Anul Nou în Caraibe – La resort în Jamaica

După câteva zile de vis pe luxoasele insule Cayman, soseam în Jamaica chiar în ajunul Anului Nou. Zborul nostru a aterizat pe la 6 după amiaza cu ceva întârziere și aveam aproape 2 ore de condus până la hotelul nostru de pe coasta de nord din Ocho Rios. Ne grăbeam așadar să nu ratăm petrecerea de revelion. A fost o seară care a început prost și s-a continuat și mai prost.

Prima experiență neplăcută la intrarea în Jamaica a fost la controlul pașapoartelor. Știam deja că Jamaica are niște condiții de intrare ceva mai ciudate, cu condiții neclare. Teoretic posesorii de vize SUA și Schengen nu au nevoie de viză pentru Jamaica, dar mai există câteva condiții suplimentare pentru cetățenii unor țări, inclusiv România. Am aflat acolo că pentru noi mai erau necesare și vaccinări în plus. Avem certificate de vaccinare și le-am arătat doar că (evident) nu aveam vaccinarea împotriva rujeolei pentru că asta se face în copilărie. După lungi parlamentări vameșii au ajuns la concluzia că avem nevoie de viză contra-cost. Am fost conduși într-un birou unde am complet niște formulare și ni s-a dat un document scris de mână. Tot procesul a durat destul de mult. N-a fost mare supărare că a trebuit să plătim viza, dar principala problemă a fost timpul pierdut. Era aproape 8 seara pe 31 decembrie când am ieșit din aeroport.

Nici la biroul de rent a car lucrurile nu s-au mișcat foarte repede. Imediat ce am primit mașina am pornit la drum.

Jamaica nu are tocmai reputația unui stat foarte sigur. Se poate găsi cazare în condiții bune și foarte ieftine în țară dar nu am vrut să risc la prima noastră experiență acolo. Mai ales pentru a ne simți în siguranță am ales să stăm la unul din resorturile cele mai mari, la Riu Ocho Rios – zona considerată printre cele mai sigure. A costat destul de mult dar ținând cont că era vorba de un hotel de 5 stele pe plajă cu regim ultra all-inclusive, am zis că merită. Probabil ne-ar fi costat la fel dacă ieșeam la o cină festivă de Revelion la un restaurant renumit din București.

Cum am pornit la drum de la aeroport, mi-am confirmat ce auzisem despre Jamaica. Am condus prin Kingston Town printre zeci de mașini de poliție, un trafic haotic și tot felul de oameni pe străzile orașului, care arătau destul de înfricoșător. Poate era și contrastul cu locul de unde veneam, luxoasa insulă Grand Cayman dar prima noastră impresie din capitală Jamaicană a fost că vrem doar să plecăm mai repede de acolo.

De la Kingston la Ocho Rios se merge pe o autostradă recent construită cu finanțare din China. Am mers foarte repede și pe la 10 fără ceva soseam deja la hotel.

Voiam să facem check-in rapid ca să mergem să ne schimbăm pentru petrecerea de anul nou, dar aici am avut cea mai mare surpriză neplăcută. La recepție ni s-a spus că nu mai sunt camere disponibile. Chiar dacă rezervarea noastră era făcută cu mult timp în avans, departamentul de vânzări a făcut overbooking dintr-o eroare. Ni s-a propus să ne cazăm la un hotel. Evident eram foarte supărați. Ne-am certat cu recepționera, am cerut să vorbim cu managerul care ne-a explicat cam același lucru. Până la urmă nu mai aveam ce face, era și foarte târziu. Am acceptat oferta lor de a ne caza la Montego Bay la un resort la fel de apreciat și un refund parțial. Problema era alta. Până la Montego Bay erau 100 de kilometri iar până la revelion nu mai era mult. Nu mai zic că eram obosiți după drum, iar șoselele din Jamaica nu sunt tocmai ușor de condus mai ales noaptea. Ni s-a oferit și un transfer cu taxiul, doar că trebuia să luăm și mașina închiriată la noi.

Drumul până la Montego Bay a durat 2 ore, ceva mai mult pentru că în fiecare sat am dat de câte vreun blocaj din pricina petrecerilor organizate de anul nou. Cu câteva minute înainte de miezul nopții am vrut să oprim într-un orășel pentru a vedea măcar artificiile dar când am văzut vreo doi inși mai fioroși care veneau înspre noi am fugit repede la mașină. Așadar, am petrecut Anul Nou într-un mod inedit – în mașină pe drum. Ș

Am sosit la hotel pe la 1 noaptea. Când căram bagajele spre recepție niște americance bete au râs de noi – „Hey, did you guys miss the countdown?”. Cred că soția le-ar fi luat la bătaie în momentul acela. La recepția hotelului Riu Reggae ne-am cazat fără alte probleme și de aici totul a decurs fără alte evenimente neplăcute și am putut și sărbători anul nou cu întârziere.

Condițiile de la hotel trebuie să recunosc au fost excelente. Riu Reggae făcea partea dintr-un grup mare de hoteluri învecinate iar noi puteam folosi oricare dintre restaurantele și facilitățile tuturor. Erau cel puțin 10 restaurante mari, bufet sau a la carte, animație în vreo 5 zone diferite în fiecare seară, sporturi pe plajă și pe apă și sute de șezlonguri la mare sau la piscine. Toate erau incluse. Mâncarea era de o varietate foarte mare iar băuturile (de calitate) erau la discreție.

Camera era și ea foarte spațioasă iar de la terasă aveam vedere spre piscină și la mare.

Hotelul fiind adults-only, băuturile alcoolice erau la discreție. Nu numai cele de la bar. În cameră aveam un frigider plin de suc și bere și sticle întregi de tărie. La mini-bar se făcea refill la 2 zile.

Am trecut și pe la restaurantele a la carte (unde se mergea doar cu rezervare), dar n-am avut nevoie pentru că mâncarea de la bufet era excelentă și mereu se servea altceva.

Am mâncat bine la hotelul din Jamaica. Cred că am pus ceva pe mine când am ne-am întors acasă

La fel de băut nu ne-a lipsit nimic. La plajă am avut parte de o vreme bună. Chiar dacă a fost mai mult înnorat, temperaturile la început de ianuarie erau foarte plăcute. Apa era chiar mai caldă decât aerul.

Câteva vederi din resort

Seara aveam tot felul de spectacole. Într-un din seri am dansat pe plajă la noaptea reggae, cu muzică live și apoi cu DJ

Altă seară am mers la hotelul vecin Riu Montego Bay, pentru petrecerea săptămânală Riu Party în clubul imens care a ținut până noaptea târziu

Am făcut cea mai bună alegere că am stat la resort, iar până la urmă toate au mers bine și cu mutarea. Spuneam despre problemele de siguranță de care auzisem înainte de a merge în Jamaica. Le-am simțit din plin și noi. Resortul nostru avea garduri înalte iar intrările erau bine păzite. Orașele mari, mai ales Kingston și Montego Bay ne-au lăsat o impresie de locuri foarte periculoase, cu bande înarmate, consumatori de droguri peste tot și tot felul de înșelătorii despre care am auzit de la turiștii americani din resort.

Ne-am încumetat totuși să facem 2 excursii în afara resortului pe parcursul celor 5 zile în Jamaica. Am mers o dată pe coasta de vest până la Negril, iar altă zi am văzut coasta de nord, inclusiv cascadele din apropiere de Ocho Rios și faimoasa casă a lui Bob Marley.

Jamaica înseamnă în limba popoarelor indigene Pământ cu lemn și apă. Insula a fost descoperită de însuși Cristofor Columb în al doilea voiaj spre Lumea Nouă. Insula a fost deținută de spanioli timp de 150 de ani. La jumătatea secolului 17, britanicii au cucerit insula după câteva bătălii navale majore. Anii ce au urmat, aceștia au adus zeci de mii de sclavi din Africa transformând insula într-o mare producătoare de trestie de zahăr, cacao și bumbac. După abolirea sclaviei, populația majoritară de culoare (peste 90%) a început o mișcare de emancipare, inclusiv lupte violente și uciderea foștilor mari proprietari de plantații. În urma unui referendum din anii 60, Jamaicanii și-au ales independența față de britanici. Statul independent Jamaica a pornit la drum cu o creștere economică fulminantă în primul deceniu, dar începând cu anii 80 lucrurile au luat o turnură spre rău din pricina multor lupte interne politice și civile și mai ales a corupției generalizate. Astăzi Jamaica este unul dintre cele mai sărace state din Caraibe. Mare parte din locuitori au emigrat în SUA, iar populația actuală de aproape 3 milioane de locuitori trăiește aproape exclusiv din industria de turism.

Turiștii stau mai ales la resorturile all inclusive din nord deținute mai toate de companii străine sau petrec perioade scurte venind cu vapoarele de croazieră. Asta nu aduce prea multe venituri economiei statului, dar cel puțin generează un număr mare de locuri de muncă. Majoritatea vizitatorilor văd insula în tururi organizate, iar principalele atracții sunt plajele din vest din jurul Negril și mulțimea de râuri și cascade ce înconjoară insula. Principalele hoteluri sunt mai ales în nord între Montego Bay și Ocho Rios. Mai jos o hartă a insulei.

Am mers în Jamaica la doar câteva luni după ce uraganul Melissa a adus mari distrugeri. Am văzut și noi câteva din urmările sale – mulți copaci smulși din rădăcini pe marginea drumului și câteva sate unde am văzut case rămase fără acoperișuri.

Cu excepția drumului principal Kingston – Montego Bay, drumurile din Jamaica sunt proaste sau foarte proaste. Se conduce pe stânga, șoferii locali merg ca nebunii iar gropile se întâlnesc când iți e lumea mai dragă. Până la Negril am avut de mers vreo 150 de kilometri și am făcut mai mult de 3 ore.

Cel mai faimos local din Negril este Ricks Cafe. Acest local este construit pe un țărm abrupt cu vederi superbe peste mare, lângă niște stânci cu o tradiție de salturi în mare. Localul este renumit pentru mâncare dar și pentru concertele de muzică reggae care au loc în fiecare seară.

Am servit masa acolo ascultând refrenurile lui Bob Marley.

După masă am admirat curajoșii care săreau în mare de pe stânci

La Negril este 7 Mile Beach, cea mai renumită plajă din Jamaica. De-a lungul ei sunt aliniate o mulțime de resorturi private, dar există și zone de plaje publică unde se pot închiria șezlonguri.

Am petrecut după amiaza pe șezlongurile de la Margaritaville chiar în centrul 7 Mile Beach. Nisipul era foarte fin iar apa numai bună pentru baie

Am mai fi stat la plajă dar am vrut să revenim la hotel înainte de lăsarea nopții

Cealaltă excursie pe care am făcut-o a fost pe coasta de nord. Am oprit mai întâi la Rose Hall, muzeu aflat la doar câțiva kilometri de Montego Bay

Rose Hall este o clădire colonială impunătoare, una din cele mai bine păstrate plantații de trestie de zahăr din Jamaica. La muzeu se poate vizita domeniul vast și camerele din vechiul mansion.

La Rose Hall se fac tururi doar cu ghid. Nu mai erau alți turiști acolo astfel că am avut parte de un tur privat al reședinței. Interiorul vechi de 2 secole este foarte bine păstrat.

Sunt mult legende care circulă în folclorul jamaican despre istoria locului iar cele mai multe o includ pe Annie Palmer, fostă proprietară a domeniului numită și „White Witch of Rose Hall”. Annie era fiica unui colonist irlandez venit în Haiti în secolul 18. După ce părinții i-au murit de febră galbenă, a fost crescută de bona ei haitiană care a învățat-o practicile voodoo. Fiind o femeie frumoasă a fost curtată de mai mulți coloniști europeni, căsătorindu-se cu John Palmer – proprietarul celei mai mari plantații din Jamaica. Nu a trecut mult de când aceasta s-a mutat la Rose Hall până când noul ei soț a murit în condiții misterioase (se spune otrăvit) iar ea a primit întreaga sa avere. Ca proprietară de plantație era renumită pentru cruzimea cu care trata sclavii, inclusiv tortură și crime. Pentru că pe acele vremuri o femeie necăsătorită nu putea deține un asemenea domeniu, Annie și-a luat un alt soț pe care l-ar fi ucis nu după mult timp. La fel a sfărșit și alt treilea soț, un alt colonist de vază din Anglia. A fost ucisă de unul dintre sclavii săi care îi era și amant. Localnicii spun că Rose Hall este bântuită și Annie își face apariția noaptea. De altfel, aici se organizează noaptea tururi numite Ghost Tours.

Domeniul a trecut prin mai mulți proprietari, inclusiv faimosul Johnny Cash. Astăzi aparține familiei Rollins din SUA

În grădinile din domeniu se poate merge la mormântul lui Annie Palmer. Aici au loc tot felul de ritualuri voodoo și este un loc unde vin ca pelerini practicanții obiceiurilor. Formantul a fost desenat cu cruci acum câteva decenii pentru a opri fantomele să mai bântuie loc. Sună ca o poveste foarte frumoasă dar pot confirma că mulți jamaicani chiar cred în toate aceste lucruri.

Mai departe am mers vreo oră spre est, în direcția Ocho Rios. Așa cum sugerează numele localității (opt râuri) această zonă de pe coasta de nord este înțesată de râuri, lacuri și cascade, inclusiv faimoasa Dunn’s River Falls.

Dunn’s River Falls este probabil cea mai vizitată atracție turistică din Jamaica. Este un lanț lung de cascade absolut superbe, într-un loc frumos amenajat cu restaurante, băi și vestiare. Turiștii sunt invitați să facă baie în râu și să facă trasee prin cascade. Drumul se parcurge desigur numai cu ghizi specializați și încălțări potrivite.

Vederea de la baza Dunn’s River Falls, una din cele mai frumoase cascade pe care le-am văzut

Ultimul loc vizitat în acea zi era și cel unde îmi doream cel mai mult să ajung. E vorba de satul Nine Mile, unde este casa natală a marelui Bob Marley. Acolo se ajunge greu pentru că drumul de acces spre zona din centrul deluros al insulei este teribil. Nu știu dacă am mai condus vreodată pe un drum atât de prost. Din fericire, mașina a ținut și am ajuns cu bine.

9 Mile este casa familiei Marley. Locul se poate vizita doar cu ghid. Intrarea și suvenirurile sunt extrem de scumpe, dar chiar dacă este un „tourist trap”, pot spune că merită vizitat locul

Tot complexul este decorat cu picturi ale artistului

Am așteptat ceva până a început turul. Iar am avut un tur privat și ghidul avea un chef de numai putea. Bătrânelul era fumat bine și părea că vrea doar să se culce la loc.

Casa era pe vremuri una foarte modestă dar s-a transformat într-un domeniu vast datorită banilor strânși din muzică

Am vizitat întâi vechea casă părintească. Mama Sedilla a fost cea care l-a crescut împreună cu ceilalți 3 frați. Tatăl său era un jamaican alb de origine galeză și nu prea a avut de-a face cu el în timpul vieții. La vârsta de 12 ani, Marley s-a mutat cu familia la Trenchtown, cartierul sărac din Kingston. Acolo a descoperit muzica iar la 17 ani a început deja să aibă succes împreună cu trupa sa The Teenagers care mai târziu a devenit The Wailers.

Bob Marley a dus faima stilului reggae în lumea întreagă, devenind un artist de mare faimă cu piese de succes precum „No Woman, No Cry”, „One Love”,”I Shot the Sheriff”, „Buffallo Soldier” și multe altele

O parte foarte frumoasă a turului a fost când am asistat la un mic concert ținut de un vechi prieten al lui Marley

În vârful dealului se află casa în care a copilărit Bob Marley, o biserică dar și mausoleul unde este îngropat. Bob Marley a trăit doar 36 de ani. În acest timp a făcut faimos un nou stil muzical, a compus melodii ce răsună și azi peste tot în jurul lumii și a lăsat în urmă 10 copii, mulți dintre care au devenit cântăreți cunoscuți.

Casa unde a copilărit Marley

Mama artistului era o practicantă a religiei ortodoxe adusă aici de preoți din Etiopia. În vârful dealului se poate vizita biserica construită de ea. Fiul său nu i-a urmat religia întocmai dar inspirat de ea a ajuns să fie un profet al unei noi credințe

Credința rastafari a început în Jamaica iar astăzi are milioane de adepți în jurul lumii. Adepții rastafarianismului cred într-o interpretare a bibliei creștine. Ei au un singur dumnezeu numit Jah, care se află parțial în fiecare om. Este o credință a liniștii, iubirii și păcii în comunitate. Împăratul Etiopian Selassie (despre care însuși Marley credea că este încarnarea lui Jah) are un mare rol în credință iar ritualurile includ mereu consumul de cannabis.

Mausoleul unde este înmormântat Bob Marley este un adevărat templu rastafari. Vizitatorii vin aici să se roage și să aprindă lumânări.

Mi s-a permis să stau pe piatra de unde a compus muzicianul cele mai faimoase piese ale sale

Am fost întrebat chiar dacă vreau să fumez cannabis plantat chiar de Bob Marley Ș)

Tentant, dar mai aveam de condus mult până la hotel.

Vederi de pe drum peste dealurile Jamaicăi

Vacanța în Jamaica a început foarte prost, dar până la plecare am ajuns să ne placă prea mult. A fost o ședere superbă, plăcut să stăm la un resort foarte bun dar și să descoperim câte ceva din cultura jamaicană. Pentru o țară atât de mică este fascinant cum au reușit să exporte atâta cultură de la stilul reggae la credința rastafari, să ofere atâția mari artiști lumii precum marele Bob Marley, sau vedete mai recente ca Shaggy sau Sean Paul, sportivii imenși în atletism cum sunt Usain Bolt sau Marlene Ottey, în fotbal și baschet sau chiar în sporturile de iarnă la bob. Jamaica e o țară fascinantă care momentan nu o duce prea bine, dar sper ca asta să se schimbe pe viitor.