Giza cu trafic serios am avut o oră de mers. Timpul a fost numai bun pentru o lecție de istorie și egiptologie. Am aflat atunci o mulțime de lucruri interesante despre istorie, piramide, faraoni, regate antice dar și despre situația politica actuala.

Aș putea scrie o mică carte despre toate astea, o să încerc să vă povestesc doar câteva lucruri despre ce am aflat.

Pentru început trebuie vorbit despre cele două regate, regatul de jos (nordic) și regatul de sus (sudic). Perioada faraonilor a început în ambele regate concomitent în jurul anului 3000 î.e.n. În regatul de sus, aflat în partea sudică a Egiptului de azi și în nordul Sudanului, prima mare capitală dezvoltată a fost la Abydos, apoi principala capitală a fost Teba, Luxor-ul de azi. Regatul de jos a evoluat în zona de nord înspre vărsarea Nilului, având inițial capitala la Memphis. Ambele regate au crescut în jurul Nilului iar prosperitatea lor a depins mereu de recolta pe care fluviul a adus-o. De-a lungul dinastiilor ele s-au unit de multe ori și s-au despărțit de tot atâtea. Perioadele glorioase ale Egiptului antic sunt legate de momentele în care un faraon puternic a reușit să le unească. De notat sunt și simbolurile celor două regate, papirusul și cobra fiind simbolurile regatului de jos iar lotus-ul și vulturul celui de sus. La fel, coroana faraonilor are o simbolistică. Faraonul regatului de jos purta o coroană albă ascuțită, iar cel al regatului de sus o coroana roșie concavă. Atunci când regatele erau unite, coroana era o combinație a celor două.

Am învățat și despre hieroglife, despre care ar fi multe de spus, dar vă sfătuiesc să citiți mai multe  aici (despre hieroglife). Am aflat și despre cartouche, un simbol faraonic care îl reprezenta pe fiecare rege, alcătuit din hieroglife încadrate într-un chenar – câteva exemple aici (despre cartouche).

Am vorbit apoi despre cum au evoluat mormintele faraonilor că doar mergeam la piramide. Egiptenii vedeau malul vestic al Nilului ca tărâmul morților și malul estic ca tărâmul viilor. Toate orașele antice egiptene se aflau pe malul estic. La fel, valea regilor, toate piramidele și celelalte morminte erau pe malul vestic. Religia a avut un rol major în credința egipteană, una dintre principalele elemente fiind crezul în viața de apoi. De aceea, regii au încercat să își construiască monumente maiestoase, ca să fie păstrați în memoria supușilor și ca de aici să se ridice la cer împreună cu toate bogățiile personale și chiar împreună cu soțiile și slujitorii. Toate acestea erau duse în templul funerar.

În primele dinastii cel mai folosit mormânt era mastaba, un templu funerar care nu impresionează atât de mult prin grandoare ci prin frumusețea detaliilor arhitectonice și a picturilor interioare. Problema cu timpul a devenit siguranța mormintelor care erau deseori jefuite fiind cunoscut câte bogății se aflau în ele. Mormintele au început să devină adevărate fortificații, acoperite de stânci uriașe sau blocuri de piatră. Așa s-a ajuns în a treia dinastie să fie construită piramida în trepte a lui Djoser. Aceasta nu este defapt o piramidă în propriul sens al cuvântului. Este un mormânt sub pământ care pentru a fi greu de jefuit este acoperit cu blocuri uriașe de piatră, așezate unul peste altul în trepte. Piramida în trepte a lui Djoser aflată la Saqqara este foarte probabil cea care i-a inspirat pe faraonii următori să construiască așa.

Urmașul lui Djoser, Sneferu a fost primul faraon din a patra dinastie, una dintre cele mai glorioase ale Egiptului. Sneferu l-a însărcinat pe marele sau vizir, arhitectul Imhotep să îi construiască un mormânt uriaș care să aibă forma piramidală a celei din Saqqara, dar în care mormântul să se afle în centrul geometric al acestuia, nu dedesubt. Aceasta s-a dovedit o încercare extrem de grea și prima piramidă construită la Dashur a fost un eșec. Unghiul calculat pentru construcție a fost mult prea mare și piramida începută n-ar fi putut rezista, așa că a fost terminată de la jumătate sub un alt unghi mai mic. Această piramidă nu a fost folosită și este cunoscută în zilele noastre ca piramida strâmbă (bent pyramid). După acest eșec, Imhotep a început să construiască în apropiere o nouă piramidă cu unghiul față de bază de 51.4 grade. Aceasta, cunoscută azi sub numele de piramida roșie, a fost un succes și a devenit în cele din urma mormântul lui Sneferu. Fiul acestuia, Keops a dorit să construiască o piramidă mai mare și a găsit un platou stâncos mai la nord, la Giza. Tot aici au construit piramide și urmașii lui, Khefren și Mikerinos alcătuind grupul monumental care a devenit o minune a lumii antice.

Multe alte piramide au fost construite mai târziu, nu însă la fel de impresionante iar principala ocupație a unui faraon și a întregului popor era construcția acestor monumente uriașe. O mie de ani mai târziu, în dinastia a 17-a, faraonii din Teba au descoperit un canion ascuns bine protejat unde aveau să își sape mormintele pentru multe generații – e vorba de Valea Regilor.

După lunga lecție de istorie am ajuns la Giza. Aici, spre surpriza mea, am găsit un loc mult schimbat. Nu numai că nu am stat la coada la intrare, dar aproape că nu existau turiști de loc. Până nici sutele de vânzători care te asaltau peste tot pe platou parcă nu mai erau așa de multi. Am înțeles aici ce a însemnat cu adevărat pentru mulți dintre egipteni instabilitatea politică recentă. Cu atât de mulți străini care nu s-au mai încumetat să ajungi aici mulți dintre ei și-au pierdut afacerile și o bună parte din venitul țării a dispărut. Pentru mine asta nu era deloc un lucru rău, având situl doar pentru mine dar evident pentru localnici era o mare problemă. Am vizitat de data asta și muzeul arcei. Cum vă povesteam în partea a doua, faraonul împreună cu toate bogățiile și supușii era adus pe apă cu arce uriașe la înmormântare. Aceste arce au fost descoperite sub pământ în jurul piramidelor, iar una dintre ele foarte bine păstrată este adăpostită în muzeu. Arca de aici este impresionantă prin mărime dar și prin cât de bine s-a păstrat. Un detaliu remarcabil este că arca nu avea niciun cui sau nit. Scândurile au găuri la îmbinări și prin aceste gauri erau legate cu sfori groase. Acestea în momentul în care se aflau în apă se umflau, strângând întregul ansamblu împreună, iar când se uscau barca putea fi demontată ușor. Am urcat apoi cu microbuzul până la platoul înalt de unde se vede întregul platou și am putut admira priveliștea superbă. La sfârșit am mai făcut o ultima oprire la sfinx și am plecat către sud.

Ghidul mi-a recomandat câteva opriri la afaceri locale, așa cum se obișnuiește în tururile organizate. Mi-a explicat ce ar fi mai autentic și care sunt mai degrabă capcane pentru turiști. În general nu îmi plac genul acesta de opriri, dar mai ales în contextul economic, m-am gândit că n-ar fi rău să iau niște suveniruri pentru acasă și să mai încurajez puțin meșteșugarii locali. Am oprit mai întâi la o fabrica de papirusuri. Fabrică e mult spus, mai degrabă un mic artizanat. Am învățat aici cum se face hârtia de papirus prin strivirea tulpinii în straturi subțiri și apoi suprapunerea lor perpendiculara. Am învățat și cum să facem diferența intre original și imitațiile făcute din frunză de banană și evident am luat câteva originale pentru acasă. Mai târziu la întoarcere am mai oprit și la o fabrică de covoare. Aici am văzut covoare de o calitate excepțională, dar am fost dezamăgit să aflu că numai copii mici pot lucra la covoarele de mare calitate așa că am zis pas când a venit vorba de cumpărat.

Revenind la povestire, de la Giza am plecat către Dashur la 50 de kilometri sud de Cairo mergând paralel cu Nilul. Pe drum am trecut pe lângă multe plantații de palmieri. Palmierii sunt preferați pentru smochine dar și pentru că permit cultivarea altor plante în solul din jur fiind astfel mai profitabili. Am văzut însă pe drum și multa sărăcie. Satele de pe drum arată dezolant, iar canalele de irigații din preajma drumului sunt mizerabile cu munți de gunoaie din loc în loc.

Am ajuns apoi la Dashur unde ne-am depărtat de zona fertilă din apropierea fluviului ca să ajungem la piramide în mijlocul desertului. Am văzut aici prima piramidă nereușită, piramida strâmbă a lui Sneferu și nu departe de ea, piramida roșie prima cu fețe drepte construită vreodată, capodopera lui Imhotep. Aici ghidul mi-a spus că interiorul piramidei merită vizitat fiind foarte bine păstrat și nu știu de ce am acceptat să o vizitez. Cu ani în urmă la Giza avusesem o experiență foarte neplăcută în marea piramidă rămânând aproape fără aer în aglomerația din pasajele strâmte. Nu știu ce m-a pus să iau decizia să intru și în piramida din Dashur. M-am gândit că nefiind aglomerație ar trebui să nu fie așa neplăcut. Din păcate a fost mai rău pentru că după ce am ajuns în mijlocul piramidei coborând și urcând prin culoarele înguste și fără aer, am realizat că nu mai e absolut nimeni cu mine. În piramidă, cu cât avansezi mai mult spre centru, cu atât e mai puțin aer este și senzația e cu atât mai neplăcută fiind singur. Cu oameni în jur măcar te gândești că te pot ajuta. Mormântul de aici e într-adevăr bine păstrat, mult mai spectaculos decât la Giza, dar în cele din urmă am fost foarte fericit să ies afară și să respir.

Următoarea oprire a fost Memphis. Aici, peste ruinele glorioasei capitale antice s-au construit case și se dorește la un moment dat demolarea lor pentru a scoate toate ruinele la lumina. Satul este unul mizerabil având la tot pasul aceleași mormane de gunoaie. Am văzut aici copii de maxim 14 ani la volanul unor mașini de lux claxonând nervoși printre căruțe, roabe și turme de capre. Greu de crezut că aici trăiau cândva faraonii. Muzeul este în aer liber și sunt expuse numeroase statui și obiecte descoperite, inclusiv al doilea sfinx ca mărime din Egipt și o statuie colosală a lui Ramses.

De la Memphis am mers cam 15 minute cu mașina până la Saqqara. Aici este locul unde a început totul și este primul mare complex mortuar al lumii antice. Am vizitat mai întâi câteva temple funerare (mastaba) dintre care m-a impresionat mastaba lui Ti, uimitoare prin modul în care s-a păstrat și picturile și hieroglifele care împodobesc pereții. În piramide nu exista așa ceva și interiorul acestei mastaba este mult superior ca frumusețe. Ultima oprire a fost la piramida în trepte. Templul și ansamblul din jur este uriaș și rivalizează ca dimensiuni cu platoul din Giza. Intrând printre coloanele gigantice din templu se ajunge la piramida lui Djoser, cea mai veche dintre toate. Nu știu de ce dar Saqqara m-a impresionat cel mai mult.

La finalul zilei, la cină am mai stat de vorbă despre multe cu ghidul. Mi-a povestit că este creștin și se teme de rezultatul alegerilor – Frăția Musulmană luând puterea ar putea să înceapă o asuprire asupra altor religii – și că deseori nu se simte în siguranță de la căderea lui Mubarak. Am vorbit și despre economie și prețuri, el tocmai făcuse un credit de zece mii de dolari ca să își cumpere un apartament de 2 camere în Cairo pentru el și soție. Cel mai mult am vorbit despre cât de greu este pentru egipteni de când a început revoluția și cât de greu este fără milioanele de turiști care aduceau bună stare în contextul sărăciei generale.

Peste câteva luni, Frăția Musulmana avea să câștige alegerile. Conflictele religioase s-au amplificat iar noul președinte – Morsi a încercat să preia puteri sporite. Anul trecut el a fost dat jos printr-o lovitură de stat și nici acum lucrurile nu s-au liniștit, puterea fiind preluată de armată și starea de alertă reinstaurată. Apreciez enorm poporul egiptean care a trecut prin multe greutăți și îmi doresc ca lucrurile să se rezolve cât mai curând. Vă recomand cu mare căldură să vizitați Cairo, e un oraș care are o mulțime de lucruri de oferit. Cel mai bine acum la început de 2014 ar fi să așteptați până când situația se va mai stabiliza și să verificați pe site-ul MAE să nu mai existe avertizări de călătorie și atunci cu siguranță veți avea o experiență foarte plăcută.

Din nou la Giza

DSC06794

Piramida lui Keops

DSC06802

Muzeul arcei

DSC06807

Arca faronului

DSC06813

Detalii – scândurile sunt prinse cu sfori, nu există niciun cui sau nit

DSC06810

Foarte puțini turiști

DSC06816

Priveliștea platoului din Giza

DSC06822

Mai facem o oprire la sfinx

DSC06835

Vederea complexului

Plecăm la drum

DSC06837

Imagini dezolante din sate

DSC06841

Piramida lui Snefru din Dashur

DSC06843

Nu știu ce a fost in capul meu, dar am intrat

DSC06845

Trebuie să intru pe acolo 🙁

DSC06847

Camera mortuară

DSC06846

Get me out of here!!!

DSC06849

Aeeeeer!

DSC06852

Piramida “strâmbă”

DSC06853

Sub mizeria asta, s-a aflat cândva cea mai glorioasă capitală a antichității – Memphis

DSC06857

Sfinxul lui Ramses

DSC06863

De prin muzeul în aer liber

DSC06865

Statuia uriașă a lui Ramses II

DSC06859

Plecăm din Memphis…

DSC06866

Mormântul lui Ti. Înăuntru e o bijuterie

DSC06872

Detalii din interior

DSC06867

Acoperișul mormântului e impodobit cu stele

DSC06868

O piramidă mai mică – aici sigur nu poate fi prea rău

DSC06870

și chiar nu e

DSC06869

Copii mici lucrează de mână covoarele. Trist…

DSC06895

La Saqqara …aici a început tot

DSC06873

Piramida în trepte

DSC06878

Templul… vechi de “doar” 5000 de ani

DSC06877

Cu ghidul Mina

DSC06885

Leave a Reply