Înainte de a pleca în această călătorie în jurul lumii, dintre toate opririle de pe traseu, locul pe care îl așteptam cu cea mai mare nerăbdare era Insula Paștelui. Mi s-a părut fascinant misterul legat de sutele de statui Moai de pe insulă dar și locația sa departe de orice, aproape de punctul opus pe planetă față de casă.

Această mică insulă din Pacificul de sud este unul din cele mai izolate locuri din lume. Cele mai apropiate așezări locuite sunt la peste 3000 de kilometri distanță. Polinezia Franceză este cel mai aproape la vest, America de Sud la est și Antarctica la sud – mai nimic nimic în rest.

Insula Paștelui, sau Rapa Nui cum o numesc localnicii, are o suprafață de doar 163 km2 iar cea mai mare distanță dintre două puncte opuse de pe insulă este de 25 de kilometri.

Rapa Nui face parte din statul Chile, chiar dacă este separată de continent de o distanță imensă. Limba oficială este spaniola dar unii localnici încă vorbesc limba tradițională Rapa Nui. Sunt 7000 de locuitori pe insulă, 70% fiind de origine polineziană iar restul chilieni și sud-americani. Moneda folosită este pesos-ul chilian, dar dolarii americani sunt acceptați mai peste tot.

Insula Paștelui are o formă aproape triunghiulară delimitată astfel de trei mari cratere vulcanice formate în fiecare colț. Cel mai mare din acestea este vulcanul Orongo din sud-vest, un alt crater important fiind Rano Raraku din estul insulei. Statuile Moai și siteurile arheologice sunt presărate peste tot pe insulă, mai ales de-a lungul coastelor. Întreaga Rapa Nui este parc național și face parte din patrimoniul mondial UNESCO.

 

O singură companie zboară pe aeroportul Hanga Roa: compania chiliană Latam. Există un zbor zilnic spre Santiago de Chile și unul săptămânal spre Tahiti. Atât. Vremea pe insulă este imprevizibilă și furtunile pot apărea oricând, iar multe zboruri putând fi amânate sau anulate. Este un loc în care se ajunge extraordinar de greu.

Riscam foarte mult cu zborurile pe care le-am luat așadar. Soseam din Tahiti cu singurul zbor al săptămânii și plecam două zile mai târziu la Santiago, la limită pentru a prinde conexiunea următoare spre casă. Dacă se întârzia ceva, mi-ar fi dat peste cap tot programul. Totul a decurs cu bine și am petrecut două zile superbe în Rapa Nui, mai ales că am avut o vreme foarte bună: mult soare și 25-30 de grade.

Am zburat cu Latam cu un Boeing Dreamliner 787-9. Am plecat din Tahiti după miezul nopții și am sosit pe aeroportul Hanga Roa după amiaza din cauza diferenței de fus orar, altfel zborul a durat 4 ore și jumătate.

 

Micul aeroport din Hanga Roa. Condițiile de intrare în Insula Paștelui sunt aceleași ca în Chile. Nu este necesară o viză pentru români. Ce e diferit: este o listă lungă de produse alimentare și agricole care sunt strict interzise pentru a proteja biodiversitatea. Astfel, trebuie completat un formular vamal la sosire iar bagajele sunt strict verificate.

 

Am fost așteptat de gazde cu o ghirlandă de flori la aeroport. Drumul cu mașina până la cazare nu a durat mai mult de 5 minute. Eram cam obosit după somnul scurt pe avion, dar după o cafea și un fresh de fructe tropicale eram deja revigorat.

 

Am stat la o frumusețe de pensiune la 3 kilometri de aeroport. Cel mai mult mi-a plăcut grădina, plină de flori.

 

Obligatoriu am avut nevoie de o mașină pentru deplasarea pe insulă. Am închiriat un Suzuki Jimmy chiar de la pensiune. A costat 80 de dolari pentru două zile.

 

Am făcut bine că am ales un 4X4. Doar drumurile din orășelul Hanga Roa și un drum principal care leagă insula de la est la vest sunt asfaltate. Restul sunt de pământ iar unele din ele sunt foarte accidentate.

 

Prima oprire a fost la biroul turistic din Hanga Roa. Pentru a putea vizita atracțiile turistice de pe Insula Paștelui este necesar un permis (practic un bilet valabil peste tot). Acesta se cumpără doar de la aeroport sau de la biroul central turistic. Costă foarte mult – 75 de dolari. Biletul e valabil o săptămână și permite vizitarea fiecărui sit o singură dată (se stampilează la fiecare intrare). Veniturile sunt folosite pentru a întreține parcul natural.

 

Am oprit apoi la singurul supermarket de pe insulă pentru a face câteva provizii. Prețurile nu sunt chiar mici, ținând cont de izolarea locului, dar venind din Bora Bora mi s-a părut foarte ieftin comparativ.

 

Am mers mai întâi spre vest, spre marele crater Orongo

 

Prima oprire a fost la un „mirador”, un loc panoramic de unde se vede craterul vulcanului plin de apă.

 

Ceva mai sus, chiar pe marginea craterului este situl arheologic. Orongo era cea mai importantă așezare a civilizației Rapa Nui. Acolo se poate vedea cum arătau casele săpate în piatră.

În perioada de maximă dezvoltare a civilizației, se estimează că populația insulei depășea 10.000 de locuitori. Ceva a făcut ca într-o perioadă scurtă aceștia să fie decimați și s-a ajuns ca în momentul sosirii navigatorilor europeni în secolul 18, să mai fie doar câteva zeci de locuitori. Nu se știe exact ce a dus la dispariția lor, dar cea mai acceptată teorie este că prin distrugerea pădurilor și vânătoare, Rapa Nui și-au distrus singuri ecosistemul care le asigura hrana.

 

Asemenea pietre cu motive sculptate pot fi găsite în multe locuri de pe insulă. Rapa Nui aveau un limbaj propriu, dar istoricii nu au reușit nici în prezent să-l descifreze.

 

Insula Motu Nui

 

Alte vederi cu craterul din interiorul satului Rapa Nui

 

Am continuat turul cu opriri la alte mici situri de pe insulă. Cum spuneam, la fiecare din ele se controlează și stampilează permisul pentru acces.

 

Vinapu se află pe malul mării. Acolo am văzut un prim Moai prăbușit dar și un Pukao („pălăria” din piatră roșie care se punea pe capul statuilor)

 

Mai spre centrul insulei am mers apoi la Ahu Akivi

 

Ahu este podiumul de piatră pe care sunt așezate statuile. Este un loc sfânt pentru localnici și turiștii nu au voie să pune picioarele pe el.

 

Peisajele din Insula Paștelui mi-au amintit mai degrabă de Irlanda sau zona de nord a Europei. Nu prea există vegetație, malurile sunt stâncoase iar pe pajiștile verzi pasc caii sau vitele. Singurul aspect care aduce cu adevărat cu o insulă tropicală este temperatura ridicată.

 

Pe un drum mai accidentat pe malul mării am revenit spre capitală. Chiar dacă mai era lumină și timp destul de a continua plimbarea, am aflat că majoritatea locurile se închid înainte ora 5. Astfel, am lăsat alte vizite pentru ziua următoare.

 

Chiar la intrarea în Hanga Roa, am mai făcut un popas la Ahu Tahai, situl de la malul mării unde se află unul dintre cei mai înalți Moai și alți câțiva presarăți pe întinderea verde.

 

Vederi de la Ahu Tahai…

 

Malul stâncos al insulei. Pietrele bazaltice negre mi-au amintit de plajele din Islanda

 

Cimitirul din Hanga Roa de la malul mării. Chiar și acolo se pot vedea mici statui Moai, folosite ca pietre de mormânt de urmașii Rapa Nui.

 

După amiaza am petrecut-o prin capitala Hanga Roa. Orășelul concentrează vasta majoritatea a populației insulei. Acolo se pot găsi câteva magazine, restaurante și terase la malul mării. Am trecut pe lângă „piscina comunală” amenajată la malul oceanului, pe la un târg cu produse artizanele și apoi am poposit la o terasă pentru cină.

 

„Stadionul național”

 

Apus frumos de soare de la terasa pensiunii

 

Cocoșul care m-a trezit dis-de-dimineață

 

Micul dejun servit în cameră

 

Am plecat apoi la drum cu mașina spre partea estică a insulei pentru a explora celelalte zone.

 

Vaihu este o altă așezare importantă Rapa Nui unde se pot vedea câteva case din lemn și paie reconstruite tradițional. Lângă sit este o fermă, astfel că senzația (vizual și miros) este de o plimbare pe la țară.

 

La situl Akahanga ne-a prins puțin ploaia. A trecut repede iar între timp am cumpărat cate ceva de la tarabele cu suveniruri.

 

Am continuat apoi drumul spre est în timp ce norii se împrăștiau complet

 

Rano Raraku este poate cel mai important sit arheologic din Insula Paștelui. Acest vulcan era folosit ca și carieră de piatră pentru Rapa Nui. Toate statuile de pe insulă provin de aici.

 

La Rano Raraku se pot vedea multe zeci de Moai presărate pe deal. Statuile erau pregătite pentru a fi duse la așezările de pe insulă dar n-au ajuns niciodată.

 

A fost foarte interesant de văzut cum se sculptau statuile direct în stâncă și apoi se „decupau”. Transportul mai departe se făcea folosind bușteni și asta poate fi și o explicație cum a rămas insula fără copaci.

 

„Dum-dum give me gum-gum” 🙂

 

După turul carierei am urcat și sus pe craterul vulcanului.

 

La plecare am poposit pe la cafeneaua din apropiere

 

O mulțime de turme de cai prin zonă

 

La capătul estic al șoselei este un alt loc special, Tongariki, cel mai mare ahu de pe insulă pe care se află câteva statui uriașe într-un cadru natural frumos în mijlocul unui golf la ocean.

 

Vederi cu ansamblul de statui de la Tongariki. Există diverse teorii despre ce reprezentau statuile Moai. Unii spun că sunt zeii la care se ruga populația Rapa Nui, iar alții spun că erau statui ce reprezentau căpeteniile familiilor. Cert este că fiecare așezare sau mic trib de pe insulă avea un ahu și câteva statui.

 

Am trecut apoi pe coasta nordică a insulei, cea mai frumoasă ca și peisaj

 

Te Pito Kura, un prim sit vizitat de pe coasta nordică

 

Nu departe se află una din cele două plaje cu nisip de pe insulă. Plaja Ovahe este puțin mai greu accesibilă și preferată de localnici.

 

Am oprit apoi la situl Akahena, singurul loc unde am văzut palmieri pe Rapa Nui.

 

La malul mării este un alt complex ahu, cu câteva dintre cele mai bine păstrate statui. Toți Moai-i din Rapa Nui aveau pălării cândva, dar doar cei de la Akahena le mai au și astăzi, rezistând cumva intemperiilor și timpului.

 

Deja mă plictisisem puțin de statui iar o baie în mare mergea grozav. Cea mai bună ideea a fost să rămân pe plaja din apropiere. Am petrecut două ore pe plaja Akahena, de departe cea mai frumoasă de pe insulă.

 

Traversând centrul insulei pe drumul principal spre Hanga Roa

 

Dacă Rano Raraku era mina de unde se extrăgeau statuile, Puna Pau, un alt vulcan cu piatră roșiatică, era sursa „pălăriilor”. Distanța dintre cele două cratere e de vreo 5 kilometri… gândiți-vă ce dificultate să transporți megaliții între locații și către celelalte așezări.

 

La finalul zilei am făcut o drumeție, trecând prin câteva ferme pentru a ajunge la singura peșteră din Insula Paștelui. Peștera Ana Te Pahu are doi kilometrii lungime și a fost folosită în timp ca loc de adăpost dar și ca cimitir pentru locuitorii Rapa Nui.

 

Ultima seară am mers la un restaurant din Hanga Roa, la o mini-petrecere împreună cu turiștii pe care îi cunoscusem în excursia din Bora Bora și care sosiseră cu același zbor cu mine. Ne tot întâlnisem pe insulă de-a lungul celor două zile și cu ocazia asta am rămas și cu prieteni cu care țin legătura pe mai departe.

 

Ultima zi, mai aveam încă ceva ore până la zborul de după amiază dar vizitasem deja toate atracțiile insulei. Am ales să petrec timpul pe la MAPSE, Muzeul național Rapa Nui, un muzeu interesant care prezintă istoria și misterele locului, unde am putut face un fel de recapitulare a locurilor vizitate.

 

După prânz am returnat mașina și am fost condus de gazde la aeroport.

Terminalul este foarte mic iar coada la îmbarcarea pentru zborul de Santiago a durat mult, fiind ditamai avionul plin de turiști. Părăseam astfel Oceania în direcția Americii de Sud. Urma o zi la Santiago de Chile, un alt loc pe care aveam să-l văd pentru prima dată.