Vacanța în Grecia și Rusia – Partea 2 – Cheile Samariei

Insula Creta are orașe-porturi elegante construite de venețieni, plaje dintre cele mai frumoase ale lumii, biserici, clădiri istorice și multe locuri frumoase, dar pentru mine de departe unul dintre ele a rămas preferatul meu după vacanța petrecută acolo. Este vorba de Cheile Samariei, unde am făcut o drumeție montană lungă pornind din vârful munților pentru a coborî până la malul mării.

Înainte de a ajunge în Creta, nu mă vedeam deloc mergând la munte. Documentându-mă însă la fața locului am aflat că insula are munți înalți, în special în partea sa sudică, iar cel mai mare vârf (Ida) se apropie de 2500 de metri. Am aflat și că în Creta se află cele mai lungi chei din Europa – cheile Samaria – iar imaginile cu peisajele de acolo m-au convins imediat să mergem.

Dar Samaria nu este un traseu care se poate face ușor. Este vorba de o drumeție de minim 6 ore ce începe din vârful unui munte și se termină într-un sat la mare care este accesibil doar cu feribotul. Asta implica ceva probleme logistice. Noi aveam mașină închiriată și puteam să mergem cu ea la Omalos, la startul traseului montan. Mai departe era ceva mai complicat. Ar fi trebuit să facem drumeția în timp cât să prindem feribotul de la ora 5 spre Sougia (singurul al zilei) iar de acolo să luăm autobuzul care ne-ar fi dus înapoi la parcare. Era un plan destul de riscant (mai ales în scenariul în care ceva ar fi întârziat) dar am zis că merită.

Harta variantelor posibil pentru a parcurge Samaria

 

De asemenea, traseul este unul foarte solicitant fizic. Este o drumeție lungă (aproximativ 17 kilometri) care, în funcție de ritmul fiecăruia, se poate face în 5, 6 sau chiar 8 ore. Nu este deloc un traseu pentru oricine. Acum, noi am mai mers pe munte și aveam încredere în forțele noastre, totuși nu eram foarte siguri cât de repede o să putem merge.

Mai jos este profilul traseului. Cu excepția a 2-3 zone mici de urcare este o coborâre continuă. Poate suna ușor, dar de obicei coborârea solicită picioarele mult mai mult decât urcarea. Traseul începe de la punctul 1 (Xyloskalo) unde este parcarea auto și se termină la 11 (de unde se ia un microbuz până la plajă).

 

De la hotelul din Rethymno până la Omalos aveam 90 de kilometri, cam 100 de minute de condus. Am plecat la drum imediat după răsărit pentru a porni devreme pe traseu. Pe drum am văzut peisaje frumoase trecând prin cea mai verde zonă din Creta (care de altfel este o insulă destul de aridă). Am mers pe serpentine, am trecut pe lângă mai multe turme de oi și capre și într-un final am ajuns la destinație.

 

La Omalos am parcat mașina chiar la intrarea pe traseu. Ne-am pregătit bagajele cu strictul necesar (apă, o gustare și cremă de soare) și la ora 10 am pornit spre cheile Samariei.

 

Se plătește bilet de intrare la Samaria – 10 euro. Taxa este folosită pentru întreținerea drumului și pentru costul rangerilor care lucrează să se asigure că toți turiștii ajung cu bine.

 

Drumul începe de sus de la munte iar prima parte este o coborâre abruptă.

 

Traseul este bine amenajat. Cea mai mare parte din drum este potecă pietruită cu parapeți și scări la coborâre.

 

Coborârea e lungă și dificilă dar majoritatea drumului este pe la umbră prin pădure. La fiecare kilometru sunt amenajate popasuri cu mese și fântâni cu apă potabilă. Unele dintre popasuri au toalete și coșuri de gunoi. Există și câteva stații ale rangerilor care stau acolo pentru a se asigura că nimeni nu rămâne pierdut pe traseu.

 

După vreo două ore de coborât încontinuu am ajuns la firul râului. De acolo, traseul este mult mai plat. În schimb, nu prea mai este potecă ci se merge pe bolovani și pietriș.

 

Flora și fauna din Samaria. Am întâlnit mai multe capre sălbatice pe drum dar și flori multicolore și plante rare.

 

Mai există și mici porțiuni în urcare

 

La jumătatea drumul este satul Samaria. Este o localitate abandonată unde se păstrează doar ruine ale caselor și vechii biserici

 

După 10 kilometri am ajuns efectiv la intrarea în Cheile Samara.

 

Intrarea la Portes, zona cea mai îngustă și cea mai frumoasă din chei

 

Era o căldură sufocantă deja după ora prânzului. Mergeam pe malul râului de munte a cărui apă era rece și răcoritoare. Ar fi mers grozav o baie în apă dar din păcate scăldatul este interzis pentru că râul este singura sursă de apă potabilă pentru satul de la capătul traseului.

 

Se vede luminișul, ieșirea din chei

 

Victorie! Am terminat traseul. Ne-a luat în total 6 ore pentru a parcurge cei 17 kilometri. Am mers ca ritm destul de repede dar am făcut și mai multe pauze și sute de poze, așa că nu pot spune că ne-am grăbit.

 

La ieșire e un stand care vinde răcoritoare – era coadă mare acolo

 

Ultimii doi kilometri prin sat se pot parcurge pe jos. După efortul extrem făcut am așteptat să luăm microbuzul.

 

Am sosit în micul sat Agia Roumeli de la malul mării și am mers direct spre plajă. Era ora 3 și mai aveam timp destul pentru o baie până la plecarea feribotului.

 

După multe ore de mers pe munte și căldura mare greu de suportat, baia în mare a fost un vis. Am intrat direct în apă cum am ajuns și o oră nu am mai ieșit de acolo. Ca un plus, la fund era pietriș, niște roci vulcanice negre rotunjite care erau perfecte pentru un masaj la picioare.

 

Pe la 4 a venit un feribot dar am aflat repede că nu era al nostru.

 

Între timp am primit vești proaste, că feribotul nostru ar fi avut o defecțiune și urma să vină abia la 7. Mai aveam astfel de așteptat două ore și jumătate. Satul avea un magazin și două restaurante, deci nu erau prea multe lucruri de făcut acolo. Am servit cina la o terasă iar apoi am stat pe plajă așteptând să vină vaporul.

 

Într-un final, cu mare întârziere a sosit și vaporul. Lumea devenise deja nerăbdătoare

 

Am părăsit Agia Roumelia după apusul soarelui

 

Drumul spre Sougia pe mare a durat 30 de minute. Aproape de sosire am văzut deja că pasagerii de pe feribot se îngrămădeau cât mai aproape de ieșire. Problema era următoarea: eram pasageri pe barcă cât pentru trei vapoare, iar teoretic un singur autobuz aștepta ca să ne ducă la Omalos. Singur nu încăpeam toți. De fapt, speram că așteaptă autobuzul pentru că ar fi trebuit să plece deja cu 3 ore în urmă. Imediat ce s-au deschis porțile feribotului ne-am uitat unii la alții și am pornit-o la fugă. 400 de oameni în goană spre un autobuz pe o distanță de un kilometru. Performanța zilei pentru mine după toată drumeția a fost că am terminat această ultimă cursă primul!

 

Am ajuns primul la autobuz care încă ne aștepta. Am fost trimiși mai întâi la casa de bilet, am plătit repede și apoi am urcat în autocar la răcoarea aerului condiționat. Dar a mai durat ceva până am plecat. Au fost suplimentat autobuzele pentru a acomoda pe toată lumea până la urmă. Astfel, după jumătate de oră, am plecat în urcare pe munte 6 autocare în coloană.

 

Am mai avut și de condus după toată aventura asta. O oră pe beznă pe serpentine și apoi încă jumătate de oră pe drumul de coastă. Am ajuns într-un final în Rethymno la hotel pe la miezul nopții.

 

Ziua următoare ne-am trezit pe la 2 după amiaza, febra musculară la picioare ne-a reamintit încă vreo 2 zile după de plimbarea făcută prin Cheile Samariei. Ziua aceea nu am mai făcut mare lucru. Abia după 5 ne-am urnit și am luat mașina cu direcția Chania. Am făcut o plimbare mai întâi în peninsula de la nord de oraș, unde se află o plajă foarte frumoasă. Am trecut pe lângă aeroportul Chania, pe lângă o bază militară americană iar apoi am condus pe câteva curbe în ac de păr până la sosire la plaja Limania.

 

Seitan Limania este o plajă izolată de o frumusețe unică. Plaja cu nisip alb se află la capătul unui golf stâncos îngust în formă de “S”. Pentru a ajunge la plajă se coboară pe o potecă abruptă vreo 15 minute. Nu se punea problema pentru noi să coborâm (de la febra musculară ne era greu să ne dăm jos și din mașină) și oricum soarele se dusese, jos în golf. Ne-am mulțumit să admirăm peisajul de sus împreună cu caprele venite la păscut.

 

Mai târziu am făcut o plimbare prin orașul Chania. Am lăsat mașina la o parcare subterană lângă zidurile vechii cetăți.

 

Chania este un oraș construit tot de Venețieni, cu multe clădiri istorice și o arhitectură specifică nordului Italiei mai degrabă. Mie mi-a plăcut mult și mi se pare cel mai elegant și interesant oraș din Creta. Centrul este plin de case multicolore la parterul cărora sunt fie magazine de suveniruri, fie restaurante cochete.

 

Am ajuns la malul mării la fix înainte de apus și am putut admira cea mai frumoasă zona din Chania încă pe lumină.

 

E vorba de vechiul port Venețian, un golf circular unde se află mai multe clădiri splendide și zeci de terase. După o tură a portului ne-am așezat la o terasă pentru a servi cina, ca de obicei pește și fructe de mare.

 

După 5 zile am părăsit Rethymno și ne-am mutat la un hotel din Kissamos, tocmai în vestul insulei. Acolo am petrecut ultimele două nopți în Creta în regiunea unde se află cele mai frumoase 2 plaje ale Greciei…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.