Egipt. Înainte și după – Partea 3 – Cu trenul la Alexandria

 

În penultima zi la Cairo am decis să merg la Alexandria. Cea mai bună variantă de a ajunge din Cairo este cu trenul. Drumul durează 2-4 ore în funcție de tipul de tren pentru a străbate cei puțin sub 200 de kilometri. Călătoria cu trenul în Egipt este în sine o experiență, iar drumul până la Alexandria străbate delta Nilului, trecând pe lângă orașe și sate care concentrează aproape întreaga agricultură a țării. Peisajele sunt cu adevărat deosebite.

Am luat metroul dimineața devreme către gara din Cairo. Gara se află într-o zonă centrală foarte aglomerată, un adevărat vacarm de claxoane. Trenurile către Alexandria plecau destul de des însă erau diferențe mari de timp și confort între ele. Un bilet dus la clasa 1 costa 35-50 LE. Străinii nu au voie să cumpere bilete decât la primele două clase doar în vagoane cu aer condiționat (clasa 1  AC și clasa 2 AC). Mai exista încă vreo 5 clase, iar ultimele probabil arată înfiorător. Am cumpărat bilete pentru primul tren expres care pleca peste o oră. La dus am luat bilete la clasa 1 iar la întoarcere am mai găsit bilete doar la clasa 2 dar cu trenul Turbo, cel mai rapid, o adevărată mândrie națională care nu face decât 2 ore până la Mediterană.

După o scurtă așteptare am plecat la drum. Vagoanele sunt foarte vechi și nu foarte bine întreținute. Fotoliile sunt probabil aceleași de când au ieșit vagoanele din fabrică acum foarte mulți ani, însă sunt foarte confortabile. La clasa întâi a fost o călătorie plăcută, iar pe drum se servesc ceai și gustări. Peisajul este și el deosebit, trecând prin satele deltei Nilului, pe lângă case, ferme și multe culturi de ovăz sau bumbac.

Alexandria este al doilea oraș al Egiptului ca mărime, situat pe malul mării Mediterane. A fost fondat în secolul 4 î.e.n. de Alexandru cel Mare fiind un important port comercial în spațiul mediteranean dar și un oraș cu o cultură impresionantă. Portul s-a dezvoltat mult în timpurile Cleopatrei, fiind și locul poveștilor de dragoste dintre ea și împăratul roman Marc Antoniu. Aici se afla farul din Alexandria, una din cele șapte minuni ale lumii antice, construit de Ptolemeu I, unul dintre ultimii faraoni ai Egiptului. În aceeași perioadă a fost construită biblioteca regală din Alexandria, una dintre cele mai mari ale lumii antice. Ambele au fost distruse și nu mai există nici măcar ruine păstrate în prezent. Sunt mai multe variante pe care istoricii le susțin despre distrugerea lor. Se cunoaște că un mare incendiu a devastat biblioteca, că un cutremur a distrus parțial farul și că ambele au avut de suferit în urma atacurilor romane și mai târziu a luptelor ce au dus la ocupația musulmană. Nu se știe însă când exact au fost distruse complet. Recent s-au făcut mai multe descoperiri sub apă în apropierea portului din oraș, reprezentând monumente și fragmente prăbușite din aceste clădiri dar și manuscrise din bibliotecă.

În urma cu 10 ani pe acest loc a fost deschisă Noua Bibliotecă din Alexandria, o clădire modernă, impresionantă care adăpostește printre altele și unele din descoperirile recente submarine. De la gară, am plecat direct spre bibliotecă. Am luat un taxi care a acceptat cu greu să pornească aparatul după insistențele mele. Nu mică mi-a fost surpriza când am mai oprit de două ori pe drum să mai luăm pasageri. Aici e o obișnuintă să se împartă un taxi. Pur și simplu, încerci să oprești mașina, strigi unde vrei să mergi și dacă mașina merge în aceeași direcție te ia și pe tine iar costurile se împart între toți pasagerii. Evident, nu am făcut eu asta și-așa îmi era foarte greu să mă fac înțeles, dar nu am scapăt de pasageri în plus.

Alexandria este un oraș destul de diferit de restul Egiptului. Se simte mult mai mult influența mediteraneană iar unii locuitori sunt originari din Europa. Față de Cairo, e un oraș mai curat, parcă ceva mai ordonat, traficul nu e la fel de nebun iar construcțiile parcă nu sunt la fel de haotice și înghesuite.

Golful de est al orașului unde se afla cândva portul vechi este și zona turistică principală. Aici se află bulevardul larg Corniche construit pe malul marii Mediterane. Către Corniche am mers și eu, oprind mai întâi la bibliotecă. Biblioteca este cu adevărat impresionanta, o clădire foarte modernă, construită parțial sub apă. Este o structură care a fost premiată, iar numai construcția în sine merită o vizită. Nu am rămas totuși foarte mult timp, dar se pot face mai multe tururi disponibile și multe expoziții care pot fi vizitate. Pentru pasionați, merită să planificați câteva ore bune, dacă nu chiar zi întreagă când ajungeți aici.

Am luat apoi prânzul la unul din restaurantele de lux din apropiere – Pizza Hut 🙂 Spun de lux pentru că prețurile sunt mult peste ceea ce egipteanul de rând își permite, cu toate că nu sunt deloc mai scumpe ca la noi. Pe stradă se poate manca bine cu 2-3 lei, dar din motive de igienă (igiena bucătarilor care nu aveau nicio problema să atingă diverse obiecte – unul mai curat decât altul – pentru ca apoi să bage mâinile în marcare) am preferat totuși să mă abțin și să mănânc pe la restaurante inclusiv fast food-uri occidentale care nu sunt deloc scumpe pentru standardele noastre.

De aici am mers până la capătul golfului unde se află fortul Qait Bay. Se spune că cetatea a fost construită peste ruinele farului, fapt foarte plauzibil ținând cont de așezarea în vârful falezei golfului. Citadela Qait Bay a fost construită în secolul 15 de sultanul cu același nume. Este un fort deosebit, mai ales datorită locației oferind o priveliște foarte frumoasă asupra întregii faleze din Alexandria. Înauntru se află o gradina iar fortul este foarte bine întreținut.

În apropierea fortului am prins un târg de weekend/spectacol cu dans și muzica. Lucrurile care le-am văzut de vânzare aici aveau prețurile incredibil de mici dar și o calitate îndoielnică pe măsură. Am asistat și la spectacol pentru puțin timp pentru că înghesuiala m-a făcut să mă îndrept în altă parte spre una din terasele de la malul mării. Am vizitat și acvariul de lângă citadela dar nu pot spune că a fost tocmai impresionant.

Seara am constat că biletul meu de plecare înapoi spre Cairo nu pleca din gara centrală din Alexandria ci de la o gară mai îndepărtată de la marginea orașului. Așadar am încercat să iau un bilet până acolo pentru cei 5 kilometri. La casa de bilete nimeni nu știa engleză evident, dar mulți localnici prietenosi s-au strâns în jur încercând să mă ajute, cu 2-3 cuvinte pe care le știau fiecare. Au trebuit 3 casieri și 5 localnici ca să reușesc să explic că am nevoie doar de un bilet până la gara următoare dar m-am lovit de o altă problemă. Nu mai erau bilete decât la clasa a 3-a și mi s-a spus că le este interzis să le vândă străinilor. Cu toate că împreună cu ajutoarele noastre am insistat mult explicând că e vorba doar de 5 minute și oricum am alt bilet de acolo, nu am putut să iau un bilet, motivul fiind siguranța mea. O varianta era și să merg cu “nașul” sau pur și simplu fără bilet până la prima, dar parca nu îmi venea să fac asta tocmai aici. Așadar am luat un taxi până la cealaltă gară. Evident taxiul a mai luat câțiva pasageri de pe drum, dar în cele din urmă am ajuns cu bine cu doar câteva minute înainte de plecarea trenului. Am răsuflat ușurat și 2 ore mai târziu eram înapoi la Cairo.

Ultima zi la Cairo a fost ceva mai scurtă pentru că seara zburam înapoi acasă. Nu am vizitat decât cartierul coptic aflat în sudul orașului. Am luat metroul și am reușit să mă îmbarc în vagonul greșit. Toate metrourile din Cairo au un vagon exclusiv pentru femei neînsoțite cu scopul de a le asigura siguranța. Am făcut greșeala să mă îmbarc în el dar din fericire am realizat repede după câteva priviri furioase de la doamne.

Pe drum am mai avut un incident neplăcut. Majoritatea femeilor musulmane din oraș poarta hijab (batic) iar unele din ele poarta niqab-ul negru care le acoperă capul complet cu excepția ochilor. În semn de respect știam că e bine să nu te uiți direct la femei pentru că este o jignire. Uitându-mă în jur după ce am coborât din metrou mi-am dat seama că fără să vreau am făcut contact vizual pentru o clipă cu o doamnă care purta costumul negru însoțită de soțul ei. Imediat am văzut că soțul s-a făcut palid la față și mă așteptam să mă ia la bătaie. Mie nu mi-a făcut nimic dar în schimb a început să-și lovească soția. Momentul a fost un șoc pentru mine mai ales că m-am simțit cumva vinovat deși totul a fost accidental. Nu cred că asemenea comportament este specific religiei și cred că bădăranismul e probabil ceva universal dar de ținut minte (eu de atunci țin minte foarte bine) să evitați astfel de incidente mai ales în țări foarte religioase.

Cartierul coptic este practic cartierul creștin, religia coptă fiind una specifică egiptenilor, foarte asemănătoare cu religia ortodoxă. Am vizitat aici Coptic Museum și biserica suspendată. Într-un Cairo sufocat de aglomerație și praf, muzeul coptic e o adevărată oază. Aici puteți avea o experiență foarte diferită de restul orașului. Muzeul în sine este deosebit adăpostind manuscrise și icoane vechi inclusiv din secolul 3.

Religia coptă are o amploare importantă în Egipt, reprezentând 10 la sută din populație, în marea lor majoritate trăiesc la Alexandria și Cairo. Majoritari sunt musulmanii sunniți iar alte minorități religioase sunt musulmani șiiți sau ordinul sufit. Aceste religii – mai ales copții și sunniții – din păcate, nu conviețuiesc în cea mai bună armonie și istoric dar și mai recent au existat multiple conflicte violente între grupuri sau chiar atacuri teroriste împotriva creștinilor copți.

Regimul militar condus de Hosni Mubarak a instituit o stare de alertă în Egipt care a fost menținută zeci de ani, perioadă în care armata a avut un rol esențial în păstrarea siguranței printr-un control intern foarte strict, dar acest regim a dus la creșterea tensiunilor care au mocnit până au explodat, ducând la răsturnarea dictatorului. Toate sediile guvernamentale din Cairo erau flancate de blindate și zeci de soldați înarmați, majoritatea băncilor arătau ca un buncăr înconjurate de ziduri de metal și sârmă ghimpată iar pe orice drum din afara orașului existau din loc în loc check-pointuri militare unde nimeni nu trecea neverificat.

În avionul spre casă mă gândeam că o populație ca aceasta cu atâta dorință de mai bine, atât de îngrădită și cu aceste conflicte mocnite nu are cum să mai reziste mult în condițiile astea. Așa avea să fie. Peste mai puțin de doi ani avea să izbucnească primăvara araba, iar locul unde evenimentele au luat cea mai mare amploare a fost tocmai Egiptul. Despre întoarcerea mea aici și cât de mult s-au schimbat lucrurile o să vă povestesc în partea următoare.

 

Dimineața devreme, spre gara din Cairo

DSC08583

 

Un minister, flancat de blindate

DSC08535

 

Zonă aglomerată din apropierea gării

DSC08587

 

Gara din Cairo

DSC08582

 

Trenul de Alexandria, foarte vechi și murdar la exterior

DSC08589

 

Cam la fel și înăuntru

DSC08593

 

Am ajuns la Alexandria

DSC08594

 

Gara de Nord din Alexandria

DSC08595

 

Mediterana

DSC08604

 

Destul de rece pentru o baie

DSC08597

 

Bibliotheca Alexandrina

DSC08603

 

Intrarea la noua bibliotecă

DSC08609

 

O clădire foarte modernă, parțial construită sub apă

DSC08627

 

Ba chiar premiată

DSC08611

 

Din interior

DSC08610

 

Citadela Qait Bay

DSC08628

 

Târg în fața cetății

DSC08640

 

Acvariul

DSC08630

 

Motto-ul șoferului egiptean

DSC08632

 

Vagon exclusiv pentru femei la metroul din Cairo

DSC08750

 

Cartierul coptic

DSC08760

 

Exterior de biserică coptă

DSC08762

 

Biserica suspendată

DSC08763

 

Coptic Museum

DSC08754

Leave a Reply