Tur în America Centrală – Partea 2 – Sosirea în Costa Rica. Parcul Manuel Antonio

După un drum lung din Europa, zborul peste Atlantic și o noapte petrecută la Bogota a venit ziua mult așteptată a sosirii în Costa Rica.

Micul stat din America Centrală mi s-a părut cel mai bun punct pentru o primă incursiune în regiune. Costa Rica are de toate pentru turiști – plaje tropicale atât la Pacific cât și la Marea Caraibelor, vulcani activi, junglă densă și o mulțime de rezervații naturale cu o floră și faună unică. Este o destinație de aventură pentru cei pasionați de frumusețile naturii, preferată îndeosebi de turiștii americani. Dincolo de atracții, este un stat cu o infrastructură turistică bună și un loc mai sigur decât statele vecine.

Aveam de petrecut în Costa Rica 6 zile, incluzând aici ziua sosirii și plecării. Foarte puțin timp pentru o țară cu foarte multe locuri de văzut și distanțe destul de mari (ca timp) între ele. Am selectat 3 zone care mi s-au părut cele mai interesante și diferite: plaja Manuel Antonio – una din cele mai frumoase de la Pacific, Monteverde – parcul natural din cloud forest și regiunea vulcanului Arenal. Cam astea sunt 3 opriri obligatorii pe un itinerar costarican, dar sunt multe altele ce pot fi incluse într-un sejur mai lung, de 2 sau 3 săptămâni.

Sosirea era pe aeroportul din capitala San Jose și după aterizarea în Costa Rica planul era să merg direct la Pacific unde rezervasem prima cazare la Quepos (aproape de parcul Manuel Antonio).

Harta Costa Rica

Fusesem anunțat de seara că zborul de San Jose are o întârziere de 3 ore astfel că nu am plecat la aeroportul Bogota cu noaptea în cap.

La aeroport am aflat însă că se mai adăugaseră 3 ore la întârziere, explicația dată fiind că s-a schimbat avionul și era nevoie de echipaj nou. Nu mă pot plânge de personalul companiei Avianca, pentru că au fost extrem de amabili cu informații și scuze, chiar am primit 2 vouchere de masă și mai mult rambursarea unei bune parte din bilet. Întârzierea îmi cam dădea planurile peste cap în Costa Rica unde nu mai prindeam transferul direct la Quepos.

Motivul întârzierii era unul serios – avionul anterior de pe rută căzuse în gol în mijlocul unei furtuni iar echipajul și un pasager răniți au fost internați în spital. Am aflat asta mai târziu, după sosire, altfel nu știu dacă m-aș mai fi urcat în avion.😬

Într-un final, am plecat la drum. Am trecut prin aceeași furtună și au urmat turbulențe serioase, dar fără incidente.

Zborul a durat o oră și jumătate

Pe aeroportul din San Jose am găsit haos. Aterizaseră în același timp mai multe avioane și cozile la pașapoarte erau imense. Am mai pierdut și acolo o oră, astfel că în loc de a ajunge în Costa Rica la 8-9 dimineața, cum era orarul inițial, am sosit la 3 după amiaza.

Afară din aeroport, era înghesuială și acolo. Am trecut mai întâi pe la bancă pentru a schimba ceva bani. Moneda oficială este colonul(CRC). A fost foarte util să schimb banii – cardurile nu prea au mers aproape pe nicăieri, iar chiar dacă dolarii americani sunt acceptați cam peste tot cursul a fost mult mai bun la bancă.

Opțiunile de a ajunge la Quepos erau limitate. Microbuzele Interbus care făceau legătura direct plecaseră deja în prima parte a zilei. Un transfer privat era cam 150 de dolari și n-aveam de gând să dau atâți bani. Astfel, singura variantă care mai rămânea era un autobuz local, doar că acesta pleca din centrul San Jose.

Drumul cu taxiul spre San Jose a durat cam 40 de minute printr-un trafic infernal.

A fost totuși plăcut pe drum pentru că am nimerit un șofer super simpatic și am povestit de toate în engleză și spaniolă. Ne-am luat la revedere când am sosit la autogara din oraș.

Tracopa este singura companie care operează curse spre Quepos și Manuel Antonio. Autocarele m-au surprins plăcut, fiind curate și moderne. Plecările sunt cam la o oră. Am avut noroc și am prins un autocar expres gata de plecare. Am luat repede bilet și am urcat la bord. Biletul de autocar a fost 7 dolari, ieftin, dacă țin cont că taxiul de la aeroport a fost de 3 ori mai mult. Până la Quepos aveam 160 de kilometri și cam 3 ore și jumătate de mers.

San Jose din autocar mi-a lăsat o impresie foarte urâtă. Un oraș gri, sărac, cu un trafic infernal și nicio atracție turistică. Pe lângă asta mi-a lăsat impresia unui loc periculos, cu o criminalitate ridicată. M-am bucurat de decizia de a nu rămâne nicio noapte acolo.

Pe drum am trecut prin mai multe puncte de plată a taxei de autostradă. Doar că nu mergeam pe autostradă, ci pe o șosea normală cu o bandă. Mi s-a părut foarte ciudat.

Pe la jumătate drumului, am făcut o pauză. Cu ocazia asta asta am constatat cât de mari sunt prețurile în Costa Rica. Chiar și la un banal popas turistic un suc mic e 2 dolari iar un sandvici cel puțin 5. O să mai revin la asta, dar Costa Rica este o țară extraordinar de scumpă, anormal raportat la veniturile populației.

Am ajuns pe la 8 seara la hotelul din Quepos și am mers direct la somn.

Dimineața pe la 4 eram deja în picioare. Diferența de fus orar dintre Costa Rica și România este de 8 ore (pe timp de iarnă). Nici n-am încercat să mă adaptez la ora locală restul vacanței. Ora de culcare a rămas pe la 8-9 iar trezirea pe la 4-5. De altfel, Costa Rica se pretează bine pentru un program matinal – soarele răsare pe la 5:30 și apune înainte de 6, micul dejun la hoteluri se servește începând de la 6, mai toate locurile și magazinele se deschid devreme iar noaptea nu prea ai ce face.

M-am trezit într-un cântec de păsărele. Erau mii de papagali și tot soiul de păsări prin copaci.

Răsăritul soarelui la micul dejun. Era deja foarte cald. Temperaturile medii în Costa Rica nu variază prea mult de-a lungul anului. Sunt două sezoane în funcție de precipitații: vara e sezonul umed iar iarna cel uscat. La Quepos în ianuarie am prins numai soare – minima de 24 de grade noaptea iar ziua 32 de grade.

Am venit la Quepos special pentru a vizita rezervația Manuel Antonio. Parcul natural este limitat la 1000 de vizitatori pe zi, astfel că e o idee bună de a merge cât mai devreme. Am luat primul autobuz de dimineața spre parc.

Sunt vreo 10 kilometri iar drumul pe coastă durează 20 de minute.

Am coborât lângă plaja publică din stațiune iar de acolo am mers spre intrarea în rezervație.

Harta parcului național. Acesta se întinde pe 2 hectare la malul mării. Sunt amenajate mai multe trasee pentru turiști iar atracția principală este plaja Manuel Antonio, considerată de mulți printre cele mai frumoase ale lumii.

Biletul de intrare în parc – 16 dolari pentru străini

Se poate merge prin parc cu ghid sau pe cont propriu. Avantajul cu ghid e că aceștia știu pe unde se ascund diverse păsări sau animale și le pot arăta îndeaproape folosind telescoape. Nu am luat ghid, dar am profitat puțin de grupurile de pe traseu pentru a vedea mai bine fauna.