Revelion la Innsbruck

Dacă tot se apropie revelionul și unii dintre noi încă se mai gândesc unde să-l petreacă, am zis că n-ar fi rău să povestesc despre una din cele mai frumoase vacanțe de Anul Nou ale mele petrecută în Tirolul austriac. Am petrecut revelionul 2010 în Austria, când am stat 5 zile la o pensiune aproape de Innsbruck. Partea grea a fost drumul lung cu mașina pe care a trebuit să facem opriri de o noapte pe traseu la Viena (la dus) și la Budapesta (la întoarcere). Nu am luat avionul pentru că nu există oricum un zbor direct iar costurile în preajma anului nou ar fi fost foarte mari.

Stațiunile de ski din Austria sunt pentru români printre cele mai căutate destinații de vacanță în străinătate în perioada sărbătorilor. Adevărul este că pentru pasionații de sporturi de iarnă calitatea serviciilor și a variantelor de a petrece timpul sunt incomparabile și culmea, prețurile nu sunt mult mai mari decât pe la noi. Dificultatea ține de distanță: e cale lungă de parcurs până acolo cu mașina (aproximativ 1500 de kilometri).

Am făcut până la Viena vreo 14 ore fără a face prea mult pauze. A fost un drum foarte obositor, iar cum ne-am cazat în capitala Austriei am căzut lați. Ce e drept atunci nu prea era autostrăzi în partea de vest a țării și probabil acum se ajunge mai repede. Seara am ieșit prin centrul Vienei și am vizitat catedrala Stephansdom și Târgul de Crăciun din centru. Tot orașul era luminat și decorat cu ornamente de Crăciun și chiar dacă era foarte frig, era plin de lume, atât localnici cât și turiști. După un somn bun în care ne-am mai revenit am plecat din nou la drum – mai aveam vreo 5 ore. Am mers repede pe lângă Salzburg, pentru a traversa un colț de Germania în direcția Innsbruck. Ironic, cel mai rapid traseu între cele două orașe austriece iese din țară, pe la sud de Munchen. Astfel, pentru vreo o sută de kilometri ne-am putut bucura de lipsă limitărilor de viteză de pe Autobahn-ul nemțesc. După amiaza am sosit în Tirol și ne-am cazat la pensiunea noastră din satul Kematen im Tirol.

La Kematen am stat într-un apartament mare cu două dormitoare și cu vederi foarte frumoase spre Alpi de la balcon. După sosire, ne-am gândit la opțiunile noastre de a petrece timpul pentru restul sejurului. În primul rând era orașul Innsbruck, unul din cele mai frumoase ale Austriei aflat la 15 minute cu mașina apoi câteva din cele mai renumite pârtii de ski din regiune erau la doar câțiva kilometri de noi. Pentru alte plimbări, nici Germania nu era departe și am zis că neapărat trebuie să vedem castelul Neuschwanstein.

Înainte de toate, se apropia Anul Nou și trebuia să hotăram repede cum îl petrecem. Am făcut rezervare la un restaurant în apropiere pentru cină. A fost o masă excelentă doar că nu vorbim aici de cina de revelion cum e la noi. Austriecii ies la restaurant la o oră rezonabilă și până pe la 9-10 sunt deja acasă. Astfel, după ce am revenit la pensiune am decis să mergem în centrul Innsbruck pentru festivități. Ne-am mișcat greu și am ajuns în Innsbruck cu jumătate de oră înainte de miezul nopții iar până am găsit un loc de parcare mai erau doar câteva minute. Cum am coborât din mașina ne-am trezit în mijlocul unui „bombardament”. Peste tot zburau artificii și petarde aruncate de tineri iar zgomotul era asurzitor. După ora 12, a început petrecerea pe străzi.

În prima zi a anului ne-am îndreptat spre munte pe zonele de ski. Kuhtai și Axamer Lizum, două dintre cele mai renumite ale Austriei erau la jumătate de oră de condus de noi. Chiar dacă ninsese abundent drumurile spre munte erau negre, curățite impecabil. Am mers mai întâi la Kuhtai, zona de ski din sud-vest aflată la peste 2000 de metri înălțime dotat cu peste 100 de kilometri de pârtie de ski și zeci de trasee pentru cross-country. Aveam schiuri de acasă astfel că ne-am îndreptat direct spre pârtie. Problema e că nu prea știu să schiez. Am zis că Austria poate fi un loc bun pentru a aprofunda dar după vreo 2 ore de căzături pe pârtia de începători am concluzionat că nu e de mine. Am renunțat și am mers la unul din restaurantele din apropiere.

O altă zi pe pârtii am petrecut-o la Axamer Lizum. Acest loc este faimos, fiind zona unde s-au ținut probele olimpice de ski la Olimpiada din 1964 dar și mai toate concursurile importante care se țin la Innsbruck. De asemenea, stațiunea este splendidă aflată într-un cadru natural frumos aflat mult mai sus la peste 2400 de metri.

Am ajuns și la faimosul turneu al celor 4 trambuline, cea mai renumită întrecere de sărituri cu schiurile. Pe atunci eram mare fan al competiției și o urmăream anual, fiind fan al lui Sven Hannavald și mai târziu al lui Janne Ahonnen. Concursul icarilor moderni are loc an de an în preajma revelionului în 4 locații din Germania (Obersdorf și Garmisch-Partenkirchen) și Austria (Innsbruck și Bischofshofen). Am avut ocazia să urmărim competiția la Garmisch, localitate aflată nu departe de Innsbruck. Biletul pe atunci a costat doar 12 euro, iar atmosfera din tribunele pline a fost grozavă. Am gustat cu wurst și o bere și am cântat alături de fanii veniți din toată lumea. Am asistat chiar la finală, competiția fiind extraordinară: s-au luptat pentru victorie mari campioni precum Adam Malysz, Janne Ahonnen sau Thomas Morgenstern, iar la final a câștigat concursul Simon Amman.

Serile am ieșit prin centrul vechi din Innsbruck unde orașul era încă decorat de sărbători. De altfel, la Innsbruck se află unul din cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa. Am colindat pe la tarabele cu vin fiert, turtă dulce și alte bunătăți. Din punct de vedere al atracțiilor nu sunt foarte multe locuri de vizitat în oraș, dar e o plăcere să te pierzi prin centrul vechi. Totuși un loc unde orice turist se pozează este Goldenes Dachl (Balconul de Aur) din piața centrală considerat un adevărat simbol pentru Innsbruck. Altfel, orașul de pe malul râului Inn are o mulțime de restaurante bune și magazine elegante și foarte multe locații care oferă opțiuni pentru tot soiul de activați sportive și recreative.

Am menționat și castelul Neuschwanstein. Acesta era pentru mine un loc unde visam de mult să ajung. Multă lume consideră castelul cel mai frumos din lume, clădirea fiind inspirația pentru Walt Disney când a desenat castelul Cenușăresei. Neuschwanstein se află lângă satul Hohenschwangau în sudul Bavariei, nu departe de granița cu Austria. Construcția în stil romantic a fost creată ca reședință de vară pentru regele Ludwig al II-lea și dedicată prietenului său compozitorul Richard Wagner. Castelul Neuschwanstein a fost terminat după 20 de ani, în anul 1886 și a fost deschis abia la scurt timp după moartea regelui Ludwig care nu a apucat niciodată să locuiască acolo.

Pentru a putea vedea castelul – una din cele mai vizitate atracții turistice din Germania – a trebuit să facem rezervare online în avans. Am ales să mergem în ultima zi din concediu, făcând o primă oprire în drumul spre casă. Astfel, după ce ne-am decazat din Kematen am luat direct spre nord și am trecut granița spre Germania, sosind două ore mai târziu la Schwangau. După ce ne-am ridicat rezervarea de la casa de bilete am luat o caleașcă trasă de cai pentru a urca până sus la poarta castelului. Prima vedere la Neuschwanstein te lasă cu gura căscată, castelul fiind de o frumusețe de nedescris, priveliștea fiind frumoasă de la poartă dar și din vale și de pe dealurile din împrejurimi. Iarna parcă este un peisaj și mai frumos. Am vizitat castelul împreună cu un ghid. Nu pot să spun că interiorul său e impresionant; nu se compară cu exteriorul. Este destul de simplu decorat mai ales datorită faptului că nu a fost locuit niciodată. La Hohenschwangau, pe drumul de întoarcere am mai văzut un alt castel mare la marginea statului.

După Neuschwanstein a urmat un drum lung tocmai până la Budapesta de peste 750 de kilometri. Am sosit în capitala Ungariei pe la miezul nopții și am adormit instant în apartamentul rezervat din centrul orașului. Dimineața am plecat din nou la drum pe autostrăzile maghiare până am ajuns la granița română. De acolo a început greul: am dat pe traseu de accidente și multe lucrări, pe drumul acoperit parțial de zăpadă astfel că am mai făcut mai mult de 12 ore pe ultima partea a drumului și am ajuns acasă rupți de oboseală. A fost o vacanță minunată cu multe amintiri frumoase, dar toată odihna acumulată s-a irosit la final. Mi-am promis atunci că nu mai ies cu mașina spre vest decât atunci când vom avea autostradă directă și voi mai merge doar cu avionul. Așa am și făcut de atunci și deși s-au mai inaugurat mai multe tronsoane încă aștept construcția Pitești – Sibiu pentru a mai face din nou un circuit cu mașina.

După 14 ore de condus am ajuns într-un final la Viena