Nu știu câtă lume a auzit de Insulele Svalbard. Acest arhipelag aparține de facto Norvegiei și se află mult dincolo de coasta de nord a Scandinaviei, la o distanță de doar 1000 de kilometri față de Polul Nord. Capitala Svalbard – orășelul Longyearbyen este cea mai nordică așezare din lume permanent populată iar aeroportul internațional este cel mai nordic punct de pe glob unde se poate ajunge cu un zbor de linie. Cu alte cuvinte, cu excepția unei expediții de tipul celor făcute de Emil Racoviță, Svalbard este cel mai nordic punct din lume unde poți ajunge ca turist.
Svalbard are o suprafață de 61,022 km2 și o populație de cel mult 3000 de locuitori, în mare parte mineri sau cercetători. Numărul de locuitori variază între sezoane, foarte mulți părăsind insulele iarna. Fiind atât de departe dincolo de cercul polar, arhipelagul se bucură de 4 luni de lumină permanentă vara și de 4 luni de întuneric total iarna. Temperaturile variază de la un ger constant de -20 de grade în lunile reci, la maxime absolute de cel mult 10 grade în august. Iarna, golfurile insulare sunt complet înghețate și nu pot fi traversate de vapoare. Construcția aeroportului din Longyearbyen în anii 70 a făcut ca Svalbard să devină un loc permanent locuit și a transformat insulele într-o destinație turistică. Vizitatorii vin iarna pentru sporturi de zăpadă, plimbări cu săniile cu husky sau pentru a vedea Aurora Boreală iar vara pentru croaziere și observarea animalelor sălbatice – balene, păsări, reni, vulpi polare și faimoșii ursi polari, simbolul Svalbard. Interesant este că în Svalbard locuiesc mai mulți urși polari decât oameni.
A fost pentru mine foarte mulți ani un vis să ajung acolo. Principalul motiv pentru care nu am reușit au fost costurile, în special cele pentru zbor. Timpul a trecut și au apărut rute aeriene spre Longyearbyen din ce în ce mai accesibile iar anul acesta am reușit să vizitez Svalbard, în sfârșit, la început de septembrie. A fost una dintre călătoriile mele cele mai aventuroase și sunt foarte mândru că am reușit să ajung acolo.
V-am spus că zborurile spre Svalbard s-au ieftinit în ultimii ani. Principalul merit pentru asta revine companiei low cost Norwegian care a introdus zboruri spre această destinație rupând monopolul companiei SAS. Am reușit să prind în această toamnă zboruri din Oslo la 140 de euro dus-întors, un tarif care acum câțiva ani era de neimaginat.
Nu m-am rezumat la a vizita Svalbard. Am inclus în itinerar și insulele Lofoten, un alt loc minunat al Norvegiei. Am găsit zboruri convenabile din București spre Oslo și cazări în fiecare dintre locații. Totul era pregătit. Urma o călătorie foarte intensă, o vacanță de 5 zile cu 8 zboruri și o mulțime de experiente și locuri vizitate.
Pentru început despre drumul spre Svalbard…
Am plecat într-o seară la început de septembrie din București și am sosit târziu în noapte la Oslo. Nu găsisem o legătură mai bună decât una cu cazare peste noapte. Dimineața următoare la 9 aveam zbor spre Svalbard.
De la aeroport am luat trenul de mare viteză Flytoget spre centrul orașului. Acesta face traseul de 45 de kilometri în doar 19 minute.
Am înnoptat la un hotel din apropierea gării. Astfel, am sosit la cazare imediat.
Dimineața am avut timp de o scurtă plimbare prin centrul capitalei norvegiene.
Am trecut pe la Opera din Oslo, simbolul modern al orașului.
La o cafea, i-am privit cu admirație pe localnicii curajoși care făceau baie în mare în Oslofjord. Afară erau 14 grade și bănuiesc că apa era și mai rece.
Șoseaua Karl Johans, principala alee pietonală din Oslo
La finalul scurtei plimbări am revenit la Sentralstajion, gara centrală a orașului. De acolo am luat trenul înapoi la aeroport
Am zburat spre Longyearbyen cu un avion Boeing 737 al companiei Norwegian.
Zborul nu a fost direct ci a făcut o scurtă oprire la Tromso, în nordul extrem al Norvegiei
Zborul spre Tromso este considerat intern, dar cel spre Svalbard este unul internațional. Astfel, a trebuit să ieșim din avion, să trecem prin controlul pașapoartelor pentru ca după 30 de minute să ne îmbarcăm din nou.
Până la Tromso am zburat o oră și jumătate, de acolo până în Longyearbyen mai aveam încă pe atât.
Vederi superbe cu ghețarii deasupra Spitzbergen, insula cea mare din arhipelagul Svalbard
Golful din partea de sus a imaginii adăpostește orașul Longyearbyen. Este zona cu cea mai blândă climă din Svalbard. În partea de jos este orașul minier rusesc Barentsburg
Am aterizat în Svalbard pe o vreme splendidă. Am avut noroc mare cu vremea. Zilele însorite sunt foarte rare pe-aici, iar eu am prins soare tot timpul.
Temperatura maximă la început de septembrie era 4 grade, dar la soare se simțea mai mult.
Aeroportul din Longyearbyen – mult mai mare și mai modern decât mi-aș fi imaginat
Ursul polar din aeroport păzește banda cu bagaje
Un vis împlinit! Nici mie nu-mi venea să cred unde am ajuns
Singurul transport disponibil de la aeroport spre centrul Longyearbyen este autocarul. Cele două autocare fac zilnic transferul călătorilor veniți cu cele două zboruri zilnice din Oslo (operate de SAS și Norwegian).
Drumul de la aeroport la hotel a durat 10 minute. Aeroportul se află la 5 kilometri de oraș iar autobuzele opresc la fiecare hotel (sunt aproximativ 10 toate)
Longyearbyen, capitala Svalbard
Am stat la Mary-Ann Polarrigg, unul din puținele hoteluri cu prețuri mai rezonabile din Longyearbyen. Majoritatea cazărilor din oraș au prețuri de 200-300 de euro pe noapte. Aici o noapte de cazare este 80 de euro. Acolo aveam să petrec următoarele 2 nopți.
Camera minimală de hotel. Cel mai important lucru: era foarte cald înauntru
Am plecat mai întâi la o scurtă plimbare din oraș. Sunt 2 kilometri de la un capăt la altul și se poate parcurge foarte repede.
Longyearbyen a fost înființat la începutul secolului 20 ca oraș minier de către niște investitori americani conduși de John Longyear (“byen” înseamnă oraș în norvegiană). A fost preluat de compania minieră norvegiană în anii 20, iar în următoarele decenii au fost deschise 8 mine mari de cărbune. La apogeul mineritului, la jumătatea secolului trecut, 2000 de muncitori locuiau în oraș. Anii 90 au adus schimbări mari pentru Orașul lui Longyear. Guvernul a decis să închidă minele și să transforme locul în centru turistic. Ultima mină a fost dezafectată în anul 2017.
Centrul are un aspect ciudat, mai ales din pricina stâlpilor uriași rămași de la minele de odinioară, dar și datorită conductelor de apă. Acestea sunt construite la suprafață pentru că sub pământ pot fi strivite de solul înghețat pe timpul iernii.
Singurul obiectiv turistic din centru este Svalbard Museum
O hartă care arată cât de aproape de polul nord este Svalbard
Muzeul prezintă în imagini istoria locului, de la primii navigatori vânători de balene care au ajuns în zonă, la expedițiile polare, deschiderea mineritul și transformarea în destinație turistică
O mare parte din muzeu este dedicată faunei polare din Svalbard
Înainte de a reveni la hotel am trecut pe la singurul supermarket din oraș pentru a lua ceva provizii
Nu mă asteptam să fie atât de mare magazinul. Am găsit acolo tot ce aveam nevoie, inclusiv suveniruri pentru acasă.
Înapoi la hotel am mers la recepție pentru a face câteva rezervări. Conform tradiției locale am lăsat încălțările la ușă iar mai departe m-a întâmpinat simpaticul husky al proprietarei.
I-am rugat pe cei de le recepție să ne ajute cu planul pentru a umple la maxim cele două zile pe care le aveam în Svalbard.
Mi-au recomandat un tur cu ghid pe munte, o plimbare cu sania cu husky și o croazieră cu vaporul spre mina rusească Pyramiden și ghețari. Cam atâta permitea timpul.
Toate excursiile se pot rezerva de pe site-ul Visit Svalbard. A fost totuși mult mai ușor să rezerv totul cu ajutorul celor de la hotel.
Prețurile excursiilor în Svalbard sunt imense. Dacă Norvegia este cea mai scumpă țară din Europa, Svalbard este cea mai scumpă destinație turistică a Norvegiei. Știind că în asemenea loc e puțin probabil să ajungi de mai multe ori în viață nici n-am mai stat să mă gândesc la bani, ci am vrut să profit din plin de ocazie.
Ca să vă faceți o idee de prețuri pentru o persoană: 2 ore de tur cu ghid pe munte – 50 de euro, o plimbare de 3 ore cu husky – 90 de euro și – cireașa de pe tort – croaziera cu vaporul spre Pyramiden de dimineața până seara a costat 170 de euro. Toate sunt experiențe de neratat pentru cine ajunge acolo.
Peste o oră, pe la 6 eram gata de prima experiență – drumeția pe munte.
Ghidul nostru a sosit la fix și am plecat cu mașina la drum. Alături de noi a venit simpaticul husky Peter, care ne-a însoțit și el pe traseu.
Foarte important de știut este că turiștii nu au voie să iasă din perimetrul orașului pentru că urșii polari sunt o mare amenințare. Se poate ieși doar împreună cu un ghid local echipat cu pușcă pentru a ne apăra în caz de atac. Au existat cazuri de-a lungul anilor cu localnici și turiști uciși de ursii polari din împrejurimi. Totuși ghidul nostru a recunoscut că întâlnirile cu urșii polari sunt rare și nu întotdeauna violente. După vorbele lui, restricția pentru turiști de a se plimba singuri e bună pentru meseria de ghid local.
Am lăsat mașina la vechea joncțiune a liniilor de cărbune. De aici marfa cobora în port pentru a fi dusă pe vapoare. De acolo, de la marginea orașului am început drumeția.
Drumeția noastră a fost spre vârful Sarkofagen de unde se vede priveliștea peste tot golful și peste Longyearbyen
Orice drumeție prin Svalbard necesită ceva echipament. E bine să te îmbraci în multe straturi, ca să poti să dai jos din haine la urcare când te încălzești și să le pui la loc la coborâre. La fel, solul este moale, umed și sunt necesari niște bocanci potriviți iar căciula și mănușile călduroase sunt obligatorii.
Sarkofagen este muntele din dreapta. Este numit așa din cauza formei aproape perfect dreptunghiulare. Noi am urcat până la cel mai înalt punct la 600 de metri.
Peter, nerăbdător să ajungă în vârf
După aproape o oră de urcare am sosit pe platou. De acolo se vede splendid tot orașul.
Vederi cu Longyearbyen
Mai aveam încă puțin de urcat către cel mai înalt punct. Ghidul nu avea în plan să urcăm și acolo dar am mers pentru că ne-am mișcat foarte repede
Acolo am poposit într-un loc mai adăpostit. Am servit împreună un ceai fierbinte și o prăjitură cu vedere la ghețarii centrali din Spitzbergen
După pauză am început coborârea. Mi-am făcut griji că se va lăsa întunericul înainte să revenim jos, dar la crepuscul am avut lumină suficientă la coborâre.
Soarele începuse să apună de când am început urcarea, dar 2 ore mai târziu încă mai apunea.
Dimineața la hotel am regăsit cu mare bucurie același cer senin
Micul dejun cu tot ce aveam nevoie
Mai aveam rezervată și plimbarea cu sania cu husky. Desigur, aceasta este o activitate de iarnă dar întreprinzătorii locali oferă plimbări cu săniile și în restul anului. Este vorba de sănii cu roți. Plimbările se fac pe valea de la est de Longyearbyen.
Am mers mai întâi la sediul agenției Svalbard Huskies, unde ne-am echipat corespunzător. Aveam echipament bun și de -30 de grade. Nu era așa de frig, dar la vânt și viteză ajută să fii cât mai bine echipat.
De acolo am fost conduși la ferma aflată la 7 kilometri de oraș.
Ca un aspect interesant, în tot Svalbard sunt 40 de kilometri de șosele (din care 20 asfaltate). E vorba de drumurile din orașul Longyearbyen și împrejurimile sale. Mai departe nu se poate ajunge nicăieri cu mașina. Singura variantă de transport (utilă mai ales iarna) sunt snowmobilele și săniile cu câini.
La fermă sunt aproape 100 de căței simpatici. Sunt foarte bine îngrijiți, hrăniți, iar bucuria lor cea mai mare este plimbarea zilnică pe care o fac cu sania pentru a se menține în formă.
Am trecut mai întâi pe la cățeluși să-i salutăm. Toți sunt fericiți să fie mângâiați și luați în brate.
Există o ordine de rotație zilnică, astfel încât toți cățeii să aibă ore egale de antrenament.
După ce am identificat cățeii care vor merge cu noi am mers să ii luăm de la căsuțe, unul câte unul. Am învățat cum se pune hamul și cum sunt legați apoi la sanie. A fost foarte draguț să facem asta chiar noi.
A fost ca un fel de concurs. Cine găsește toți câinii și ii aduce la sanie mai repede.
La o sanie cu 2 persoane se leagă de obicei 6 câini, doi câte doi. Cei din față sunt lideri, cei mai inteligenți, care cunosc bine traseul și ii ghidează pe ceilalți. Cei din spate trebuie să fie cei mai puternici pentru a trage cu forță sania.
Gata de plecare. Țineam strâns frâna de mână pentru că erau tare nerăbdători să plece
Am mers pe drumurile principale din vale unde nu prea există trafic deloc
Mi-am făcut griji inițial că va fi o experiență negativă, nu voiam să văd animale chinuite.
Dar nu a fost așa deloc. Toate comenzile sunt vocale (stop, start, stânga, dreapta) iar câinii sunt foarte inteligenți.
La fiecare 2 kilometri făceam pauză de hidratare. Le puneam la fiecare castroanele cu apă și stăteam 5 minute
Câinii sunt așezați de obicei în perechi mascul-femelă. Asta pentru că cei de același sex au obiceiul să se certe. În perechile noastre am găsit chiar 2 îndrăgostiți
Cu sania prin Svalbard
Înapoi spre fermă. Am făcut un traseu circular de vreo 8 kilometri
Înainte de plecare, am fost invitați la o cafea și o gustare
Pe drumul spre Longyearbyen am trecut pe lângă lacul cu apă dulce care alimentează tot orașul cu apă potabilă
Am mai văzut lângă câteva ferme de câini
La Longyearbyen, am poposit puțin la monumentul minerilor. Mai aveam încă o zi de plimbare, poate cea mai interesantă – croaziera pe mare către mina abandonată din Pyramiden și ghețarul Sassen-Bunsow. Despre asta, în parte următoare…
