Martinica este una dintre cele mai verzi insule din Caraibe, iar flora este extrem de variată, clima fiind perfectă pentru cele mai multe specii de flori tropicale. De aceea este supranumită și insula florilor.

Insula are multe de oferit vizitatorilor: localități moderne cu o infrastructură bine dezvoltată, plaje idilice pustii sau amenajate, munți și vulcani cu multe trasee de drumeție, o vegetație fascinantă, oameni călduroși și primitori și o gastronomie fascinantă. Cu toate astea, insula nu este foarte frecventată de turiști străini ci doar de francezi de pe continent. Nu este foarte mult promovată, probabil vor să o păstreze doar pentru ei…

Mai departe, o să povestesc despre ultimele noastre două zile din vacanța în Antilele Franceze, zile când am explorat mai multe din splendidele locuri naturale din Martinica.

 

Era penultima zi de sejur când m-am trezit cu noaptea în cap pentru a ajunge dimineața devreme la Anse Dufour. Acesta este un mic golf din sud-vestul insulei faimos pentru broaștele țestoase și peștii care vin să se hrănească zilnic acolo. Răsăritul este momentul ideal pentru a vedea țestoasele dar și pentru a evita aglomerația.

Ajungând devreme am găsit repede loc de parcare și apoi am coborât pe scări spre plajă. Pe drum am putut admira zeci de feluri de flori multicolore.

 

Frumoasa plajă din Anse Dufour

 

Toată lumea vine aici pentru snorkelling

 

La fel și eu. Am stat vreo oră sub apă admirând zeci și sute de pești

 

Lumea striga când vedeau vreun pește mai mare sau o țestoasă. Din păcate, acestea se iveau mai departe în larg spre reciful de corali, iar eu nefiind bun înotător nu mă aventuram așa departe.

 

Eram gata să plec când am zis să mai fac o ultimă baie.

Am fost încântat de Anse Dufour dar eram dezamăgit că nu văzusem țestoasele.

Mi-am pus masca de snorkeling, am băgat capul în apă și spre surpriza mea am dat nas în nas cu o țestoasă uriașă venită aproape de mal. Ca să fiu clar, țestoasa se uita la mine și chiar m-a atins cu o înotătoare. A fost o experiență incredibilă! Nici nu mai luasem Go Pro-ul în apă și n-am putut imortaliza momentul, dar rămâne ceva ce n-o să uit niciodată.

De pe mal, o imagine cu țestoasa care mi-a făcut ziua frumoasă.

 

La parcarea de la Anse Dufour, din nou printre flori minunate

 

Golful vecin: Anse Noire

 

Florea de hibiscus, simbolul Martinicăi

 

Vedere spre Fort de France și nordul muntos din Martinica

 

După un popas la vilă am plecat mai departe departe la plimbare.

Prima oprire a fost la domeniul La Pagerie. Acolo este se pare locul unde s-a născut Josephine, soția lui Napoleon și împărăteasa Franței. Muzeul era închis, dar tot am putut face o plimbare pe domeniu.

 

Josephine era fiica lui Joseph Tascher, un colonist francez ce deținea o plantație importantă în Martinica. Ea a copilărit și a făcut școala pe insulă pentru a se muta mai târziu în Europa în urma căsătoriei cu ofițerul francez Beauharnais. Câțiva ani mai târziu, acesta din urma a fost ghilotinat pentru trădare în perioada regimului terorii, lăsând-o pe ea văduvă cu doi copii.

Pe Napoleon l-a cunoscut în 1795 când era ofițer în armata franceza și cei doi s-au îndrăgostit și au devenit amanți. Aceștia s-au căsătorit un an mai târziu, în ciuda opoziției familiei Bonaparte. Napoleon a fost ales împărat al Franței în 1804, ea devenind astfel împărăteasă. Au fost forțați să divorțeze în 1810 pentru că Josephine nu mai putea să-i ofere urmași, dar chiar și în urma divorțului, Napoleon a dorit ca ea să păstreze titlul de împărăteasă și se spune că nu a încetat niciodată să o iubească.

 

Următorul loc vizitat a fost tot în sud-vestul insulei. Muzeul La Savane des Esclaves prezintă istoria sclavilor din Caraibe de la aducerea lor inițială din Africa până la eliberare dar și a popoarelor amerindiene care trăiau pe insule înainte de sosirea europenilor.

 

Turul muzeului a început cu un film despre istoria sclavilor din Martinica. Micul cinematograf este amenajat într-o colibă care cândva era casa a zeci de sclavi de pe plantațiile din Trois Ilets.

 

Acesta este triunghiul comerțului cu Lumea Nouă. Europenii duceau bunuri și arme în Africa centrală pentru a cumpăra la schimb sclavi, aceștia erau duși pe vapoare spre Americi pentru ca apoi vasele să se întoarcă pe continent pline de bunuri scumpe precum zahăr, cafea, tutun sau bumbac.

 

Muzeul încearcă să recreeze atmosfera de acum 3 secole din colibele în care locuiau sclavii

 

La Savane des Sclaves se află și într-un cadru natural splendid iar grădina este plină de plante tropicale

 

Partea a doua a turului include colibele amerindienilor și informații despre modul lor de viață

 

Primul popor care s-a stabilit în Antile au fost Arawak. Se estimează că aceștia au ajuns în Martinica în jurul anului 130. Aceștia au fost alungați din Martinica de triburile Carib care au ajuns în regiune în secolul 7 care au populat insulele până la sosirea coloniștilor europeni. Triburile Carib erau buni navigatori și pescari și aveau cunoștințe bune de agricultură și vânătoare.

 

Peștele, fructele tropicale și turtele din casava (manioc) erau principalele surse de alimentație pentru popoarele Carib.

 

Am aflat la muzeu și câteva lucruri despre etimologia locurilor. Antilele au fost denumite astfel de conchistadori care le spuneau în spaniolă „Antes Iles” adică insulele dinaintea insulelor mai mari precum Cuba sau Hispaniola. Numele Martinica vine din limba Taino și înseamnă insula florilor sau insula femeilor.

Mai interesant este numele poporului Carib de unde vine Marea Caraibelor dar și de unde vine termenul de „canibal”. Se pare că spanioli i-au considerat pe Caribi canibali ducând în Europa povești despre cum aceștia își mănâncă semenii. Se pare că poveștile au fost mai degrabă invenții scornite mai ales pentru a justifica atrocitățile comise împotriva lor în fața bisericii.

 

Am mai poposit pe drum, mai târziu la biserica Notre Dame din Trois Ilets, una din cele mai mari din Martinica.

 

Ultima oprire a zilei a fost fabrica de rom Clement. Acesta este romul cel mai renumit din Martinica iar fabrica oferă tururi ce includ vizita la muzeul romului, în vechea fabrică istorică, pe domeniul vast Le Clement și prin grădinile sale.

 

Aleea palmierilor de la Habitation Clement

 

Unul din lacurile artificiale amenajate pe domeniu

 

Egrete în copac

 

Plantația de trestie de zahăr

 

…și cea de banane

 

Domeniul a fost inițial deținut de Homere Clement, primarul din Le Francois. Acesta a înființat în 1917 fabrica de rom, introducând în producție romul agricol, bun ce a devenit la scurt timp principalul export din Martinica. Astăzi fabrica Clement este una modernă și produce rom de mare calitate ce se exportă în special către Europa.

 

Interiorul luxos al vilei lui H.Clement

 

Hala butoaielor de rom

 

Vechea fabrică transformată în muzeu

 

După amiaza în Le Diamant, admirând de pe faleză stânca cu același nume

 

Faimoasa gelaterie La Frisson Sucre din Le Diamant

 

Un Sundae uriaș și delicios

 

Clătitele sunt și ele pe măsură

 

Seara la plimbare prin satul nostru, Anse d’Arlet

 

Slujba de seară la biserică. Localnicii sunt în majoritate catolici și participă la toate slujbele importante.

 

Pe pontonul din Anse d’Arlet

 

Nu voiam să părăsim Martinica sub nicio formă. Ne-a plăcut prea mult acolo. Dar venise ziua plecării și era momentul să ne decazăm de la vila noastră frumoasă.

 

Ne-am luat la revedere de la panorama splendidă din Le Diamant.

 

Era ultima noastră zi în Martinica dar mai aveam timp suficient pentru explorat, pentru că zborul spre Paris era abia seara târziu. Nu avusesem timp decât să vedem sudul insulei și puțin din coasta de est. Aceasta este partea cei frumoasă din Martinica, dar mai sunt locuri deosebite și mai departe în Martinica.

Am ales să mergem prin capitala Fort de France iar mai apoi să explorăm puțin și din nordul , zona muntoasă și mai sălbatică a insulei.

 

Pe drum spre capitala Fort de France (FdF). Martinica are autostrăzi, iar infrastructura din jurul capitalei este chiar impresionantă.

 

Transportul în comun din oraș

 

Catedrala Notre Dame din Fort de France

 

Una din cele mai frumoase clădiri din oraș este Vila Schoelcher. Victor Schoelcher a fost în secolul 19 deputat de Martinica în parlamentul francez și a avut un rol esențial în abolirea sclaviei și emanciparea locuitorilor din Antilele Franceze. Este un fel de erou local. Vila unde cândva a trăit este astăzi biblioteca orașului.

 

Am vizitat capitala FdF chiar în timpul meciului Franța – Polonia de la campionatul mondial de fotbal. Astfel se face că străzile orașului erau complet pustii. Franța a marcat în acel meci de 3 ori iar la fiecare gol s-au auzit vuiete de bucurie și ovații.

 

Malecon (faleza) din FdF

 

Fortul de la malul marii este simbolul capitalei. Această fortificație a fost construită în secolul 17 si este una din cele mai mari vechi construcții din Caraibe

 

Pe la prânz, am părăsit capitala și am pornit la drum spre nord.

 

Prima oprire a fost la Jardins de Balata, cel mai faimos parc botanic din Martinica.

 

Am fost profund impresionați de Balata. Este una din cele mai frumoase grădini botanice pe care le-am văzut vreodată. Domeniul se întinde pe 4 hectare și include peste 3000 de specii de plante, inclusiv 300 de tipuri de palmieri.

 

Flori la Balata

 

Grădina cu bromeliade

 

Unul din foișoarele panoramice din parc

 

Am făcut și un scurt traseu pe poduri suspendate printre copaci

 

Lacul cu nuferi

 

Am primit și hrană să hrănim peștii

 

Aleea cu bambus

 

Câteva din cele mai frumoase exemplare de plante rare de la Balata

 

Dintre palmierii regali se văd în depărtare munții ascuțiți numiți Pitons du Carbet. Către ei ne-am îndreptat mai departe

 

Drumurile din nord traversează zona sălbatică din Martinica

 

Un popas la Chute de Gendarme (cascada jandarmului)

 

Drumul continuă spre Mont Pelee. Acesta este principalul vulcan din Martinica și cel mai înalt punct al său (aproape 1400 metri înălțime)

 

La poalele vulcanului, pe coastă se află orășelul St. Pierre. Acesta a fost secole în urmă cel mai important oraș economic și cultural din Martinica, era supranumit Parisul Caraibelor. Istoria sa a fost schimbată tragic de erupția vulcanului Pelee din 1902 când a fost practic ras de pe fața pământului iar 28.000 de locuitori au fost uciși de lavă și cenușă.

 

Urmele distrugerilor erupției se regăsesc și azi la tot pasul, inclusiv sute de clădiri de epocă ramase ruine

 

Cea mai importantă atracție turistică din St. Pierre este Memorialul Catastrofei, muzeu dedicat tragediei din 1902

 

Expoziția începe cu prezentarea vieții de zi cu zi din cochetul oraș antilez la început de secol 20

 

Totul a fost curmat în mai 1902. Vulcanul avea deja activitate puternică de câteva săptămâni, incluzând aici mici cutremure și erupții de mică intensitate. Guvernul local a decis să nu evacueze populația ne-bănuind ce avea să urmeze pe 8 mai când o explozie violentă avea să radă orașul de pe fața planetei.

Aceasta este una din cele mai violente și mortale erupții vulcanice înregistrate vreodată pe glob. Din zecile de mii de locuitori din St. Pierre se știe că au supraviețuit 2 (doi!) oameni. De asemenea, multe sute de salvatori și-au pierdut viețile în erupțiile ce au urmat în lunile următoare.

 

Clopotul vechii biserici topit de lavă. Pe pereți numele celor uciși

 

Cea mai tulburătoare vitrină: așa au fost transformate de lavă obiecte de metal precum foarfeci, cuie sau șuruburi.

 

Mont Pelee văzut din centrul orașului

 

Am luat mai târziu masa într-un restaurant amenajat într-o veche ruină din Saint Pierre. A fost o masă excelentă, ultima noastră cină în Martinica

 

Am prins și un ultim apus pe mare de pe drumul spre aeroport

 

Seara târziu am sosit la aeroport și a urmat drumul lung spre casă. A fost prima noastră experiență în Caraibe. Ne-a plăcut atât de mult în Guadelupa și Martinica încât ne-am promis să revenim în Antile cat mai curând posibil.